Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.7
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI  
 
Ep. 7  
 
Energia generata de câmpul forţelor lucrurilor şi fiinţelor in mişcare este nesemnificativă in Maglavid pentru că este o supraabundenţă inutilă de inactivitate. Majoritatea oamenilor au avut neşansa să-şi consume zilele într-un spaţiu unde au fost şi sunt ca să nu facă nimic, doar distribuţie şi pază. Există si o afacere prosperă: cea de bugetar la primărie. Majoritatea primăriilor sunt “Zone Libere” pentru afaceri individuale şi cei care desfăşoară afaceri aici nu plătesc taxe şi impozite.  
 
Să fii ales ca să-i reprezinţi pe concetăţenii tăi, iar tu să faci lucruri care nu se justifică este un mare păcat. Dar cel mai mare păcat de pe lumea asta este să înşeli încrederea care ţi se acordă. Dorinţele şi iubirile fac parte din “Sufletul Universului”. Cum să fii contra “Sufletului Universului”!? Aceşti oameni, investiţi cu încredere, trec cu o aşa nepăsare pe lângă dorinţele concetăţenilor şi cred că nimic nu este mai presus decât interesul pe care-l slujesc, de parcă ar face parte dintr-un univers paralel în care se vor întoarce doar ei după efemera trecere pe deasupra Pământului.  
 
Primarul Maglavidului, Dinoi Io Io Io, mai are patru ani şi face 100 de viaţă, mai are patru ani şi face 30 de şef ales peste comunitate, trece cu nepăsare pentru că este lipsit de sentimentul ce provoacă îngrijorare. Din banii comunităţii şi-a achiziţionat o saltea zburătoare pe care are un fotoliu…Salteaua are ventilatoare verticale încorporate şi un set de baterii performante care o fac să plutească pe deasupra localităţii şi-i dau posibilitatea primarului să-şi plimbe nepăsarea peste străzile din pământ năpădite de buruieni, peste acoperişurile caselor care stau să o ia la vale, peste şcoala părăsită de copiii ce au hotărât să se nască şi să înveţe prin alte ţări. Ce să mai aştepţi de la nepăsare atâta timp cât ea duce la uitare şi rămâne pustiul!?  
 
- Ai ajuns, Licsandre? întreabă primarul, Dinoi Io Io Io, care se află pe salteaua lui zburătoare, deasupra cimitirului.  
 
- Am ajuns, moşule!răspunde Licsandru care face câteva mişcări după ce coboară din maşina firmei specializată în servicii funerare. Auzi, moşule, data viitoare, dacă trebuie să te mai naşti odată, şi când ajungi la poarta dintre cer şi pământ, să-i zici celui care este la poartă de servici să-ti dea aripi, nu măini…  
 
- Sa traiti, cum ar veni!…băi, asta este!...poţi face ceva?...nu poţi face nimic!răspunde primarul şi se poziţionează cu salteaua zburătoare mai spre intrarea în cimitir, exact deasupra capelei cimitirului.  
 
- Şi când ajungi pe Pamânt, continua Licsandru, să zbori deasupra pădurilor, deasupra apelor, deasupra caselor…în libertate, în linişte, şi să nu te mai cobori între oameni că este tare complicat aici, jos, cu picioarele pe pământ. Mai ales prin ale bălării crescute pe strazile de pământ ale satelor!  
 
- Zici că l-ai adus pe Fane, tatăl tău, între patru scânduri!?  
 
- Între şase, dacă pui şi capetele!  
 
- Băi, asta este!...Poţi să faci ceva?...Nu poţi să faci nimic!...”Vii cu vii, morţii cu morţii!”aşa zicea bunică-mea.  
 
- Bunică-ta!...adică, acum vreo 200-300 de ani!...iţi dai seama că nu s-a schimbat nimic, de atunci!?  
 
Capela cimitirului este o construcţie care şi-a pus amprenta pe faţa locului, în formă finală, de curând. Încă se văd urmele de vopsea pe terenul imprejmuitor. Este alcătuită din două camere, una în care stau morţii şi una cu destinaţia de sală de aşteptare.  
 
- Eu am construit această capelă, zice primarul, după o idee care-mi aparţine.  
 
- Nu pot să zic că este ceva…frumos!intervine şi Opriţa în discuţie.  
 
- De ceee!?se încruntă primarul peste vorbele pe care le spune.  
 
- Pentru că o construcţie din incinta cimitirului, fie ea monument mare, mic…nu poate sa-ţi stârnească un sentiment de bucurie !…de aceea, tot ce se construieşte aici, ar trebui să fie simplu şi din lemn.  
 
- Hai, dom-ne, mă laşi…ce vrei tu, să mă iau după ăştia de la UE, după legile lor…ei vorbesc de autonomie culturală, dar să faci ce zic ei…uite, Io Io Io nu mă iau după nimeni şi fac ce vreu io…Am construit această capelă din cimitir după regulile mele şi nu după cele ale celor de la UE. Are două camere, una este considerată sală de aşteptare, are şase metri pe şase metri, acolo se depozitează sicriul şi hainele mortului, a doua, tot şase pe şase metri, are un strat de un metru de sare pe toată suprafaţa şi în acest volum de sare se păstrează mortul dezbrăcat.  
 
- Doamne!...Moşule, tu ai în program glume!?zice Licsandru şi nu-i vine să creadă ce aude.  
 
- Hai, dom-ne, mă laşi…ce vrei tu, să mă iau după ăştia de la UE, după legile lor?...Aşa este, cum ţi-am zis! Este un proiect de-al meu făcut pentru oamenii din Maglavid. De ce crezi că mă votează ăştia de douăzeci şi şase de ani?...ă?…pentru că am grijă de ei!...Capela este dotată cu computer, cu senzori, iar temperatura şi umiditatea sunt menţinute la parametrii optimi.  
 
- A mai fost cineva care să-si aducă mortul la capelă şi să-l bage în sare?  
 
- Îl ştii pe Ciulică al lui Făsui?...a murit, săracul!...ce făceam dacă nu aveam această capelă?  
 
- Ce?...Doamne, iartă-mă!...  
 
- L-am adus aici şi l-am băgat în sare!...nu avea pe nimeni!... …toată lumea pleacă, acum, în “diaspora”!... copiii erau plecaţi în “diaspora”şi nimeni nu avea o legătură cu ei. Omul ăsta, nici măcar nu a fost sunat la telefon de către copiii lui timp de un an de zile! L-am ţinut în sare o lună de zile, după care l-am băgat în pământ! Ce a ajuns relaţia părinte-copii, dom-ne!  
 
- Ce a ajuns?  
 
- Pe vremea mea, a tinereţii mele, stăteau în aceeaşi curte bunicii, părinţii şi copiii! Asta însemna veşnicia! În asta sta puterea care ne-a menţinut mii de ani, că la nivel de ţară niciodată nu am fost uniţi. Acum copiii în “diaspora”, părimţii pe la oraş, iar bunicii singuri… şi am devenit foarte, foarte vulnerabili!zice primarul şi pare sincer şi neputincios.  
 
- Astă noapte am întâlnit un nene care zicea…” Am rămas cu libertatea, nu vedeţi că nimeni...dar nimeni, nu numai că nu te ajută, dar nici nu te lasă să faci ceva...ce viaţă au mai inventat şi politicienii ăştia!”zice Licsandru.  
 
- Hai, dom-ne, mă laşi!…ce vrei tu, să mă iau după ăştia de la UE, după legile lor?...Asta este!...Poţi să faci ceva?...Nu poţi face nimic!  
 
Este foarte complicat ca să-i faci pe oameni să fie mulţumiţi, să zâmbească şi este foarte simplu ca să-i faci pe oameni să fie nemulţumiţi, să sufere. Pentru că majoritatea funcţiilor sunt simple, majoritatea oamenilor sunt nemulţumiţi.  
 
.....................................................................................................................................  
 
Acasă. Ce înseamnă “acasă” astăzi? Nimic! Nu există ceva, o localitate, o casă, spre care să te împingă o forţă lăuntrică. Viaţa şi părinţii te-au plimbat, cum plimbă circul ursul, dintr-un loc în altul şi s-a pierdut noţiunea de acasă. Mulţi nu au unde să se întoarcă atunci cănd au nevoie de linişte, de amintiri şi ca să se reinventeze. Viaţa de la ţară a dispărut odată cu această generaţie. Au rămas doar primarii şi consilierii să-şi plimbe nepăsarea pe drumurile dintre case pline de bălării.  
 
Licsandru şi Opriţa sunt în faţa porţii care face parte din gardul ce împrejmuieşte curtea casei lui Fane Cizmaru. Este un gard înalt, opac, nefinisat ca aspect, care te duce cu gândul că proprietarul nu este deschis spre exterior. Poarta lasă impresia unei lipse totale de siguranţă pentru că laturile esenţiale în virtutea cărora se defineşte o poartă sunt șubrede. Este într-o pozitie instabilă, sprijinită, altfel s-ar prabuşi către exterior. Cei care încearcă să treacă dincolo de perimetru trebuie să o facă cu mare atenţie. O poartă trebuie să te invite să treci dincolo de ea. Poarta separă doua lumi, din interiorul şi din exteriorul perimetrului, dar trebuie să le si permită cu uşurinţă contactul şi legătura.  
 
Trecând de poartă se deschide o lume cunoscută, dar străină şi stranie, pentru Licsandru şi Opriţa. Aici si-au petrecut vacanţele cei doi fraţi. Poate că niciodată nu a exercitat o atracţie, pentru ei, datorită restricţiilor impuse de tatăl lor care au dus la un blocaj fizic între pereţi şi, implicit, al celui emotional constructiv. Parcă toate sunt zgrunţuroase: pământul, pereţii, gardurile, uşile…şi respingătoare.  
 
- Auzi, tu simţi ceva când intri în această curte?întreabă Licsandru pe sora sa.  
 
- Simt…ceva, adică aş dori sa mă întorc la Reşiţa, imediat!  
 
- Cum să trăieşti în acest sat? Ai văzut bălăriile de pe drum, ierburi cu tulpini deja lemnificate, care te pot răni? Fiind o zonă cu mult salcâm, salcâmul are multe seminţe care pot fi împraştiate pe zone întinse de către vânt, o să vină o zi cu pădure de salcâmi crescută pe aceste drumuri. Deja sunt arbuşti de salcâmi ici şi colo! Dar acestea nu sunt străzi, nici măcar uliţe…acestea sunt drumuri din pământ între case, aşa cum sunt drumurile forestiere sau drumurile între recoltele de pe câmp.  
 
- Ce-i pasă primarului, el este cu capul prin nori!  
 
În curte se află o casă, pentru cei doi fraţi este o construcţie lată de şase metri şi lungă de cincisprezece metri. Dincolo de pereti nu se află amintiri de povestit, pentru ei. Tot în curte se află o anexă agricolă folosită pe vremuri pentru creşterea animalelor şi o altă anexă folosită pentru depozitarea produselor agricole. Casa în care locuia Fane Cizmaru este încărcată pe exterior cu plăci izolatoare acoperite cu tencuială din var-nisip-ciment şi rămasă în acest stadiu. Acoperişul este din ţiglă ceramică veche şi are porţiuni neregulate care arată că scheletul din lemn, de susţinere, căpriorii, au cedat.  
 
- Mâine închiriez un buldo-excavator şi demolez casa! zice Licsandru şi priveşte către casă cu palmele sprijinite pe şolduri.  
 
- Eşti nebun?...Cum să faci asta!  
 
- Pe tine nu te atrage, pe mine nici atât! Mortul în faţa gropii nu mai are ce comenta! Ca să o vindem, mai mult de cinci mii de euro nu obţinem pe ea!  
 
- De ce să o vindem? întreabă Opriţa mai mult din curiozitate şi nu că ar avea vreun interes.  
 
- În casa asta sunt ascunşi sute de mii de euro! Eu i-am căutat, dar nu am dat de ei. Îţi povestesc eu mai multe, altădată. Tu trebuie să ai încredere în mine.  
 
- Eu mulţumesc pentru ce am. Întelegi? Îmi este de ajuns ce am. Înţelegi? Nu mă interesează să-mi construiesc un monument în cimitir, iar când mă trezesc nu vreau sa port de grijă niciunui obiect mare, strălucitor. Pentru ce? Pentru lăcomia care este o poftă greu de stăpânit! Tu poţi să găseşti prin casa asta milioane de euro, pe mine nu mă interesează!  
 
- Fane Cizmaru, când eram împreună, aducea acasă sacoşe pline cu bani care după o zi, două dispăreau. Unde? Aici! Nu! Eu nu vând casa asta ca să-i înbogăţesc pe alţii!  
 
- Eu merg prin sat ca să mă întâlnesc cu băieţii şi fetele cu care ei nu mă lăsau să mă întâlnesc: care or mai fi pe aici. Îţi aduci aminte: nu aveam voie să ne întâlnim cu oricine!  
 
- Eu caut un buldo-excavator şi de mâine încep să demolez casa. Voi căuta metru cu metru. Am să dau acoperişul jos, toate tavanele, am să demolez toţi pereţii, am să sap sub toate duşumelele…trebuie să iese la suprafaţă banii lui Fane Cizmaru!  
 
- Doamne!...hai, pentru că nu vreau să o iau razna, am plecat!  
 
Resita  
 
15.10.2016  
 
Eugen LUPU  
 
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.7 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2115, Anul VI, 15 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!