Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Eugen Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI, EP 1
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI  
 
Ep. 1  
 
A fost odata multă măreţie, multă opulenţă, dar lăsate în risipă! Oamenii ajunşi importanti, fără merite şi inamovibili folosesc nechibzuit bunurile materiale sau banii, iar societatea care-i promovează se ruinează. Ca să obţii toate aceste avantaje, fără niciun merit, trebuie să lupţi doar din întuneric.  
 
Acum este mort, Fane Cizmaru.  
 
El s-a despăţit în două, în trup şi în suflet. Sufletul a plecat acolo unde pleacă sufletele, iar trupul aşteaptă într-o cutie frigorifică la Spitalului Municipal din Reşiţa. De o saptămână aşteaptă copiii lui, ce se aduna cu greu, izgoniţi şi risipiţi fiind prin lume.  
 
Fane Cizmaru a fost "specialistul zilei de mâine" al uzinei reşitene. Societatea care l-a promovat a fost cea de dinainte de 1989, pe care "alde Fane" au ruinat-o şi au înfruntat-o într-o revoluţie cât o ţară, pentru că nu doreau să accepte o schimbare fundamentală, să accepte că oamenii importanţi trebuie să fie doar cei vrednici de stimă...  
 
Lumea materială i se învârtea in jurul degetului mic de la picior, iar majoritatea oamenilor nu-i treceau de glezna piciorului.  
 
Când trecea el pe drumul principal sau când vorbea, mai cu seamă când vorbea, ar fi vrut să fie momentul broaştei pentru ceilalţi, nu capul plecat sabia nu-l taie asta a fost în evul mediu, ...acum momentul broaştei inseamnă în genunchi şi pe coate.  
 
După ce s-a pensionat in anii nouăzeci, la cincizeci de ani, s-a retras în satul natal, Maglavid. Nu a stat pe loc, în scurt timp şi-a pus pe picioare o lume a lui, fără prea mari eforturi, atât în instituţiile statului cât şi în mediul economic al localităţii.  
 
Astfel că, totalitatea împrejurărilor care au generat momentul '89, au trecut şi în perioada anilor '90, oamenii importanţi au continuat să fie cei fără merite care au continuat să folosească nechibzuit bunurile materiale şi banii comuni, iar societatea a continuat să se ruineze.  
 
Fane avea, şi acum, condiţii prielnice . Continua ca să prospere şi a ajuns chiar formator de opinii, până când a venit boala, mai întâi a sufletului pe care el nu o recunoştea, apoi a trupului.  
 
Simţind că nu mai poate continua, cei din jur nu-i puteau fi de niciun ajutor, s-a întors la Reşiţa crezând că pentru el nimic nu s-a schimbat şi toate problemele i se vor rezolva aici.  
 
I-a întâlnit pe fostii colegi mai tineri care erau pe funcţii de conducere în aproape toate domeniile şi îl puteau ajuta să înfrunte legea, oamenii si instituţiile statului, dar cu moartea care-i dădea târcoale niciunul nu s-a angajat să lupte.  
 
Când a simţit că sfârşitu-i este aproape, l-a sunat pe baiatul său, Licsandru, pe care-l gonise de acasă acum zece ani. De fată, Opriţa, nu mai ştia nimic şi ea alungată în aceeaşi zi cu Licsandru. Refugiată din calea uraganului "Tata", a cerut azil pe la câte un barbat domestic pus la dispoziţie de cunoştinţe, de cele mai multe ori rezultând relaţii fără a trezi încredere, ataşament sau măcar vreun interes deosebit şi comun.  
 
Pe ambii copii i-a alungat de acasă pentru că nu voiau să-şi găsească de lucru şi continuau să se susţină doar din pensia lui, care era destul de consistentă, ajungând la 2000 de euro pe lună, dar pe care el o considera un bun care-i aparţinea doar lui.  
 
Soţia îl părăsise din proprie initiativă, era mult mai tânără decât el şi a considerat că prezenţa ei lângă un boşorog dăunează grav propriei imagini. Avea alte planuri pentru viitorul ei ce nu se putea derula pe strazile din pământ ale Maglavidului. A plecat în Italia şi nu a lăsat în anii trecuţi, de la plecarea ei, nici măcar un semnal de telefon.  
 
.....................................................................................................................................  
 
Licsandru îşi soarbe cafeaua şi stăpâneşte cu greu gândurile ce alearga de colo-colo prin capul lui. A alergat zilele trecute prea mult pentru viaţa lui. Moartea tatălui său l-a scos din ritmul lui domol, care se derula continu pe fiecare zi, doar cu câţiva paşi în jurul locului unde dormea.  
 
A ajuns cu trenul în Reşiţa, iar de la gară şi până la Spitalul Municipal a mers pe jos pentru că momentul l-a prins cu buzunarele goale.  
 
- Ceau, zice Opriţa şi se aşează lngă Licsandru.  
 
- Salut, răspunde Licsandru între două înghţituri de cafea. Ai ajuns şi tu?  
 
- Am ajuns, aşa cum ai zis!  
 
- Vezi acel covor din boscheţi ?...L-am găsit abandonat lângă un tomberon! În el îl învelim pe mort ca să-l transportăm la Maglavid. Îl ducem cu trenul...eu nu am bani ca să plătesc o firmă care se ocupă cu aşa ceva...îl învelim în covor, crezi că ştie cineva ce avem noi în covor ?... Nu mai are nici-o putere tac-tu pentru că este mort. Ce mai roiau oamenii în jurul lui...acum nu-l mai cunoaşte nimeni! Este singur în sertarul frigiderului din morgă... Ai ceva bani la tine?  
 
- Da!  
 
- Plăteşte cafeaua asta, mai cumperi una şi-ti povestesc eu mai multe...  
 
Opriţa se ridica şi intră în construcţia uşoară din lemn amplasată lângă poarta Spitalului Municipal, pe partea dreaptă, şi care adăposteşte un spaţiu comercial minimal.  
 
- Spune-mi despre tine, zice Licsandru sorbind din cafeaua adusă de sora sa.  
 
- Eu, ce să zic...e greu, foarte greu...nu am avut norocul să gasesc pe cineva cu care să mă înţeleg...am ajuns la concluzia că dacă nu ai alături părinţii care să dorească alături de tine la realizarea unui ceva...nu reuşeşti.  
 
- Aş! Ce tot spui tu?...cu ce te ocupi?  
 
- Două săptămâni stau în Romania, cu un barbat de care nu reuşesc să mă ataşez, două săptămâni merg în Austria, ca să îngrijesc o bătrână...  
 
- Cu bătrâna te înţelegi?  
 
- Nici cu ea...dacă nu te înţelegi cu ai tăi!...ce mai vrei?  
 
- Ce a fost el, odată... când toţi denunţătorii veneau la el ca să-i câştige bunăvoinţa!... M-a sunat acum o săptămână, mi-a zis că o să moară şi să-l duc la Maglavid. Iniţial nu vroiam să-i răspund. De câte ori nu l-am sunat, când aveam nevoie de o pâine, şi el nu răspundea!... Imediat i-am cerut să-mi zică despre casă, despre chei, despre ce este în casă...nu am mai fost pe acolo de 10 ani. Cheile le are în buzunar. Am fost la Maglavid şi am pus o sută de lacăte care închid o sută de lanţuri trecute peste toate uşile.  
 
- Ai fost la Maglavid?  
 
- Am fost la Maglavid, cum ţi-am zis! Primarul, un oarecare ce se îndreaptă către 100 de ani, are o saltea plutitoare construită de nişte români plecaţi în SUA. Salteaua asta are nişte elice mici verticale care-o fac să se ridice în aer. Pe saltea, primarul are montat un pat pe care se aşează când iese la plimbare peste casele oamenilor. Ce crezi tu? Această maşinărie a fost cumpărată de tatăl nostru!  
 
- Interesant!  
 
- Du-te şi mai cumpără o cafea...şi două felii de pâine între care să pună ceva, salam, brânză...vezi tu!  
 
- Să nu-ţi fie rău de la atâta cafea!  
 
- N-am mai băut cafea de 10 ani...  
 
.....................................................................................................................................  
 
De jur împrejur, dealurile, pomii şi clădirile dispar treptat în sacul nopţii. Oamenii reduc ritmul şi încep să se gândească la ziua de mâine, în timp ce ziua de astăzi se aproprie de momentul în care va deveni istorie.  
 
Licsandru, somnolent în ultima oră, se trezeşte şi începe să-şi etaleze gesturile şi sunetele de prost gust dezvoltate, probabil, în spatiul său domestic aflat departe de oamenii ce au în comun manifestări care provoacă admiraţie şi te stimulează să trăieşti frumos. Brusc, realizează ca a sosit un moment favorabil la care se tot gândeşte de când a ajuns în Reşiţa. Se ridică cu o singură mişcare în picioare, îşi freacă mâinile, faţa…stă într-o clipă de suspans, după care se aşează încet cu privirea aruncată departe. Opriţa stă liniştită, tot timpul l-a supravegheat şi când a aţipit. Ea, în trecerea anilor, tot timpul a fost o conformistă şi a aşteptat. Rămăşiţe, dar bine înfipte, ale unor influenţe asupra comportamentului rămăse de la tatăl său care dorea o mulţime de oameni amorfă, care aşteaptă să facă pasul următor atunci când spune cineva de sus sau de la televizor fiind o victimă a sistemului.  
 
- Hai, să mergem ! Covorul este pregătit, îl luăm pe umeri, eu mă pun în faţă, tu rămâi în spate…intrăm în încinta spitalului. Doar eu vorbesc, tu te ţii după mine…  
 
Licsandru încearcă să impună un ritm care se dovedeşte puţin forţat şi care nu este natural pentru că este influenţat de o teamă instalată peste voinţa lui. O teamă dată de riscul acţiunii care este imprevizibilă, pentru că este pregătită aprioric.  
 
La poartă, portarul scoate capul pe geam cu pleoapele jucăuşe în faţa ochilor şi capul instabil deasupra gâtului şi zice :  
 
- Licsandre, măi băiatule…  
 
- Şeful…am spălat covorul, merg să-l duc înapoi şi să-mi iau banul !...  
 
- Du-te Licsandre, du-te, măi băiatule !...  
 
- Opriţo !...îl vezi p'ăsta ?...este al meu. Am adus de la Maglavid băutura cu care tata sucea minţile la oameni şi-i îngenunchea. Palincă cu miere de albine. Cu un litru i-am făcut pe portar şi pe cel de la morgă. Le-am lăsat şi în rezervă.  
 
Şi se duc, şi se tot duc legănându-se când în stânga când în dreapta, până ce dispar după o uşă de Licsandru ştiută.  
 
După jumătate de oră devin iarăşi parte componentă a peisajului dintre clădire şi poartă. Acum cu faţa spre poartă, au covorul pe umeri, Licsandru în faţă, Opriţa în spate. Numai că acum cilindrul format din covor este mult mai voluminos, iar mersul nu mai este al lor sub greutatea ce le apasă pe umeri. Învelit în covor se află tatăl lor, uşor acum doar de patruzeci şi ceva de kilograme, după luni de suferinţe şi lipsuri.  
 
La poartă îi întâmpină portarul cu aceleaşi pleoape jucăuşe şi cap instabil pe gât. El vrea să îmbrace o infăţişare gravă, dar mai bine ar sta în banca lui, dincolo de geam, pentru că nu-i iese interpretarea.  
 
- Licsandre, măi băiatule !…  
 
-Mi-au dat covorul înapoi, mi-au zis că nu este spălat cum trebuie!...mă duc să-l mai spăl o dată !  
 
- Du-te Licsandre, du-te, măi băiatule !...  
 
……………………………………………………………………………………….  
 
- Eu nu înteleg de ce nu şi-au votat ăştia şi ajutor de înmormântare substantial... 10.000 de euro ajutor de inmormântare special...şi-au votat pensii speciale... tot felul de venituri speciale...bă!.. Da ajutor de inmormântare special nu și-au votat pentru că, uite, ajungi să fii transportat până la Maglavid învelit într-un covor...  
 
Autor Eugen LUPU  
 
Referinţă Bibliografică:
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI, EP 1 / Eugen Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2029, Anul VI, 21 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!