Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2058 din 19 august 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI 
  
Ep. 3 
  
În compartimentul cu mortul aşezat pe banchetă intră un băiat şi o fată, bucuroşi că au găsit un compartiment cu o persoană. În tot vagonul compartimentele sunt fără forme obiective ale existenţei umane, iar noaptea, senzorii umani provoacă un neînteles sentiment de frică, mai ales când te aventurezi singur pe drum. 
  
Fata se aşază pe banchetă spre mort, lăsând un loc liber între ei, iar băiatul se aşază lângă ea, în partea dinspre uşă. Puţine clipe trec până ce ea pune capul pe umărul lui, iar el duce capul pe spate până ce atige reazemul şi se liniştesc. 
  
Glasul roţilor de tren, într-o succesiune simetrică şi periodică şi cu o tonalitate molcomă, te trece în lumea viselor fără a mai apela la număratul oilor negre sau albe, care riscă să se împreune , să te enerveze şi să-ţi alunge somnul. 
  
Dar iată că peste ritmul simetric, constant de ceva timp, se suprapune un scârțăit dat de intrarea cu viteză a trenului pe traiectoria unei curbe ce face schimbarea direcţiei cu un unghi mai mic de nouăzeci de grade. 
  
Corpul mortului este aruncat de forţa centrifugă spre uşă şi ajunge cu capul peste picioarele fetei, care timp de câteva secunde face ochii mari, deschide larg palmele şi gura, după care închide pumnul mâinii drepte şi bate cu el în pieptul băiatului. 
  
- Ce-i? întreabă băiatul şi când are ochii deschişi normal vede un deget de la mâna dreaptă a fetei direcţionat către capul mortului aflat peste picioarele ei. 
  
- Băi, boule, zice el către mort şi impinge cu pumnul încleştat în capul lui. 
  
Fata se ridică lasând capul mortului să cadă pe banchetă. Se ridică şi băiatul care, surprinzându-şi partenera, loveste cu piciorul în capul celui căzut. Şi nu se opreşte la o singură lovitură… 
  
-Stai, ce faci?...vrei să-l omori?...mă uimeşte comportamentul tău pentru că nu te ştiam aşa de violent!... se apleacă si pune măna la gâtul mortului ca să atingă una din carotide. L-ai omorât, nu mai are puls… 
  
- Nu mă nenoroci, ce tot spui tu!...face şi el aceeaşi verificare şi constată acelaşi lucru. 
  
Se repede la uşă şi nu vede pe nimeni, se duce la geam şi nu vede nimic. Începe să-şi piardă controlul, atât fizic cât şi psihic. 
  
Brusc se repede la geam, îl deschide şi-i zice fetei: 
  
- Ţine de geam! 
  
Într-o fracţiune de secundă mortul este aruncat pe geam, fata se lasă în jos îngrozită, geamul se duce singur spre închis, iar băiatul începe să repete fără a fi convins… 
  
- Nu a fost nimeni în compartiment!…nu a fost nimeni în compartiment! 
  
Dar răul vine repede şi pleacă greu. 
  
Uşa compartimentului se deschide şi apare Licsandru cu o faţă împrumutată dintr-un film de groază care se derulează în mintea lui. Nu-l vede pe tatăl lui şi asta este ca şi când nimic din ce a fost astăzi nu mai este. Greu de imaginat. 
  
-Unde-i omul care se afla pe banchetă, lângă geam? zice el şi începe să alerge prin compartiment din locul unde se afla aşezat mortul până la uşă, de la uşă la geam şi tot aşa. 
  
- A plecat la vagonul restaurant ca să bea o bere! zice băiatul. 
  
- Ţi-a spus ţie asta? întreabă Licsandru ridicându-şi sprâncenele la o maximă altitudine şi se opreşte în faţa băiatului. 
  
- I-am zis...”unde mergi tataie, nu vezi că eşti beat-mort?” 
  
- Aşa!...şi el ce a zis? 
  
- A făcut ca un urangutan...hă, hă,hă, cu pumnii lovindu-şi pieptul, apoi i-a dus în lateralul corpului sus-jos, sus-jos...şi a plecat. 
  
- ...şi a plecat!...ai văzut tu asta? 
  
- ...şi a plecat!...beat-mort! 
  
- Tu eşti sănătos la cap? Măi baiatule, cu tine este o problemă! Tu auzi ce spune ăsta? zice Licsandru şi se duce spre Opriţa, care încă nu este intrată în compartiment, mai mult ca să găsească un punct de sprijin pentru a construi o explicaţie plauzibilă a momentului în centrul căruia se află. 
  
Când participi la un eveniment distorsionat intenţionat pentru a creea un avantaj nejustificat trebuie să nu-ţi ţii opiniile în gând. Când opiniile tale ajută la aflarea adevărului, acestea trebuie exprimate, este în firea lucrurilor, este mersul firesc al acţiunii universale. Ca orice distorsionare, fie ea din sistemele fizicii, din sistemele mecanice, din sistemele electricităţii...şi cele ce ţin de natura umană nu se pot manifesta în paralel la infinit. 
  
Fata se ridică în picioare. Şocul provocat de aruncarea mortului pe geam încă are urme pe faţa ei. Privirea îi stă fixă pe prietenul său de mult timp şi cu greu încearcă să se adune, pentru că vrea să pună lumină într-o situaţie distorsionată intenţionat. 
  
-Eu sunt Victoriţa, el este Marus...ne-am bucurat să găsim un om în tot vagonul, aici, lângă geam, şi ne-am aşezat alături de dânsul. El, Marus, l-a lovit cu picioarele în cap pe acel om, l-a omorât şi l-a aruncat pe geam. 
  
Cele spuse de Victoriţa au picat ca un bolovan mare venit din varf de munte, fără a fi anunţat de vreun semn în prealabil. Toată lumea este bulversată, fiecare în felul său. 
  
- Uauuuu!...aşa ceva! zice Licsandru şi face un pas către Marus. 
  
- Ce ai făcut, Victoriţa?...M-ai nenorocit! zice Marus care închide ochii şi duce palma dreaptă peste ei, ca un semn că vrea să se izoleze de ce este în jurul său. 
  
- Nu puteam să ascund şi să trăiesc cu această nedreptate toată viaţa! zice Victoriţa şi se aşază pe banchetă, într-un colţ, singură, cu mâna dreaptă sprijinindu-şi capul, şi cu privirea aţintită în gol. 
  
Licsandru începe o mişcare browniană, pentru că nu ştie ce să facă şi timpul îl presează. Mortul se îndepărtează cu fiecare secundă trecută. Presiunea sangvină creşte, creierul nu mai este hrănit în mod adecvat de sistemul circulator şi apar tulburări de raţionament. Fiind faţă în faţă cu sistemul de blocare al trenului, în caz de urgenţă, se aruncă asupra lui cu ambele mâini, se agaţă de el, presiunea de aer din circuitul de frânare scade la zero şi toate roţile trenului se blochează într-o fracţiune de secundă. Vagoanele continuă mişcarea cu roţile blocate într-un infern de zgomote şi după câteva secunde totul se opreşte brusc, într-un punct, făcând ca tot ce nu este fixat temeinic să se izbească violent de peretele din faţă al compartimentului. 
  
-Ce se întâmplă? zice Marus, care peste stresul gândurilor confuze primeşte şi o lovitură în cap de la peretele din faţa lui. 
  
- Să vină poliţia! Trebuie să sun la 112, să vină poliţia ca să cerceteze! 
  
Toată stabilitatea, şi aşa precară, începe să o ia la vale, într-un ritm ameţitor, greu de imaginat acum câteva minute. 
  
-Domnule, nu mă nenoroci!...uite, am la mine 1500de euro cash, am un card cu alţi 1500 de euro şi mai poţi sa imprumuţi cu cardul încă 2000 de euro. I-ai omule, te rog, şi nu mă nenoroci! zice Marus, care cu o repeziciune uimitoare scoate tot ce are prin buzunare. 
  
Licsandru ia banii, cardul şi îi pune cu grijă în buzunar. Dintr-o dată, este plin de bucurie, de mulţumire, pentru că atâţia bani nu a avut în viaţa vieţilor lui în buzunar. Nu ştie cum să facă să nu-l trădeze faţa sau ochii, expunându-i trăirile interioare din acest moment. Se duce la geam, trage de geam în jos ca să-l deschidă şi zice privind către afară: 
  
- Marus... acum aruncă şi acel covor pe geam aşa cum l-ai aruncat pe tatăl meu! 
  
- Vai, acel om este tatăl dumneavoastră? întreabă Victoriţa ducandu-şi palma dreaptă peste gură. 
  
- Da, domnişoară, acel om este tatăl meu şi al ei, şi arată spre sora sa cu mâna, fără a întoarce privirea spre interior. 
  
Covorul trece dincolo de geam şi aterizează jos, peste pietre şi iarbă, lângă tren. 
  
- Cu cât timp înainte de oprirea trenului a fost aruncat tatăl nostru pe geam, întreabă Licsandru şi se adresează către Victoriţa. 
  
- Să zicem..cinci minute! 
  
- ...cinci minute...asta înseamnă că avem de mers pe jos, în sens invers...5-6 kilometri. După 5-6 km trebuie să dăm de mort. Hai să mergem! 
  
- Merg şi eu cu voi, nu pot să mai rămân în acest tren, zice Victoriţa şi părăseşte compartimentul fără a mai adresa lui Marus un cuvânt de rămas bun sau drum bun, care rămâne buimăcit, pentru că încă nu ştie dacă este de bine sau este de rău tot ce se întâmplă. 
  
Sinergia faptelor care nu ţin cont de meandrele concretului te poate buimăci în aşa hal încât poţi ajunge şi tu la fapte care nu ţin cont de trecutul tău. 
  
..................................................................................................................................... 
  
Cei trei se strecoară prin noapte, peste calea ferată, ghidaţi de o lanternă şi împinşi de paşii aruncaţi peste traversele de beton şi piatră cubică, cam dure la contactul cu pantofii de oraş cu care sunt încălţaţi. Noaptea se strecoară şi prin minţile lor, creind o stare de disconfort, de îndepărtare faţă de ce ştiu că este al lor. 
  
De fapt, întunericul este nimic, lumina este totul... 
  
- Nu ne-ai spus cine este Marus, cine esti tu? 
  
- Marus a fost prietenul meu şi nu mai este de cand am descoperit cât de violent poate fi...mergeam ca să-l prezint părinţilor mei, la insistenţele lui, şi nu aveam o stare normală, relaxată, parcă ceva mă trăgea să nu merg mai departe în această relaţie...dar nu a fost niciun indiciu care să mă facă să renunţ. Nu poţi să te bazezi doar pe instincte. Eu nu accept într-o relaţie cu un baiat de vârsta mea compromisuri. Aş accepta compromisuri într-o relaţie cu cineva mai în vârstă, care îmi asigură o casă decentă, o maşină, vacanţe în cele patru anotimpuri... 
  
- Dar tu ce poţi oferi? 
  
- Eu încă învăţ! 
  
- Nu ţi-a cerut nimeni nimic până acum? 
  
-De multe ori mă gândesc ce pot oferi eu după ce termin şcoala! Nu am un răspuns. Acum urmez a doua facultate şi nu ştiu ce o să fac, în vara acestui an, când ajung la finalizarea studiilor. Vânzătoare într-un supermarket nu mă duc! Mai bine merg în altă ţară să spăl tacâmuri şi vase şi să am un venit cât un director de aici! 
  
..................................................................................................................................... 
  
- Dar voi, voi cine sunteţi? întreabă Victoriţa. 
  
Opriţa face câteva precizări care zugrăvesc sumar o viaţă petrecută de ei doi alături de cel care a fost tatăl lor. Au fost momente care trebuiau să se petreacă în linişte, singura abatere de la linişte trebuia să fie in bucurie, pentru că aveau totul la îndemână. Dar nu a fost asa, pentru că este o lege nescrisă care spune că oamenii ajunşi importanti şi fără merite folosesc nechibzuit bunurile materiale sau banii, iar prosperitatea lor este efemeră. Distorsionarea intenţionată a relaţiilor dintr-o societate, pentru a creea un avantaj nejustificat, nu poate ţine până la infinit. 
  
Fane Cizmaru când se îmbăta spunea că a fost în misiune. Acţiunea se derula într-un spatiu dedicat lui şi aflat într-un restaurant. Mai toate restaurantele aveau spaţii de protocol dedicate, unde nici măcar nu puteau privi oamenii neînsemnaţi. 
  
La acţiune participau mai mulţi colegi, care după ce consumau jumătate din cantitatea alocată, începeau să se înjure ca la uşa cortului. Ieşea un circ care, dacă ar fi fost înregistrat, ar fi bătut orice film în audienţe. 
  
Dar totul se derula astfel ca individul adus pentru a fi studiat să se îmbete şi să-şi dea drumul la gură. Era un circ regizat. 
  
Numai că Fane Cizmaru se îmbăta primul şi nu mai puteai conta pe el. Devenea o greutate de 100 de kilograme care putea face orice: putea să cadă peste un scaun şi să-l rupă, putea să cadă peste un coleg şi să-i rupă un picior...Nu te poţi opune unei greutăţi mobile de 100 de kilograme când tu ai 70 de kilograme. 
  
Cea mai mare problemă era când se incheia misiunea şi Fane Cizmaru trebuia să ajungă acasă. Pentru asta aveau o roabă în care încăpea doar fundul, adică partea centrală. Celelalte, cum ar fi anexele, adică picioarele, mâinile, capul atârnau prin părţile laterale ale roabei. 
  
Cum se simţea în roabă, Fane începea să cânte melodia care avea versurile „Aşa beau oamenii buni”. Când ajungea la marţi se oprea şi rămânea fără niciun reflex până în dimineaţa zilei următoare. 
  
Roaba trebuia să ajungă în spatele blocului, într-un loc întunecos şi cu iarbă deasă, unde era basculat manual, fără menajamente, pentru că oricum nu simţea nimic. Unul dintre colegi urca la apartamentul în care locuia şi bătea la uşă. 
  
Atunci, Licsandru ştia ce are de făcut: trebuia să ia covorul din camera de zi şi să coboare cu el jos. Ȋl înveleau pe Fane în covor, puneau covorul pe umeri şi-l urcau pe scari până în cameră, fără ca vecinii să șușoteáscă în urma lui şi să i se compromită onoarea. 
  
Când ajungeau cu el în apartament era lăsat jos, învelit în covor, şi stătea aşa până în dimineaţa zilei următoare. Asta era decizia sotiei şi era momentul ei de răzbunare pentru suferinţele pe care numai ea le ştia. 
  
..................................................................................................................................... 
  
- Aşa că, după ce a murit, în spital, îl ducem acasă tot învelit în covor, aşa cum îi plăcea să fie adus acasă când se îmbăta! zice Opriţa. 
  
- Cum, tatăl vostru a murit în spital? întreabă Victoriţa surprinsă şi se opreşte pe loc. 
  
- Da! răspunde Opriţa. 
  
Eugen LUPU 
  
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI Ep.3 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2058, Anul VI, 19 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!