Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

INTERVIU CU POETUL EUGEN DORCESCU, REALIZAT DE MIRELA-IOANA BORCHIN. Partea a II-a (11 ianuarie 2016)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
M.-I.B.: Aveţi o poezie abisală, cu conţinuturi puternice, care vă individualizează. “Arhi-amintirea” se distinge, în acest context, nu doar prin forma internă originală, ci şi prin paradigma semantico-simbolică. Am în vedere asocierea cu arhetipul (“Sunt chip? Sunt arhetip?” - Anthropos ergon I), cu arheul: "Nu mă disting de propriul arheu" (Omul din oglindă 19). Mă gândesc şi la arhifiinţa, care pare un termen filosofic, rece, dar, în contextul operei, se apropie, ca structură, de arhi-amintire, iar ca sens, de arheu... De ce arhi- şi nu arhe-?  
 
E.D.: Am contopit arhe- şi arhi-. Pentru a denumi o supra-amintire străveche, eternă, situată în timp, şi atât. Timp absolut. Care, de fapt, nu există.  
 
M.-I.B.: Şi contopirea prefixelor e un act de creaţie.  
 
E.D.: Poezia evocă ieşirea eului din iluzia timpului (a prezentului) şi intrarea, revenirea lui, în eternitate, în ne-timp.  
 
M.-I.B.: În ne-timp şi in-creat? În stadiul pre-genezic?  
 
E.D.: Poate. Există un asemenea continuum, vacuitatea, realitatea ultimă, bazală, unde evenimentele sunt şi reale şi, doar, posibile.  
 
M.-I.B.: Până unde ne duce, totuşi, arhi-amintirea?  
 
E.D.: În cazul particular al poemului O arhi-amintire (1), până la scena de pe dale şi la ceea ce a urmat. De atunci, până în clipa de acum, nu e nicio întrerupere, nicio discontinuitate temporală sau spaţio-temporală. Ideile, noţiunile acestea, spaţiu, timp, trecut, prezent, viitor, ne impiedică să cunoaştem, şi să ne cunoaştem. Le-am preluat şi le manevrăm, mecanic, uneori pretenţios şi maniacal, aidoma unor roboţi, au sensurile tocite, nu mai dezvoltă, de fapt, niciun sens. Sunt nişte şabloane, ce ne afundă în comoditatea noastră intelectuală, afectivă, imaginativă, ce ne împiedică şi să gândim, şi să trăim.  
 
M.-I.B.: Din câte paradoxuri e făcută viaţa... neviaţă! Tot ce afirmăm poate fi în secunda următoare negat.  
 
E.D.: Paradox. Paradoxos (gr. παράδοξος). Para – doxa. Paradoxuri faţă de gândirea uscată, aplatizată, secătuită, preluată, din om în om, din carte în carte, din generaţie în generaţie.  
 
M.-I.B.: Întrebarea e ce se află dincolo de acestea...  
 
E.D.: Vacuitatea. Libertatea. Iluminarea. Nirvana. El Shaddai. Adevăratele relaţii nu sunt acestea, cele convenţionale, ci acelea întemeiate pe conştiinţa non-diferenţierii fundamentale a indivizilor, a entităţilor.  
 
M.-I.B. Să revenim la subiect. Am identificat două nuclee lexicale în lirica dorcesciană: ARHI-AMINTIREA şi NIRVANA, amândouă denumind concepte culturale, artistice, existenţiale, cu semnificaţii antropocosmice. Nirvana e un tulburător cuvânt sanscrit, dar arhi-amintirea e un cuvânt - imagine - simbol, creat de Domnia-Voastră.  
 
E.D. Ai intuit şi acest simbol, să-i zicem, original din poemele mele. Dacă ai citit ce am scris eu despre semantica metaforei, ai remarcat, presupun, şi definiţia pe care am îndrăznit a o da simbolului, definiţie despre care Ivan Evseev spunea că este cea mai frumoasă dintre câte cunoaştea el. Anume: "Simbolul este expresia lingvistică a unei realităţi antropocosmice". Crezi că, la mine, ar fi sinteza eu – avatar? Nu ştiu. O s-o descoperi tu, dacă există cumva. La Macedonski, eu vedeam simbolul ca sinteza dintre eu şi faun. La Eminescu, eu-luceafăr. La Arghezi, eu-copac etc.  
 
M.-I.B.: Arhifiinţă-arheu, fiinţă-avatar, eu liric–lup/ cavaler/ trubadur formează un şir de incluziuni, de abstractizări, care sunt expresii lingvistice ale unei experienţe/ existenţe antropocosmice.  
 
E.D.: Avatarurile sunt prezente pe tot traseul poeziei mele, încă de la debut. Nicio clipă, nici măcar una, fie zi, fie noapte, nu m-am “distins” şi nu mă "disting de propriul arheu", şi de avataruri.  
 
M.-I.B.: De aceea v-aţi referit la o “realitate antropocosmică”. Eu i-aş spune irealitate...  
 
E.D.: Tu vei discerne, poate, din exterior, mai exact decât mine.  
 
M.-I.B.: Nu pot să vorbesc despre arheu ca despre o realitate, ci ca despre o irealitate, cel mult real-izabilă (trăire, experienţă, existenţă întru)...  
 
E.D.: Da, se poate spune şi aşa. De fapt, ce înseamnă realitate? Ce înseamnă real? Ce e mai real? Ce este palpabil, sau ce este impalpabil?  
 
M.-I.B. "Ceea ce creăm noi” (Aurel Gheorghe Ardeleanu)...  
 
E.D.: Nu eu mi-am creat avatarurile. Ele există în, şi prin ele însele. Fiindcă l-ai amintit pe nepreţuitu-mi prieten, prozatorul, dramaturgul şi marele sculptor al persoanei umane, care este Aurel Gheorghe Ardeleanu, iată ce spune el despre recentul meu poem, Avatar (2): “Am primit Avatar-ul tău. Profund impresionat de forţa, de vitalitatea, de necedarea ta umană şi măiestria artistică, încă o dată magistral confirmată prin acest excepţional poem, născut din viguroasa şi tensionata tuşă a unor umbre grele. Situat în noaptea fiinţei, are o ‘culoare’ sură; cea a blănii lupului”. Cuvintele lui Aurel Gheorghe Ardeleanu par săpate în piatră, cu dalta.  
 
M.-I.B.: Va fi şocată multă lume de relaţia eului liric dorcescian cu avatarurile, chiar dacă o prezentaţi în limbaj poetic, generator de imagini neconvenţionale.  
 
E.D.: Coabitarea eu-avatar, atât de veche în scrisul meu, consubstanţială acestuia, definitorie, în mare măsură, probează că s-a ajuns la experienţa, măcar parţială, a eului relativ, a non-eului, a non-eului obiectiv, şi a non-eului subiectiv, la intuţia vastităţii lor atotcuprinzătoare, la vacuitatea fericită, unde toate con-vieţuiesc.  
 
M.-I.B.: Eu încerc să procesez această componentă biografică a avatarurilor. Dar, în general, cititorul se opreşte la text. Şi la ceea ce recunoaşte el drept creaţie.  
 
E.D.: Iată o împrejurare întru totul concretă, determinată empiric. Cu un an şi ceva în urmă, în criza existenţială prin care treceam, nu-mi era mie gândul la creaţie, la poezie, la imagini, la abateri stilistice, la invenţii estetice. Trăiam, şi atât. Cu o zdrobitoare intensitate. Ei bine, atunci s-a impus Litovoi. Mai real decât eram eu însumi.  
 
M.-I.B.: Singurul avatar care apare în poezia Domniei Voastre cu numele...  
 
E.D.: Nu am nicio îndoială că, artisticeşte, desigur, Litovoi a venit, cu adevărat. Dar să nu ne pierdem cumpătul, nici simţul realităţii imediate! Repet: deopotrivă existenţial şi artisticeşte. Nu o halucinaţie, nu un vis, cum zicea, despre întâmplarea sa, Radu Stanca. Nu, chiar s-a ivit, neguros, intangibil, dar a umplut casa cu aura lui... Ah, ce noapte a fost aceea!  
 
M.-I.B.: S-a făcut văzut, la modul ideal? V-a arătat cine sunteţi, din ce stirpe morală descindeţi.  
 
E.D.: Eu nu fac literatură acum. Mă confesez ţie, e o excepţie, fiindcă te preţuiesc şi te admir, pentru intuiţia ta, atât de percutantă, şi pentru uimitoarea ta ştiinţă de carte. Îţi mărturisesc, în deplină sinceritate, cum a fost. Cândva, demult, Litovoi a căzut pe câmpul de luptă. Aşa i-a murit trupul. Dar sufletul, nu. Sufletul nu este supus morţii şi, ca atare, nici formelor intuiţiei, adică spaţiului şi timpului.  
 
M.-I.B.: Ca şi când, aţi fi purtători ai aceluiaşi suflet?  
 
E.D.: Am simţit cum urcă din abisul care devenisem, cum ajunge la suprafaţa fiinţei şi a persoanei mele, cum ne dedublam, rămânând unul singur. Aşa am stat, împreună, până s-a făcut ziuă. Atunci, în zorii tulburi, am scris acea poezie (3).  
 
M.-I.B.: Eu pot crede. Dar, fie că e dicteu automat, fie că e creaţie de laborator, fie că e trăită, poezia se desprinde de creator şi devine a lumii întregi.  
 
E.D.: La mine nu a fost niciodată dicteu automat. Eul meu, cel empiric, şi cel artistic, nu scapă, în nicio împrejurare, de sub controlul unei anumite lucidităţi, spectrale, astrale, abisale. Numeşte-o cum doreşti. Chiar m-a indispus, şi, încă, mă indispune, cunoscuta manieră suprarealistă. Dar, fireşte, n-o contest. Dicteu automat!... N-a fost nici “creaţie de laborator”. Deşi, adesea, lucrez mult, sub raportul concentrării forţelor lăuntrice, la desăvârşirea unui text. Dar nu pot explica în ce fel scriu eu. Şi nici nu vreau să explic… Sau pot. Şi vreau. Scriu cu o hiperluciditate halucinantă.  
 
M.-I.B.: Hiperluciditate halucinantă? Cine şi cum accesează referinţa acestei sintagme??? Textul poetic nu e mai întâi o producţie textuală, iar apoi produs textual. E o producţie infinită, care începe de la autor şi continuă, cu fiecare cititor în parte. Incontrolabil.  
 
E.D.: Nu ştiu. De altfel, cam aşa, ca hiperluciditate, am definit inspiraţia, în partea întâi a Interviului. Eu ajung, cu luciditatea, până în zona în care ea îşi identifică toate contrariile şi se uneşte cu ele.  
 
M.-I.B. Aceasta e o ţintă. A unora, foarte puţini, ca Dumneavoastră.  
 
E.D.: Nu e o ţintă. Nu e rezultatul unui efort, al unei intenţii. E starea cvasi-continuă, care se acutizează enorm, atunci când scriu.  
 
M.-I.B.: Înseamnă că veţi continua să scrieţi.  
 
E.D.: Nu-i exclus!  
 
M.-I.B.: Dacă se acutizează starea aceasta, trebuie să vă eliberaţi de tensiune. Trăiţi din arhi-amintiri?  
 
E.D.: Nu DIN. Ci CU. Arhi-amintirile, ca şi avatarurile, sunt concomitente cu prezentul. Au fost întotdeauna, de când mă ştiu, concomitente.  
 
M.-I.B.: Şi nu obturează prezentul?  
 
E.D.: Nu, deloc.  
 
M.-I.B.: Nu afectează trăirea clipei?  
 
E.D.: Câtuşi de puţin. O potenţează.  
 
M.-I.B.: O încarcă de semnificaţii, se revarsă în ea?...  
 
E.D.: Ce-ar fi clipa fără propriul trecut?  
 
M.-I.B.: Mă gândesc, cutremurându-mă, la acea clipă, când ai tot trecutul cu tine ("în prezent le-avem pe toate"- M. Eminescu), dar niciun viitor. La ultima clipă.  
 
E.D.: Nu există ultima clipă. Cutremurător e că, în aşa-zisa ultima clipă, avem cel mai necuprins şi mai încărcat de promisiuni viitor.  
 
M.-I.B.: Deci... nimic nu se sfârşeşte?  
 
E.D: Bineînţeles că nu. E ridicol să-ţi închipui, cum fac materialiştii, că devenim nimic. A văzut vreun materialist, am văzut noi doi, vreodată, ceva, un fir de nisip, orice, preschimbându-se în nimic? Tot ei vorbesc de legea conservării masei şi a energiei. Poate fi o contradicţie logică mai flagrantă? Pe de o parte, declară că nu există nicio pierdere în univers, pe de alta, că ne aşteaptă neantul, că energia, continuum-ul conştiinţei devin nimic!  
 
M.-I.B.: Sunteţi atât de înfricoşător, şi de blând, şi de convingător.  
 
E.D.: De ce înfricoşător?  
 
M.-I.B.: Pe mine mă sperie tot ce nu pot reprezenta... Perspectiva aceasta a vacuităţii, pe care mi-o sugeraţi, este imposibil de reprezentat. Ce va ieşi din trupul meu?  
 
E.D.: Din trupul tău vei ieşi tu, liberă, în lumina increată, în lumina “neapropiată”, vei ieşi tu, cea adevărată. Nu vei mai şti ce este suferinţa. De ce te sperii?  
 
_______________  
 
1.  
 
O arhi-amintire  
 
Era o zi senină, ca şi azi  
(Tu, chintesenţă-a zilelor senine !).  
Se destrămau păduri de sumbri brazi  
În urmă, pe ceţoasele coline.  
 
Călătoream, de mult, către apus,  
Când drumul m-a adus într-o câmpie  
Greu adâncită-n umbra viorie  
A codrilor ce-o străjuiau de sus.  
 
Şi te-am zărit. Departe, în amurg,  
Fixai curbura unui spaţiu, care  
Înainta treptat în înserare  
Cu soarele şi neclintitul burg.  
 
Stăteai pe pod, sub ziduri. Te-am iubit  
Acolo chiar, pe dalele curbate,  
Şi am rămas cu tine în cetate,  
Şi cred că tot acolo am murit...  
 
Uitasem totul: codrii, lungul drum,  
Cetatea, podul, gustul gurii tale...  
Şi brusc, mi le-am reamintit acum,  
Când mi-ai zâmbit ca şi atunci, pe dale.  
 
1990  
 
 
2.  
 
Avatar  
 
Un gnom, luând sublimul prea uşor,  
Nepricepând, în mâzga lui, cu cine  
Se-ncumentă, a ridicat spre mine  
Un braţ necugetat, dezgustător.  
 
Surprins de lovitură, am căzut.  
Dar, s-a trezit, în chiar fatala clipă,  
El, Lupus lupus, ce-a venit, în pripă,  
Să facă, şi acum, ce-a mai făcut.  
 
Priveam, printre crenele, câmpul gri,  
Pe care fiara fulgera, în goană,  
Spre arătarea tâmpă şi vicleană,  
Ce-a cutezat, rânjind, a ponegri.  
 
Şi-am contemplat, sub cerul mohorât,  
Al cruntei înnoptări medievale,  
Cum eu, însoţitorul umbrei tale,  
Cum eu şi fiara i-am sărit la gât.  
 
Apoi, am stat, pe marginea genunii,  
Noi, dublul nepătruns, întunecat,  
Lupul şi eu, pe câmpul sfârtecat:  
Doi colţi însângeraţi, în raza lunii.  
 
 
 
3.  
 
(Poemul 30 din Nirvana, Timişoara, Ed. Mirton, 2014).  
 
Sunt neam de cavaleri şi  
de eroi.  
Prea bine ştiu: mă trag din  
Litovoi.  
Dorm, ca strămoşii mei, pe  
lănci şi scut.  
Şi-o singură iubire am  
avut.  
Nu ştiu nici a  
minţi, nici  
a-nşela.  
 
Drept care, ea. Doar  
ea.  
Şi numai ea.  
 
Referinţă Bibliografică:
INTERVIU CU POETUL EUGEN DORCESCU, REALIZAT DE MIRELA-IOANA BORCHIN. Partea a II-a (11 ianuarie 2016) / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1837, Anul VI, 11 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!