Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Oniscu         Publicat în: Ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016        Toate Articolele Autorului

REGĂSIREA FERICIRII (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Însă viața asemenea unui râu tumultos curgea înainte și zilele lui Alexandru se scurgeau aproape la fel între îndatoririle pe care el le avea cu afacerile sale, ieșirile în societate cu Silvia și unele vizite la biserica copilăriei sale, unde el simțea întotdeauna ca și în copilărie prezența lui Dumnezeu. El își păstra încă acea fascinație din tinerețea sa pentru lucrurile sfinte, însă în interiorul său nu era ca atunci doar pace și iubire creștină ci era chinuit de procesele sale de conștiință, se acuza mult pentru faptul că trădase încrederea sfântă cu care Dumnezeu îl onorase. Era foarte conștient că fusese binecuvântat material și spiritual pentru ai ajuta pe cei defavorizați și faptul că nu s-a dedicat într-u totul acelei cauze îi cauza un anumit disconfort sufletesc.  
 
În ultimul timp nu se mai simțea atât de bine cu sănătatea obosea repede și slăbea tot mai mult, se hotărâ să facă un control medical și rămase înmărmurit de diagnosticul primit avea leucemie. Stătea pur și simplu în fața realității și nu îi venea să creadă că tocmai lui i se întâmplase acest oribil lucru. ,,De ani buni m-am obișnuit să cred că nenorocirea îi atinge pe cei mai defavorizați, întotdeauna am crezut că eu voi fi sănătos și toate îmi vor merge bine. Însă iată acum cu ce stau față în față sau poate că e o pedeapsă divină? Însă nu cred pentru că doctorul a spus că nu m-am odihnit cum trebuie nu m-am alimentat așa cum ar fi trebuit fiind prins mereu în acest teribil vârtej al afacerilor nu m-am gândit prea mult la mine. Apoi și stresul spiritual ce ma măcinat în interiorul meu, totul adunat a rezultat această oribilă boală ce mă poate omorâ, e teribil acest sentiment al conștienței faptului că mai ai puțin de trăit. O, măcar acum la sfârșitul vieții voi face totul corect îmi voi împărți averea familiei, de asemenea voi dona pentru cei săraci ceva și lucrul cel mai important îmi voi pune viața în rânduială cu Dumnezeu. Da asta ar trebui să fac este de fapt tot ce mi-a mai rămas de făcut și bineînțeles să încerc un tratament poate mai sunt șanse și pentru mine. Ce lucru straniu acum am o uriașă dorință de a trăi și nu datorită faptului că am o bună situație materială ci pur și simplu îmi e drag să privesc cerul, copacii, iarba, florile și oamenii iar chiar dacă unii au caractere cu mari diformități morale totuși îmi sunt dragi. Într-un cuvânt simt că m-am îndrăgostit de viață, pur și simplu îmi dau seama că a fi viu, a te mișca este o reală fericire și tânjesc tot mai mult după Dumnezeu pentru a umbla cu El ca în zilele de odinioară.” Așa monologa în acele momente Alexandru.  
 
Apoi el se apucă să își pună toate afacerile sale în rânduială de asemenea își făcu și testamentul, totul îi luă destul timp. Iar în ciuda faptului că avea bilet de internare la urgență, se duse o săptămână la casa părintească pentru aș vizita frații și surorile și ce îi era foarte drag biserica copilăriei sale. Când intră în acea biserică ce nu mai semăna deloc cu acea clădire modestă a copilăriei ci acum era o casă de închinare mare, spațioasă, cu tot confortul ce viața modernă îl putuse aduce, vechea clădire fusese demolată. Însă el stând în acel loc fu inundat de amintiri de demult duioase se revedea cu ochii minții ca copil jucându-se și râzând printre alți copii în curtea bisericii și ce fericit era pe atunci, ce minunată era viața lui în acei ani, deși erau și greutăți în familia lor el pur și simplu știa doar atât că trebuie să te încrezi în Dumnezeu iar El va îndepărta toate piedicile din calea ta.  
 
Se revăzu ca adolescent încercând să înțeleagă acea lume ostilă din afara comunității religioase. Apoi ca tânăr decis să urmeze pe drumul credinței. Avea impresia că totul parcă ar fi fost ieri așa de repede trecuse timpul deși avea sentimentul că totuși el ca om parcurse un drum anevoios prin viață, călătorise pe culmi înalte apoi căzuse, se rănise. Își dădea seama că viața lui fusese plină de suișuri și coborâșuri iar acum avea o teamă se întreba mereu: ,, Dar dacă e finalul, dacă se termină totul și ce se va întâmpla cu tot acest dor de a trăi din inima mea? Moartea este un somn asta am învățat de mic din Sfintele Scripturi, iar apoi există înviere, oh, Doamne ce minunăție să pot trăi din nou!”  
 
Vizită mormintele părinților să-i ce nu mai aveau cruci de lemn ci erau de marmură cu monumente frumoase, cu poze și inscripții, de altfel pusese și el bani alături de frații săi pentru a le face. Amintiri duioase îl cuprindeau îi revedea pe părinții săi cu ochii minții așa cum el îi știa ca doi oameni de treabă mai ales chipul mamei sale blând, duios, preparându-le mereu câte ceva bun de mâncare pentru Sabat și iubindu-i cum numai o mamă o putea face. Nu putea să se gândească la mama lui fără să nu admire acea simplitate și duioșie feminină împletite cu acel frumos spirit creștin de care mama lui era mereu însuflețită.  
 
Apoi chipul tatălui său brăzdat de greutăți pe care se împletea adesea autoritatea paternă și bunătatea cu care un tată se apropie de copiii săi. Toate acele minunate tablouri ale copilăriei legate de părinții săi i se păreau acum atât de minunate. Iar el se simțea bătrân nu pentru cei șaizeci de ani ai săi ci datorită faptului că trăise intens în viață, văzuse multe de asemenea experimentase și partea amară a vieții se înstrăinase de familia sa. Însă știa că nu îi mai rămânea de făcut decât un lucru și anume să strângă cioburile de la minunățiile de porțelan pe care le sfărmase cândva cu atâta nechibzuință.  
 
De asemenea se hotărâ să facă o vizită primei sale soții și celor doi copii ai săi ce acum erau mari aveau servicii bune datorită faptului că el îi ținuse cu banii săi pe la diferite facultăți însă, în ciuda dărniciei lui relația cu ei era distantă și formală copii nu îi puteau ierta nesăbuința lui. Însă numai reuși să ajungă la copii pentru că starea sănătății lui se înrăutății rău de tot îl internară la urgență iar medicul ce-i dăduse biletul de internare și care era și prieten cu Alexandru îl certă pentru faptul că fiind grav bolnav întârziase atât de mult.  
 
Începu lupta cu boala îndeplinind cu strictețe tot ce medicul îi spunea să facă, însă în ciuda tuturor eforturilor sale și ale medicului Alexandru simțea că flacăra vieții din el începea să se stingă doar mai pâlpâia iar în același timp tot acel dor de a trăi creștea în interiorul său, însă simțea că nu mai avea vitalitate în corpul său și că va pierde această ultimă bătălie a vieții sale. Stătea mai mult culcat în pat îi plăcea foarte mult să audă trilurile păsărelelor din acel început al lunii mai, ținea ferestrele deschise pur și simplu doar ca să se lase îmbătat de mireasma primăverii. Un sentiment straniu i se cuibărise în suflet și anume devenea tot mai conștient că aceasta era ultima primăvară pe care el o mai trăia, încerca să se bucure pe cât mai mult posibil de toată frumusețea acelei primăveri. Avea impresia că niciodată până atunci nu conștientizase faptul că acest anotimp este atât de frumos.  
 
Într-o zi pe când stătea întins pe pat cu ferestrele larg deschise odihnindu-se după ce făcuse o scurtă plimbare pe afară auzi o bătaie în ușă apoi ușa se deschise și spre surprinderea lui în prag apăru Sefora prima lui soție. O privi cu drag îmbătrănise și ea însă își păstra încă acel stil al ei de femeie foarte chibzuită. Sefora se opri în prag înspăimântată de chipul slăbit a lui Alexandru ce avea o paloare cadaverică apoi spuse: ,,Alexandru cei cu tine?”  
 
,,Sunt pe moarte Sefora curând mă voi coborâ în mormânt. Dar să lăsăm asta mă bucur că te văd, ești exact așa cum eu mi-am imaginat că arăți, ai îmbătrânit atât de frumos. Așează-te te rog după cum vezi sunt singur în acest salonaș, medicul îmi e prieten l-am ajutat mult în trecut și acum el oarecum îmi întoarce toate favorurile pe care eu i le-am făcut cândva. Dar ia spune-mi copii noștri cum sunt?”  
 
,,Bine, chiar foarte bine Liviu lucrează în domeniul informaticii, curând soția lui va naște vei fi bunic iar Adina e profesoară de limba engleză și asta datorită ție ai fost foarte generos cu ei, vor venii să te vadă. Dar de ce ești atât de pesimist cu starea sănătății tale? Vreau de asemenea să îți reamintesc că prin credință în Dumnezeu și cu ajutorul medicilor te poți vindeca,” spuse Sefora.  
 
,,Știi ce mă uimește la tine Sefora faptul că nu te-ai schimbat ai aceasi căldură sufletească atunci când te raportezi la mine. Oare cum poți după tot ce eu ți-am făcut? Cum reușești să mă tratezi cu atâta bunătate? Înțeleg că ești o creștină autentică însă mă uimești,” spuse Alexandru iar Sefora continuă:  
 
,,La început când ai plecat mi-a fost foarte greu, însă cu ajutorul lui Dumnezeu am depășit totul am putut să iau viața de la capăt mai ales și datorită faptului că copii aveau nevoie de mine de asemenea m-am rugat mult pentru tine ca să te întorci însă minunea nu s-a petrecut. Însă eu te-am iertat iar acum îmi pare sincer rău că te văd în această situație iar eu sunt atât de neputiincioasă nu te pot ajuta cu nimic doar mă pot ruga pentru tine.”  
 
,,În tot acest timp m-am gândit oare cum ar fi fost viața mea alături de tine? O, cred fără îndoială că mult mai frumoasă iar eu cred că mult mai fericit și poate cine știe nu aș fi ajuns în halul ăsta ca acum, dar ce să-i faci consecințele faptelor mele nechibzuite se vede că m-au ajuns. Doresc să-ți mai fac o mărturisire Sefora și anume, o persoană cu o inimă atât de bună ca a ta și să mă iubească pe mine așa cum tu m-ai iubit nu am mai întâlnit în viață îmi dau seama că nici măcar să-mi cer iertare pentru tot ce ți-am făcut nu pot pentru că îmi dau seama că sunt ca un vierme înaintea ta și să îți cer iertare acum am impresia că ar fi ca și cum te-aș batjocori și mai mult ți-aș face și mai mult rău. Pot doar să-ți spun Sefora că pentru mine vei rămâne persoana cu inima cea mai bună pe care după moartea mamei mele am întâlnit-o în viață, mi-ai fost hărăzită de Dumnezeu iar eu am dat pur și simplu cu piciorul la cel mai frumos dar ce l-am avut în această viață. Acum te rog du-te pe lângă faptul că mi-a făcut plăcere să te revăd prezența ta ma tulburat teribil și te rog nu-mi mai spune nimic pentru că bunătatea ta mă condamnă cel mai mult. Doresc doar să te privesc așa cum pleci te rog Sefora sufăr mult în acest moment vreau să fiu singur, te rog du-te, spuse Alexandru.”  
 
Sefora se ridică dădu să mai spună ceva dar se opri îi aruncă o ultimă privire plină de compătimire și ieși pe ușă. Iar el rămase zbătându-se într-un chin sufletesc teribil, își repeta mereu în minte o întrebare: ,,Oare cum am putut să mă comport cu atâta nebunie? Și când mă refer la nebunie nu mă refer la pierderea sănătății mintale ci la faptul că cunoscând bine voia lui Dumnezeu am făcut exact contrariul asta numesc eu acum cea mai mare nebunie a vieții mele.”  
 
Timpul trecea și starea sănătății lui se înrăutățea tot mai mult. În următoarele zile fu vizitat în repetate rânduri de Silvia, apoi frații și surorile sale, de unii dintre prietenii săi. În tot timpul acestor vizite el vedea pe fața celor cel vizitau o spaimă atunci când ei îl priveau și își dădea perfect seama că chipul său avea încrustat în el paloarea morții. Veniră și cei doi copii ai săi discută cu ei și deși ei îi arătau compasiune el avea impresia că lor le era milă de suferința lui așa cum le-ar fi fost probabil milă de orice alt om suferind aflat în acea cameră. Era conștient că între el și copii lui rămânea o distanță enormă iar în ciuda faptului că el le trimise mulți bani pentru ei mama lor era o adevărată eroină iar el doar un tată nechibzuit ce îi abandonase aproape în voia soartei. Nu fusese cu ei acolo când ei crescuseră, nu participase la bucuriile și necazurile lor și nici pe departe la educația lor și de aceea era pentru ei ca un străin iar el era pe deplin conștient de toată acea dureroasă realitate și se simți mult mai liniștit când copii săi plecară.  
 
De fapt se simțea cel mai bine singur își reviza viața sa pas cu pas își vedea greșelile de asemenea i se părea că acum căpătase o bună experiență de viață și ar fi dorit să mai trăiască doar ca să se mai bucure de lucrurile simple ale vieții ce i se păreau acum că aduceau atâta bucurie celui ce știa să le observe profunzimea. De asemenea ar fi vrut să propovăduiască și altora tot ce el învățase din viață însă își dădea seama că timpul lui se scurgea asemenea unei lumânări ce arzând se topește.  
 
Într-o dimineață, medicul intrând în salonul lui Alexandru îl găsi așezat în pat cu geamul deschis. Însă ceea ce îl uimi pe medic era faptul că fața lui deși slăbită de boală exprima pace, liniște, încununate ca de un surâs, părea ca un om ce primise o revelație din altă lume, întreaga sa fizionomie în ciuda urmelor nemiloase ale bolii exprima o bucurie copilărească. Totul pe fața lui Alexandru trăda faptul că în acea dimineață trăise intens, clipe de mare extaz spiritual, de asemenea conversa destul de bine dispus cu medicul. De fapt ceea ce se întâmplase în zorii acelei frumoase dimineți de primăvară era faptul că Alexandru își regăsise drumul spre fericirea sa de odinioară. Avea să mai trăiască doar o săptămână toată acea sublimă stare de fericire, după care flacăra vieții avea să se stingă din inima sa.  
 
Sfârșit  
 
Referinţă Bibliografică:
REGĂSIREA FERICIRII (2) / Eugen Oniscu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1904, Anul VI, 18 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Oniscu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Oniscu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!