Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Floarea Cărbune         Publicat în: Ediţia nr. 1984 din 06 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

CĂLUŞARII DIN PURANI DE VIDELE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tradiţii, spiritualitate, legende şi poveşti româneşti 
  
Parcă ar fi fost ieri, atât de vii îmi sunt amintirile… 
  
De câţiva ani încoace, în perioada Rusaliilor, ca prin vis, aud un glas vesel de fată care strigă: „Au venit căluşarii! Sunt în Poiană!” Şi, preţ de câteva clipe, fetişcana din mine este derutată, apoi încet-încet îmi revin din reverie, mă frec la ochi şi, nostalgică, îmi zic: „Ce viziune frumoasă!” Aşa se petreceau lucrurile atunci, în copilărie…După ce aflam vestea venirii cetei de căluşari, îmi umpleam braţele cu florile de câmp, culese cu o zi înainte şi alergam la şosea cu părul despletit, cu ochii înrouraţi şi cu o dulce veselie în suflet. 
  
Căluşarii erau flăcăi frumoşi, zvelţi, cu feţe oacheşe arse de soare, cu dinţi albi ca mărgăritarele, veseli foc şi foarte pricepuţi în ale dansului. Când jucau, tălpile lor nu atingeau pământul, atâta măiestrie aveau. Îşi sincronizau astfel mişcările, încât păreau că zboară, păreau cocori în zbor planat. Câtă graţie! Cămăşile şi iţarii le erau albe ca neaua şi se păstrau aşa până la dezlegarea Căluşului. Care era secretul straielor? Erau ţesute, cusute şi brodate de fecioare, apoi înălbite la ger. Pe deasupra cămăşii se încingeau cu bete, iar peste iţari trăgeau ciorapi din lână albă, apoi se încălţau cu opinci. Ceea ce le sporea farmecul erau clopoţeii care se legau deasupra gleznelor şi a căror muzică, în timpul dansului, înfiora inimile celor prezenţi. Ceva magic se petrecea şi…părea că înşişi strămoşii le transferă energia acumulată de milenii pe acest pământ. În toiul dansului, căluşarii dădeau senzaţia că zboară, că plutesc în aer înălţându-se spre cer, şi doar bâta rămânea singurul sprijin care îi mai lega de pământ. 
  
Traseul căluşarilor era stabilit dinainte. Şi, în fiecare localitate, primeau câte un costum nou-nouţ, alb ca floarea de crin. Nimeni, însă, nu ştia cu ce se hrăneau, dar aveau atâta energie, încât timp de câteva zile nu le stăteau picioarele. Iar când venea vremea a se odihni la apusul soarelui, îşi alegeau loc ferit de ispite, în lăcaşul bisericilor din satele pe unde treceau. Căluşarii depuseseră jurământ de castitate pentru toată durata celor trei zile de sărbătoare şi îl respectau cu sfinţenie. 
  
Până a ajunge a se forma ceata, totul era învăluit în mister. În anul despre care vă povestesc, căluşarii formaseră o nouă ceată. Unii flăcăi se însuraseră, alţii plecaseră la Bucureşti, la muncă, iar sarcina de a alcătui ceata, îi revenea Vătafului. Acesta trimitea fiecărui flăcău, ales cu grijă dinainte, gâtul cu cap de cal (Ciocul Căluşului), cioplit din lemn de alun şi învelit într-o blană de iepure, dar şi „porunca” de a se prezenta, în a patra miercuri de la Paşte, într-o poiană secretă din pădurea Sinica, unde avea loc Naşterea Căluşului. Aici, în mare taină, se ciopleau Steagul şi Ciocul Căluşului, în prezenţa căruia se Depunea Jurământul faţă de Vătaf. În prima marţe de după Rusalii avea loc *Îngroparea Căluşului. 
  
Ceata era formată din 9 dansatori plus mutul, stegarul şi doi lăutari. În total 13 oameni. Din cei 9, doar doi căluşari erau din Purani, unul fiind vărul mamei mele, Ion al lui Căldăruş care, mai târziu, mi-a împărtăşit secrete din iniţierea lor…Restul căluşarilor erau din Cotorani şi Baciu. Vătaf era un fierar, „ucenicul” zeului Hefaistos, fiul Herei ( vezi „Miturile şi Legendele Greciei antice”) din Cotorani. 
  
Trei personaje ieşeau în evidenţă: Mutul, Stegarul şi Vătaful, acesta din urmă coordonând jocul căluşarilor. Cel mai ciudat dintre toţi, după care ne ţineam scai, înghesuindu-ne să-l atingem, ca să ne meargă bine, era Mutul. Un personaj misterios, a cărei faţă n-o puteai nicicum vedea, pentru că era acoperită cu o mască din piele de capră, iar pe cap purta o căciulă de astrahan. 
  
-------- 
  
*Îngroparea Căluşului: Marţi, după Rusalii, se celebra Moartea şi Îngroparea Căluşului, un adevărat ritual funerar executat după Apusul Soarelui. După aceea urma Fuga rituală-fiecare căluşar fuge în altă direcţie, ca apoi, când se întâlneşte întâmplător cu alţii, să nu pomenească nimic din tot ce s-a întâmplat(conform jurământului). Viaţa reintră în făgaşul ei normal, până la următoarele Rusalii, când ciclul este reluat identic.”(sursă:Wikipedia) 
  
Mutul avea un „falus” din lemn (simbol al fertilităţii) cu care ameninţa pe toată lumea, un bici împletit din fâşii de piele şi cordele colorate şi era astfel îmbrăcat, încât stârnea râsul asistenţei. El alerga după femei şi după copiii care trăgeau de hainele lui…Într-un cuvânt, stârnea râsul, contribuind la partea comică a spectacolului. Era îmbrăcat în straie femeieşti, cu o traistă la brâu în care ţinea ierburi de leac, 7 plante magice: pelin, leuştean, usturoi, frunze de nuc, sânziene, odolean şi busuioc. În mână avea un buzdugan de lemn, pe care îl flutura în toate direcţiile, speriind nu numai copiii, ci şi Ielele. 
  
Stegarul purta un steag din alun, împodobit din belşug cu fire de usturoi proaspăt, pelin şi spice de grâu, legate cu un şnur roşu. Ceilalţi flăcăi din ceată aveau bâte frumos încrustate şi, prinsă la brâu, o batistă albă cusută la muscă(cruciuliţe). În satul nostru, Purani de Videle, mulţi oameni s-au vindecat după ce Mutul i-a atins cu „falusul” sau după ce căluşarii săreau peste ei, executând un dans magic…Printre aceştia m-am numărat şi eu. Exista credinţa că femeile atinse de mut puteau rămâne însărcinate, chiar dacă până atunci nu avuseseră noroc de copii. Multe mame îşi încredinţau pruncii căluşarilor pentru a-i purta pe braţe, ca să crească mari şi voinici, feriţi de boli pe tot timpul vieţii lor. 
  
Căluşari erau „iniţiaţi” de vătaf, iar el fusese „iniţiat” de vătaful de dinaintea lui, pe patul de moarte. Prin iniţiere, se trezeau puterile oculte din adâncul fiinţei lor, puteri ce se aflau în stare latentă până atunci. Bolnavii nu se îndoiau de harul lor tămăduitor şi apelau la ei cu mare încredere. 
  
Ritualuri de vindecare: 
  
Bolnavul atins de Rusalii era întins pe o pătură în mijlocul curţii, pe direcţia E-V(capul spre răsărit). Lângă bolnav, se aşeza un vas înalt din lut, umplut cu apă neîncepută, scoasă din puţ după miezul nopţii. La mănuşa vasului(toartă) se legau busuioc, pelin şi usturoi. În ritualul de vindecare se foloseau şi ierburile din traista Mutului. Căluşarii formau un cerc magic în jurul bolnavului şi dansau, lovindu-i simbolic tălpile cu bâtele, gest care semnifica alungarea bolii. Momentul culminant îl constituia clipa când Mutul spărgea oala cu bâta, iar apa se revărsa asupra celui bolnav. Oala era sacrificată, ca bolnavul să se însănătoşească. Apa prelua boala şi o transfera pământului. După săvârşirea ritualului, omul însănătoşit se ridica şi se prindea în Hora Căluşului, apanaj al cultului solar la care participau toţi cei prezenţi. 
  
Un alt ritual, la fel de puternic, consta în faptul că un căluşar cădea la pământ ca străfulgerat, atunci când îl atingea vătaful cu steagul, preluând boala asupra lui. 
  
Unii ar putea spune că este vorba de sugestie şi autosugestie, dar căluşarii chiar posedau puteri oculte şi, de aceea, nu oricine putea fi căluşar. 
  
Ceata mai executa un ritual magic şi în jurul ciorchinelor de alune. Cei care participau la acest dans magic erau iniţiaţi după un ritual secret, cu sfinţenie păstrat în rândul lor. Divulgarea secretului de către un căluşar l-ar fi făcut nedemn de a mai face parte din ceată. Doamne, ce vremuri frumoase! 
  
Când începeau a dansa căluşarii, se lăsa o linişte evlavioasă peste toţi cei prezenţi. Culorile, dansul şi magia se împleteau, lăsându-te adânc pătruns de mesajul simbolic al dansului. Prin colbul stârnit de dansatori vorbeau strămoşii, mândri de urmaşii lor. Era momentul întâlnirii, în acelaşi spaţiu-Poiana din Purani, a două lumi din dimensiuni diferite, unde se manifesta fiinţa spirituală a neamului… 
  
Jocul Căluşarilor este unul dintre cele mai vechi dansuri populare româneşti, cu rădăcini adânci în vremurile de demult, fiind legat de cultul Soarelui. În „Suferinţele urmaşilor”, Ion Lăncrănjan analizează microscopic acest joc magic, încărcat de energii oculte, care-l intrigă şi exaltă în acelaşi timp. Dumirit de semnificaţia Căluşului, el spune: „jocul acesta nu e numai joc, e rugă şi blestem, e un semn pe care îl dăm Soarelui că suntem aicea, pe pământurile noastre.” 
  
Căluşul, simbol al identităţii noastre. 
  
Noi, românii, putem fi mândri că acest dans magic, „Căluşarii”, a fost inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Universal, alături de obiceiuri şi datini din întreaga lume. Dansul magic al căluşarilor conţine multe elemente oculte prin care se face transferul de energii şi secrete doar pe cale orală, ca în vechile iniţieri ale druizilor. Puterea nu se dă în mâna celui ce nu ştie a o folosi spre binele comunităţii. 
  
Căluşul are rădăcini în ancestral, protejând oamenii, gospodăriile lor, vitele şi recoltele, de spiritele rele. 
  
Autor:Floarea Cărbune 
  
Ilustraţie de Mirela Pete 
  
Referinţă Bibliografică:
CĂLUŞARII DIN PURANI DE VIDELE / Floarea Cărbune : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1984, Anul VI, 06 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Floarea Cărbune
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!