Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Proza lui Iulian Chivu sau viaţa ca supravieţuire
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EUGEN DORCESCU  
 
PROZA LUI IULIAN CHIVU SAU VIAŢA CA SUPRAVIEŢUIRE  
 
Inteligent, instruit, talentat, Iulian Chivu scrie, cu aceeaşi competenţă, cu aceeaşi dezinvoltă măiestrie, cu aceeaşi pricepere, eseuri savante, ori proză realistă, şi unele şi cealaltă sprijinite pe energia generatoare de emoţii superioare, şi de reflecţii arborescente a Ideii (Basmul cu Soarele şi Luna, 1988; Folclor din satele de pe Burdea, 1994; Cultul grâului şi al pâinii la români, 1997; Reporter în stepa tranziţiei sau zece prilejuri de deontologie, 2003; Semioză şi deictica semnului în credinţele româneşti, 2006; Studii şi articole de etnologie, 2007; Homo Moralis. Mari paradigme etice şi etosul românesc, 2008; Spiritul pendulator. Eseurile de la Stuttgart, I, 2010; Solemnitatea ignoranţei. Eseurile de la Stuttgart, II, 2012; Iordan Datcu sau a trăi printre şi pentru cărţi, 2012; Lecturi intermitente, 2013; Crepuscul la Ullervad, 2014; Lecturi reflexive, 2015). Fiindcă scriitorul Iulian Chivu este alcătuit dintr-un aliaj rar, rarisim chiar, el este, deopotrivă, intelectual de nobilă factură, artist rafinat şi, neîndoielnic, filosof. Nu-i de ajuns să-i citeşti opera, spre a o descifra. Trebuie să o reciteşti şi să o aprofundezi, în “tihnă şi răgaz”, cum însuşi afirmă, prin glasul unui personaj, într-un context specific, dramatic, la pagina 80, din noua sa carte: Celălalt Ioan, povestiri, Editura Sitech, Craiova, 2015:  
 
“ – Va fi răgaz, va fi şi tihnă. Atunci am zis inimii mele: ‘Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea’. Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune”.  
 
Anecdotica acestui volum e vie, pe alocuri pasionantă, ea vizează diverse întâmplări, relatate cu o minuţiozitate când compasivă, când vag ironică, niciodată rece, crudă sau distantă. Cadrul este divers: un târg de provincie, zugrăvit, cu umor şi duioşie acidă (Aura singurătăţii; Nadir, la ospăţul melomanilor etc.), un cartier din Capitală (Logodnă la mezanin), o localitate rurală (Scrisori din memoria pustiei; Amiază, în simfonia cicorii), un oraş suedez (Hobby-ul anticarului Jason), un salon de spital (Celălalt Ioan) etc. Fabula, aşadar, are incontestabile merite, dar, străbătând-o, atenţia unui cititor avizat se va îndrepta, pe nesimţite, spre ansamblu, spre structura de adâncime, cu alte cuvinte, spre universul prozelor (lumea lor) şi spre liniile de forţă care îl susţin şi îl pun în mişcare.  
 
Aici sunt de căutat şi de găsit centrul de greutate, originalitatea estetică şi reflexivă a cărţii, forţa ei.  
 
Suportul întregii vieţi, şi al întregii vieţuiri (“…viaţa însă nu e o ecuaţie, ci e mai degrabă o funcţie!”, p. 33), este reprezentat de stratul metafizic, genezic, sugerat de frecventele trimiteri la Scripturi: Ecclesiastul (p. 32, 80), Iov (p. 81), Evanghelii (cf. concludenta Rozariul cuvioasei Teodora), Ioan Botezătorul (cf. Celălalt Ioan), Ioan Gură de Aur (p. 81) etc.:  
 
“Se ridicară în picioare toţi, ca la o comandă, şi bătrâna rosti, ca de obicei, Tatăl nostru. Candela ardea cu o flacără viguroasă la locul ei, sub icoana cea veche, cu Via Dolorosa” (p. 37).  
 
Sau:  
 
“ – Că ridicaţi profesia la rang de religie e minunat şi e o metaforă inspirată, dar dacă veţi reduce religia numai la asta, ce faceţi atunci cu Iisus Hristos? Nu vedeţi în ‘religia’ dumneavoastră şi harul Domnului?” (p. 39).  
 
Urmează, în alcătuirea cosmoidului estetic, stratul ancestral: satul. Reproducem un memorabil elogiu adresat acestuia, un elogiu deloc sămănătorist, deloc idilic şi idilizant, ci lucid, raţional, echilibrat, menit să-i pună în lumină statutul de garant al stabilităţii şi continuităţii (al unei “etici eterne”, p. 32), dincolo de momente şi ideologii contradictorii:  
 
“…satul meu de altădată e de mult în sufletul tău. Te va însoţi cu tot ce are el mai de preţ peste tot şi vei vedea că singură ai să-l cauţi cu amintirile tale în nopţile de nesomn sau în momente de cumpănă. El e singurul care nu te va înşela, chiar dacă i-ai întors adesea spatele. Şi să mai ştii ceva: eu sunt trunchiul din care a sărit aşchia! Esenţa e bună, chiar dacă nu e perfectă. Iată de ce legătura noastră – vrei, nu vrei – rămâne adâncă şi urcă până la Dumnezeu” (p. 38).  
 
Pe aceşti doi piloni se clădeşte istoria, contemporaneitatea: incertă, agitată, plină de neprevăzut, globalizantă, dar de neevitat, mai mult, încărcată de promisiuni, chiar fascinantă (aşa cum o percepe, foarte corect, Geanina din Imposibila despărţire). Cartea începe, cu amintitul tablou al urbei, în al cărei peisaj, destul de anost, îşi trăieşte singurătatea Sică, iubitorul de Vivaldi; tot acolo, Alecu şi Floria, soţia lui, îşi împodobesc livada şi ograda (Allegro vivace), sâcâiţi de cizmarul neglijent şi haotic, agasaţi de un fost secretar de partid, dar agreând vecinătatea lui Rareş Petrecu, un ceasornicar ce făcuse Canalul; acelaşi orăşel paşnic şi prăfos gazduieşte o Grădină a Hesperidelor, proprietatea unui fost magistrat, în a cărei ambianţă snobimea, feţele subţiri, se adună la sclifosite serate muzicale (Nadir, la ospăţul melomanilor; Lacrima complicităţii). Acţiunea şi peripul singuraticilor se mută şi în alte spaţii (Valea Bârgaielor, Ochii dascălului Irimie), un cartier bucureştean, cum am anticipat (Logodnă la mezanin, Muzeul risipit), ba chiar la Malmö, unde, e drept, solitarii, emigranţii Matei şi Nataşa, îşi unesc singurătăţile într-un cuplu fericit (Hobby-ul anticarului Jason). O însemnătate aparte o are spitalul, locul în care fiinţa umană uită brusc nimicurile ce o preocupă zilnic, şi în zadar, uită iluziile care îi obturează adevărul şi înfruntă abisul, fundamentele, golul unde Moartea şi Viaţa par a se topi în aceeaşi taină de nepătruns. Aici întâlnim două din figurile emblematice ale cărţii: călugăriţa Teodora (Rozariul cuvioasei Teodora) şi Ioan (Celălalt Ioan).  
 
Aşadar, în cronotopul lumii de azi evoluează personaje diverse, bine conturate, inconfundabile şi, totuşi, susceptible de încadrări, de ierarhizări – din unghi tipologic, ori axiologic. Fiindcă autorul, asumându-şi, cu discreţie, rolul de rezoneur, de arhi-personaj, nu se mulţumeşte, nu se poate mulţumi, cu analiza artistică a contingenţei şi aparenţei, ci caută, dincolo de chipuri, condiţia umană, tragică, în esenţa ei, şi inepuizabilă pentru orice investigare şi analiză.  
 
Sub raportul tipologiilor, reţinem, mai întâi, Omul esenţial, reprezentat de Ioan (Celălalt Ioan). Protagonistul, victimă a unui accident cerebral, reface, lent, pe măsura şi pe parcursul recuperării, un imens traseu filogenetic, de la întunericul şi amnezia primordiale, la lumina zilei şi a conştiinţei. În această zbatere, în această călătorie, în bezna lăuntricităţii, îşi întâlneşte omonimii, cel mai proeminent fiind Ioan Botezatorul. Este de-a dreptul uimitoarea capacitatea autorului de a evoca drumul scânteii de viaţă, a eului, de la sine spre sine. Iată şi etimologia numelui Ioan, utilă în împrejurarea de faţă, preluată dintr-o sursă autorizată: “Signifie: ‘Jéhovah a témoigné de la faveur, Jéhovah a été compatissant’. Héb.: Yehôhanan”. Les Saintes Écritures, 1995, p. 576, nota.  
 
Omul empiric, cotidian, imediat reperabil, este fie tradiţionalist (bătrâna profesoară Salomeea, cea care aduce laudă satului, dar, concomitent, poate înţelege elanurile novatoare ale nepoatei sale Geanina), fie cosmopolit (cu moderaţie: Matei, aceeaşi Geanina, Anica Trandafir, alias Anette Rosier), fie modern, capabil adică să asimileze statornicia în schimbare şi schimbarea în statornicie (exemplul cel mai grăitor: Tudor, din Amiază, în simfonia cicorii).  
 
Iată, de pildă, ce se petrece în sufletul Anicăi (Anette Rosier), care, încărcată de glorie prin mari străinătăţi, începe a tânji după modestia de “acasă”:  
 
“Nevoia asta o simţea parcă tot mai des în ultima vreme şi credea că nu se va linişti decât găsindu-şi răgaz să mai meargă pe acasă…Şi mai observa Anica uimită că lucrurile astea se reactualizau tot mai intens cu cât se apropia de locurile natale. Ceva subconştient era pus în mişcare de acea geografie percepută personal, după determinări emoţionale, după slăbiciunile ori după crizele personalităţii. Altfel, la Paris nu şi-a reamintit niciodată de lucrurile astea, pentru că nimic de acolo nu i-a dat un astfel de prilej şi nici nu i-a sugerat măcar vreo asociere” (p. 124, 127).  
 
Din perspectivă axiologică, eroii acestor proze sunt fie ceea ce am numit, altcândva, persoane (exemplare umane ce nutresc nu doar sentimentul, ci şi cultul valorilor, care trăiesc pentru un ideal şi care au necesităţi spirituale conştientizate), fie simpli indivizi (adică exemplare umane mai mult sau mai puţin indiferente, eventual cumsecade, dar fără relief).  
 
În prima categorie se pot înscrie Teodora, Rareş Petrescu, Costică Bălteanu, Nadir, Salomeea, Geanina, Irimie, Remus Răceanu etc. În cealaltă: Sică, Alecu, Floria, Ieronim Crângeanu, Anica, Tudor, Matei, Nataşa ş. a.  
 
Unii indivizi decad, sunt dominaţi crâncen de egoism, de egocentrism şi devin detestabili: Fostul secretar de partid, soţia lui Remus Răceanu, Miroiu. Alţii oscilează, indecişi, între aceşti poli, având un conţinut sufletesc ambiguu, neconsolidat, imatur (Nistreanu).  
 
Indiferent de nişa în care se află pe această scală, cei mai mulţi fac neostoite eforturi de a-şi găsi loc în propria viaţă, în realitatea care dă senzaţia că aleargă prea repede pentru putinţa omului de a ţine pasul cu ea. Unii izbutesc, alţii nu.  
 
Şi, totuşi, chiar cei care izbutesc nu au o existenţă împlinită, în ciuda adaptării lor la nou, în pofida sincronizării (aproximative şi stângace), în ciuda păstrării, măcar în subconştient, a rădăcinilor. Şi ei, şi cititorul, au, mereu, bănuiala că lipseşte ceva, că ceea ce trăiesc ei nu e viaţă, ci spravieţuire: “…Acceptase viaţa doar ca pe o supravieţuire” (p. 24); “El nu ceruse nicio reparaţie morală, fiindcă nimic nu recompensa o tinereţe trăită la limita supravieţuirii; singura lui bucurie fusese ataşamentul soţiei” (p. 65).  
 
De fapt, eroii lui Iulian Chivu nu trăiesc, (îşi) supravieţuiesc. De ce? Din pricina nevindecabilei precarităţi materiale? Nu, în niciun caz. Fiindcă şi cei pricopsiţi sunt roşi de nelinişte şi îndoială (Miroiu). Din pricina plutirii între două ape, între două orizonturi? Poate, Dar nu doar atât. Mai degrabă din cauza unei diminuări graduale, progresive, a temeiului spiritual, cum bine observă cuvioasa Teodora. Despiritualizarea determină, inevitabil, retragerea harului, apoi pierderea Centrului, apoi rătăcirea, apoi idolatria, ori demenţa. Din fericire, lumea lui Iulian Chivu nu a lunecat până aici. Dar, discret, fratern, admonestator, îngândurat, Autorul, arhi-personajul, îşi priveşte ipochimenii şi-i întreabă, parcă, aidoma cuvioasei Teodora:  
 
“ – Că ridicaţi profesia la rang de religie e minunat şi e o metaforă inspirată, dar dacă veţi reduce religia numai la asta, ce faceţi atunci cu Iisus Hristos? Nu vedeţi în ‘religia’ dumneavoastră şi harul Domnului?”  
 
Ceea ce nu înseamnă că Iulian Chivu este un scriitor tezist. Dimpotrivă. Sau că este un “scriitor religios” (cum s-au deprins să califice comentatorii ignoranţi pe oricine pune Spiritul înaintea Materiei). Nu. Pur şi simplu, în admirabilul său demers artistic, Iulian Chivu pune Spiritul înaintea Materiei, adică exact acolo unde îi este locul, de la începutul lumilor şi al vremurilor. Iulian Chivu trăieşte pentru un ideal. El are nu doar simţământul, ci şi cultul valorilor. El are necesităţi duhovniceşti conştientizate. Altfel spus, ca om şi ca scriitor, Iulian Chivu este o Persoană, nu un individ, o Persoană şi o Personalitate puternică, în veacul nostru obtuz şi hipermaterialist, mediocru, descentrat, debusolat, steril şi idolatru.  
 
Timişoara, 28 noiembrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Proza lui Iulian Chivu sau viaţa ca supravieţuire / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1793, Anul V, 28 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!