Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Civilizatie > Mobil |   



legenda Inorogului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

(Dedicată unei fetiţe din Italia pe nume Nicole Elena Nicapopi )  

Motto:  

"Inorogul evocă întotdeauna ideea sublimării  

miraculoase a vieţii trupeşti şi pe aceea a unei  

puteri supranaturale care emană din ce este pur."  

(P.H. Simon)  

 

În vremurile vechi, undeva, în Munţii Apuseni, trăia o bătrână ce creştea o fetiţă despre care nu se ştia de unde a venit şi cine îi sunt părinţii. Căsuţa în care trăiau era aşezată într-un loc ferit. Nimeni nu le trecuse pragul în afară de câteva animăluţe, prietenii fetei.  

 

Când a început povestea, copila avea trei ani, era o zgâtie de fetiţă cu pistrui pe năsuc, cu păr de aur şi ochi de safire. Era atât de drăgălaşă, încât bunica, căci aşa îi zicea bătrânei care o îngrijea, o iubea ca pe ochii din cap. O chema Sya şi avea un glas frumos, încât se întrecea cu păsările la cântat. Cânta în zori de zi sau pe seară, cânta de câte ori inima o îndemna. Vântul îi purta cântecele până departe, pe crestele munţilor înalţi.  

Nu departe de casă, era o cascadă cu apa în şuvoaie scânteietoare, ai cărei stropi fini se adunau în zeci de curcubeie, pe care fetiţa le privea cu nesaţ. Uneori, încerca să le culeagă, dar nu întindea bine mâna, că acestea dispăreau şi apăreau în altă parte a cascadei. Ea dorea să-şi încingă mijlocul cu un brâu din curcubeu.  

Văzând-o atât de necăjită, în taină bunica i-a ţesut un brâu pe care a cusut mărgele sclipitoare. De fapt, erau pietre preţioase în toate culorile, adunate dintr-o peşteră numai de ea ştiută. După aceea, a pus brâul la păstrat pentru ziua când nepoţica va împlini 12 ani.  

Sya avea 11 ani, dar părea mult mai mare. Era înaltă şi mlădioasă precum trestia, faţa-i albă ca floarea de iasomie, părul bălai îi cădea în cascadă inelată pe umeri, iar ochii limpezi, albaştri şi cu gene umbroase. Ochii erau safire magnetizate.  

În plimbările sale pe potecile misterioase ale pădurii, animalele sălbatice o însoţeau. Toate se plecau în faţa ei şi o ascultau de parcă le-ar fi fost regină. Însă erau zile când prefera singurătatea. Atunci cutreiera pădurea în căutare de fructe şi flori. În unele dimineţi alerga desculţă prin iarba umedă, alteori, la prânz, se scălda în lacul de la piciorul cascadei. Copila era drăgălaşă, graţioasă şi foarte veselă. Când râdea, printre buzele ca fraga, se iţeau mărgăritarele dinţilor, mărunţi şi regulaţi. Inima îi era încărcată de bunătate şi când întâlnea câte o vietate rănită, avea grijă de ea până se punea pe picioare.  

Păsările se întreceau în a-i cânta, iar ea dansa şi zâmbea când vântul neastâmpărat îi ciufulea părul. De multe ori se apleca şi săruta cu delicateţe căpşorul gingaş al florilor cu roua încă pe ele. Sya privea totul cu inocenţă, fiind încântată de concertele păsărelelor, de zborul delicat al fluturilor, de mersul norilor pe cer, de aromele pădurii şi de chemările depărtărilor… În poiana cu flori avea un loc special, o căpiţă de fân, pe care dormea în nopţile când pe Cer era ploaie de stele.  

Când ploua, rămânea în cămăruţa ei cu miros de flori sălbatice şi iscodea luciul magic al unui glob de cristal găsit lângă cascadă. Era un safir mare cât un ou de prepeliţă, copila însă nu ştia ce este, dar vrăjită de farmecul culorii şi de figurile ce prindeau contur pe suprafaţa lui, îl privea ore în şir...  

Când a împlinit vârsta de 12 ani, pe 1 septembrie-zodia Fecioarei, bunica i-a dăruit şiragul de mărgele. Erau albastre ca şi nestemata ei, numai că erau de dimensiuni mai mici. Tot atunci, i-a mai dăruit o rochiţă albă, delicată, moale şi uşoară ca un fulg, brâul de mărgele în culorile curcubeului şi o pereche de sandale romane.  

Fecioara, căci aşa îi spunea bunica uneori, strălucea în hainele simple, dar deosebit de frumos lucrate. Lacrimi de bucurie i se prelungeau pe obraz, iar unele se agăţau de genele dese şi căpătau irizări de curcubeu, când o rază de soare se răsfrângea în ele. Acum, la această vârstă avea unele trăiri pe care nu şi le putea explica. Adeseori, zâmbetul îi dispărea de pe faţă rămânând pe gânduri ore în şir…Simţea o chemare, ceva o îndemna să meargă la cascada de lângă poieniţa cu flori.  

Într-o noapte cu lună plină, pe când somnul o cuprindea, toropită de miresmele fânului cosit, cu ochii pe jumătate deschişi, a zărit printre bătrânele trunchiuri de arbori seculari, o fiinţă fantastică ce strălucea, de-i lua ochii. Ca la o poruncă, somnul i-a sărit, devenind fetiţa vioaie şi curioasă de altădată. Cu băgare de seamă, s-a apropiat de ceea ce părea a fi un cal alb cu un corn în frunte şi l-a studiat cu atenţie. Inima îi ticăia de emoţii nedesluşite, iar curiozitatea o împingea înainte, tot mai aproape de el. Stropii de pe coama lui aveau sclipiri diamantine. Copila nu mai văzuse asemenea minune faţă de care simţea o ciudată atracţie. După câtva timp a plecat, promiţându-şi că va reveni.  

Istovită, a ajuns acasă şi a căzut într-un somn adânc. În vis, i-a apărut fiinţa pe care o admirase la cascadă. Aceasta i-a spus:  

- Sunt Inorog, să nu-ţi fie frică de mine. Sunt o creatură divină şi iubesc tot ceea ce este pur, cast, virginal. Tu eşti Sya, mie să-mi spui Ynn. Te aştept mâine în poieniţa cu flori, lângă cascadă.  

Dimineaţa, când s-a trezit, Sya s-a dichisit privindu-se în luciul apei dintr-un vas de lut, apoi a îmbrăcat frumoasele straie primite în dar de ziua ei. La sfârşit, şi-a frecat palmele cu frunzele unei plante frumos mirositoare. S-a mai uitat odată în oglinda apei şi a ieşit grăbită pe uşă. A mers cu paşi mici şi repezi ca să nu întârzie, dar când l-a văzut în toată splendoarea lui, pe care i-o accentuau primele raze ale soarelui, n-a mai putut înainta nici un pas. A rămas înmărmurită, cu ochii măriţi de surpriză şi admiraţie.  

Atunci, o voce melodioasă, ce se asemuia cu clinchetul divin al clopoţeilor, i-a spus:  

- Vino, apropie-te! Nu are de ce să-ţi fie frică. Eşti atât de frumoasă! Ai vrea să ne plimbăm?  

- Da, îmi place să mă plimb prin rouă, chiar să mă scald în ea, a răspuns Sya.  

- Atunci, hai să ne scăldăm!  

Cu sfială, fata şi-a dat straiul jos şi îmbujorată s-a aşezat lângă el, apoi au început să se scalde în roua parfumată şi răcoroasă de pe flori.  

Fericit, Ynn i-a spus:  

- Ştii că roua ne înzeceşte puterile?  

- Nu, n-am ştiut, dar mi-a plăcut dintotdeauna baia de rouă.  

Cu glasul aproape şoptit, el a întrebat-o:  

- Accepţi să devenim prieteni nedespărţiţi şi să colindăm împreună întreg Universul?  

Cu obrajii arzând de sfială şi cu glasul sugrumat de emoţie, ea îi răspunde:  

- Da!  

Din acea zi, cei doi au devenit prieteni de nedespărţit. Unde îl vedeai pe unul, era şi celălalt. Între ei era o iubire platonică şi un jurământ de castitate.  

Adeseori, după ce se scăldau la cascadă, el îi făcea un pat de flori, iar ea îi împletea clopoţei albaştri în coama albă ca neaua. Erau fericiţi şi trăiau zile nespus de frumoase. În pădurea în care sălăşluiau, primăvara şi vara erau veşnice. Uneori, Ynn îşi punea capul în poala ei şi adormea ca un prunc. Acesta era un semn de mare încredere, căci inorogii nu nu se apropiau de oricine. Deşi aveau puteri magici, erau sfioşi şi neîncrezători. Cornul spiralat era împodobit cu safire care aminteau de albastrul Cerului, al apelor şi al planetei Pământ. Iniţiaţii cunoşteau simbolistica culorii safirelor. Ea exprima una din Legile universale, Legile Kybalionului: „Ceea ce este Sus este ca şi ceea ce este Jos. Ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus. Cerul şi Pământul sunt eu.” Nu suntem singuri în Univers, pe orice ai pune mâna din natură, descoperi că e legat de restul lumii. Oamenii trebuie să-şi re-amintească aceste lucruri. Cornul inorogului era o punte între Lumi, iar inorogul, mesagerul divin.  

Nopţile, cei doi se plimbau pe poteci neumblate, zburau printre stele şi traversau dimensiunile unor lumi necunoscute, dar fascinante. Dârele albe ce se vedeau vara pe Cer, nu erau numai stele căzătoare, ci şi inorogi în zbor.  

Ynn a iniţiat-o şi pe Sya în tainele universului ,încât şi ea putea deveni invizibilă. Deseori, noaptea, intrau nevăzuţi(invizibili) în casele suferinzilor care, la simpla atingere a cornului magic, se însănătoşeau instantaneu. A doua zi povesteau celor din jur cum că au visat pe cineva care le-a luat durerea în timp ce le şoptea:” Schimbă-te, fii mai bun!”  

Neguţătorii din vechime, care cutreierau lumea în lung şi lat, povesteau la popasurile pe care le făceau, despre Inorogii mărilor şi cei ai deşerturilor, dar şi de puterea magică a cornului de a anihila orice otravă.  

Aşa au trecut anii, mulţi la număr, dar cine le mai ţinea şirul… În cele din urmă, El şi Ea s-au retras pe muntele Kogaion, locul sacru al dacilor şi Inima Lumii. Deja Sya era pregătită să fie iniţiată de Marea Preoteasă a lui Zalmoxis ca să-şi îndeplinească misiunea pentru care fusese trimisă pe Pământ. Şi ea era o entitate divină, dar încă nu ştia…  

 

(Floarea Cărbune  

 
 
 
Referinţă Bibliografică:
legenda Inorogului / Floarea Cărbune : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1386, Anul IV, 17 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Floarea Cărbune
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!