Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugenia Mihu         Publicat în: Ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI  
 
Era spre miezul zilei, o zi nici posomorâtă dar nici din cale afară de frumoasă. Era zi de început de toamnă iar berzele își fâlfâiau aripile, cătând spre soare și spre zare, în zborul lor de întoarcere spre țările mai calde unde le mâna dorul.  
 
Erau 31. Își terminaseră treburile, întrunirea la care participaseră decursese frumos, se desfășurase fără incidente majore, ba dimpotrivă cu satisfacții și multe emoții. Pentru unii chiar foarte multe.  
 
El ședea în capul mesei, dichisit, nevoie mare, impozant și părând oarecum neinteresat de toate cele din jur. Era un fluture, adulat de unele, detestat de altele, dar era fluture și, ca orice fluture, cu gând de zbor din floare în floare. Și nu îi vom da nume, îi vom spune doar atât, simplu, Fluturele. Și în jurul Fluturelui erau mulți, bărbați și femei, toți spilcuiți, cu zâmbete în ochi și în colțuri de buze. Toți așezați în jurul mesei, o masă unică, lungă, ca acelea de pe la țară, de pe la vreo petrecere câmpenească, doar că asta era frumoasă și încărcată cu bunătăți, mâncăruri și băuturi alese. Și un paradox: nu se intersectau, nu se amestecau, bărbații erau cu bărbații, la capătul îndepărtat al mesei iar ele, femeile, la celalalt capăt. Nu erau perechi, nu aveau de ce să se intercaleze, erau doar prinși în același proiect măreț, aveau multe gânduri, idei și păreri comune. Și între unii prietenie. Doar atât îi lega. Dar în prietenie încape cuvântul ”doar”?  
 
Ele. Erau frumoase, elegante, rafinate chiar dacă aproape majoritatea erau trecute de prima tinerețe. Erau Tamara, Mirela, Lidya, Ramona, Lucreția și Teodora. Iar în fața lor, de cealaltă parte a mesei stăteau, Magda, Emilia și Mioara, Răduța, Mariana, Atiana și Silvia. În continuare erau alte câteva și apoi ei, încheind masa cu măria sa, Fluturele. Era o atmosferă destinsă, plăcută iar faptul că mica sindrofie se desfășura afară, în aerul curat, tomnatec, dădea o notă în plus de plăcere, de reverie chiar. Sporovăiau toate. O tânără jună, de pe la mijlocul mesei, se grăbea spre toaleta de la parterul clădirii, să-și refacă machiajul nițel estompat de trecerea zilei și de izvorul de lacrimi de emoție ce-i udaseră, la un moment dat, chipul feciorelnic. Trecu nebăgata în seamă și la fel se întoarse căci ele, cele 13, erau prea preocupate de glumele ce le făceau pe seama Ramonei și a iubitului ei imaginar. Poate că stropul de whisky sau paharul de bere din față le sporea, o idee, buna dispoziție. Erau prietene, erau o trupă și le era bine împreună și nu se mai săturau de aceste momente de întâlnire și de intimitate. Trecuseră peste doua ore de când se distrau dar li se părea că timpul a stat în loc, și râdeau și vorbeau, își acopereau glasurile, una celeilalte, cu aprinsele lor discuții. Și, categoric, acoperiseră vocile bărbaților, care erau mult mai ponderați, aproape taciturni, rezervați, ei nu alcătuiau o ”gașca” și nu se purtau ca atare.  
 
La un moment dat, Emilia, femeie înaltă, bine clădită, încă frumoasă la cei aproape 60 de ani ai ei, se ridică și porni, unduindu-și șoldurile, înspre aceeași toaletă. Avea un păr roșcat, vopsit, evident, cu tentă blondă, prin el. Și ochii imenși, frumoși, fără să le poți defini cu precizie nuanța, albaștri sau verzi. Și, culmea, la vârsta ei, o mică, mică gropiță în bărbiță și câte una în ambii obrăjori. Dar ce te fermeca la ea și îți cădea dragă instant era zâmbetul ei, suav, grațios, și mereu larg, și erau ochii ce părea că râd tot timpul . Și toate astea îi dădeau fizionomiei sale o nuanță de bunătate nesfârșită și de o mare sensibilitate, iar ele, celelalte, știau că are și un suflet la fel de sensibil și ales. Simțise , pur și simplu, nevoia să ajungă la toaletă, și se îndepărta de masă cu pasul sprințar...  
 
Nu trecu nici jumătate de minut, poate vreo 20 de secunde că de la masă se ridică și el, Fluturele, și porni în aceeași direcție dar, din contră, cu pași mari, parcă numărați, parcă i-ar fi calculat dar dând semne vădite de plictiseală și de lehamite....  
 
Clepsidra începu să-și curgă timpul din ce în ce mai înfrigurat iar secundele se scurgeau, parcă, într-o încetineală de melc bolnav. Începură să se uite una înspre cealaltă, aruncându-și întrebări din privirile nedumerite. Efervescența de până acum se stinse încet, încet și începură să vorbească tot mai șoptit și tot mai în taină...  
 
- Eu mă duc, zise, la un moment dat, Tamara și se ridică zvâcnit de pe locul ei. Făcu un pas, al doilea însă îi rămase oarecum atârnat în aer. Emilia ieșise, se îndrepta spre ele. Parcă venea și parcă nu venea, venea șovăielnic, agale, cu pașii târșiți și cu umerii plecați. Parcă dintr-o dată, din femeia bine făcută și impozantă ce era, se topiseră mai mulți centimetri, lăsând-o ușor chircită, crispată, ca o trestie în bătaia vântului.  
 
Tamara se reașezase. Fu rândul, acum, al Mioarei, să se ridice, cu gândul de a o întâmpina, dar rămase așa, pironită locului, cu ochii spre Emilia. Toți ochii erau îndreptați acum spre Emilia, care după o eternitate parcă, ajunse la masă. Mioara se dădu la o parte, o lăsă să se așeze la locul ei, între ea și Magda. Mai mult se lăsă să cadă decât se așeză și, instantaneu, le prinse de mâini, într-o strânsoare disperată, atât pe Magda cât și pe Mioara. Dar ce strânsoare...! Mâinile îi tremurau îngrozitor, ca ale unui abstinent de băutură, ca ale unui bolnav de Parkinson.  
 
- Nenorocitul naibii, șuieră printre buzele aproape închise, cu capul plecat și cu ochii asemenea, privind în farfurie, ferindu-și fața și ochii de prietenele ei dragi.  
 
- Ce e, Emilia, ce s-a întâmplat? întrebă cu glas pierit, la rându-i, Magda. Și cu gând de mângâiere, și cu gândul de a-i opri prin forța mâinii sale tremurul, o cuprinse și cu cealaltă mână, de încheietura mâinii stângi. Un scâncet mic și un rictus de durere îi arătă că ceva nu este în ordine și privi, încheietura mâinii stângii era tumefiata, ușor stacojie și umflată.  
 
- Offf, scuze, zise slăbind strânsoarea, ce s-a întâmplat? Hai, nu ne fierbe...Toți ochii erau pe ea, și analizau semnele ivite: pe față o mică echimoză, buza de jos, înspre interior, se observa că e ușor însângerată iar cele din parte ei dreaptă și față, Mirela, Tamara, Mioara și Lidya, vedeau pe gâtul ei, pe partea dreaptă, o pată roșie. Își ridicase ochii, le întâlni privirile, văzu că privirile lor o cercetau și că observaseră toate semnele și șopti iarăși, printre buzele întredeschise :  
 
- Nenorocitul, nenorocitul naibii! Îmi dai, te rog, un pahar cu apă, zise uitându-se în ochii Lidyei, care se afla în fața ei. Mai multe mâini se întinseră spre sticlă, spre pahar dar se retraseră apoi și Ramona îi turna un pahar de apă și i-l puse în față. Întinse mâna să-l ia, îl apucă, îl ridică un pic dar tremura așa de tare că apa, din paharul prea plin, începu să se reverse peste margini, și într-o parte și în alta. Îl așeză cu o mișcare bruscă la loc.  
 
- Nu mai vreau! Ar fi dorit dar mâinile nu o mai ascultau, era incapabilă să ducă paharul la gură și renunță, ce putea face? Să ceară să i-l ducă altcineva la gură?  
 
În clipa asta apăru și el, Fluturele. Cu aceiași pași mari, controlați parcă, dar o privire foarte atentă ar fi descifrat pe fața lui un aproape insesizabil semn de durere, că ceva nu este în ordine. Dar ceea ce era însă vizibil, pe fața lui, era vizibil pentru chiar toți și toate. O zgârietură, aproape o tăietură, îi brăzda fața, obrazul drept, de la colțul exterior al ochiului, până aproape de colțul gurii.  
 
- Ei, uite, lua-i-ar naiba de nenorociți, mă duc la patron, păi cum e posibil, aproape mi-am scos ochiul într-un cui! începu să vocifereze, când mai erau vreo 5-6 metri până la masă. Uite ce-am făcut, ce m-am schimonosit, spunea pipăindu-și fața.  
 
- La dracu! Să te tot ia!, mormăia, încet, mai mult ca pentru sine, Emilia în timp ce Fluturele, impasibil, se așeză, după ce își astâmpărase năduful , la locul său din colțul îndepărtat al mesei.  
 
Rămaseră așa, într-o tăcere dureroasă, câteva minute bune. Ochii fetelor erau ațintiți tot asupra ei doar că ea stătea cu capul plecat, arar ridicându-l și aruncând câte o privire, parcă vinovată și parcă rușinată, către vreuna dintre cele prezente sau cuprinzându-le cu privirea pe toate. Tot farmecul acelei zile parcă era amintire, se dusese lăsând loc doar zbaterilor din mințile acelor femei. Tremurul mâinilor Emiliei nu încetase dar poate că un pic era mai puțin vizibil. Și încerca și ea din răsputeri să și-l rețină. Deși cu voce joasă, întrebarea bruscă a Silviei, lovi ca tunetul.  
 
- Dar de fapt ce s-a întâmplat, Emilia? Te-a violat, te-a abuzat? Emilia, te rog, uită-te la mine, zise, prinzându-i cu gingășie bărbia și ridicându-i-o la nivelul feței sale...  
 
- Pe dracu! M-a, dacă asta vreți să știți, normal că m-a! Adică bineînțeles că nu e normal dar... E doar vina mea, nu am fost suficient de puternică.  
 
- Hai, veniți una cu mine să mă spăl puțin pe față. Se ridicară Lucreția și Tamara, care erau pe capătul băncii din față.  
 
- Nu, Lucreția, te rooog, tu nu, mi-e prea rușine de tine, să te pot privi în ochi sau să îți spun ceva din ce a fost, lasă-o pe Tamara doar, până când mă mai liniștesc, apoi vom vorbi, nu te superi, Lucreția?  
 
- Stai, dragă, liniștită, nu îți face griji în privința mea și a noastră, du-te să te speli pe față și încearcă să îți revii.  
 
Emilia se prinse, se agăță mai mult de brațul Tamarei și plecară spre fântâna arteziană ce se afla la circa 30 de metri de ele. Era frumoasă, jeturile de apa ce se înălțau, spre cer, căzând apoi în trombă, formau o perdea deosebită...Dar nu făcură nici 10 pași că picioarele Emiliei se împleticiră ușor, parcă slăbise de vlagă dintr-o dată. Tamara abia apucă să își întoarcă privirea că Magda, care le urmărea din ochi, ca toate celelalte de altfel, deși începuseră din nou să vorbească între ele cu glas mic, se și ridică și din trei pași fu lângă ele prinzându-o de celălalt braț pe Emilia. Făcură cei câțiva zeci de metri în tăcere, fără să mai zică vreuna vreo vorba, chiar daca Emilia părea să-și fi revenit din slăbiciunea ce-o apucase. Își ținu mâinile căuș în ploaia ce se revărsa din arteziană, și deși ajunse la față cu ele goale, și-o umezi totuși. Luă și Magda un căuș de apă și apoi își trecu palmele, tandru, peste fața Emiliei. Făcu gestul de câteva ori iar ea se lăsa, abandonată, spălată, mângâiată pe obraji de palmele prietenești. Lacrimi amare, ca picăturile unei ploi ce se întrezărea la orizont, începură să se prelingă, brăzdându-i obrazul și rămânând, parcă agățate, sub gropița din bărbie.  
 
- E mai bine? O întrebă Tamara...Ești bine? Spune, femeie, ești bine???  
 
- Da, sunt bine, mulțumesc, fetelor. Stați! zise așezându-se pe marginea artezienei. Stropi fini, minusculi, aproape invizibili, le atingeau spatele, răcorindu-le aproape imperceptibil. Tamara o masa ușor pe spate, mângâindu-o.  
 
- Doamne, dragelor, ce mi-a fost dat să pățesc, ce rușine, ce dezonoare! De ce, de ce eu? Pentru faptul că eu m-am dus la toaletă? Cum de nu s-a dus peste Felicia, e mult mai tânără și mai frumoasă. Și dacă pe mine i s-o fi pus pata, cum zice, de ce acum, de ce aici și mai ales de ce așa? E o dezonoare și o măgărie, o mârlănie din partea lui. Odată pornită, vorbele îi țâșneau șuvoi din gură, parcă pentru a se elibera cât mai repede. Magda abia apucă, printre cuvintele ei, să întrebe:  
 
- Dar totuși, ce, cum s-a întâmplat, Emilia? Așa, din senin?  
 
- Ei, din senin, din nori, pur și simplu. A dat buzna peste mine. Mă pieptănam, vroiam să mă rujez și să îmi dau un pic cu dermatograful când l-a văzut în oglindă, sprijinit de cadrul ușii. Se uita la mine și când l-am văzut m-am întors stupefiată.  
 
- Draga mea, mi-a zis deschizând brațele larg și venind spre mine așa, să mă cuprindă  
 
- Fluture, nu, ce faci, ești nebun, pleacă, pleacă de aici, ce faci, te rog, nu!  
 
- Draga mea, stai, asculta-mă, mi-ești dragă de multă vreme, nu știi că am vorbit odată despre aventuri ale mele la vânătoare, de atunci am început să mă gândesc la tine, tot mai intens și mi-ai luat mințile până la urmă...  
 
- Lasă-mă, Fluture, ! Venise lângă mine și începuse să mă îmbrățișeze, să încerce să mă sărute, să încerce să mă pipăie. Normal că am reacționat violent. Ce sunt, eu, ce? O dintr-alea care face dragoste într-o toaletă publică, aproape în văzul tuturor? O parașută la colț de stradă? I-am zis multe dar mai multe mi-a zis el, abureală și trombon. Că sunt viața lui, că o să aibă grijă de mine cât voi trăi, că dacă vreau ne vom expune în public relația, să o știe toată lumea sau o vom ascunde, dacă nu vreau. Că să facem dragoste acolo, să poată să trăiască mai departe cu dragostea lui pentru mine, să mă știe și fizic a lui, așa cum i-s în gânduri. Degeaba l-am îmbrâncit, m-am luptat cu el, nu, și nu și nu. Închipuiți-vi-l, iubitele mele, la un moment dat a îngenunchiat, acolo, în toaletă, mi-a prins picioarele în brațe, închipuiți-vi-l doar, acolo, pe marele Fluture. Și nu era nici foarte curat pe jos, să urmăriți cum i-s pantalonii în genunchi, nu i-s murdari?  
 
- Bine, dar dacă e așa, dacă e îndrăgostit cum spui că ți-a zis, de tine, nu putea să aștepte, să îi promiți că vă vedeți după, undeva, ca să scapi de penibilul situației? întrebă Tamara, doar așa, ca să zică ceva.  
 
- Ei, Tamara, poate că ar fi fost o tactică bună dacă aș fi adoptat-o de la început, e vina mea, nu mi-a dat prin cap, dar am mai știu eu gândi atunci logic? Apucasem să-i spun că nici nu mă gândesc, ca nu voi fi a lui, că e un bădăran și câte îmi veniseră în minte. Am încercat apoi să abordez și tactica pe care mi-ai sugerat-o tu acum, dar, deja era târziu, nu a mai vrut să mă creadă sub nici o formă. Oricum, era agitat, înverșunat, schimonosit de pofta carnală, cine a mai putut să dialogheze rațional cu el? Eu, îngrozită și scârbită, totodată, de ce mi se întâmpla, el, total transformat de dorință  
 
- Și cum vă ziceam , fetelor, uf, bine că nu a venit și Lucreția cu noi, ne-am tot ciondănit așa din vorbe dar în același timp m-a înlănțuit și m-a lipit de perete. Luptându-mă cu el simțeam că îmi seacă puterile și din cauza oboselii fizice și din cauza traumei pentru ceea ce se întâmpla. Dar nu am cedat nicicum și poate că aș fi reușit să scap cumva dar la un moment dat mi-a prins mâna stângă, și în efortul de a mi-o imobiliza prin greutatea corpului meu ca să aibă o mână liberă, mi-a răsucit-o în așa hal că am crezut că mi-a rupt-o. Asta m-a înfuriat enorm și m-am zbătut mai disperat, am reușit să mi-o scot din încleștare și deși mă durea cumplit, l-am prins de păr, cum era aplecat și i-am ridicat capul. S-a smucit însă și dând să-l prind iar l-am zgâriat în așa hal că a început să-i sângereze o rana pe toată fața. E vizibilă rău, fetelor, nu ați văzut?  
 
- E vizibilă, normal că e vizibilă, cum să nu fie, o să aibă amintire de la tine, pentru multă vreme, zise Magda.  
 
- Îi vizibilă, zise și Tamara, în același timp, de la ochi până la gură l-ai sfâșiat.  
 
- Asta e, pe undeva regret, dar mi-a făcut mult rău. Și normal că asta l-a enervat la culme, poate că dacă nu l-aș fi zgâriat ar fi fost totuși altul cursul evenimentelor, nu știu, nu pot să știu, chiar nu mai știu nimic. Și enervat fiind, a fost și mai agresiv și din câteva mișcări brutale și rapizi m-a imobilizat, în câteva secunde. Mi-a imobilizat mâinile amândouă, întruna a lui și asta a fost. Am cedat și eu, pur și simplu, m-am frânt și nu am mai avut vlagă să mă lupt. Atunci, ce să vă mai descriu și povestesc, am fost a lui, a făcut ce a vrut din mine, m-a sărutat, m-a avut, m-a mușcat de gât, de buză, asta cred că și din răzbunare. Fetelor dragi! Ce să fac acum, cum să procedez, cum să merg mai departe? Cum vă pot privi pe voi în ochi, cum le pot privi pe prietenele noastre, pe ceilalți, aproape străini? Și cum îl pot privi pe el în ochi, știind ce mi-a făcut? Și cum mă pot privi pe mine în oglindă?  
 
- Vrei să îl reclami sau ceva de genul? Să știi că noi îți...  
 
- Nuu, sigur că nu, categoric nu, îi tăie vorba Magdei. Asta ar mai lipsi, un scandal. Doamne ferește, nu dragelor, la urma urmelor, nu sunt o domnișoară, nu am nimic sau aproape nimic fizic, mâna doar, mușcăturile, ceva echimoze pe picioare . Dar nu, să treacă incidentul cât mai neobservat. Nu are cum să treacă neobservat și necomentat dar măcar să se uite cât  
 
mai degrabă. Dragele, eu nu am putere, curaj și pur și simplu mi-e rușine să le povestesc tuturor fetelor, Lucreției, Teodorei, de exemplu. Pe de altă parte știu că sunt curioase și le înțeleg. Povestiți-le voi. Vă las pe voi să le povestiți, cum știți și cum vreți, acum că știți adevărul. Puneți-mă în ce lumină considerați. Asta este și nu am cum și ce să spun altceva. Voi mai zăbovi un pic la masă cu voi, să nu par prost crescută, dar nu mult, câteva minute, apoi mă voi retrage, în cuibul și în gândurile mele. Voi dragelor, rămâneți și faceți cum credeți în numele meu. Mă las în mâinile și pe seama sufletelor voastre.  
 
Se ridicară toate trei, acuma parcă mai gârbovite cu toate, sub povara mărturisirii și rușinii uneia dintre ele. Se îndreptară tăcute spre prietenele lor. Deasupra, porumbeii gemură-n înserare.  
 
Referinţă Bibliografică:
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI / Eugenia Mihu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1927, Anul VI, 10 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugenia Mihu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugenia Mihu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!