Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



EMA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ema,  
 
De sărbători, oraşul se înfrumuseţează. Se monteaza ghirlande frumos colorate şi strălucitoare pe la case,balcoane şi vitrine. Lumea s-a transformat în furnicar, intra şi iese din magazine, taximetriştii nu mai prididesc ducând clienţii în toate direcţiile. Ninge pe străzi, pe case, pe maşini, pe oameni şi parcă nici nu mai sunt copii să se joace cu bulgări de zăpadă sau să se dea cu săniuţa, sau măcar să facă un om de zăpadă.Ce repede au trecut anii în care se întâmplau toate acestea! Poate pe atunci, nu era lumea chiar atât de fericită că veneau sărbătorile! Toate se găseau mai greu sau stând la cozi interminabile, acum e mai mare dragul sa intri într-un mol. Poţi să intri doar să cumperi o pâine dar poţi privi toate frumuseţile de acolo. Rafturile sunt doldora de produse, daca ai bani şi te avânţi doar puţin, te poţi trezi la casă că trebuie să dai câteva milioane bune. Dar sigur că şi căruciorul este aproape plin cu de toate. Nici nu contează că e iarnă, găseşti şi legume absolut proaspete, carnea, asemenea este nemaipomenit de frumoasă. Mai greu e că nu poţi şti dacă toate corespund calitativ. S-a cam ajuns să fie necesar să citeşti etichetele cu mare atenţie, dar şi asta a devenit o mare artă, poţi să citeşti dar să nu vezi ce trebuie.  
 
Eu nu mă uit prea mult la etichete dar m-am obişnuit să pregătesc în bucătăria mea mâncarea pentru familie şi desigur iau produsele cele mai sigure şi bine verificate, în plus am grădină proprie de zarzavat.  
La casă, o doamnă pusese semnul pentru produsele ei pe o distanţă de doi metri, soţul o aştepta cu căruţul gol, ea îi făcea semne tocmai de la sfârşitul cozii formate că ar mai trebui încă un căruţ, cel putin.  
 
L-am observat cum zâmbea. Pe la magazine mai apar şi copii până în zece ani, care mai cer bani să-şi cumpere biscuiţi sau ciocolată. Toată lumea le dă cu bucurie. Am ieşit insfarsit din magazin şi l-am observat şi eu pe soţul meu că mă aştepta dincolo de uşă cu un cărucior, am râs şi i-am făcut semn că am nevoie de doua... carucioare. Ca niciodată însă, luasem mai putine produse. Lângă stâlpul copertinei din faţa magazinului, direct pe cimentul ce forma de fapt prima treaptă de intrare stătea o fetiţă micuţă şi firavă îmbrăcată destul de sumar. M-am îndreptat către ea, rugându-l pe soţul meu să mă aştepte puţin. El a crezut mai întâi că voi fi găsit vre-un căţel sau pisicuţ rătăcit, iubitoare cum sunt eu,îl aduceam urgent acasă. M-am aşezat şi eu lângă micuţă şi am mângâiato încet pe cap. Ea m-a privit tăcută, cu ochii blânzi şi nespus de negri. M-am gândit imediat să micşorez distanţa dintre noi şi i-am luat mânuţa rece în mâna mea.  
 
-Cum te cheamă micuţo? M-a privit câteva clipe care mie mi s-au părut nespus de lungi apoi mi-a soptit tremurand:  
- Ema!  
- Frumos nume, draga mea, şi unde locuieşti tu? Aşteptam înfrigurată un răspuns, oricare ar fi fost el. Dar nu mi-a răspuns, a început să plângă uşor, obrăjorii parcă îi luau foc, s-au înroşit dintr-odată. La capătul aleii care ducea înspre staţia de taxiuri se vedea un bărbat care aştepta, în acelaşi timp însă am observat că şi Ema privea înspre el. Nu m-am putut abţine şi am intrebat-o dacă îl cunoaşte şi cine este el? De această dată a răspuns imediat, poate chiar prea repede.  
- Este unchiul meu, fratele mamei mele. El m-a luat după ce părintii mei au murit într-un accident. S-au urcat amândoi într-o maşină să vină acasă, fusese la bunica să o vadă. Maşina s-a lovit de un copac şi din toată îmbulzeala de atunci nu am îneles decât că va trebui să merg la unchiul meu să mă crească el întrucât nu mai aveam pe nimeni. Unchiul însă, era şi el singur, soţia lui plecase în străinătate şi nu mai venise. Eu aveam patru ani pe atunci, acum, am opt ani. El face tot ce se poate dar nu ne ajung banii şi de multe ori bag de seamă că este foarte trist şi chiar mi-a spus odată că daca eu nu aş fi fost la el, ar fi plecat demult pe undeva unde să câştige mai mult. M-am dus singură la orfelinat, nu era departe de noi, în plus aveam o vecină care avea şase copii, doi dintre ei îi dăduse chiar ea la orfelinat pentru a li se găsi părinţi adoptivi. Mă lua cu ea adeseori. Dar o doamnă de acolo mi-a spus, dupa ce eu i-am povestit cât de greu îi este unchiului meu să mă întreţină, că nu se poate decât daca vine el şi spune că nu reuşeşte să câştige atât cât ne-ar trebui pentru amândoi.  
Am şi eu o pensie de urmaş dar este foarte mică, motivele nu le cunosc. Mă uitam la Ema şi nu-mi venea să cred că s-a maturizat atât de repede, că a uitat de copilărie, nu o auzi vorbind de jucării, mergea şi la şcoală dar nu mai avea cu ce să se încalţe. I-am făcut semn soţului meu să se apropie, ea m-a privit înspăimântată şi a vrut să se ridice şi să o ia la fugă, dar am asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic rău.  
 
- Şi acum ce urmează? M-a întrebat soţul meu. Nu ştiam nici eu, era însă foarte sigur că orice ar fi să fie va trebui să ne apropiem de barbatul acela, unchiul Emei, să aflăm de la el care este situaţia reală, poate lucrurile nu stăteau chiar aşa, sau cine ştie, poate că stăteau mai rău, era mai bine sa aflăm.  
- Am ajuns în dreptul lui, ne-a privit în mod direct, fără ocolişuri, şi ne-a întrebat ce se întâmplă, a observat că stăteam de vorbă cu Ema şi aştepta să vadă ce vom face.  
- Noi chiar am vrea să aflăm care este situaţia Emei, ea ne-a povestit cât s-a priceput, cu toate acestea am vrea să ştim mai mult.  
- Mă numesc Marian Sechelarie, sunt tehnician constructor, câştig foarte puţin, uneori chiar mă gândesc să plec undeva afară să muncesc, să fac mai mulţi bani, dar nu am cui să las fetiţa. Numai pe mine mă are. Trebuie să vă spun că este un copil nespus de inteligent şi cuminte. A învăţat să facă curăţenie în apartament, ştie să facă ochiuri, să prăjeasca cartofi, desigur, numai când sunt şi eu acasă. Vorbesc mult, să mă iertaţi vă rog, nu aş vrea să reiasă că doresc să vă încredinţez fetiţa, dar nici la orfelinat nu o voi duce. Este însă foarte posibil să rămân şi fără serviciu, nu avem de lucru de mai multă vreme, eu am fost ocolit oarecum tocmai din aceasta cauză.  
A intervenit soţul meu cu o idee care se putea să fie bună.  
- Trebuie să încerci la protecţia copilului, să explici această dorinţă a dumitale de a munci pentru a-ţi creşte nepoata, nu se poate să nu găseşti înţelegere. Domnul Marian, ne-a privit intens şi ne-a spus că chiar aşa va proceda. L-am rugat să ne comunice şi nouă rezultatul şi pentru asta i-am dat un numar de telefon. Ne-am luat rămas bun, am sărutat-o pe obrăjori pe Ema şi am plecat trişti. Ema, deşi îl ţinea pe unchiul ei de mână tot întorcea capul după noi. I-am făcut semne până nu am reusit să ne mai vedem.Tăceam amândoi, cu această întâmplare, care face parte din cele pe care eu parcă le caut, am încheiat ziua, care părea să fie nespus de frumoasă şi veselă, într-un mod trist şi dureros.  
Ajunşi acasă, încercam să schimb atmosfera, poate şi el încerca, dar dacă nu ne-a ieşit, am fost de acord că e mai bine să ne culcăm întrucât noaptea este un sfetnic bun. A doua zi dimineaţă, cred că m-am înveselit deoarece venea dinspre bucătarie o aroma de cafea bună aşa cum numai Radu ştie să o facă, am uitat sa spun ca pe soţul meu il cheamă Radu, dar atunci când nu e cuminte eu ii spun: Radule, mi se pare un nume lung, aşa ca el, că are aproape un metru şi nouăzeci înălţime. În fine, eu am făcut nişte jumări de ouă şi suc de portocale şi mai apoi fiecare la treburile lui, că aveam destule.  
Au trecut trei zile, timp în care nu mai ştiam nimic de Ema, am greşit şi că nu i-am cerut adresa ei, sau lui. Dar spre seară, minunea se împlini şi sună telefonul.  
- Alo! Radule, mă întreaba cine este? Cu vreo jumătate de oră în urmă am avut o discuţie despre ceva ce nu trebuia el să facă şi a făcut. Adică eu eram supărată, iar el acum era, Radule. Se mai întâmplă!  
- Este domnul Marian Sechelarie dragă.  
- Spune domnule Marian! A făcut o pauză, parcă prea lungă, în sfârşit a continuat.  
- Am fost, doamnă!  
- Şi?  
- Şi mi-a spus că această formă de a rezolva situaţia unui copil nu există, iar ca să existe cât de cât ceva, ar trebui să treacă aproximativ un an cu multele documente necesare. Şi iar a tăcut. Eu însă i-am propus să mai încercăm, adică o să încercăm noi sa îl ajutăm, Radu avea colegi pe acolo prin sistem, în fine, credeam că vom reuşi ceva.  
- Vă multumesc, doamnă. Îmi cer iertare pentru întreg deranjul. Sărut mâna, salutări şi domnului inginer.  
- Bine, domnule Marian, ne mai auzim.  
Radu însă când auzi mă privi perplex pentru că nu înţelegea cum ar putea el, adică noi, să-l ajutăm! Mie însă deja mi se aprinse un beculeţ şi deci, i-am făcut cunoscut că ar exista o posibilitate.  
- Nuuu, mai bine nu spune nimic, te rog! Mă aştept la ce e mai rău. Eu zâmbeam.  
- De ce, dragă? O să îţi spun cum m-am gândit eu să îi rezolvăm situaţia domnului Marian.  
Radu, fu de părere că ar fi bine să îi dau voie să se aşeze deoarece nu este sigur că va rămâne în picioare după ce îi voi spune eu cum vom rezolva noi, situaţia.  
- Poţi să te aşezi, am spus eu, dar să ştii că... undeva la periferie există o familie care contra unei sume modice, poate să ţină în îngrijire un copil o perioada de timp prestabilita. Îţi spun sigur asta deoarece eu chiar am scris un articol la ziar despre aceşti oameni. Radu s-a schimbat deodată la faţă, s-a înveselit pe loc şi sigur s-a gândit că a trecut razant pe lângă un pericol iminent, dacă eu găseam că ar fi potrivit să luăm la noi fetiţa pe perioada cât lipseste Marian.  
 
 
La noi ar fi şi condiţii întrucât locuim la curte şi avem şi o rudă rămasă singură care ne ajută la diverse treburi iar noi îi asigurăm tot ce are nevoie. Pensia o depune la CEC. Dar iată că nu a fost vorba despre asta.  
Eu,a doua zi am sunat la familia respectivă şi i-am invitat pe la noi pentru a discuta. Stiam că sunt gospodari, ea era foarte curată, mai ţinuse copii acasă, acum nu mai ţine deoarece vrea să fie mai liberă. Incercam, desigur. În dupa amiaza aceleiaşi zile, doamna Zina veni împreună cu soţul ei. Le-am explicat cum stă toata situaţia, s-au uitat foarte puţin timp unul la altul şi au răspuns pe loc, că sunt de acord. Nu-mi venea să cred si totuşi era adevărat.  
Singura condiţie pusă a fost să-i dea o sumă fixa lunar pentru ca să hranească aşa cum trebuie copilul. Am stabilit o întalnire între ei şi dupa alte două zile am aflat de la domnul Marian, dar si de la Doamna Zina că s-au înţeles şi că poate să-i ducă fetiţa. Domnul Marian, în aceste condiţii putea să plece cât de repede. Au stabilit să-i dea banii pentru trei luni anticipat. Au mers împreuna la un notar şi au făcut o înţelegere scrisă şi parafată, astfel ca totul să fie legal.  
Mai aştept veşti de la doamna Zina, am înteles că Ema este foarte veselă şi mulţumită acum. Va merge la şcoală în continuare, ceea ce este foarte bine. Atât eu cat şi Radu suntem bucuroşi că am reuşit să rezolvam o problemă atât de greoaie şi în acelaşi timp am reuşit să aducem zâmbetul pe chipul drăgălaş al Emei. Pentru ea, voi umple un cărucior cu tot felul de jucării şi dulciuri şi nu voi uita să-i cumpăr şi o pereche de cizmuliţe si un paltonaş frumos şi roşu, cum îşi doreşte ea!  
...  
 
Florentina Craciun  
 
ianuarie 2013  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
EMA / Florentina Crăciun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1413, Anul IV, 13 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Florentina Crăciun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Crăciun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!