Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2086 din 16 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.5
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI  
 
Ep. 5  
 
După o oră petrecută în afara drumului, Licsandru iese primul din incinta terasei cu o sticlă de vin în mână. Ajunge în parcare, face un pas şi se opreşte. Gazele din stomac pornesc într-o viteză necontrolată şi-i ies pe gură cu un şuierat care displace şi provoacă o nedumerire năprasnică în jur. Urmează un pact de neagresiune care durează doar câteva secunde pentru că mintea comandă din nou câteva înghiţituri de vin. Ochii i se dau pe spate după sticla de vin şi mărind distanţa de observare descoperă ceva incredibil. Corpul începe să se clatine faţă-spate, iar sticla cade jos şi se face ţăndări.  
 
Covorul nu mai este pe maşina cu care au venit.  
 
Se întoarce cu faţa către terasă şi încearcă să găsească un punct, măcar unul, de sprijin material. Este cel mai greu de găsit. Oamenii nu mai trăiesc ca acum două mii de ani, cand pentru deplasare luau un cal din pădure, pentru mâncare luau un animal din pădure, iar apa o beau direct din râu. Omul modern are nevoie de tehnologii care costă. De sprijin material. Pentru cei ce viaţa înseamnă doar să mergi înainte, singur, înconjurat doar de lipsuri, sprijinul moral este lipsit de valoare. Toate gardurile, toate geamurile sunt ocupate ca să-l promoveze, iar oamenii bogaţi sun interesaţi să finanţeze acţiunea. Licsandru ajunsese în ultimul timp ca să nu mai creadă în nimic şi să nu-şi mai facă niciun plan. Nu avea nici măcar un singur punct de sprijin material.  
 
Se aşază pe prima treaptă a unei scări şi cu gândul la tatăl săa dispărut izbucneşte într-un plâns zbuciumat cu sughiţuri. Între sughiţuri reuşeşte să-şi expună păsul cu glas tare şi zice:  
 
- Iar ai plecat, iar m-ai lăsat singur...nu mai suport... ce se întâmplă în viaţa asta... a mea...este prea mult şi nu mai pot să duc...de ce?... de ce?...de ce?  
 
Să vezi un om de vârsta lui plângând este ceva neobişnuit care mai mult ar trebui să te inspăimânte decât să te induioşeze. Dar aceste scene au ajuns aşa de banale că nici măcar nu mai înduioşază.  
 
Coboară în parcare Opriţa şi nu trece fără să-l observe pe Licsandru ghemuit pe ultima treaptă a scării. Trece în faţa lui, încearcă să-i alerge chipul prin cap ca să-i stoarcă vreo explicaţie, dar nu obţine nimic şi zice:  
 
- Eşti copil?...ce ai?...nu poţi să faci ceea ce faci, nu!  
 
Licsandru se ridică copleşit de durere şi încearcă să mai repare câte ceva din imaginea feţei avariată uniform şi profund. Este un semn de bine atunci când faţa îţi este avariată uniform de către o durere interioară.  
 
Îşi fac apariţia şi ceilalţi, şi doar Victoriţa sesizează că faţa lui Licsandru trădează un conflict pe care acesta îl are de dus în interiorul său. Se opreşte, ceilalţi merg mai departe, şi întreabă:  
 
- Probleme?  
 
Nu ştiu cum se face, dar oamenii insignifianţi au o voce care se impune pe o rază de o sută de metri, inmoaie auzul asistenţei în vorbele propagate şi ajung să dirijeze hotărârea luată de către auditoriu. Astăzi, nu sabia trebuie să fie tare ci vocea. Aceşţi oameni gândesc mai puţin decât vorbesc. În lumea lor, timpul se scurge constant, unidirecţional şi fără judecăţi de valoare. Licsandru posedă o astfel de voce şi se poate considera un ratat pentru că nu a ajuns nici măcar un directoraş de provincie. Este un caz unic, în Romania, în care un om al sistemului să nu-şi promoveze odrasla pe o funcţie cu venituri speciale.  
 
- A dispărut, iarăşi, tata!...nu mai este pe maşina cu care am venit! zice Licsandru, şi vocea lui trece dincolo de presedintele de judeţ şi de şoferul acestuia.  
 
Primul care se opreşte şi întoarce privirea este preşedintele, apoi şoferul, care aud vocea de megafon a lui Licsandru, apoi înteleg cine vorbeşte, dar nu înţeleg cum vine asta cu urcatul tatalui său pe maşină. Preşedintele şi şoferul se uită unul la altul arcuindu-şi buzele în sus, apoi la maşină, după care spre Licsandru.  
 
- Pe maşină era un covor răsucit, iar în interiorul covorului era tatăl meu...mort! zice Licsandru şi vocea lui parcă începe să deranjeze, pentru că se aude prea tare şi unele vorbe trebuie spuse mai în şoaptă.  
 
- Ce spune ăsta? zice preşedintele, apoi face un semn cu mâna şi-i adună pe toţi lângă maşină.  
 
- Pe maşină era un covor şi învelit în covor...încearcă să repete Licsandru, dar este întrerupt de preşedinte cu un deget ridicat în dreptul gurii.  
 
- Băi, cine esti tu, care este de fapt? zice preşedintele cu glas încet. Cum te cheamă pe tine?...încet, vorbeşte încet, care este! Se vede că tensiunea arterială la nivelul capului îi creşte pentru că faţa i se înroşeşte, iar la nivelul gâtului apar umflături.  
 
- Licsandru... şi Cizmaru!  
 
- Aşa!...şi ce ziceai că era pe maşina mea, care este?  
 
- Tatăl meu... învelit în covor...şi mort!  
 
Preşedintele face ochii mari, iar mâinile încep să umble de colo-colo necontrolate. Se uită la Opriţa, se uită la Victoriţa si nu obţine ceea ce-şi doreşte: o negare. Începe să se bâlbâie şi zice:  
 
- Am întâlnit...am cunoscut...Fane Cizmaru...era responsabil... cu securitatea sud-vestului ţării...zice preşedintele şi se vede cum adună cu greu cuvintele.  
 
- Fane Cizmaru, el este, era tatal meu, acum mort...era legat deasupra maşinii...şi nu mai este!  
 
- Cum să-l duci pe tac-tu mort învelit într-un covor!? zice şoferul. Sunteţi nişte oameni nebuni!  
 
- Mai târziu o să regretaţi faptele astea! O să regretaţi şi o să plătiţi! zice Victoriţa care se poziţionează pentru prima dată contra celor doi fraţi.  
 
- Staţi...mai uşor... nu mă simt bine, care este, zice preşedintele, adu-mi un scaun din maşină.  
 
Şoferul se îndreaptă către portbagajul maşinii, dar cu privirea încă îl studiază pe Licsandru. Parcarea este luminată confuz şi nu multe maşini o acoperă la această oră din noapte, care poate fi a treia sau a patra după trecerea în această zi.  
 
- Băi copii, care este...voi sunteţi nebuni!...am ajuns să nu mai respectăm nimic...îti dai seama, care este, zice preşedintele şi se aşază pe scaunul adus din maşină, după care continuă cu privirea către şofer: îţi dai seama?...dacă află presa!...mâine ne apucăm de pian!  
 
-Multe rele a făcut acest om în viaţa lui de plăteşte şi după ce a murit!zice Victoriţa. Oare sufletul lui suferă acum când vede prin ce-i trece trupul?  
 
Preşedintele dă din mâini ca şi când vorbele spuse de Victoriţa nu-şi au rostul, încercând să le alunge cât mai departe.  
 
- Cine era nea’Fane!...voi nu aţi avut o sută-două de milioane... prin casă, care este!? se miră preşedintele.  
 
- Nu mi-a dat niciun ban! Acum, când ajung acasă, am să caut prin casă...sper să dau de ceva bani! zice Licsandru.  
 
Un băiat, care parcă răsări de nicăieri, dar care se dovedeşte că este de peste tot, se apropie de ei şi pare foarte hotărât, pentru că nu este stăpânit de frică, dar este contrar logicii.  
 
- Să trăiţi! zice el şi se opreşte la doi-trei paşi.  
 
Dintre toţi, şoferul face un pas către el şi zice:  
 
- Da, ce vrei?  
 
- Eu ştiu unde găsiţi ceea ce aţi avut pe maşină şi nu mai este!  
 
Privirile încep să se încrucişeze, să treacă de la una la alta şi să transmită în străfundul creierelor purtătorilor uimire. Peşedintele este cel mai afectat pentru că se pare că starea lui de linişte este foarte departe şi nu o poate păcăli ca să-l ajute într-un fel.  
 
- Care este!...vezi, care este!...îmi este tot mai rău...nu poţi să controlezi situaţia, care este!? întreabă preşedintele şi se adresează către şofer.  
 
Şoferul compune un cerc cu paşi înceţi, un cerc care-l are în centru pe noul venit. Când lungimea cercului îşi uneşte începutul cu sfârşitul se opreşte şi privind pe sub gene i se adresează noului venit:  
 
- Este o noapte care plânge şi tu ştii de ce! Ai grijă, ce este acum poate că peste o oră să nu mai fie. Lumea asta este ca o poveste pe care scriitorul o poate rescrie oricând, dar o şi poate continua fără să se mai întoarcă la ce a fost.  
 
- Ce vrei mă nene, mă? Am rămas cu libertatea, zice noul venit, nu vedeţi că nimeni...dar nimeni, nu numai că nu te ajută, nu te lasă să faci ceva...ce viaţă au mai inventat şi politicienii ăştia!...m-am gândit să plec ca să lucru dincolo, dar nu am curaj ca să fac asta...aşa că a trebuit să găsesc ceva ca să-mi fie şi mie bine. Am inventat asta, ca să ştiu tot ce se întâmplă în parcarea asta! Înţelegi? Asta este meseria mea, să ştiu cine fură, ce fură şi unde se duce ce se fură. Omul este bucuros că-şi recuperează obiectul pierdut, îmi dă şi mie nişte bănuţi, toţi lasă câte ceva de la ei, numai ca să fie bine. Înţelegi?  
 
- Unde găsim ceea ce a fost pe această maşină? întreabă şoferul şi indică maşina cu degetul.  
 
- Cinci sute de lei sau o sută de euro!  
 
- Aşa zici tu!? Grea viaţă ai, amice! zice şoferul.  
 
- Lasă, care este!...vreau să ies...dracului de aici, din povestea asta, care este...cum facem ca să ajungem acolo? întreabă preşedintele.  
 
- Cinci sute de lei sau o sută de euro!  
 
- Dă-i 100 de lei, zice preşedintele către şofer şi se ridică de pe scaun pornind către maşină. Ne întâlnim la intrarea în Turnu Severin, care este. Ai grijă, care este...eu pot fi cel care poate rescrie povestea asta, care este! Ai înţeles, care este?  
 
.....................................................................................................................................  
 
Maşina toarce simplu şi se deplasează fără grabă. Afară noaptea se apropie de capătul drumului unde are o întâlnire cu ziua. Pământul se va mai roti o dată şi va mai trece o zi şi o noapte din viaţa oamenilor. Pentru că asta înseamna o zi şi o noapte din viaţa oamenilor, să se rotescă Pământul o dată în jurul axei sale. Simplu, da! Dacă Pământul se învârte de şaizeci de ori în jurul Soarelui te scot la pensie şi dacă ai venituri speciale ai şi o pesie specială. Poţi să stai degeaba, trebuie doar să aştepţi rotaţiile astea. Simplu, da!  
 
 
- Cred că ne apropiem de intrarea în Turnu Severin!zice Victoriţa care tot timpul a şuşotit câte ceva cu Opriţa. Eu nu mai continui cu voi, eu o să merg cu ei. Este o şansă pentru mine. Nu vreau să ajung cum sunt majoritatea oamenilor din Romania pentru care singurele certitudini din viaţa lor sunt doar amintirile.  
 
 
Începe drumul de centură al oraşului, atât de simplu încât este pustiu şi fără un sistem de iluminat. Acum când ştim că Soarele ne dăruieşte atâta lumină cât să avem şi pe timpul nopţii, noi încă bâjbâim. Masina se opreşte pe prima parcare de pe drumul de centură. În faţă este parcată o maşină specializată pentru servicii funerare, iar în spate se opreşte maşina călăuzei.  
 
- Ascultă aici, care este!...am apelat la relaţiile, care este...aici şi mi-au trimis această maşină, care este...aici, în faţă...servicii funerare...are tot ce trebuie, care este...inclusiv sicriu, care este. Când ajung în Bucureşti, care este...o să scot de la bancă două sute de milioane de lei, care este...şi ţi-i trimit poştal la Maglavid, care este...să te ocupi cu înmormântarea lui nea Fane, care este...nu vreau să aud că cineva mai povesteşte despre ce s-a întâmplat, despre mine, care este...eu nu fac parte din povestea asta!...atenţie!...eu pot fi şi mamă şi ciumă, care este...ai înţeles Licsandre, care este?  
 
- Da, şeful!  
 
Ce doi se dau jos, în parcare, şi pornesc către o alţă lume. Viată modernă asta înseamnă: să joci mereu într-o altă piesă şi cu alţi actori alături.  
 
Şoferul porneşte maşina, dar nu-şi poate lua privirea de pe faţa preşedintelui.  
 
-Şeful, zice el, ai ceva ce nu aveai...pe partea dreaptă a feţei totul este lăsat în jos: pleoapele, colţul buzelor, pielea ce acoperă maxilarul...Cele două părţi ale feţei, stânga şi dreapta, nu mai sunt simetrice!  
 
.....................................................................................................................................  
 
Începe să se lumineze de ziuă. După un parcurs în timpul unei jumătăţi de oră, în spatele călăuzei, ajung în fată unei porţi şi a unei case neterminată în exterior. Licsandru se apropie de poarta indicată de călăuză şi nu apucă să se familiarizeze cu arhitectura locului că din curte cineva se apropie şi zice:  
 
- Aloooo...ce ti-o fi venit ţie de ai ajuns cu noaptea-n cap în faţa porţii mele!?  
 
- " Este o noapte care plânge şi tu ştii de ce !"zice Licsandru copiindu-l pe şoferul preşedintelui.  
 
- I-auzi-l şi p-ăsta, mâncaţia-şi, băi, tu să mi-o spui pe-a dreaptă, ce vrei?  
 
- Covorul de pe maşina din curtea ta!  
 
-...era într-o parcare, pierdut pe jos, când se luminează de ziuă îl duc la poliţie că l-am găsit!  
 
- Este al meu!  
 
- O mie de euroi, dacă nu-l găseam eu...cineee ştieee... cine-l găsea!  
 
- Păi dacă este al meu, cum să-ţi dau bani pe el!?  
 
- Nu ştiu, dar trebuie!  
 
- Ia de te uită ce este în interiorul lui!  
 
-...aici nişte pantofi...iar aici nişte...un cap de om!?...aoleoooo!!!...Mercedesooo, Mercedesooo, Mercedesooo...  
 
- Da, da, da...ce vrei omule cu noaptea-n cap!?zice o femeie care apare într-o cămaşă de noapte.  
 
- Mercedeso...aici...este învelit un om mort!!!  
 
- Doamne ia-mă pe mine...mi-ai băgat mortu-n casă!!!...asta-nseamnă mare ghinion!...nici toată apa Dunării nu-ţi mai spală păcatele...aoleooo măiculiţa mea, aoleo, Doamne ia-mă...şi de căte ori ţi-am zis să nu mai furi...ai casă, ai familie, ai copii, ai bani...  
 

ai strâns atâţia bani ca puteai să te faci om cinstit!

Resita, Caras-Severin  
16.09.2016  
Eugen LUPU  
 
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.5 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2086, Anul VI, 16 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!