Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Pamflet > Mobil |   


Autor: Florica Bud         Publicat în: Ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE - ŞI IARĂŞI OARZĂNE VOR PUTREZI-N LIVEZI (PAMFLET)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Şi iarăşi mere oarzăne vor putrezi-n livezi în plină criză planetară  
Iar tu iubito n-ai să vii căci numeri caii verzi în lanuri... pe afară  
Mai trece-o toamnă cu-ntrebări groteşti la care cine să răspundă?  
Când creierele naţiunii sună a pustiu... în care alte naţii ne dau... undă!”  
 
Ce face omul când nu găseşte răspunsuri? Se apucă să scrie poezii, veţi zâmbi din nou ironic la adresa versurilor mele, Neantologaţi Nemulţumiţi Necititori Nerentabilizaţi Necomestibili Neantizaţi În Schimb! Da, este adevărat că merele româneşti sunt ale nimănui, ba mai mult ne încurcă. Şi varza ne dă dureri de cap anul acesta. Produsele noastre nu au loc pe rafturile superboldurilor ce gem sub greutatea mărfurilor aduse de afară. De ce sunt ele pline cu mărfuri străine? Deoarece romconsumatorul le preferă pe acestea din urmă. El doreşte ca fructele să fie mari, perfecte cu pielea întinsă ca după o şedinţă cu botox. Dar sunt dezgustător de perfecte, parcă ar fi umflate cu seringa de un vârcolac interplanetar ce se amuză pe seama gusturilor noastre bizare.  
 
Mai deunăzi mă roagă Ionel, omul de la care cumpăr laptele, dacă nu pot să îl ajut să vândă, o cantitate de patruzeci de tone de mere, vreunui supermarket. Nu ştiu de unde i-a venit ideea că aş putea să-l ajut tocmai eu, care, nici măcar nu calc în aceste adevărate... ghetouri de lux, aşa cum le cataloghez, uşor răzbunătoare. Oamenii sunt pur şi simplu aspiraţi de pe la casele lor de aceste cuibuleţe făcute pentru cei care au timp de pierdut. În căutarea timpului pierdut... ar putea fi numele proustian al acestor lăcăşauri de cult modern. Nu contest faptul că sunt făcute cu... cap. Adică au parcare, au aer condiţionat vara, au încălzire iarna. Te fac să te simţi ca în filmele americane, un ins foarte important. Ba mai mult, ai impresia că joci într-un serial. Am fost studiaţi înainte ca investitorii să dea drum liber singurului „semn” capitalist. Că alte semne ale bunăstării capitaliste nu prea sunt!  
 
Supermarketizarea României este, după colectivizarea ţării noastre, unul din fenomenele care au ucis dorul de muncă al omului simplu. Nu că ceilalţi, mai mult sau mai puţin complecşi sau având carte, nu ar trebui să muncească! Dar asta este o altă poveste. Din păcate în loc să îşi cunoască şi să îşi respecte îndatoririle la locul de muncă, omul muncii le cunoaşte mai bine pe ale altora! Oare cum am ajuns aici?  
 
Şi apoi de ce să muncească dacă nu are nimeni nevoie de produse alimentare sau nealimentare româneşti? Mă veţi ţintui, Onor Alegători Azi Mai Mult Ca Oricând Debusolaţi Şi Cătrăniţi, când ţăranul sau fermierul plânge pe câmp lângă recoltă, neştiind ce să facă cu ea, mai ales când Domnul o alduieşte şi este prea mare pentru hambarele nostre. Cred că până şi Cel De Sus nu ştie cum să ne intre în voie... dacă ne dă puţin ne plângem, dacă ne dă prea mult ne apucăm cu mâinile de cap. Cine ar putea şti ce vrem, de fapt?  
 
Să mă întorc la Ionel, cel cu laptele. Fiindu-mi groază să-i spun că nu pot să-l ajut, încerc să găsesc o soluţie. Am o rudă, prin alianţă, care are un depozit de legume şi fructe. O voi întreba-o pe ea, doar nu mă doare gura, deşi uneori îmi este lene să vorbesc, recunosc. O voi face, deşi cunosc răspunsul fiindcă am făcut lobby până anul trecut şi pentru cartofii părinţilor mei. Zis şi făcut! Răspunsul a fost... o întrebare. Cât sunt merele de mari? Sunt potrivite, răspund eu, primisem câteva mostre. Sunt bot de iepure, preferatele lui Alex, băiatul meu pentru care voi cumpăra, dar nu o cantitate atât de mare.  
 
Atunci sunt prea mici. Primesc răspunsul la care mă aşteptam. Ruda mea este o femeie frumoasă şi foarte simpatică, nu pot să mă supăr pe ea mai ales că ştiam de altfel că ea aduce totul din import. Aflu satisfăcută, că şi merele soacrei sale vor putrezi pe câmp, fiindcă pur şi simplu nu îşi permite luxul să îşi piardă clienţii, oferindu-le produse care arată cam prea... româneşti. Dacă este aşa, ar trebui să le punem cruce, dacă tot... ele vor fi destinate putreziciunii şi pământului.  
 
Dar îmi dau seama că mă osândesc, vorba lui bunica Valeria... Dacă este vorba de a pune cruce, atunci e cazul să o punem la Cotul Donului, acolo unde odihnesc o sută cincizeci de mii de soldaţi români. Doamne feri, femeie! Dar ce are una cu alta, mă veţi căina Cumpănitori De Metal Azi De Lemn Mâine Sau Din Ce Se Va Nimeri!  
 
Chiar ieri am fost la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, unde domnul Vasile Şoimaru din Chişinău a lansat două cărţi, un superb album „Românii de pretutindeni” şi un volum, „Cotul Donului 1942”. Domnia Sa ne-a povestit că în drumurile sale pe la românii de pretutindeni a ajuns şi în satele româneşti aflate nu departe de locul unde au murit mulţi români, alături de alte naţii. După lungi discuţii cu localnicii de acolo, care afirmă că ei nu sunt români ci moldoveni, Vasile Şoimaru, din neamul Şoimăreştilor omagiat de Sadoveanu, a aflat de ce sunt supăraţi acei români. Sunt cătrăniţi interlocutorii lui Vasile Şoimaru deoarece toate ţările care au morţi acolo au făcut fie cimitire cu morminte pe ale căror cruci sunt trecute numele fiecărui soldat, fie un monument cu numele celor care şi-au pierdut viaţa. Ceva acolo... un semn la care urmaşii să poată să meargă şi să aprindă o lumânare. Doar românii nu au făcut nimic pentru morţii lor! Nici comuniştii, nici postcomuniştii. Mai norocoşi, dacă asta se poate numi noroc, au fost românii din Transilvania, care duşi fiind cu forţa de unguri pe front, sunt pomeniţi la sectorul maghiar, printre ungurii căzuţi şi ei la... datorie.  
 
Era multă durere în vocea lui Vasile Şoimaru, românul care a făcut o cruce din beţe şi a pus un tricolor pe ea...o singură cruce pentru miile de români căzuţi la Cotul Donului! Printre ei şi fratele mai mare al maestrului cântecului popular, Nicolae Sabău. După ce Vasile Şoimaru a tăcut, întristaţi, am ascultat naiul lui Vasile Iovu, prietenul lui Vasile Şoimaru care a cântat „ Ciocârlia” cu mult har. Repertoriul său este forte bogat de altfel.  
 
Probabil că de aceea ne putrezesc recoltele pe câmpuri... şi ne încurcă dacă se face prea mult grâu, porumb şi legume. Morţii îngropaţi fără cruce îşi cer tainul jertfei lor. Poate cândva se vor găsi banii necesari şi pentru un monument dedicat acelor soldaţi peste care timpul a aşternut uitarea şi din păcate... alte morminte.  
 
Am fost o singură dată în Chişinău, în toamna anului 2003 cu o delegaţie din partea Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu din Chişinău sărbătorea 165 de ani de la naşterea celui care îi poartă numele. Am vizitat cu această ocazie şi Biblioteca „Maramureş”, înfiinţată şi suţinută de Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”.  
 
Ne-am întâlnit cu cititorii de acolo şi am lansat cărţi. Apoi am participat la simpozionul organizat de doamna Lidia Kulikovski, neobosita directoare a bibliotecii Hasdeu. A fost o activitate frumoasă. Dar au fost şi nişte zile triste pentru mine. Am stat la un hotel modest dar care ne-a oferit o hrană ca la mama acasă. De aici îmi vine supărarea... ţară săracă, mâncare bună, cel puţin atunci. România, ţară supermarketizată, mâncare egal gunoi. Voi începe cu pîinea neagră. Erau vreo patru feluri, cu coajă groasă, crăpată aşa cum era cea care o dădeau pe vremuri românii la porci. Ce bună ar fi acum, când pâinea neagră reprezintă o masă colorată cu coaja subţire ca hârtia.  
 
Dacă vreţi să cumpăraţi o pâine autentică, fiţi atenţi la coaja ei. Asta dacă aveţi de unde alege! Din grija nemaipomenită pentru sănătatea românilor (vai, vai ce emoţionantă grijă!!!!!!!!!) pâinea noastră este sufocată în pungi de plastic, iar din coaja ei se alege praful, un praf umed şi lipicios. Cât despre unt, oameni buni, atunci, în 2003 la Chişiniu am dorit să uit gustul untului nostru. Numai unt nu este ceea ce mâncăm noi. Unt mănâncă românii din Republica Moldova! Dacă nu au trecut şi ei la untul... unturilor. Vin la rând crenvuştii, de care eu mă feresc! Am mâncat şi crenvuşti şi friptură şi cartofi şi dulceaţă. Toate bucatele au fost adevărate, având gustul copilăriei mele. Despre vin nu pot să vă spun nimic... deoarece nu am fost la Cricova!  
 
Şi dacă tot am amintit cu plăcere nişte directori de bibliotecă vrednici, doresc să aduc un ultim omagiu lui Paul Matiu, fostul director al Bibliotecii Judeţene „Ioan Minulescu”, plecat prea repede dintre noi. Am fost de două ori, împreună cu familia Gabriela şi Gheorghe Grigurcu la Festivalul de poezie „Ioan Minulescu”, organizat de către dr. Paul Matiu. Au fost zile pline, petrecute lângă oameni minunaţi. Am vizitat Slatina, unde în oraşul vechi am băut bragă, am mâncat halviţă şi îngheţată adevărată.Veţi spune că doar mâncarea m-a interesat pe unde am fost! Desigur că nu! Dar simt cum ţara mea devine un loc străin nouă, celor care nu putem să ne amăgim. Nu putem accepta faptul că este normal să nu putem transmite copiilor noştri ceea ce am primit noi mai bun şi sănătos de la părinţi. Devenim un popor fără trecut ori, cel mult, putem spune că din focul lui au mai rămas câţiva tăciuni care mai mocnesc plăpând pe ici pe colo.  
 
Dacă tot vorbim de vremuri care au fost şi de cele care vor veni... atunci nu îmi rămâne altceva decât să vă doresc să vă tăiaţi mangaliţa în pace! Sper să vă fi venit pe la case Moş Mnicolae şi anul acesta. Vă doresc „Sărbători fericite!”, şi un an mai bun. Acel an bun care îl aşteptăm de decenii, poate se va îndura să vină. Să ne întâlnim sănătoşi, în carne şi oase, pe hârtie, pe mail sau pe chat.  
 
„La Mulţi Ani!”, români de pretutindeni!  
-------------------------------------------------------  
Florica BUD  
Membru USR  
Baia-Mare  
ianuarie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE - ŞI IARĂŞI OARZĂNE VOR PUTREZI-N LIVEZI (PAMFLET) / Florica Bud : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1486, Anul V, 25 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Florica Bud : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Bud
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!