Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Eugen Dorcescu, Proza unei lumi intermediare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
Proza unei lumi intermediare  
 
“…el hombre es insondable, su corazón es un abismo”.  
 
(Salmo 64/63, 7)  
 
Am citit, de curând, o carte a doamnei Maria Niţu, scriitoare de talent, inteligentă şi informată, care ştie ce este literatura, şi o practică pe mai multe registre, uneori interferente (ca în cazul de faţă, unde avem a face, simultan, cu, precumpănitor, proză – uneori fantastică: Luna de pe cer, Pubi din Căpâlnaş Express, Flash pe un peron ş. a., cu, precumpănitor, eseu: Melancolia Capricornului, Reciclare la cubul Rubik şi, mai peste tot, cu frânturi de poezie ori, chiar, cu întreguri poetice, precum: Ecoul meu, Umbra sau Anotimpuri Fata Morgana; dar şi: “Parcă sunt o plasă pentru care nu am un cui în care să mă agăţ! Stau cu mine în mână jenată şi mă incomodez”; “Simte că sufletul lor e o stafidă, o conservă a strugurelui zemos de altădată”; “…mi-ar trebui ceva simplu, ca nesfârşitul oceanului, care te cuprinde şi te pierde”; “Singurătatea, glob vidat de duşmani”; “Gândurile astea colcăind de râme” etc. etc.). Acest mixaj (acest metisaj, acest puzzle) este iniţiat, manevrat, condus cu o evidentă dexteritate, dar şi cu detaşare, cu un soi de sarcasm, cu un sentiment al absolutei relativităţi, al nimicniciei, în care autoarea învăluie, deopotrivă, genuri, specii, referent, semn, eu narativ, eu empiric. De altfel, textele se (auto)comentează permanent, sunt, în egală măsură, metatexte. De reţinut, însă, că luciditatea analitică, scepticismul, acţionează, de preferinţă, la suprafaţă, în fenotext. Iată ce aflăm: “Capricornul (autoarea e, într-adevăr, Capricorn, n.n., ED) are antidot (la Melancolie, n.n., ED) surâsul mefistofelic, ironia sprinţară întru umor triplu-sec”. În adâncime, în mrejele complicate ale genotextului, palpită, drept contrapondere, între altele, ceea ce Maria Niţu numeşte, foarte inspirat, definindu-şi, indirect, şi măcar parţial, prozele, “sinesteziile emoţionale” (topite, disimulate, în ironie amară, în referinţe cultural-livreşti, în jocuri de cuvinte, în antifraze etc.).  
 
Să ne amintim renumita sentenţă a lui Blaise Pascal : « Le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point ».  
 
Cartea (beneficiind de o densă prefaţă - În “cuşca” Soledad – , datorată lui Adrian Dinu Rachieru) se intitulează, ludic (?), Reciclare la cubul Rubik, cu precizarea “prozoeseme şi alte farafastâcuri”, şi a fost publicată în 2014 la Editura Eubeea din Timişoara. Ea se adaugă unui număr de volume, tipărite, majoritatea, de-a lungul anilor, la aceeaşi editură: En Gros & en détail: cioburi de jurnal, versuri, 1997; Aşteptările slăbănogilor, proză scurtă, 2002; Seducţii literare, cronici literare, eseuri, interviuri, 2005; Lecturi la fileu, cronici de întâmpinare din Vestul Apropiat, 2007; Sesiune de autografe, cronici literare, interviuri, 2010; Prezent continuu, eseuri și cronici literare, 2011, toate conturând un profil artistic suficient de vag (încă, şi nu din vina scriitoarei şi a operei sale), de ceţos, de enigmatic, al cărui centru ocult, al cărui adevăr ultim, a cărui încadrare mă voi strădui să le aproximez, cât de cât, – lecturând cu atenţie şi, cred, din perspectiva potrivită recenta apariţie.  
 
Am convingerea (dar nu ţin, cu tot dinadinsul, să-i conving şi pe alţii) că perspectiva potrivită este cea spirituală. Structura generativă a cărţii se bizuie, temeinic, pe confruntarea, mai mult sau mai puţin conştientizată, dintre materie şi duh. Subiectul enunţului, ca şi subiectul enunţării ar dori să dea credit aparenţei, dar le stopează caducitatea, lipsa de profunzime a acesteia; concomitent, instanţa auctorială tinde spre veritabilele profunzimi nevăzute, dar o descurajează impalpabilitatea lor. Eul nu este victimă a “farsei ontologice”, cum am numit cândva pretenţia aparenţei de a fi realitate; dar nici nu acceptă că : „În afară de Dumnezeu nu poate nici să existe, nici să fie concepută o altă substanţă” (Spinoza, prop. XIV).  
 
Drama Mariei Niţu şi, implicit, tensiunea lăuntrică a scrielor sale sunt de natură gnoseologică şi existenţială. Autoarea şi eroii ei nu aparţin nici lumii atee, suficientă sieşi, nici lumii spiritual-religioase, caracterizată, şi ea, printr-o solidaritate latentă. Prozatoarea se situează într-o lume intermediară, se cantonează, cu necontenite ezitări şi problematizări, între cele două mari arealuri, încercând să supravieţuiască unui dublu eşec de adaptare. Adică:  
 
Pe de o parte, ambianţa, lipsită de consistenţă şi adâncime, e un maldăr de “farafastâcuri”, în care, orice ar face, se simte singură şi străină: “Or tu, în singurătatea singurătăţii (ai uitat hieroglifa hieroglifei?!) nu ai cui să-i spui ‘Binecuvântează!’ sau ‘Blagosloveşte!’ Numele tău, singurătate orgolioasă, este arhisuficienţa de sine. – De aceea mi s-a culcuşit la sân, să mă elibereze la final din cuşca Soledad, pe care o voi lăsa în urmă ca pe o carte închisă pentru autor” (Între gest şi cuvânt – Binecuvântarea). Ni se vorbeşte chiar de “un proiectat eseu despre singurătate”, într-o tonalitate uşor patetică, dar, fireşte, nu lipsită de sinceritatea deplină a experienţei, a trăirii (să se vadă, pentru o solitudine aproape malignă, pentru depresie, Weeekend cu ferestre închise, sub pat).  
 
Pe de altă parte, abisul metafizic o fascinează (altfel spus, o atrage şi, în acelaşi timp, o înspăimântă) pe prozatoare. Nu are, totuşi, tăria de a-l confrunta (« Le silence éternel de ces espaces infinis m'effraie » - Blaise Pascal). Dar nici nu-l poate, pur şi simplu, ignora, nu-l poate uita, ştie că el există şi pune pe seama puţinei sale credinţe această absenţă a comunicării (şi comuniunii): “Fără familie, fără prieteni, hai, mai treacă-meargă, dar şi fără credinţă în Dumnezeu! Asta e chiar hieroglifă a hieroglifei, singurătate a singurătăţii…”; “…or eu, recunosc, mi-am blindat cu funinginea necredinţei toate intrările. Ce vrei? Cu toată voinţa mea încordată ca un arc, nu reuşesc să fiu mai mult decât o fantoşă de atee, care spune ‘Ajută, Doamne, necredinţei mele!’“ (Păsările zăpezii).  
 
Încercarea timidă de a găsi un aliat în filozofia existenţialistă (“greaţa”, Camus) nu-i furnizează eului nici o soluţie în efortul său nemilos de a depăşi criza: neantul, prin el însuşi, refuză orice profunzime (Melancolia Capricornului).  
 
Tot ce rămâne este locul dintre două lumi, inundat de singurătate, melancolie, suferinţă: “În prozele tale nu iubeşte nimeni?!”(p.141). Un fel de Samsara sui-generis.  
 
În plan artistic, această luptă, această dezbatere continuă, această mascare a durerii, a disperării, a angoasei, sub (auto)deriziune bonomă, sub o grimasă ce mimează surâsul, sunt îndeajuns de productive. Aşa cum identificăm “supratema singurătăţii” (după fericita formulare a lui Adrian Dinu Rachieru din Prefaţă), putem vorbi şi de un supra-personaj, de un personaj-tip, global, de omul “prozoesemelor” – insul saturat de “nonsensul vieţuirii” (p. 111), ce îşi duce existenţa neliniştită, sfâşiată, pe istmul, pe fâşia incertă ce separă două moduri de a fi, ins reprezentat, în primul rând, de narator, dar uşor de recunoscut în mai toţi ipochimenii ce evoluează în aceste texte cu statut ambiguu, plurivalent (Estera, Rubik, Pubi, Candia, Ferencz-baci, Tony Lazăr, Grandpa, Bătrâna din gară etc.).  
 
Un atare individ (aidoma prozei care-l găzduieşte) nu este, în esenţă, altceva decât o permanentă şi tragică interogaţie, adresată misterului, Fiinţei: “Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei singuri ca ea, de ce i-ar asculta rugăciunea?” (Se numea Quattrofolium).  
 
Aici e paradoxul: Maria Niţu afirmă că nu crede (“…religia mea e singurătatea”, p. 172), dar trăieşte într-o lume în care, şi pentru care, Dumnezeu e prezent (şi ea e conştientă de această prezenţă): “…iar el, demiurgul creează non viaţă…” (p. 55); “La margine de prăpastie e singurătatea absolută a celui steril, fără de niciun Dumnezeu” (p. 174); “Mi-am găsit credinţa, îi sunt şi enoriaş şi sacerdot, iar singurătatea e doar chilia de ‘binecuvântare’” (ibidem).  
 
Este interesant de remarcat că, deşi destructurată, inconsistentă, redusă la adieri, culori, umbre, siluete, deşi fragmentată şi generatoare de însingurare şi deznădejde (“…ca într-un bazar de poeme ad-hoc, se destrămau combinaţiile şi permutările, unele într-altele, confuz, migrator…”; “Umbra e ecoul trupului meu de carne şi sânge, de minte, inimă şi simţire”), lumea evocată de Maria Niţu nu e despiritualizată. Nu i s-a retras harul. Nu e atinsă de rătăcire, alienare, idolatrie, cum se întâmplă cu ateismul consecvent, rebarbativ, sigur pe sine, care, atunci când mai nutreşte şi veleităţi estetice, îşi etalează, cu nonşalanţă, vidul, trupolatria şi nulitatea. Nimic din toate acestea sub condeiul Mariei Niţu. Ceea ce înseamnă că lumea ei, atât de originală, are un Centru (”osia lumii”), un suport transcendent, un reper imuabil. Am recunoscut mai sus replica unui personaj din Evanghelia după Marcu (9 , 24) (replică ce, integral, sună aşa: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”). Vom constata, apoi, că, spre a califica dinamica universului său, Maria Niţu apelează la termenul de “reciclare” şi că reciteşte, în acest proces, trivializat de uzul cotidian, zicerile Ecclesiastului (“…dixit Ecclesiastul ‘ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat, se va mai petrece’”). La fel, pentru a găsi expresia cea mai exactă şi mai cuprinzătoare a suferinţei, scriitoarea se referă la Iov: “De n-aş fi nici un anotimp! Uneori nici măcar al naşterii mele, cum Iov voia să scoată ziua naşterii din calendar. Nu vreau să campez pe fâşia lui de cenuşă, suferind şi psalmodiind: ‘este un timp în care să vorbeşti şi un timp în care să taci. Este un timp în care să iubeşti şi un timp în care să urăşti (…) este un timp în care să îmbrăţişezi şi un timp în care să fugi de îmbrăţişare’” (Anotimpuri Fata Morgana) (în final, se revine, observăm, la Ecclesiast, textul tutelar, s-ar părea, al imaginarului şi al gândirii artistice).  
 
Aşadar, într-un orizont al pulverizării, al nestatorniciei fără limite, unicii piloni stabili se dovedesc a fi cărţile poetice şi sapienţiale ale Bibliei, Evangheliile, Geneza (“Curcubeul s-a prelins în natură ca un ulei mistic de miruit suflete. E jurământul lui Dumnezeu, promisiunea după potop, făcută lui Noe, sărut peste jerfa lui, arcuit peste pământ întru nedistrugere. Nimic nu poate fi în afara culorilor…” – Oamenii curcubeului), Ieremia – pe scurt, Scriptura şi, evident, mesajul ei, mereu actual, neatins de vreme şi de vremuri. Într-un fel sau altul, fiecare din scrierile cărţii (fie că ştie, fie că nu; fie că şi-a propus, fie că nu şi-a propus) din acel izvor viu îşi ia puterea şi, după diverse ocoluri şi incertitudini, spre acelaşi izvor se întoarce. Aidoma gândurilor, simţămintelor şi imaginaţiei autoarei. Cum glăsuieşte celebrul, sublimul Ecclesiast: “Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat” (1, 8).  
 
Avea dreptate Blaise Pascal: "Console-toi, tu ne me chercherais pas si tu ne m'avais pas trouvé".  
 
Într-un eseu publicat mai demult (Poezia mistico-religioasă. Structură şi interpretare, cf. Eugen Dorcescu, Poetica non-imanenţei, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2009, p. 55 – 70), îndrăzneam următoarea afirmaţie de factură axiologică: „cantitatea de fiinţă absorbită în operă îi asigură acesteia trăinicie şi valoare”.  
 
Zbuciumatele „prozoeseme” ale doamnei Maria Niţu (care dau prioritate ideilor, validate estetic, în detrimentul, asumat, al epicităţii şi tipologiilor) îmi reconfirmă această veche şi îndelung meditată convingere.  
 
Februarie, 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Proza unei lumi intermediare / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1520, Anul V, 28 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!