Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Cantec > Mobil |   


Autor: Florin T. Roman         Publicat în: Ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Rapsodia poeziei române - partea a IV.a

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Te uită cum ninge Decembre!  
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă!  
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară,  
Se bucur’ copiii!  
Românescă iarnă veche…  
De ce să ai o ţară oare,  
Un cer să nu ai peste ea?  
Şi casa ta de ce-ar fi mare,  
Pe masă flori de n-ai avea?  
Albă iarnă dunăreană…  
Patria ne-a fost pământul  
Unde ne-au trăit strămoşii:  
Acolo este ţara mea  
Şi neamul meu cel românesc.  
Iubito, poate vine mama,  
Să laşi un loc şi pentru ea.  
De n-ar încape ea la masă  
De ce-ar fi mare patria?  
…………………………..  
În omăt ca într-un vis  
Dorm adânci pustietăţi.  
Dar năvalnic vuiet vine  
De pe drum:  
Vin colindatorii, cum veneau odată, leru-i ler,  
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă  
Să colinde-n seara asta minunată, leru-i ler:  
O, ce veste minunată,  
Din Viflaem ni s-arată!  
Potop e-napoi şi-nainte.  
Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler…  
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,  
Oarba care vede-n întuneric:  
Unde sunt cei care nu mai sunt?  
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler.  
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare…  
Aici e totul negru şi sărac:  
Barăcile de lemn în care stăm  
Şi cerul surd spre care blestemăm!  
Mută-i întrebarea ce răsună afară, leru-i ler,  
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!  
Lupii-şi flutură iar goana,  
Haita-ntreagă-şi linge rana.  
Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, leru-i ler,  
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor!  
Peste tot atârnă greu  
Teama de sinceritate.  
Această boală e o boală gravă,  
Această boală e o boală grea.  
Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini întinse, leru-i ler,  
Aş înfrupta cu lupii viforniţa cumplită  
Pe la porţi străine ce ne stau închise, leru-i ler.  
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi.  
Ni-i trimite sfântul să ne-‘ncerce mila, leru-i ler,  
Şi plouă, şi ninge –  
Şi ninge şi plouă.  
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler.  
Mereu voi suferi de-o boală grea:  
Că nu e totul bine-n ţara mea.  
Tot românul plânsu-mi-s-a:  
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;  
Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire.  
Un singur leac îmi trebuieşte mie:  
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.  
DE-ACEEA, CÂND COBOR LEGAT ÎN FIARE,  
ÎMPOVĂRAT DE-OSÂNDA CEA MAI GREA,  
CU FRUNTEA-N SLAVĂ STRIG DIN ÎNCHISOARE:  
NU-S VINOVAT FAŢĂ DE ŢARA MEA!  
Aiudule, Aiudule,  
Temniţă cruntă,   
Aiudul, cetatea durerilor surde,  
Aiudul, galera destinelor noastre,  
Aiud, ţintirimul anilor mei!  
Veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!  
Ştefane, Măria Ta,  
Tu la Putna nu mai sta!  
Domnul Tudor să trăiască!  
Cum nu vii tu, Ţepeş, doamne!  
Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai!  
Toţi duşmanii or să piară:  
Din hotară în hotară –  
Îndrăgi-i-ar ciorile  
Şi spânzurătorile!  
……………………………..  
  
S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării.  
Pentru tot ce respiră-n zori  
Viaţa o invoc!  
Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde.  
Salutaţi acest freamăt  
Al verbului a fi!   
Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.  
Mesager al ferestrelor  
Zboară gândul meu…  
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit  
Câte o floare la geam  
Să vă aducă-n zori,  
Să nu vă fie sufletul greu!  
Şuier luna şi o răsar şi o prefac  
Într-o dragoste mare.  
Voi să nu vă mâhniţi tare  
Când mă vor lua şi duce departe  
Şi-mi vor face un fel de înmormantare.  
Nu voi sicriu bogat,  
Ci-mi împletiţi un pat  
Din tinere ramuri  
În lutul afanat sau tare.  
Asa e jocul, incepe cu moarte.  
Că vinovat e tot făcutul  
Şi sfânt, doar nunta, începutul.  
În faţa dragostei şi-a morţii  
Noi toţi redevenim copii!  
Hai nani, nani,  
Lumina mamii…  
„Pe cine-ngropi, părinte, azi ?”  
„Pe-un om de omenie!...”  
..........................................  
  
TESTAMENT:  
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,  
Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,  
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,  
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!  
Purcede drept şi biruie-n furtună!  
Tot ce e românesc nu piere  
Şi nici nu va pieri!  
Şi-apoi (…),   
când fi-va linişte şi pace peste ţară,  
Bucuraţi-vă de viaţă!  
Şi prea grăbiţi, nu uitaţi legile dragostei,  
Ce dau valoare oricărui vis!  
………………………………….  
  
Ştiind că şi Lazăr a-nviat,  
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi…  
……………………………………….  
……………………………………….  
……………………………………….  
Christos au înviat din morţi,  
Cu cetele sfinte,  
Cu moartea pre moarte călcând-o.  
Lumina ducând-o  
Celor din morminte!   
  
*ÎI ROG SĂ MĂ IERTE PENTRU PLAGIAT (şi pentru unele schimbări ale semnelor de puctuaţie), ÎN ORDINEA VERSURILOR, PE URMĂTORII POEŢI: Bacovia, Alecsandri, Alecsandri, Eminescu, V.Voiculescu, Grigore Vieru x 4, V. Voiculescu, Coşbuc, Coşbuc, Ioan Neniţescu, Ioan Neniţescu, Grigore Vieru x 4,……….., V. Voiculescu, V. Voiculescu, Coşbuc, Coşbuc, Radu Gyr, Alecsandri, Radu Gyr, Cântec de iarnă-anonim, Cântec de iarnă-anonim, Bacovia, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Nichifor Crainic, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Alecsandri, Andrei Ciurunga, Andrei Ciurunga, Andrei Ciurunga, Radu Gyr, Alecsandri, Nicu Vladimir, Nicu Vladimir, Radu Gyr, Eminescu, Dorin Liviu Zaharia, Dorin Liviu Zaharia, Adrian Păunescu, Adrian Păunescu, Radu Gyr, V.Voiculescu, Radu Gyr, Alecsandri, Radu Gyr, Bacovia, Bacovia, Radu Gyr, Adrian Păunescu, Adrian Păunescu, Eminescu, Eminescu, Eminescu, Adrian Păunescu, Adrian Păunescu, ANDREI CIURUNGA x 4, Radu Gyr, Radu Gyr, Viorel Gheorghiţă, Aurel Pastramagiu, Vasile Blănaru, Ştefan Augustin Doinaş, Eminescu, Eminescu, Coşbuc, Eminescu, Coşbuc, Eminescu x 4, …..………., Alecsandri, Dan Verona, Dan Verona, Alecsandri, Dan Verona, Dan Verona, Alecsandri, Dan Verona, Dan Verona, Alecsandri, Dan Verona, Dan Verona, Dan Verona, Nichita Stănescu, Nichita Stănescu, Arghezi, Arghezi, Arghezi, Eminescu, Eminescu, Eminescu, Arghezi, Arghezi, Ion Barbu, Ion Barbu, Păunescu, Păunescu, Elena Farago, Elena Farago, Goga, Goga,………, ARGHEZI, Radu Gyr x 4, Arghezi, Jean Moscopol, Jean Moscopol, Ioan Alexandru, Ioan Alexandru, Tudor Gheorghe, Dan Verona, Dan Verona, .….., Arghezi, Arghezi, ……., ……., ……., Eminescu, Eminescu, Eminescu, Eminescu şi iar Eminescu! 
Referinţă Bibliografică:
Rapsodia poeziei române - partea a IV.a / Florin T. Roman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1986, Anul VI, 08 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Florin T. Roman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florin T. Roman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!