Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   



Viaţă ca-ntr-un ring de box: Gheorghe Butnaru
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Viaţă ca-ntr-un ring de box: Gheorghe Butnaru  
 
Îl vezi pe stradă păşind într-un ritm doar de el ştiut. Imperturbabil, precum ticăitul unui ceas ce măsoară cu aceeaşi intensitate trecerea timpului. Poziţia verticală a coloanei sale dezvăluie o nobleţe de prea puţini ştiută. E înalt şi priveşte mereu înainte chiar dacă găndurile se ascund sub chipul său şi apasă... Şi acelaşi costum, un trening mai nobil decât fracul, îi măsoară paşii… Acelaşi ritm… Aceeaşi eleganţă… Mereu aceleaşi gânduri… Nimeni n-ar bănui că sub această alură astenică se află marca unui sportiv de elită. Modestia sa nu-i trădează palmaresul. A fost pugilist de performanţă, campion, multiplu medaliat, o carieră sportivă de invidiat şi o viaţă… O viaţă ca-ntr-un ring de box… Încă şi acum gândurile sale alunecă către sport, fie la gloria de altă dată, fie la glorii posibile… Sufletul său vibrează precum emoţiile pugilistului înainte de meci. Resimte, încă, energia confruntării: ar urca în ring... Dar unde-s adversarii? Doar bulgări de carne, fără coloană vertebrală, se rostogolesc zădarnicindu-i visul, tăindu-i elanul. Simte că poate şi are energie şi pentru altă rundă, dar gongul nu vrea să sune!... Hălcile de carne l-au interzis.  
Dar spiritul său de luptător încă mai caută spre suprafaţă precum firul ierbii străpungând asfaltul, iar privirea sa calmă şi chipul blajin rămân neschimbate precum cele ale unui samurai. O viaţă trăită ca-ntr-un ring de box, cu victorii, dar şi cu lovituri grele, poate prea grele, dar mentalitatea de luptător l-a întărit.  
În aceste circumstanţe am păşit pragul locuinţei d-lui Gheorghe Butnaru, fost pugilist de performanţă, multiplu campion, un om de o verticalitate atipică pentru timpurile pe care le trăim. Şi i-am solicitat un interviu. Iar el ne-a acceptat. În sanctuarul său, medaliile încă mai sclipeau!...  
***  
 
• Domnule Gheorghe Butnaru, îţi mulţumim că ne-aţi primit!  
 
Cum să nu vă primesc? Mă bucur de prezenţa voastră!  
 
• Să intrăm direct în subiect: cum a început totul?  
 
După ce am absolvit cele opt clase la Arghira (com. Preuteşti), m-am înscris la Liceul Agricol din Fălticeni, dar fiind al treilea din cei cinci fraţi, am simţit obligaţia de a ajuta la întreţinerea celorlalţi doi, aşa că m-am îndreptat spre Bucureşti, la muncă. Am început ca muncitor necalificat, apoi ca strungar, dar am căutat să ajung în sport. Aş fi vrut fotbal… Am ajuns până la urmă la „Metalul Bucureşti”, unde am făcut junioratul, apoi când a venit vremea pentru stagiul militar, m-a luat „Steaua”. Aşa că am făcut armata ca sportiv şi aici am început să fac performanţă. Am ajuns în lotul naţional… Apoi am venit la Suceava. Aici… Am făcut şi aici performanţa, dar n-am avut antrenor serios şi… nici nu mi-au oferit condiţii minime pentru a putea susţine performanţa… Eram căsătorit, aveam un copil, n-aveam casă, stăteam într-o garsonieră, n-aveam posibilitatea să mă odihnesc cum trebuie… Aveam nevoie măcar de un apartament cu două camere ca să vin odihnit la antrenamente. Ştiţi cum e cu copii mici!... N-au vrut să mă ajute, n-am putut să mă odihnesc, aşa că m-am lăsat…  
 
• Asta s-a întâmplat înainte de revoluţie…  
 
Da, înainte de revoluţie: 1975-1983.  
 
• La Bucureşti cât aţi stat?  
 
Până în ’80. Din 1975 până în 1980.  
 
• Aşadar la Bucureşti a început viaţa sportivă.  
 
Da, acolo. Am prins un antrenor foarte bun, Anton Constantin. A fost şi el boxer şi m-a încurajat foarte tare. Când pierdeam câte un meci începeam a plânge şi el reuşea să mă scoată din starea aia. Mă lua frumos cu vorba: ei lasă, şi eu am păţit la fel, şi eu am pierdut… Mai şi pierzi, mai şi câştigi, aşa-i sportul, n-ai ce face!  
 
• Cam cum păţeşte Mike Tyson înainte de meci!?...  
 
Eu nu aveam înainte de meci! Aveam după meci, doar dacă pierdeam... Mie nu mi-a fost frică. Puteam să boxez cu campion mondial… Am fost şi cu Mircea Simon, marele vicecampion din Montreal, 1976. Dar dacă pierdeam îmi venea să plâng şi vroiam să renunţ la box. Antrenorul a fost cel care întotdeauna a reuşit să mă ridice din nou. Şi o luam de la capăt… Până ce au început să apară şi rezultatele: am luat locul trei la juniori, am fost în lotul naţional, am fost prin Algeria, prin Germania, prin Polonia, Ungaria…  
 
• Primul meci la campionatul naţional?  
 
A fost o poveste… Mi-a spus antrenorul că mă sună când află rezultatele tragerii la sorţi. Şi mi-a spus că-s cu Alec Năstac, campionul naţional. Era vicecampion mondial şi locul trei la Olimpiadă.  
 
• La primul meci?...  
 
Da, chiar în primul meci. Am făcut, atunci un meci atât de bun încât toată sala m-a aplaudat. Erau vreo 8.000 de spectatori. Toţi îmi spuneau: „Măi copile, la anul ieşi campion naţional!” Zic: Ei da… n-am ieşit acum, mai ies eu la anul!?... Asta a fost în ’78. Şi-ntr-adevăr, în 1979 am ieşit campion naţional la categoria 75 kg, mijlocie. Iar antrenor mi-a fost Alec Năstac.  
 
• Chiar Alec Năstac?  
 
Da, cel cu care m-am „bătut”. Şi el m-a scos campion naţional. Ştia mult box!... Toate trucurile le ştia!...  
Am ieşit campion naţional, am plecat la Spartachiada din Coreea, Acolo mi-a dat unul cu mănuşa deschisă şi mi-a spart arcada ş-am pierdut… Am stat două săptămâni în căldurile alea mari… Şi au mai fost: prin Polonia am luat locurile doi, trei, şi-n Ungaria… Tot aşa, am fost prin 14 deplasări prin străinătate şi am luat mereu locul doi şi trei. Era un boxeur stângaci care întotdeaună mă bătea. Mă făcea să mă enervez şi, pac, îmi dădea cu stânga!... Mă punea şi jos chiar de multe ori… Patru meciuri am avut cu el şi am pierdut toate patru. Eu îi băteam pe cei pe care el nu reuşea să-i bată, ba chiar o şi încasa de la ei. Dar eu nu puteam să-l bat pe el! Uite aşa ne nimeream în finală noi doi şi câştiga el!... Şi de asta nu puteam pleca la europene, la mondiale… Jocul era încheiat!... La Balcaniadă am luat locul doi.  
 
• Şi aţi ales Suceava…  
 
Da, am venit la Suceava, moldovean fiind, cu gândul ca să ridic spre glorie locul de baştină, dar n-a fost alegearea cea mai bună. Antrenorul nu era serios, n-aveam condiţii ca să-mi pot face antrenamentele cum trebuie… Am fost primit şi privit cu suspiciune încă de la început.  
 
• Aţi deranjat!…  
 
Se pare că da. Aici, în Suceava, nu sunt oameni pentru sport! Nu susţin sportul. Fotbalul e cum e, şi nu prea e… Boxul… Este aici un băiat inimos care se străduieşte, dar se chinuie să strângă bani, milogindu-se pe la unul, pe la altul. O face aproape pe cheltuiala lui, se duce în deplasări cu maşina lui, pe benzina lui… Ia patru copii şi se duce în ţară la campionate… Nu aşa se face sport de performanţă! Eu am văzut şi ştiu cum se face performanţa în box. E necesar un club sportiv, finanţat cum trebuie, cu implicarea autorităţilor. Sunt cheltuieli curente ce trebuiesc plătite vrei-nu vrei. Nu pot fi susţinute numai din banii sportivilor şi ai sponsorilor. Dacă se vrea, se poate face box cu un minim de efort din partea autorităţilor. Dar nu prezintă interes. Păcat!  
 
• Aşadar, care ar fi principala dumneavoastră nemulţumire după ce aţi renunţat la sport?  
 
Am trei ani de când umblu să fac un club de box aşa cum scrie la carte şi numai nu reuşesc. Am sentimentul că bat la uşi închise unde-s oameni surzi…  
Îmi mai pare rău că n-am făcut şi eu o şcoală de antrenori. Atunci n-am crezut că-i aşa de importantă o hârtie. Puteam să obţin această diplomă, dar mi-am zis că nu au ce să mă mai înveţe la acest institut dacă eu invăţasem deja box de la cei mai buni din ţară şi cu o practică de aproape zece ani… Ce puteam să învăţ în plus acolo? Şi acum cred că o făceam degeaba, doar pentru diplomă…  
 
• E posibil ca din cauza asta să bateţi la uşi închise. Acum sistemul cere diplomă.  
 
Cunosc destui antrenori cu diplomă cu care pot să colaborez şi vor să se implice. Dar întâi trebuie să aibă unde şi la ce să vină, nu? Am găsit diverse formule să „mulţumesc” sistemul. Dar întâi trebuie înfiinţat clubul de box, să am o sală unde să desfăşor antrenamentele. E nevoie de un program zilnic, aşadar acces zilnic. Trebuie, deci, o sală în care să am un pic de căldură iarna şi apă, apă caldă, duşuri, toaletă… un minim de condiţii. Ori astea-s cheltuieli care devin greu de suportat doar de sportivi sau sponsori. În loc să te ocupi de antrenament, trebuie să alergi mereu după bani ca să le plăteşti. Nu aşa ajungi să faci performanţă oricât de talentaţi ar fi sportivii.  
 
• În parcursul dumneavoastră sportiv, a fost sigur multă muncă si implicare, dar cred că aţi avut şi momente mai plăcute, amuzante. Vi le mai amintiţi?  
 
Ar putea fi privite acum cu oarece umor…  
Eu munceam foarte mult. Aveam o rezistenţă teribilă, iar dacă mă punea antrenorul să fac joc de picioare, asta făceam. Nu mă mai opream. Odată m-a pus să bat în sacul de box şi după câteva ore a venit şi m-a văzut tot asta făcând. Mi-a zis: „Gică, tu dacă eu nu-ţi zic să te opreşti, nu te opreşti? O ţii aşa fără oprire?” Eu aşa eram!...  
Apoi mai erau momente când mă apuca suca să vin acasă, când eram la Bucureşti. Mă suiam în tren şi plecam la părinţi, la Arghira. Atunci nu erau telefoane şi fiindcă n-am ajuns la antrenament, au intrat toţi în panică. N-am anunţat pe nimeni că plec şi s-au speriat că am păţit ceva. Vre-un accident… Prima oară a fost crunt. Mai târziu s-au obişnuit cu mine…  
A mai fost o chestie faină când am boxat în Olanda. Era un turneu… Au venit olandezele ca spectatoare la box să mă vadă. Eu aveam o alură nu prea musculoasă, deşi aveam forţă, iar asta a devenit interesant. Au venit să mă vadă şi în celălalt meci, dintr-un alt oraş. Devenisem un fel de vedetă…  
Dar nu toate au fost prea roz în viaţa mea!... Am avut şi necazuri!...  
 
• Dar boxul v-a ajutat să le depăşiţi!...  
 
Nu ştiu dacă boxul sau felul meu de a trece peste greutăţi… A trecut şi a fost foarte greu…  
 
***  
S-a lăsat o linişte, mult prea adâncă în care amintirile ies la suprafaţă şi lovesc asemenea unui upercut, traversând ca un fulger ascendent întreaga fiinţă. Aşa l-am simţit cufundându-se instantaneu într-o amintire tristă, mult prea profundă… Ne-a dezvăluit, ca-ntr-un oftat eliberator, trăiri dramatice din viaţa sa, pe care noi am decis să le păstrăm confidenţialitatea.  
Dar sentimentul a rămas asemenea unei lovituri primită în plin, dar suportată cu bărbăţie aşa cum doar un luptător din arenă îşi poate permite…  
 
Gabriel Todică & Gina-Maria Todică  
 
Referinţă Bibliografică:
Viaţă ca-ntr-un ring de box: Gheorghe Butnaru / Gabriel Todică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1732, Anul V, 28 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriel Todică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriel Todică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!