Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Eugen Dorcescu, Între Dhyana şi Maya
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
Între Dhyana şi Maya  
 
(o continuare)  
 
Comentând, nu cu mult timp în urmă, volumul lui Ion Nicolae Anghel, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie (Editura Brumar, Timişoara, 2016), afirmam că arhitema celor cinci proze scurte care-l alcătuiesc este meritocraţia. Şi îmi întemeiam întreaga analiză pe această constatare, foarte convingător suţinută de text. Titlul acelui microeseu este Despre meritocraţie. El a fost publicat, deocamdată, online şi se află în aşteptarea unei apariţii tipărite.  
 
Iată, însă, că, înaintea unei lansări, ce s-a desfăşurat în Sala de consiliu a Teatrului „Traian Grozăvescu”, din Lugoj, am recitit cartea şi, cu acest prilej, spre încântarea mea, noi direcţii de lectură mi s-au desluşit. Încât, m-am gândit că n-ar strica să adaug abordării iniţiale, precumpănitor descriptive, un demers precumpănitor interpretativ, spre a rotunji, după puteri, echivalentul hermeneutic al operei. Ceea ce şi întreprind în şirurile ce urmează.  
 
Principiul de unitate al prozelor, situarea fiecăreia şi a tuturor în pomenitul orizont meritocrat sunt asigurate de evoluţia protagonistului – Alexandru Medoia, editor, scriitor (el este prezent în toate) – dar şi de unele personaje de plan secund, dascăli, scriitori, medici, sau, pur şi simplu, oameni capabili să înţeleagă şi să accepte, dacă nu să-şi asume, un stil de viaţă superior, sau, eventual, diferit de al lor. Am dat numele acestora în comentariul precedent, precizând, tot acolo, că întreaga suită ilustrează ceea ce înţeleg eu prin persoană umană (incomparabil mai mult decât un simplu individ, fiindcă noţiunea nu e statistică şi constatativă, ci antrenează ideea de valoare, particulară şi comunitară).  
 
Din acest punct, trecem dincolo de cronica anterioară şi tentăm noi, şi parţial diferite, trasee analitice.  
 
Vom constata numaidecât, la o lectură participativă, că, din interacţiunea arhitemă – persoană, se dezvoltă un mănunchi de teme, având aceeaşi factură conceptuală, precum: axiologia – criteriul selecţiei şi al promovării componentelor discursului (tipologie, conflict, fabulă, deznodământ etc.); excelenţa – modalitatea de manifestare, în plan socio-estetic, a personajelor şi a relaţiilor dintre ele; dar şi a diverselor acte, gesturi, comportamente etc.; estetica – echilibrul, firesc, foarte bine conceput şi realizat, al tuturor elementelor ce desăvârşesc textul, echilibru care, în spiritul aceleiaşi meritocraţii, şi al derivatelor sale subsecvente (axiologie, excelenţă), este justificat etic.  
 
Urmează motivele. Tot atâtea, câte proze: Erosul (Iulia Feier); Adiaphora (cum numeau filosofii stoici „lucrurile indiferente”, „nici bune, nici rele”, exact acelea din care ne este alcătuită viaţa, entităţi nespectaculoase, în sine, dar conţinând întregul mister al existenţei) (Vila de sub colină sau cum se poate scrie puţină literatură cu puţin); apoi: Nonvaloarea (Parada veleitarilor); Eşecul trăit cu o stăpânită melancolie (Andreea); Cunoaşterea (Rîpele galbene).  
 
Ce tip de lectură convine, oare, aceastei substanţe epico-reflexive? Cartea îndreptăţeşte, face posibile mai multe lecturi. Vom trece în revistă câteva dintre ele, stăruind, cum se va vedea, asupra uneia, cea care conferă prozei adâncime şi perspectivă.  
 
Mai întâi, lectura biografică. E vorba, cu deosebire, de biografia eroului, dar şi de foarte interesanta ei interferenţă cu biografia naratorului şi chiar cu aceea a prozatorului. Sunt reţinute momentele importante (copilăria, maturitatea) şi evenimentele decisive (desprinderea de familia nucleară, dragostea, întâlnirea cu valoarea şi cu nonvaloarea, prietenia etc.).  
 
Apoi, lectura socială, care se va orienta spre viaţa dintr-o instituţie (editura), spre atmosfera oraşului, sau, la începuturi, spre cea a unui sat din Bărăgan, spre atmosfera generală, totul proiectat pe fundalul ideologic al acelei vremi.  
 
Urmează, desigur, lectura estetica. Ea se va opri, de exemplu, la priceperea cu care, pledând pentru valorile etice, ca suport inclusiv al esteticului, autorul evită tezismul. El clădeşte o metalume şi evocă o lume, nu propovăduieşte o conduită; propune enunţuri artistice, nu ţine predici, nu rosteşte lozinci. Lectura estetică va lua seama, în egală măsură, la faptul că cele cinci proze sunt părţi funcţionale din Anotimpul grivanilor, roman aflat în stadiul definitivării, ele având rolul de liant între amplele secţiuni ale acestuia. Putem presupune, deci, că respectivul edificiu romanesc are o alcătuire modulară, ceea ce evidenţiază clar capacitatea pieselor din recenta carte de a sluji mecanismul unui întreg supraordonat, rămânând, totuşi, independente.  
 
Lectura estetica investighează şi amintitul paralelism autor – narator – personaj. Şi remarcă, la palier frazeologic şi stilistic, funcţiile subjonctivului şi ale gerunziului.  
 
Cea mai consistentă ni se pare a fi lectura existenţială. Ea debutează cu observaţia că, dintre componentele egoului (trup, senzaţii, mental), este net preferat cel de al treilea. Purtătorul unui mental prevalent, hipertrofiat, va căuta, fără niciun dubiu, din raţiuni de supravieţuire morală, o ambianţă potrivită sieşi, imbold ce, treptat, îl singularizează şi îl însingurează („singurătate şi deznădejde”; „cămaşa solitudinii”; „aerul acela de naufragiat”; „nesupus şi atipic şi refuzînd compromisurile”; „Sînt atipic, Iulia, ca şi Antoniade, şi n-o să mă iubească prea mulţi”). Caracteristica fundamentală a protagonistului, în ceea ce priveşte prezenţa sa în lume, este, aşadar, solitudinea. Generoasă, fireşte, fiindcă mizantropia îi este complet străină.  
 
Singurătatea eroului se conturează încă din copilărie, când, drept consecinţă a gustului său pentru lectură – excesiv, în felul de a gândi al celor din jur (cu excepţia mamei) – are loc o tristă desinserţie familială (motivată – ce interesant! – gnoseologic). Mai târziu, motivată, de data aceasta, etic, are loc şi desinserţia socială, parţială, trebuie reţinut, cum tot parţială este şi desprinderea de fenomene, de realităţile iluzorii din preajmă.  
 
Drama lui Alexandru Medoia şi sursa tensiunii estetice sunt date, şi garantate, de această situare a triadei autor – narator – personaj la mijlocul distanţei dintre ataşament (aversiune) faţă de ambianţă, în sens larg, şi meditaţia instrospectivă, care poate conduce la eliberarea de condiţionări şi de impermanenţă. Eroul s-a desprins de fenomene, dar nu pe de-a-ntregul; concomitant, s-a lansat în meditaţie, dar nu până la capăt. În acest moment crucial, ţinta, din unghi filosofic şi existenţial, ar fi negarea egoului şi trecerea de la meritocraţia intelectuală şi etică, la meritocraţia spirituală (în care celelalte două se regăsesc). Premisele sunt decelabile: îndeajuns de frecventele referiri la Creator („…sîntem Făpturile Domnului şi sîntem de partea bună a omenirii!”), precum şi asimilarea cadrului de formaţie a copilului cu un topos metafizic (cf. infra).  
 
Or, în cazul de faţă, avem de-a face cu specificul trăirii şi comunicării artistice. Proza, literatura, în general, nu pot face abstracţie de fenomene, arta fiind, cum bine se ştie, cunoaştere sensibilă. Şi, simultan, nu pot fi reflecţie pură, întrucât senzorialitatea, închipuirea, emoţia, impulsurile subconştiente sunt parte integrantă din structură, compoziţie, tipologie, mesaj. Ca urmare, sfâşierea rămâne, mai mult: ea potenţează valenţele persuasive ale discursului. Acesta pare a fi destinul artistului: să vieţuiască în spaţiul incert, ambiguu, dar cât de uman, cât de tulburător, dintre Meditaţie şi Iluzie, dintre Dhyana şi Maya.  
 
Imaginea simbol, definiţia sincretică (semn iconic, semn lingvistic, semn indicial) ale volumului, ale semnificaţiei sale, sunt sintetizate în acel memorabil tablou al copilului călare, în nemărginirea Câmpiei, cu o carte în mână, citind. Altfel spus, spre a esenţializa şi decripta o atare stampă: omul singur, omul de pământ, ha’adham, în ilimitarea metafizică, încercând să descifreze tainele, încercând să înţeleagă. Şi să se înţeleagă.  
 
Reproducem, din finalul Rîpelor galbene, un pasaj mai elocvent decât orice concluzie:  
 
„…din nou călare pe Şargu’, izolat la margine de pustă, adîncit în lectură, ceasuri de-a rîndul. Apoi, în amurg, însingurat şi captiv aceleiaşi melancolice nemărginiri, robit aceleiaşi gravităţi a stepei fără hotare. Gravitate ce pare mai curînd de ordin metafizic, încît e de mirare că un spaţiu cu nişte dimensiuni precum acestea a putut să producă şi altceva decît vizionari.  
 
Imaginea asta fascinantă a Cîmpiei, cu secvenţa copilului care ai fost, devorînd nesăţios carte după carte, încovoiat acolo pe greabănul calului şi-n arşiţa pustiei, o duci cu tine de mai bine de şaij’ de ani şi nu ştii de ce n-ai pus-o pe foaie! O pui acum, cînd alte pricini îţi dau ghes să o faci…  
 
Dezgropaţi amintiri şi-ntîmplări de peste şase decenii şi jumătate şi totul e ca o ‘iniţiere’ în universul Cîmpiei ori în mitul Cîmpiei şi, poate, ca o ‘iniţiere’ în universul şi în mitul Cunoaşterii” (p. 231 - 232).  
 
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Între Dhyana şi Maya / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2015, Anul VI, 07 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!