Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Eugen Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 2009 din 01 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Emanuel si Casandra
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fragment din cap 9...Pe cãrarea destinului...  
 
Gongul pendulei răspândi în salon sunetul lui grav.  
Emanuel îi privi cadranul. Limbile mari de culoare neagră indicau ora cinci după amiaza. Era vremea să se pregătească pentru o nouă aventură. Avusese grijă să spele şi să apreteze cămaşa dar şi pantalonii cu care avea să se îmbrace, aceleaşi piese de îmbrăcăminte cu care venise de acolo. Se îmbracă fără nici o grabă. Îşi trase pe el pantalonii, se încălţă, îşi îmbrăcă şi cămaşa apoi se privi în oglindă.  
Îşi zâmbi. Era destul de chipeş.  
Casandra parcă îl privea şi ea zâmbitoare de acolo din tablou.  
Instinctiv se întoarse şi el, privind-o.  
− Aşteaptă-mă că vin draga mea!  
Nu bănuia el că ea se mutase în acel conac, acolo în timpul ei, ci se gândea că va ajunge el cumva la Iaşi ca s-o întâlnească.  
Cu certitudine nu o voi mai găsi la hotel, însă cu siguranţă prietenul meu de la recepţie mă va ajuta să aflu unde locuieşte. Voi face eu într-un fel ca s-o întâlnesc, fără a fi observat de aghiotanţii lui Roberto.  
Nu apucase să inspecteze întreaga casă şi se limitase doar la acel salon spaţios, dar totuşi îşi zicea el că nu ar fi rău să dea o raită prin camerele de la etaj. Se avântă către scările interioare care făceau accesul până acolo, însă în calea lui întâlni pianul, care-i trezi interesul, mai ales când dădu din nou cu ochii de acea micuţă cutie învelită în catifea purpurie.  
Se opri şi o ridică de la locul ei apoi o deschise şi privi din nou cu acelaş interes la splendidul inel aflat acolo în interiorul ei, ca o comoară bine ascunsă într-un cufăr.  
Toate gândurile lui zburară atunci spre iubita lui şi se vedea dăruindu-i acel inel, invitând-o să-şi petreacă alături de el întreaga ei viaţă.  
Fu ispitit atunci de fildeşul clapelor, care-l chemau să le atingă. Băgă în buzunar cutiuţa, după care se aşeză pe scaun în dreptul pianului şi cu degetele lui fine ca ale unui artist începu să-i mângâie clapele. Acordul lor îi încânta auzul. Ştia destul de bine să cânte la acel instrument, aşa că se dezlănţui şi începu a-şi plimba lin degetele pe clapele fine ale acestuia, iar salonul se umplu de vraja muzicii.  
Prin el, marele maestru Verdi îşi făcea cunoscută muzica, în acel colţ de lume cu aria Rigoletto, „La dona e mobile”, care răsuna în tot salonul dar şi dincolo de el, rezonând prin toată imensitatea curţii de afară.  
Emanuel se lăsă cuprins de acea magie a muzicii, lăsând-o să-i inunde tot trupul.  
Ochii lui erau închişi şi fără să clipească atingea clapele trăind la intensitate maximă acel moment în care şi-o imagina pe iubita lui, Casandra, stând sprijinită de coada pianului şi admirându-l.  
El o privea parcă aievea, zâmbindu-i cu dragoste, dedicându-i acea melodie. Ea la rându-i îi arunca gingaşe priviri lăsând să se înţeleagă acele sentimente ale iubirii ce le avea pentru el.  
Dragostea plutea în aer, iar el visa cum merge şi o strânge în braţe.  
Un sărut pasional dădu frâu sentimentelor. Sunetul muzici era absent acum pentru el.  
Însă cânta.  
Cânta în continuare cu aceeaşi pasiune.  
Degetele lui continuau să se plimbe armonios pe clapele pianului. Prelungise cu mult acea arie muzicală pe care el însă nu o mai auzea. Şi continua, continua să viseze.  
Dar deodată Casandra se făcu nevăzută din braţele lui.  
Privea în jur şi ea nu era nicăieri. Revăzu apoi din nou scena despărţirii lui de ea, în acea frumoasă dimineaţă la hotel. Sufletul i se mâhni iar pe obraji i se prelinseră două lacrimi cristaline. Mâinile îi rămaseră nemişcate pe clapele pianului. O tăcere adâncă inundase salonul. O tăcere care fu întreruptă de tic tacul regulat al pendulei care părea că dintr-o dată căpătase o rezonanţă deosebită. Emanuel deschise ochii plânşi şi o privi. Era ora 6” după amiaza.  
Trecuse aproape o oră de când cântase neîntrerupt, combinând muzica cu acele trăiri care deja deveniseră o obsesie, nemaiputând trăi fără ele. Se ridică de pe scaun cu gândul de a-şi continua incursiunea prin camerele de la etaj şi se avântă să urce scările. Dar se opri brusc când observă că prin încăpere interveniseră ceva schimbări. Îşi înteţii atenţia şi remarcă că pe masă, într-o glastră de cristal se aflau puse flori proaspete de câmp. Bagajele cu care venise de la Iaşi dispăruseră cu desăvârşire. La fel şi actul de vânzare cumpărare al casei pe care el cu mâna lui îl pusese acolo pe măsuţa de lângă canapea.  
Era nedumerit de ceea ce vedea.  
 
Oare s-a întors Rodica şi a făcut ceva ordine pe aici?! gândi el. Oricum nu aş fi simţit-o! la cât de concentrat am fost asupra trăirilor mele, apoi a muzici; nici nu aveam cum să o aud!
Tensiunea deveni şi mai intensă când îşi dădu seama că şi uşa de la intrare era larg deschisă.
E clar! cu siguranţă Rodica şi-a uitat ceva pe aici şi s-a întors să îl ia; şi pentru că este o doamnă cumsecade nu a cugetat să mă deranjeze.Tresări când de la etaj se auzi un zgomot de uşă trântită, probabil în grabă de cineva sau cel mai posibil de la curentul care se formase între încăperi.
Apoi se auziră paşi repezi şi grăbiţi îndreptându-se către scara de lemn. Îşi ridică privirea într-acolo şi rămase înmărmurit. Persoana care îşi făcu imediat apariţia, nu era altcineva decât Casandra, care la rândul ei rămase stană de piatră.
Probabil muzica venită de la pian o speriase.
Ştia că se afla singură, aşa că într-un suflet ieşise să vadă ce se întâmplă. În graba ei trântise uşa de la cameră.
Acum se priveau fără suflare, parcă erau două statui puse faţă în faţă.
Atunci, Emanuel realiză că fără prea mare efort ci doar cu gândul la iubita lui se teleportase fără să-şi dea seama, mai devreme decât îşi propusese el să facă acea nouă încercare, în acelaşi conac dar în altă perioadă de timp.
Exact în perioada când ea îl părăsise pe Roberto şi se mutase singură la conac. Îşi auzea pulsul bătând la unison şi şi-ar fi dorit să urce cele câteva trepte care îl despărţea de ea şi să o îmbrăţişeze apoi să o sărute.
Dar privind spre chipul ei, constată schimbările de expresie succesive, care nuanţaseră delicata ei fizionomie; la început stupefacţia, apoi teama şi pentru o clipă oroarea.
După aceea indignarea coloră cu un val de sânge paloarea provocată de surprinzătoarea apariţie neaşteptată. Până la urmă o rază inopinată de ironie amestecată cu o lumină de tandreţe înţelegătoare, mascară emoţiile mai violente şi intonară calmul şi pacea.
Această tăcere prelungindu-se într-un chip anormal, rupse cu încetul tensiunea extremă la care ajunseseră cei doi protagonişti şi readuse emoţia lor la un ritm firesc.
Până la urmă ea vorbi cea dintâi.
Absoluta stăpânire de sine pe care o dovedea timbrul armonios al glasului ei, avu asupra lui efectul unui duş rece.
− Înainte de toate te rog să-mi dai o explicaţie convingătoare despre tot ce se întâmplă, cum ai apărut din nou aşa dintr-o dată, dar şi despre dispariţia aceea neaşteptată.
− Cine eşti de fapt?
Emanuel prinse puţin curaj şi ieşind din starea de tensiune în care se aflase, îi relată pe scurt o mică parte din cele ce i se întâmplase atunci când vizitase pentru prima oară conacul, cum se îndrăgostise nebuneşte de chipul ei din tablou, apoi prima încercare a lui de a călători în timpul ei pentru a o întâlni, cauza dispariţiei lui din camera de hotel şi apoi cum cumpărase acel conac numai ca să păstreze vii toate amintirile cu ea, dar şi pentru o nouă încercare de a se teleporta şi a o întâlni din nou.
− Am făcut totul pentru că te iubesc! poate că ţi se pare o nebunie, dar acesta este purul adevăr.
Apoi în timp ce urca treptele apropiindu-se de ea adăugă:
− Şi asta nu este totul draga mea! uite medalionul, îţi aminteşti de el?
Ajuns în dreptul ei, ea prinse acea jumătate de inimioară şi privind-o recunoscu inscripţia făcută de bijutier şi nu mai avu niciun dubiu asupra lui.
Un zâmbet fragil îi încolţi pe buze.
Casandra îndreptă numaidecât spre el doi ochi plini de bunătate şi compasiune.
Scânteia de ironie care până nu de mult luminase ochii ei se stinse brusc de parcă ar fi fost înecată într-un val de compătimitoare tandreţe.
− Emanuel! rosti ea şi glasul i se făcu dulce şi cristalin.
− Sunt de-a dreptul stupefiată, aproape că nu-mi vine să cred nimic din ceea ce-mi spui dar acum, mă simt mişcată dincolo de orice exprimare, în faţa acestei dovezi de devotament pentru persoana mea.
Apoi se aruncă de gâtul lui.
Lacrimile îi umbriră ochii, apoi mărturisi:
− Oh! Emanuel, dacă ai şti cât mi-ai lipsit! nici în visele mele nu credeam că o să te mai revăd vreodată.
− Te iubesc dragul meu.
− Mi-ai făcut un dar pe care nu voi înceta niciodată să-l apreciez. Îl voi pune deoparte într-un compartiment secret al memoriei mele, aşa cum un amator de bijuterii încuie într-o casetă un colier de perle sau de diamante scumpe.
Casandra îl cuprinse pe după gât şi îl sărută pe buze cu atâta patimă încât el se simţea în al nouălea cer.
Ea era pregătită pentru a fi iubită de un bărbat şi acela era el. Pregătită pentru ca focul înăbuşit din trupul ei să fie aprins apoi potolit.
Era hotărâtă să aparţină unui bărbat pe care să îl strângă în braţe noaptea, cineva care s-o îmbrăţişeze atunci când tresare sau are vreo supărare.
Din ochii lui albaştrii scăpară a se prelinge lacrimi generoase care în cădere atinse cu căldura lor umerii ei dezgoliţi.
Ea îl privi apoi cu tandreţe îi sărută o lacrimă rămasă pe pometele obrazului.
Asta îşi dorise şi ea, aşteptase destul acest fel de dragoste. Era mângâietoare şi plină de pace.
Dorise să împartă cu un bărbat acel fel de contopire, într-o singură fiinţă.
Umbrele nopţii întunecase încăperea. Casandra se dezlipi din braţele lui şi coborî în grabă scările.
− Vino! spuse ea şoptit.
Scoase apoi dintr-un dulap două felinare. În locul becului electric ea preferă de data aceasta să aprindă cele două felinare mari, cu sticla impecabil de curată.
Faţa ei solicita întreaga lui atenţie.
Era palidă şi lucioasă în lumina gălbuie a felinarului, înconjurată de norul întunecat al părului ei.
Avea ochii larg deschişi, întrebători ca şi cum toată istorisirea lui fusese de o extremă importanţă. Buzele ei erau umede şi tremurătoare de parcă tocmai fusese sărutată.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Emanuel si Casandra / Eugen Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2009, Anul VI, 01 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!