Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Constantin Stancu, Timpul ca un glonţ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Constantin Stancu  
 
Timpul ca un glonţ*  
 
Mirela-Ioana Borchin, în cuvinte puţine şi încărcate de energie, ne transmite povestea femeii moderne în căutarea fericirii de început. Cartea sa Apa, apărută la Timişoara: Editura Mirton, 2016, este o carte în care se reface mitul frumuseţii spirituale a femeii. Dragostea îmbracă povestea, o face agreabilă şi penetrantă. Proză scurtă, textele se leagă prin personajul principal, prin căutările femeii în lumea bărbaţilor. Refacerea cuplului perfect produce bucurii. Cuplul este mereu o prezenţă în aceste texte. Biografia este încrustată în naraţiune, autoarea depăşeşte momentul şi ne oferă o secvenţă din societatea modernă. Bucuria întâlnirii cu jumătatea sa, bărbatul, este un semn al regăsirii în labirintul vieţii şi al morţii. Este confirmarea formării întregului. Limitele sunt depăşite, contextul pare eludat, dragostea se manifestă cu putere. Sunt parcurse etapele din viaţa femeii, aşa cum le vede ea, prin ochii arhetipului pus într-un corp fragil şi tare, în acelaşi timp, de Dumnezeu. Mirela-Ioana este sinceră şi îşi suprimă dezamăgirile, descoperind că dragostea care se revarsă spre ceilalţi este mai necesară decât jocul dragostei în arena timpului propriu, special şi mirific.  
 
 
 
Cartea este un răspuns dat „artei urâtului”, atât de promovată de unele cercuri din literatura română. Vezi Cristina Nemerovschi, cu ale ei cărţi brutale şi vulgar moderne! Pe scriitoare nu o pasionează succesul cu orice preţ. Este atrasă de taina relaţiei cu ceilalţi: Bărbatul, părinţii, rudele, colegii, studenţii, celelalte femei în căutarea dragostei adevărate, familia, oraşul, apa ce străbate oraşul, profesorii, cărţile.  
 
Titlu este aparent banal, în spatele lui se ascund secretele femeii! Zbuciumul sufletului poate fi potolit lângă o apă, pe malul râului care îşi cunoaşte izvoarele. Apa poate curăţi fiinţa de zgura vremii. Mirela-Ioan Borchin nu o spune, dar înţelegi că simbolul transmite totul: Apa este elementul vital, dă viaţă. Apa lichidă este în căutarea vasului care să-i dea forma perfectă, să o desăvârşească. Lucrurile se liniştesc în braţele bărbatului. Femeia ia forma pusă la dispoziţie de Creator prin bărbatul ei!  
 
Eugen Dorcescu, în prefaţă, ne atrage atenţia asupra paradisului pierdut la Mirela-Ioana Borchin. El scrie:  
 
 
 
„Conştiinţa alungării din Eden (consubstanţială memoriei filogenetice şi ontogenetice) generează, în mod fatal, simţământul nimicniciei, care, la rându-i, conduce, treptat, la sesizarea caracterului iluzoriu al contingenţei şi la intuiţia neantului, a vidului. Nu-mi este limpede dacă, pe calea meditaţiei artistice, autoarea accede, fără dubiu, şi la reprezentarea vacuităţii, adică a realităţii ultime – infinitudinea de posibilităţi latente, în metafizică aşteptare. Deşi, într-o replică fugară, ni se oferă o creionare credibilă a conceptului: ‚Vacuitatea nu e neant, nu e vid. Este esenţa – de nedefinit – a fenomenelor învelite în materie. Spiritul’ ”. (Aleea personalităţilor) – pagina 7.  
 
 
 
Mirela-Ioana Borchin are o concluzie perfectă: Timpul ca un glonţ!  
 
 
 
Nu regret sfârşitul unei excursii sau al unui sejur, căci revin acasă, unde mi-e bine. Nici că s-a dus şi acest Crăciun, nu regret. Fiindcă mă întorc la munca mea, adică la pasiunea pentru carte, care-mi dă o stare de plăcută elevaţie. Nu voi regreta nici finalul vacanţei de iarnă. La capătul ei, voi fi, din nou, printre studenţi, în amfiteatre, unde mă simt în apele mele. Îi sunt recunoscătoare Bunicului că m-a învăţat să fac,din hobby, o profesie... Nu mi-e greu, nu mă plictisesc. În plus, sunt iubită. Iubesc!  
 
 
 
Doar timpul zboară, ca un glonţ, spre inima mea” (pagina 237).  
 
 
 
Temele textelor scurte cu bătaie lungă sunt: Visul, Fuga, Castanul, Rusalca, Fotografia, Pana de pescăruş, Aleea personalităţilor, Salvarea sufletului, Celosa, Valurile, Unda de şoc, Focul... Cu alte cuvinte, gelozia are regulile ei, focul este şi el prezent! Cartea este fulgerată de autodialoguri, acolo sunt decriptate mesajele secrete, femeia în dialog cu femeia, o discuţie pe margine de vreme, cu întrebări serioase, cu răspunsuri, cu diletantism şi profesionalism, un univers special. Autoarea se opune idolatriei, în epoca modernă trupul femeii a devenit loc de închinare. Refuzul lui Dumnezeu s-a făcut constant prin distrugerea mitului de început, prin falsificarea chipului, a cărnii, prin minciună. Mirela-Ioana Borchin refuză idolatria, este conştientă că destinul nu poate fi ocolit.  
 
 
 
„Scrie, dacă simţi că te ajută. Dar tu nu de literatură ai nevoie!”  
„Toţi văd în scrisul meu, în fantezia mea, un refugiu”. „Un refugiu?  
Din faţa cui?” „A loviturilor vieţii”. „Dimpotrivă! Le deschizi larg  
poarta de intrare. Ai curajul să le primeşti, să le recunoşti, să le  
înfrunţi...” „Ai văzut cum le sorb? Până la ultima picătură”.  
„«Suferinţă tu, dureros de dulce». Şi suferinţa e de la El. Totul” (pagina 27).  
 
 
Iată luciditatea în faţa destinului, suferinţa care modelează mintea şi mintea pune în forme prefecte corpul!  
Ceea ce defineşte existenţa în miracol este naşterea. Cu o frenezie extraordinară sunt descrise faptele femeilor într-o lume complicată şi complexă:  
 
 
„De două ori am născut şi, de fiecare dată, a fost ca-n filme. În  
dimineaţa zilei de 2 februarie 1990, pe la şase, inund patul cu un  
lichid sângeriu. Disper, când văd sânge, dar îmi amintesc cuvintele  
Academicianului Munteanu: „Copilul e perfect, numai tu ai o hibă.  
Şi nici aceea nu-i mare, că nu-i la cap...” (pagina 96).  
 
 
Naşterea este un act fundamental, el provoacă universul la mişcare, Mâinile lui Dumnezeu sunt la lucru! Femeia îndrăgostită se metamorfozează, devine mamă, îşi dobândeşte statutul de monadă, de cheie şi bulversează istoria. Naşterea defineşte natura umană, femeia este purtătoarea miracolului, ideile tuturor se întrupează prin femeie într-un trup de carne, este taina păstrată pentru noi (vezi naşterea lui Iisus).  
Reacţia celor din jur este relevantă, natura are o putere care marchează fiinţele, energia este necreată şi greu de oprit: „Pe la zece, ajung în salon. Dau buzna Ovi şi soacră-mea, nevenindu-le să creadă că a mers atât de repede. Sunt fericiţi că avem un băieţel. Dar soacră-mea nu se poate abţine să nu-mi spună: – Ai născut ca ţigăncile!” (pagina 99).  
 
Reacţia bărbatului la a doua naştere:  
 
 
„L-am aşteptat toată ziua, ca să-i arăt copilul, de care mă bucura tot mai mult. N-a mai apărut. Nu erau pe atunci telefoane mobile. Presupuneam că s-a îmbătat, în periplul lui de răspândire a veştii. Şi totuşi, nu-l scuzam pentru lipsa lui de curiozitate de a-şi vedea cel de-al doilea copil. Pe la 11 noaptea, când tot spitalul dormea, intră şi el în salon, cu un halat atârnând după el, şi strigă-n gura mare:  
Vreau să-mi văd feciorul!” (pagina 102)  
 
 
Apoi, reproşul, femeia naşte un „copil urât!?” Privită în oglindă, naşterea se vede într-un fel în dreptul femeii, sânge şi suferinţă. La bărbat, naşterea copilului său este o viaţă între paranteze, o singurătate între paranteze!  
 
Replica femeii:  
 
„Şi, ca să pun paie pe foc, toată noaptea mi-am amintit nişte versuri, pe care ni le dictase, în nu ştiu ce împrejurare, profesorul nostru de folclor sau de dialectologie: ‚Lasî, barbati, că, de-a hi în lumi paşi,/ Noi copii tot om mai faşi!/ Şi de-aşei di cari-ţ’ plaşi!’ ” (pagina 103).  
 
 
Mirela-Ioana ne pune în faţă măştile omului. La limită, omul îşi descoperă adevăratul chip, natura dobândită din complexe mituri. Vechi şi noi, acceptate sau nu!  
 
Iubirea dintre bărbat şi femeie are taine. Ele de devoalează simplu, cu energie. Mirela-Ioana captează momentul, îl pune în ritual, acceptă, a primit mesaje simple şi luminoase. Sufletul şi carnea sunt împreună, nu pot fi despărţite în această viaţă, viaţa este un dar...  
 
 
„Nicăieri nu e ca pe canapeaua din atelierul tău. Totdeauna desfăcută, acoperită de perini. Verzi şi albastre. Cu frunze galbene.  
În faţa ei, şevaletul. Pânza albă. Aş vrea să pictezi ceva. Să mă întind pe canapea şi să mă pictezi pe mine. Sau măcar perinile albastre. Sau vreo două valuri verzi. Paspoalate cu alb. Ori un nufăr galben. Pe un pat de frunze verzi. Dar pânza rămâne neatinsă. Mă îmbii cu fructe.  
Cu caise. Cu ciocolată. Cu mentă. Cu alune. Îmi aduci ceaşca de cafea pe canapea. Fierbinte. Nu pot să mă ating de ea. Îţi sorb cuvintele. Mă scald în ochii tăi. Şi te înhaţ, ca să uităm de toate. Până în clipa aceea unică. În care îmi spui că mă iubeşti. În care îţi arăt că sunt a ta. Iar. Acum. Pentru totdeauna. Sărutări mereu reluate. Ca refrenul unui cântec fără sfârşit. Şi lenevirea pe canapea. Ca pe o punte de vas” (pagina 49).  
 
 
Cartea urmăreşte motto-ul, direcţia este prezentată de la început. Uşi care se închid, soluţii care sunt accesibile, viaţa îşi urmează cursul. Ca o apă. Meandrele justifică dinamismul ei, valul, energiile care pot aduce pacea. Energiile care modelează destinul. Apa, forţa de început a lumii, pământul nu mai este pustiu şi gol. Apa îi modelează istoriile...  
Mirela-Ioana Borchin este atentă la toate aspectele vieţii, le acceptă. Suferinţa, privită din partea bună a timpului, temperează vieţile. Frumuseţea dă argumente, iubirea alungă moartea, inevitabil.  
 
„Lansarea era, în mintea mea, lecţia despre Poezia lui Eugen Dorcescu. A fost seara unui Poet de geniu. Raportat la cei mari. A fost seara unui cărturar de excepţie. Unic prin postură, dicţie şi retorică. Nu am mai văzut pe cineva care să vorbească, atât de expresiv, româneşte, de la Profesorul Tohăneanu încoace. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul recită. Sunt fascinaţi. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul vorbeşte despre antologie. Sunt curioşi. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul se referă la mine. Sunt mândri. Un mănunchi de suflete curate. Au văzut un Poet” (pagina 144).  
 
 
 
Mirela-Ioana a dorit să transmită cititorului plenitudinea vieţii. Cum Dumnezeu este departe pentru unii, cum omul este poemul ieşit din cuvintele Creatorului, ea ne prezintă poetul. Este substitutul miracolului. Ioan Mureşan, poet, afirma despre poezie: Poezia este dovada existenţei lui Dumnezeu!  
 
Dragostea are valoare în măsura în care ucenicii (studenţii) stau faţă în faţă cu Absolutul... Profesorul se mută în alte suflete... Mai tinere, mai doritoare de iubire...  
 
Prin autodialog, omul se întreabă şi răspunde, află... apa îl poartă mai departe, spre alte peisaje, pe alte alei...  
 
 
 
 
 
Februarie, 2016  
 
 
 
____________  
 
* Mirela-Ioana Borchin, Apa, proză scurtă, Timişoara: Editura Mirton, 2016, cu o Prefaţă de Eugen Dorcescu.  
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin Stancu, Timpul ca un glonţ / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1886, Anul VI, 29 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!