Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI 
  
Ep. 4 
  
Fane Cizmaru când se îmbăta spunea că a fost în misiune. Acţiunea se derula într-un spatiu dedicat lui şi aflat într-un restaurant. Mai toate restaurantele aveau spaţii de protocol dedicate, unde nici măcar nu puteau privi oamenii neînsemnaţi. 
  
La acţiune participau mai mulţi colegi, care după ce consumau jumătate din cantitatea alocată, începeau să se înjure ca la uşa cortului. Ieşea un circ care, dacă ar fi fost înregistrat, ar fi bătut orice film în audienţe. 
  
Dar totul se derula astfel ca individul adus pentru a fi studiat să se îmbete şi să-şi deschidă mintea în faţa lor. Era un circ regizat. 
  
Numai că Fane Cizmaru se îmbăta primul şi nu mai puteai conta pe el. Devenea o greutate de 100 de kilograme care putea face orice: putea să cadă peste un scaun şi să-l rupă, putea să cadă peste un coleg şi să-i rupă un picior...Nu te poţi opune unei greutăţi mobile de 100 de kilograme când tu ai 70 de kilograme. 
  
Cea mai mare problemă era când se incheia misiunea şi Fane Cizmaru trebuia să ajungă acasă. Pentru asta aveau o roabă în care încăpea doar fundul, adică partea centrală. Celelalte, cum ar fi anexele, adică picioarele, mâinile, capul atârnau prin părţile laterale ale roabei. 
  
Cum se simţea în roabă, Fane începea să cânte melodia care avea versurile „Aşa beau oamenii buni”. Când ajungea la marţi se oprea şi rămânea fără niciun reflex până în dimineaţa zilei următoare. 
  
Roaba trebuia să ajungă în spatele blocului, într-un loc întunecos şi cu iarbă deasă, unde era basculat manual, fără menajamente, pentru că oricum nu simţea nimic. Unul dintre colegi urca la apartamentul în care locuia Fane şi bătea la uşă. 
  
Atunci, Licsandru ştia ce are de făcut: trebuia să ia covorul din camera de zi şi să coboare cu el jos. Ȋl înveleau pe Fane în covor, puneau covorul pe umeri şi-l urcau pe scari până în cameră, fără ca vecinii să șușoteáscă în urma lui şi să i se compromită onoarea. 
  
Când ajungeau cu el în apartament era lăsat jos, învelit în covor, şi stătea aşa până în dimineaţa zilei următoare. Asta era decizia sotiei şi era momentul ei de răzbunare pentru suferinţele pe care numai ea le ştia. 
  
..................................................................................................................................... 
  
- Aşa că, după ce a murit tata, în spital, îl ducem acasă tot învelit în covor, aşa cum îi plăcea să fie adus acasă când se îmbăta! zice Opriţa. 
  
- Cum, tatăl vostru a murit în spital? întreabă Victoriţa surprinsă şi se opreşte pe loc. 
  
- Da! răspunde Opriţa. 
  
- Şi... atunci... în tren...nu a fost omorât în tren? zice Victoriţa, mai mult ca pentru sine. 
  
- Din tren prietenul tău l-a aruncat pe tata pe geam,ca pe un sac plin cu cartofi! zice Licsandru fără să intenţioneze să schimbe ceva în ritmul lui. 
  
- Atunci... el trebuie să ştie asta!...doar îl anunţ...atât...altceva nu se mai schimbă...violenţa de care a dat dovadă în acel compartiment de tren rămâne în amintirile mele. Nu o să pot s-o şterg vreodată. 
  
Cei trei îşi continuă drumul prin noapte, nu-i uşor, mai ales pentru fete, care, din când în când, ajung la exprimări ce conţin dezaprobări ale acţiunii la care iau parte. Spune o vorbă: "Să mergi noaptea doar atunci când îţi cauţi necazul cu lumânarea." 
  
După un timp măsurat într-o oră şi ceva, îl găsesc pe Fane Cizmarul, era lângă calea ferată, ghemuit, lipsit de orice reflex, ca o răsplată pentru toate relele pe care le-a iniţiat în viaţa lui, numai de el ştiute. Nu poţi face rău fără să te ataci pe tine într-un final. Totul se plăteşte, nu neapărat în timpul vieţii, ci şi după moarte când răsplata se face în condiţii mult mai grele. 
  
Îl învelesc pe Fane în covor, în beznă Licsandru are lanterna oprită ca să nu inducă o stare de nesiguranţă fetelor, dar cât să mai coboare moralul pentru că ele sunt cu el la pământ. Opriţa se gândeşte cu groază la chinul care o să fie pentru ea când o să-l scoată pe mort din acest câmp ca să-l ducă până la un mijloc de transport. 
  
-Fetelor, zice Licsandru ridicându-se în picioare, vreau să vă spun că la cincizeci de metri de aici trece drumul Timişoara-Turnu Severin. Când să ajungem în acest loc o maşină trecea cu viteză în paralel cu calea ferată pe acel drum. Hai să mergem, eu în faţă, Opriţa în spate, iar Victorţa ne va lumina drumul! Sper să găsim pe cineva, un călător cu un mijloc de transport, care să ne ajute. 
  
Ajung la drum mai greu decât preconizau. De cele mai multe ori se confirmă că drumul cel mai scurt este cel pe care-l cunoşti. Au norocul sa dea peste un refugiu alăturat drumului, care are o masă si două băncuţe. Covorul făcut sul este pus pe masă, iar ei se aruncă peste băncuţe, dar nu cu vreun gând statornic pentru că timpul nu stă în loc. 
  
- Victoriţa, te rog pe tine, când apare o maşină dinspre Timişoara, să ieşi în faţă la marginea drumului şi să o opreşti...zice Licsandru. 
  
- Crezi tu că v-a opri cineva, la această oră?...este un ceas trecut peste miezul nopţii! zice Opriţa. 
  
- Eu nu aş opri! se gândeşte Victoriţa, dar constată că o face cu glas tare şi nu-i pasă. 
  
De ce-ar opri, în miez de noapte, cineva? Este o întrebare care trece pe planul doi pentru cele doua fete, care au prilejul acum să-şi ţină picioarele în repaus, chiar şi ochii care pot sta neacoperiţi de pleoape privind la stele. Nu si Licsandru poate sta liniştit, el are privirea aţintită tot timpul pe direcţia de unde ar trebui să apară o maşină. 
  
- Hai, Victoriţa, că trece o maşină! 
  
Maşina trece, îşi vede de drum, de parcă şoferul doarme sau nu are timp ca să se uite stânga-dreapta sau să interpreteze ceea ce vede în afara drumului. 
  
- Victoriţa, ne mişcăm şi noi mai altfel? Trebuie să trezim interesul! Cum crezi tu că o să plecăm de aici! 
  
După un sfert de oră, când totul părea că nu o să se mai întâmple nimic, opreşte o maşină de teren... mare. A fi mare este ceea ce caracterizează societatea de astăzi, este primul indicator valoric, dacă nu-l ai nu are rost să treci mai departe. 
  
Geamul uşii din faţă-dreapta coboară lin şi până să ajungă jos se aude: 
  
- Ce faci, dragă, care este... unde mergi? 
  
- Merg...unde să merg!...în alt loc decât aici, zice Opriţa. 
  
- Este bine!...este bine! Îmi place că eşti hotărâtă, cel puţin ştii direcţia! Şi vrei să mergi cu noi, care este? 
  
- Da!... Eu şi ei. 
  
- Care ei? Eiiii, sunteţi cu ansamblul, care este! Hai, urcaţi, care este! 
  
Licsandru şi Opriţa apucă de covor şi nu mult durează până ce îl pun deasupra maşinii, peste portbagaj. Îşi scoate cureaua de la paltaloni Licsandru şi leagă covorul de partea din faţă a portbagajului.Ca să-l lege şi în partea din spate constată că are posibilităţi limitate, chiar inexistente. Nu poate să ţină timpul în loc şi încearcă să obţină un ajutor din partea şoferului maşinii, care tot timpul i-a urmărit fără sa se dea jos din maşină. 
  
- Domnul...şofer, zice Licsandru, nu ai tu ceva cu care să leg covorul de portbagaj? 
  
- Caută un gard p-aci, poate gaseşti o sârmă...dar vezi, să fie ruginită...ha, ha, ha...ce să am, omule, tu crezi că noi ne ocupăm cu cărăuşia? 
  
- Poate ai o curea la paltaloni? 
  
- Ceee! Eşti nebun, omule?...cum să-ti dau cureaua de la paltaloni!?...am o pafta personalizată!...tu ştii cât m-a costat ca să o am?...1000 de euro! Nu stii!...Doamneee!...hai, uite, să ti-o dau...asta pentru că mă uimeşti! 
  
Covorul este adus în stare de neclintire faţă de portbagajul maşinii , adică peste barele transversale, fără ca să trădeze cu nimic din interior. Este un obiect anex nefiresc pentru această maşina, acest covor legat deasupra, pentru că nu face parte din uzanţa ei de zi cu zi. Locatarii de până acum ai maşinii, dacă ar realiza ce au deasupra ar ieşi imediat din maşină şi ar da bir cu fugiţii ...sau ar aştepta chiar şi un vapor, pentru a merge mai departe. 
  
- Ce zici, am timp să mă culc puţin până te hotărăşti ce faci? zice şoferul către Licsandru, care numaidecât se aruncă peste bancheta din spate şi trage după el uşa. 
  
Şoferul pare nervos din cauza deciziei şefului său de a urca în maşină pasageri luaţi de pe marginea drumului şi în miez de noapte. Porneşte maşina în trombă de zici că motorul crapă în patru şi sare de pe şuruburi. De multe ori crezi ceva, se întâmplă altceva şi dai vina pe un obiect. Este o vorbă care spune că: "Răzbunarea este o măncare care se serveşte rece" 
  
După o sută de metri, parcurşi în mai puţin de 5 secunde, relatia om maşină devine mai prietenoasă, adică şoferul nu-i mai cere maşinii să-şi depăşească limitele. I-a trecut, a vrut doar să arate cine-i şeful acum. Să te baţi cu pumnii în piept, ca maimuţele, si asta să consideri că este suficient ca lumea să te considere special în raport cu ceilalţi, este ceva primitiv, lipsit de substanţă. Esenţa nu este asemănătoare cu aparenţa. O societate bolnavă ajunge să nu dispreţuiască ceva fără rost. O societate bolnava ajunge să aibă "divinităţi plebee", cum a zis Ovidiu. O astfel de divinitate plebee este şoferul maşinii, tolerat de societate....Oamenii se tem de Dumnezeu si atunci se inchină la aceste divinităţi plebee. Atunci, aceste divinităţi plebee le fură totul: casa, banii, timpul, buna dispoziţie...Iar societatea se ruinează. 
  
..................................................................................................................................... 
  
După puţin timp de mers, în care dialogul nu prea a contat, maşina opreşte în parcarea unui restaurant aflat pe malul Dunării. Sunt la mai puţin de zece kilometri de oraşul Turnu Severin. Şoferul şi şeful său, au deprinderi precise şi fixe care sunt satisfăcute în aceleaşi locuri de-a lungul drumului. 
  
- Hai să luăm o pauză, care este, că nu ne aleargă nimeni! zice omul mai în vârstă, şeful, aflat în dreapta şoferului. Acum, fiecare poate să ia ce vrea, care este...de exemplu o cafea, un suc, o apă...apă nu, uite câtă apă trece pe Dunăre şi este gratis, care este. 
  
Se aşază la o masă aflată pe terasă, lângă Dunăre. Este aşa de aproape că poţi să arunci cu băţul dacă vrei să tulburi apele, dar ca să tulburi apele nu trebuie sa fii în apele tale. 
  
-Hai acum că ne vedem din faţă! continuă omul mai în vârstă în timp ce toţi sunt aşezaţi la o masă. Sunteţi invitaţii mei şi fiecare, care este, comandă. Eu vreau o cafea şi o "sută" de coniac! Voi...poate vreţi mâncare, care este? 
  
- Să vă spun eu, zice şoferul, el este preşedinte de consiliu judeţean şi când a spus una...nu este alta. Aici nu facem politică. Aşa că vă relaxaţi şi uitaţi de problemele care nu vă ocolesc. 
  
Licsandru profită şi comandă cinci bucăţi de păstrăv, făcuţi la cuptor în folie de aluminiu, cu mămăliguţă, mujdei de usturoi şi o sticlă de vin alb, Sauvignon, la recomandarea ospătarului, Opriţa ia un suc de portocale, Victoriţa şi şoferul câte o cafea. 
  
- Uite... care este... ocazia să arăt... celor care ne votaţi, că nu este, aşa cum este...cum zic unii ziarişti şi rahaturile lor de articole de presă. Numai unii dintre ei, că ziariştii care este şi le dăm pensii speciale, nu...ăştia este baieţi buni şi vorbesc frumos despre noi, care este. 
  
- Ei, lasă, zice Victoriţa. Toate legile le-aţi făcut pentru hoţi, pentru prăduitori...să poată fi jefuit omul de rând şi bugetul de stat. Dar asta nu este de acum, asta vine dintr-un timp hă, hă, hăăă...de la Baraba şi Iisus. De atunci, oamenii votează tot cu Baraba! 
  
- Eu nu zic..."da, au ajuns şi câinii să umble cu covrigi în coadă"...nu, dar cu cine să faci treabă, domnişoară, când voi, tinerii, care este, plecaţi...şiruri, şiruri...în străinătate? 
  
- ...eu sunt studentă la o universitate din Timisoara, da!...am avut o colegă care ultimul an de master l-a urmat la o mare universitate din vestul Europei, şi acolo este cam aşa...ai un proiect de realizat, da...profesorul trimite tema proiectului pe mail studentului, studentul face proiectul şi-l trimite pe mail profesorului, profesorul dă nota şi-l anunţă pe student ce notă a luat...tot prin mail...ştii cum se întâmplă în Romania, după legile voastre?...se întoarce colega la universitatea din Timisoara şi ca să dea proiectul de master trebuie sa aibe acceptul unui profesor...ca să dai un proiect, la o universitate din Romania, trebuie să accepte un profesor ca să-ti fie îndrumător...Wauuu!!!...tu, de unul singur, nu ai voie sa realizezi un proiect!...unde este libera iniţiativă care duce, apoi, la progres?... profu iţi dă tema de proiect şi daaaa, are proiectul făcut, acaaaasăăăă...şi ţi-l vinde pe bani, iar studentul corect nu poate să se afirme...vine colega, de care ziceam, de la o universitate din vestul Europei in august, caută-găseşte un profesor-îndrumător şi-i zice profu..."ooo, n-ai tu timp să-ţi faci proiectul din august până în septembrie"..."am timp, vreau tema!" Nu a mai fost de găsit profu până la data examenului....Anul următor, acelaşi profesor..."ooo, n-ai trecut pe la mine decât atunci când ai luat tema, nu te bag în examen cu proiectul!"...peste doi ani schimbă, merge la o profesoara şi aceasta zice..."ooo, adu-mi acceptul unei firme care să fie analizată de proiectul tău!"...îi aduce o firmă..."ooo, nu, adu-mi o multinaţională"...îi aduce o multinaţională..."ooo, nu, adu-mi două multinaţionale"...Ştii ce, zice colega, eu nu pot să cumpăr oameni, asta vor ei, să-i cumpăr, îmi bag picioarele în aceşti profesori, în această şcoală, în această ţară şi plec în vest...Şi a plecat, în acele şiruri, şiruri...Voi, cu legile voastre, omorâţi libera iniţiativă din şcoală...şi progresul în general. 
  
- Îmi place această domnişoară, care este...ştie să prindă ... care este.Tu trebuie să mergi cu noi! Ea trebuie să lucreze pentru noi! se adresează şoferului. Trebuie să salut un coleg, când mă întorc plecăm. 
  
- Da, zice şoferul, şi se aşază pe un scaun aflat lângă Victoriţa. Să ştii că şi eu am absolvit o facultate, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. 
  
- Pentru ce, ca să devii şofer? 
  
- Nu este chiar aşaaa, acum îl duc pe omul asta la Bucureşti, îl las la sediul central al partidului, îmi dă o mie de lei, bani de buzunar, şi-mi zice..."când sunt gata, tu să fii pregătit de plecare!" Avem zece-cinsprezece drumuri pe lună, eu am în buzunar 10.000 de lei. Înţelegi? Tu...mergi cu noi la Bucureşti, după ce îl lăsăm pe el la partid, noi închiriem o pensiune, în afara oraşului, ne odihnim, şi cănd el zice să plecam, plecăm şi te las unde vrei tu pe drumul de întoarcere. Cu noi, tu ai numai de câştigat. Cu noi, vrei să faci ceva, cu bani de la UE si de la Bugetul de stat, o pensiune, o fermă, o sală de nunţi...nu-i nicio problemă...oamenii partidului îţi fac proiectul, îl aprobă şi o firmă tot a noastră, construieşte. Ştii cum este, viaţa este cruntă şi complexă, dar asta nu-i nimic pentru că o luptă o poţi câştiga, problema este că totul, obiecte şi fiinţe vii apropiate, la un moment dat se împrăştie şi niciodată nu le vei mai avea în acelaşi loc. Aşa că, trăieşte clipa, fă timpul să zboare, adica să ai cât mai multe realizate şi de realizat. Dacă eşti cu noi, vom lupta pentru a fi noi cei mai buni şi nu-i vom lăsa pe cei mulţi care ar vrea o luptă prin care să câştge cine este cel mai bun. 
  
..................................................................................................................................... 
  
După o oră petrecută în afara drumului, Licsandru iese primul din incinta terasei, cu sticla de vin în mână. Ajunge în parcare, face un pas şi se opreşte. Gazele din stomac pornesc într-o viteză necontrolată şi-i ies pe gură cu un şuierat care displace şi provoacă o nedumerire năprasnică în jur. Urmează un pact de neagresiune care durează doar câteva secunde pentru că mintea comandă, iarăşi, câteva înghiţituri de vin. Ochii se dau pe spate după sticla de vin şi mărind distanţa de observare descoperă ceva incredibil. Corpul începe să se clatine faţă-spate, iar sticla cade jos şi se face ţăndări. 
  
Covorul nu mai este pe maşina cu care au venit. 
  
Eugen LUPU 
  
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.4 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2072, Anul VI, 02 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!