Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Eugen Dorcescu, Despre meritocraţie*
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
Despre meritocraţie*  
 
Eminent editor, intelectual subtil şi profund („dens şi rasat”, cum e calificat, la pagina 52, un personaj al său), companion atent, generos, dar rezervat, Ion Nicolae Anghel s-a dedicat, nu de puţină vreme, în paralel cu munca în redacţiile unor edituri respectate (Facla, Amarcord), creaţiei literare, prozei de factură introspectiv-realistă, rezultatul fiind, la această oră, potrivit mărturisirilor sale, un roman monumental (spre 2000 de pagini), intitulat, destul de straniu, dar memorabil, Anotimpul Grivanilor şi aflat în stadiul definitivării pentru tipar. Mă număr între cei care îl aşteaptă cu nădejde şi curiozitate, cunoscând talentul şi – cu deosebire – conştiinţa artistică ale prozatorului, expert în mecanismele exterioare şi în viaţa lăuntrică ale unui text (ale oricărui text).  
 
Între timp, extrăgând, potrivit aceloraşi mărturisiri, din abundenta materie epică a Grivanilor, o seamă de punţi ce leagă, între ele, secţiunile opului, Ion Nicolae Anghel a alcătuit un consistent volum de nuvele, numindu-l, iarăşi suprinzător, în simplitatea, în clasicitatea lui dezarmantă, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie. Autorul dă, parcă, de veste, celor aflaţi în expectativă, că „opera” e gata să iasă în lume şi că, aici, în această culegere de cinci proze scurte, pot fi găsite, in nuce, structura, mesajul şi filosofia ei. E o presupunere, desigur. Dar rolul de herald al cărţii nu cred că poate fi ignorat.  
 
Arhitema scrierilor este meritocraţia. Ea, meritocraţia, este definiţia ontologică a lumii referenţiale şi artistice care îl preocupă pe autor. După măsura ei este analizată contingenţa, după rigorile ei se realizează selecţia referinţei ce devine semn. Restul gravitează pe alte orbite, undeva departe, interferând, disforic, la răstimpuri, cu traseul protagonistului (autor – narator – personaj). Concomitent, şi fatal, toate componentele – conflict, fabulă, tipologii, ba chiar şi ambianţa – se constituie şi acţionează în acelaşi orizont al necruţării axiologice. O lume restrânsă, o elită de ordin moral şi spiritual, rânduită şi funcţionând conform cu imperativele asumate de cel ce, în felul meu de a gândi, este o persoană (nu, pur şi simplu, un individ). Am mai spus-o, în viu grai sau în scris. După convingerea mea, o persoană este acel exemplar uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care e animat nu doar de simţământul, ci şi de cultul valorii şi care îşi recunoaşte necesităţi spirituale conştientizate.  
 
Eroii lui Ion Nicolae Anghel – cei din prim plan, cei preferaţi, cei introduşi în sistemul de elecţie al operei – se dovedesc persoane, nu (doar) indivizi. Caracteristicile enumerate mai sus le sunt, indiscutabil, proprii: „… m-am simţit dintr-o dată micit, desfiinţat ca editor şi ca om, zdrobit de ruşinea umilinţei, pe care o induce în tine imposibilitatea de a opta exclusiv în favoarea valorii şi de-a apăra valoarea” (62).  
 
Or, dacă meritocraţia este arhitema prozelor, dacă ea este, cum am spus, definiţia ontologică a lumii artistice (fiindcă desemnează natura acesteia), axiologia e criteriul neclintit al cernerii celor ce se reţin în ansamblul creaţiei şi justificarea promovării (inclusiv estetice), iar excelenţa este forma social-artistică de manifestare, etica unui atare univers. Nu cred a exagera afirmând că pe aceste concepte, implantate adânc, vital, în text, pe aceste teme de factură conceptuală, asimilate existenţial, se sprijină tot eşafodajul artistic. Ion Nicolae Anghel este un auctor doctus, sârguincios alumn, cândva, în ale filosofiei, ceea ce nu stânjeneşte câtuşi de puţin discursul epico-analitic, ba, dimpotrivă, conferă anvergură şi substanţă cunoaşterii sensibile. Aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri, unii îşi închipuie că, pentru a fi scriitor, nu trebuie să faci nimic. Ion Nicolae Anghel nu este dintre aceştia.  
 
Cele cinci proze (Iulia Feier, Vila de sub colină sau cum se poate scrie puţină literatură cu puţin, Parada veleitarilor, Andreea, Rîpele galbene) au, în centru, acelaşi personaj, prezumtiv alter-ego al autorului, actant şi rezoneur deopotrivă, dar absolut credibil în toate ipostazele. „Ins care refuză să-şi trăiască viaţa la modul aşezat şi mediocru” (p. 47), ameninţat, însă, mereu de „singurătate şi deznădejde” (49), îmbrăcat, deseori, în „cămaşa solitudinii” (49), acesta se poate numi Alex (Alexandru Medoia), spre exemplu, şi are în preajmă, după împrejurări, ipochimeni, mai mult sau mai putin asemănători sieşi, precum Antoniade, Zoltan Fekete, profesorul Tohăneanu, profesorul Evseev, Schwartz, Paul, Iulia, Dana, chiar Sandu Moş, şi alţii încă (în contrast semnificativ, nu aleatoriu, cu „veleitarii” Maricel Voinea şi Vitalie Bădicuţ). Protoganistul este editor, „intelectual dens şi rasat”, cum am văzut, îşi cunoaşte şi firea, şi soarta, şi menirea: „Sunt atipic, Iulia, ca şi Antoniade, şi n-o să mă iubească prea mulţi” (57); sau: „…sîntem Făpturile Domnului şi sîntem de partea bună a omenirii” (59). Doreşte să se situeze mereu dincoace de „…linia aceea imaginară, ce desparte poiana mirifică şi,-ntr-un fel, lumina Binelui şi-a fraternizării cu semenii de mîzga cleioasă şi nocivă a Răului…” (121). Şi are o încredere statornică în sine şi în idealurile sale: „Mai exista puritate pe această planetă şi măcar pentru asta avea rost să trăim. Să vorbim şi să scriem şi s-ajutăm să se ştie!” (129). Portretul personajului e întregit de paralela pe care o stabileşte între om şi alte vieţuitore („fluxul comunicării secrete dintre oameni şi animale”, 120), paralelă – vai! – defavorabilă omului (ceea ce probează o dezamăgire fără leac): „Te de-tensionează şi te umpli cu fluidul misterios al afectivităţii, care leagă animale de oameni şi oameni de animale şi de alte făpturi ale Firii şi care e lucrul ce ţine de partea frumoasă a vieţii. Şi ajută lumea să-şi salveze rezervele de empatie şi altruism şi să continue. Să nu piară şi să nu rişte ,grivanizarea’ totală şi eşecul absolut! Pispirel însuşi (un motan, n.n., ED) e-un motiv suficient, ca să graţiezi omenirea” (148).  
 
Cele cinci proze evocă tot atâtea tablouri din viaţa şi formaţia eului meritocrat: iubirea pasională, erosul (Iulia Feier), viaţa curentă, lucrurile indiferente (adiafora) ale unei existenţe retrase într-un peisal edenic (Vila de sub colină…), profesia, felul său de a munci, de a-şi câştiga pâinea zilnică (Parada veleitarilor), amărăciunea, discret sugerată, a unor amintiri dureroase (Andreea), primii ani de învăţătură, într-o ambianţă cvasi-potrivnică (Rîpele galbene). Puternic desenat, protagonistul e înconjurat de personaje la fel de puternice, mai cu seamă cele feminine: Iulia, Dana, Andreea, Mama. Toate aceste apariţii, conştiente de valoarea lor, sunt lipsite de infatuare şi, ca urmare, sunt ferite de ravagiile egoismului, ale egocentrismului, ale egoului. Toate îşi afirmă, aidoma protagonistului, demnitatea şi determinarea. Toate refuză compromisurile („nesupus şi atipic şi refuzând compromisurile", 55): „…mă simt obligată să-mi limpezesc trecutul. Şi să-mi închei trecutul. N-ai nici un amestec şi n-ai nici o vină. Şi n-o să fac ceva care să te dezonoreze, ca bărbat şi ca om, dar ar fi bine să nu ne vedem astea trei zile” (96).  
 
Dincolo de incontestabila ei valoare estetică şi ideatică, proza lui Ion Nicolae Anghel are, aşadar, şi meritul etic de a pleda pentru o calitate superioară a vieţii personale şi a celei comunitare. În plus, conţine, în interstiţiile sale, un discret filon metafizic: „Apoi, în amurg, însingurat şi captiv aceleiaşi melancolice nemărginiri, robit aceleiaşi gravităţi a stepei fără hotare. Gravitate ce pare mai curând de ordin metafizic, încât e de mirare că un spaţiu cu nişte dimensiuni precum acestea a putut să producă şi altceva decît vizionari” (231). Mai mult, prin anecdotică, atmosferă, tipologii, ea reactivează, într-o conştiinţă avertizată, drama fundamentală a condiţiei umane. Omul e liber de orice condiţionări, nu doar de cele meschine. E liber în sensul deplin al cuvântului. Dar nu ştie că e liber. Când va înţelege şi va accepta că e liber, va fi liber: „Războiul înţelegerii vieţii şi-al înţelegerii minţii a-nceput de mic, cu Bătrînul şi fraţii, acolo-n imensitatea Cîmpiei, şi-o să ţină cît o să fii, pentru că n-o să te tîrguieşti cu nimeni şi n-o să-nchizi ochii la bîlbîielile minţii acum, la înmuierea celulei morale, la-ncîrdăşiri ori la izmeneli elitiste. N-ai fi tu dacă ai ceda!” (233-234).  
 
Cartea lui Ion Nicolae Anghel desenează, în linii fine, portretul unui om care a încercat, de-a lungul întregii sale vieţi, şi a reuşit să fie liber. Al unui om care, acum, la plinirile vremii şi ale vârstei, îşi savurează, împăcat, între valorile lui dragi, libertatea şi puritatea conştiinţei. Acesta-i Paradisul: cunoaştea pură de sine.  
 
Dacă literatura adevărată (nu cea mizerabilistă) ar mai trezi interesul comentatorilor specializaţi, aş îndrăzni să prevăd un succes răsunător. Dar aşa…  
 
_________  
 
* Ion Nicolae Anghel, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie, Editura Brumar, Timişoara, 2016.  
 
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Despre meritocraţie* / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1978, Anul VI, 31 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!