Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 2071 din 01 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Război şi erotism
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Război şi erotism
 
 
O sută de ani de la începutul primului război mondial. Pe atunci omul a suferit o mutaţie în comportare. Bărbaţi concentraţi, lipsiţi de elementul feminin care îndulceşte viaţa. Femei lipsite de soţul iubit, temporar în cazuri fericite. Moralitatea sub orice limite. Moto-ul zilei era; „Fă ce poţi face azi. Poate nu mai există un mâine” Cerere enormă din partea ambelor sexe. Oferte rare, adevărate ocazii care nu puteau fi refuzate. Oricine cu oricine, repede şi cu totul superficial. Nici nu mai era necesară clasica întrebare; „Vrei?” Simplu puneai mâna şi; „ La treabă”.  
 
Din păcate şi astăzi se mai simt repercusiunile. Amorul nu mai este o artă în sine. Faci sex, păzit de prezervativ. Iubirile celebre au rămas subiecte de roman închise în muzee cărora li s-a pierdut cheia de intrare.  
 
Perioada dintre cele două războaie a ameliorat puţin situaţia. Relaţia între om şi oamă au devenit mai fireşti. Dar deflorarea nu mai era un eveniment în viaţa femeii. Moralitatea avea de acum alte ţeluri, mult mai îngăduitoare. Începutul celui de al doilea război nu părea catastrofic cu preponderenţă în legătura erotică. Dar obiceiurile orientale în care femeia aparţine bărbatului s-au extins în toată Europa. Gelozia începe să facă victime, cu atât mai mult că sfânta căsătorie a devenit marfă de tarabă. Procesele de divorţ curg, iar banul începe să predomine mariajele.  
 
 
 
In aceste condiţii, doi copii, un băiat şi o fetiţă fac front comun împotriva întregii lumi cu o moralitate de ei înţeleasă. 14 .. 15 ani (primele clase de liceu) vârsta critică  
 
 
 
În 42 începusem a treia la Liceul mixt din Câmpulung Moldova. Înainte eram elev de coroniţă la un însemnat liceu confesional de renume din Bucureşti. Nou era că acum aveam colege cu care nu ştiam cum să mă comport. Nu-mi venea să cred urechilor aventurile laudative în care „eroul” şi-o înfige în ea până la plăsele. Ce, cum, de ce erau întrebări puse de mine la care toţi, băieţi şi fete, îmi râdeau în nas sau, sfioase se roşeau foc. Trebuia început un studiu sistematic!  
 
Mama căpătase o concesiune de farmacie în acest orăşel de munte iar, în vară, a organizat locuinţa şi locul de muncă. De la Bucureşti unde au rămas bunicii şi frăţioara mea (mama aşteptase o surioară dar barza greşise) student întra-ntâia, liceală bineînţeles. In bagaj au sosit şi Prună un laborant de nădejde cât şi Madam Nicolau, croitoreasă şi prietenă de familie care urma să administreze locuinţa. Mama nu avea timpul necesar. Mai locuia la noi Mândreci farmacist care a câştigat concursul de selecţie iniţiat de mama. Camera lui Mândreci avea ieşire şi la o mică trasă cu vedere splendidă spre munţi.  
 
Clădirea, cu etaj plus podul de rufe şi beciul de cartofi avea camere suficient incluzând şi o sufragerie căruia i se alătura un salon şi două budoare foarte comode respectiv lângă dormitorul mamei şi cel al Madam-ei situat la etaj.  
 
Ca în toate orăşelele de provincie doamnele din înalta societate ţineau saloane des frecventate. Un fel de club al oficialităţilor. În clubul mamei era inclus medicul şef, prefectul judeţului,i colonelul de jandarmi plus câteva doamne al căror soţi erau pe front. Prefectul avea un fiu Relu, prieten cu fiica jandarmului, Lucica, ambii de vârstă apropiată aşa că familiile aduceau şi copii.  
 
Am observat din primul moment că Relu suferea serios de boala; „Cime mi-s eu”, iar Lucica era tratată de el ca o sclavă. Lucica rezista însă dârz şi-l ţinea la distanţă. Asta a favorizat însă apropierea ei de mine, povestindu-ne unuia altuia necazurile.  
 
De Madam Nicolau este legată prima mea experienţă erotică. Ea era o persoană impozantă, mereu impecabil îmbrăcată nu-şi arăta de loc vârsta care se apropia de 60. Bineînţeles nu era de nasul meu. Dar cine oare şi-ar fi permis o glumă cu Madam? Tocmai asta o făcea vulnerabilă iar eu am devenit unealta. Petru cultura mea vorbea cu mine numai franţuzeşte. Dese ori, când îmi făceam lecţiile se alătura şi conversam supra problemelor de matematică sau geografie la care avea serioase cunoştinţe. La una din conversaţii o aud:  
 
-In copilărie, cam la vârsta ta mi-am rupt un picior. Ca să mi se fixeze o atelă a fost necesar să se facă o gaură în mine.  
 
-Şi te-a durut?  
 
-Piciorul? Bineînţeles .  
 
-Nu, gaura  
 
-Mda! M-a durut dar nu prea tare deoarece am fost mângâiată în ea.  
 
-Cum să mângâi o gaură pe dinăuntru?  
 
-Mult mai simplu decât crezi. Dar sigur vei afla când vei fi mai mare.  
 
-Crap de curiozitate. Mai ai gaura?  
 
-Da! Te interesează? Mi-ar face plăcere să mai fiu mângâiată.  
 
-Dacă pot, o fac. De ce nu.  
 
M-a dus în budoarul ei şi m-a invitat să mă aşez lângă ea pe canapeaua din faţa oglinzii. Busc îşi ridică rochia, până-n brâu cum spune balada, apoi îndepărtează genunchii care străluceau alb în oglindă. A devenit vizibilă; „strada-ngustă” şi-mi duce mâna spre ea. Degetul meu a pătruns în ea spre mirarea mea. Credeam că voi întâlni o rezistenţă.  
 
-Nu se mângâie acolo cu degetul!  
 
-Dar cu ce?  
 
-Dezbracă pantalonii.  
 
Mi-am dat seama că în pantalon se întâmplase ceva. Nu mă mai încăpeau. Tot o dată mi-am amintit ce spuneau „eroii” unor aventuri incredibile. Mi-am dat pantalonii jos şi am pus dop găurii care se cerea mângâiată. Până-n fundul fundului. Apoi am ”mângâiat” lent şi simţeam o deosebită plăcere. Parcă tot corpul îmi era răvăşit plăcut. O simţeam si pe ea frământând sub mine.  
 
M-a oprit la un moment dat trimiţându-mă la joacă. În oglindă am remarcat că figura ei era radioasă. Parcă plutea între două vise.  
 
Cam săptămânal, probabil sâmbătă, se întrunea la noi clubul format ca mai sus. Dese ori veneau şi copii pe care îi primeam în dormitorul meu destul de mare ca să cuprindă, pe lângă patul de dormit, clădit cu vârf de perne, o canapea comodă opusă mesei de lucru la car învăţam. Jucam jocuri de societate şi trăgeam cu urechea la şedinţele de spiritism din salon unde se „discuta cu frontul” prin intermediul mediului hipnotizat. Porumbeii, Raul şi Lucica, se tot înţepau cu replici care dovedeau pe de-o parte atacurile acerbe contra castităţii ei şi pe de alta rezistenţa ei fermă. În cele din urmă lucica s-a mutat pe un scaun lipit de al meu ca să scape de mâinile lui care, pe canapea, deveneau obraznice.  
 
După ce ne-am cunoscut am constatat că suntem colegi, dar în clase paralele. Relu era într-a patra iar Lucica colegă de an. Având programe similare ne întâlneam la terminarea cursului şi străbăteam în grup drumul comun spre casă.  
 
Nu după mult Lucica m-a invitat să-i intru în casă spre a-mi arăta reviste de război cu multe tancuri. Am fost bine primit de mama ei, întâmplător acasă. Normal că făcea şi ea parte din club. După ce cu un hazliu rol de amfitrion mi-a prezentat cele trei păpuşi, mi-a arătat tacurile care nu mă interesau apoi n-am avut altceva de făcut decât să discutăm asupra celor învăţate şi a problemelor adiacente. Timiditatea mai era la locul cuvenit şi ne stânjenea.  
 
După câteva zilei Lucica a răspuns invitaţiei mele de a studia împreună câteva reviste medicale din biblioteca mamei mele. A acceptat, vădit bucuroasă. Prima întâlnire directă în camera mea a început cu o evidentă stânjeneală. Nu realizam nici măcar unde ne sunt mâinile, şi, îmbujoraţi ne uitam unul la altul fără să scoatem un cuvânt. Am adus „Larousse” dicţionarul enciclopedic francez şi l-am deschis Mona Lisa, operă a lui Davincii. A recunoscut-o imediat numind-o corect deşi în dicţionar era intitulat-o Gioconda. Apoi am trecut la Mihelangelo cu faimoasa sa statuie David din Florenţa.  
 
A fost o explozie de intimitate. Râzând în hohote mi-a şoptit la ureche; „Dacă ai fi fost vânător de fuste mi-ai fi arătat o poză cu nivel de excitaţie mai ridicat”. M-a gratulat chiar cu un pupic de mămică ocrotitoare.  
 
-Ne uităm şi la Maja lui Goia?  
 
-Care?  
 
-Desnuda  
 
-Obraznicule de ce nu începi cu aceea îmbrăcată?  
 
-Ca să-ţi măsor şi eu gradul de excitare  
 
-N-ai nici o şansă. De fapt nici nu m-ai invitat pentru aceasta. Crezi că aş fi venit după ce ai cunoscut „prietenia” mea cu Relu?  
 
-Nici o speranţă! Acum, că timiditatea s-a topit accepţi poze de anatomie explicită?  
 
-Ştiai că vreau să devin medic?  
 
-Nicidecum. Dar corpul uman mă interesează ca artă, nu ca reproducător al speciei.  
 
-Bine exprimat. Corpul omenesc, în special Eva este artă supremă.  
 
-De ce?  
 
-Prin minunata îmbinare a plăcutului cu utilul atât anatomic cât şi în special fiziologic.  
 
-Înţeleg. Este tare plăcut să faci copii, e mai greu să-i aduci pe lume.  
 
-M-ai înţeles perfect.  
 
-Îmi permişi o poveste recent experimentată?  
 
-Erotică?  
 
-Da!  
 
-Cu tendinţă directă?  
 
-Nicidecum. Mă pune direct în situaţie ridicolă. Dar o lecţie, cel puţin pentru mine.  
 
-Maestre, ai cuvântul!  
 
Şi se cocoţă tolănită pe vârful pernelor stivuite cu grijă pe patul meu.  
 
I-am povestit cu lux de amănunte despre gaura din Madam Nicolau şi cum m-a invitat să i-o mângâi pe dinăuntru. A ascultat cu multă atenţie. A încercat chiar să intervină la unele puncte dar s-a abţinut.  
 
Coborând de pe pernele pe care era cocoţată şi-a expus vizibil fundul chiloţeilor dar nu intenţionat.  
 
Îmbujorat binişor am întrebat-o:  
 
-Sunt roz?  
 
-Da. Şi ce ţi-ai închipuit sub ei?  
 
-Strada-ngustă numărul sub fustă.  
 
-Bine adresat dar greşit. Să ştii că fetele nu au gaura pe care Madam Nicolau pretinde că i-a fost forată. Are dreptate. Cu sau fără piciorul rupt cineva i-a sfredelit o gaură în corp. O gaură necesară în fiziologia creării unei noi vieţi, a bebeluş-ului. Dar dă-mi voie să-mi consult sfetnicii înainte de a continua această interesantă conversaţie.  
 
-Pot afla cine-ţi sunt sfetnicii?  
 
-Poate, dar nu acum.  
 
După câteva zile m-am trezit cu ea la uşă  
 
-Ne facem lecţiile împreună?  
 
-De ce nu, hai în casă.  
 
S-a aşezat pe canapea şi a scos un caiet pe masă.  
 
-Păpuşa nu m-a putut lămuri. Tu le ştii pe toate. Poate mă ajuţi.  
 
Apoi a încercat formularea unei întrebări, cu ezitări, repetări, iar în final întrebarea conţinea însăşi răspunsul.  
 
-Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce e? Aşa mi-a sunat întrebarea ta.  
 
-Adică, în forma ei finală am cuprins şi răspunsul. Ştiam  
 
-De ce ai mai întrebat?  
 
-Sincer, nu cunoşteam răspunsul dar, reformulând întrebarea am căzut pe el.  
 
-Clar. Am jucat rolul păpuşii sfetnic. Mai ai întrebări?  
 
-Nu deosebite. Dar un taifas la o cafeluţă, dacă ,mi-o oferi, nu strică.  
 
-Fetico mă strici  
 
-Chiar aşa? Nu tu cafeluţă, nu tu ţigară, nu tu fetica ... La ce trăieşti  
 
-Undeai văzut asemenea năravuri?  
 
-Păi la Relu. Am fost odată la el. O reuniune cu trei băieţi şi trei fete. Noroc că, înecată de fum am ieşit să caut aer. Altfel nu scăpam ne-sfredelită, probabil de toţi. Celelalte îşi expuneau deja sânii. Una tocmai se lăsa dezbrăcate de chiloţi. Doi trăgeau de ea. Cred că plecarea mea nici n-a fost simţită.  
 
-Săraca de tine, ai avut noroc. Ce-ai căutat în troacă? Puteai fi conştientă că te mănâncă porcii cu fulgi cu tot. Când s-a întâmplat? Sper ă nu ieri.  
 
-Şmecherie cu ghivent, crezi că bat şaua să înţeleagă iapa că n-ar fi momentul să vezi ce ascund chiloţeii mei?  
 
-Tu ai spus-o. Eu încă n-o gândisem. Eşti cumva pregătită de sfredelire?  
 
-Nu ştiu totuşi dacă-i momentul, chiar dacă încă nu-i vorba de sfredelire. A fost proastă inspiraţia de aţi povesti acum păţania din care îngerul păzitor, m-a salvat.  
 
-Înţeleg că sfetnicii tăi te-au lămurit. Ştiu acum că te sfătuieşti cu păpuşile tale. Probabil şi ele au aflat ultima păţanie.  
 
-Da! sculătoarele păpuşi suportă toate confienţele mele. Faţă de ele nu am secrete. În rest ... , nu găsesc nimic rău să ne studiem reciproc ca opere ale Dumnezeiri cu frumuseţea şi ingeniozitatea tuturor părticelelor din noi. Dar este periculos să o facem excitaţi  
 
Timpul trece! Venise primăvara cu zile însorite care-ţi umple inima de fericire cu toate semnele războiului în curs din jurul nostru. Prună, laborantul a strâns lădiţele de ambalaj care nu ajunseseră surcele de aprins focul şi a făcut din ele o căbănuţă, cu o cameră cu masă şi lăicere împrejur, la parter şi un cuibuşor deschis, o terasă expusă soarelui deasupra. Ne-a prezentat-o drept cuib în care putem să ne clocim oule. Ne-a făcut plăcere cadoul. Dar mu eram încă hotărâţi în privinţa ouăle-lor.  
 
În cuibuşorul nostru i-am amintit lui Lucica că ar fi timpul să ne dezvăluim secretele atât de bine păstrate de societate. Ce ascunde omul şi oama în chiloţei!  
 
-Ce-ar fi să ne dăm jos chiloţii unul în faţa altuia?  
 
-Eşti obsedat de ideie. Probabil te aştepţi să vezi la mine ce-ţi oferă Madam Nicolau ridicând fusta. Apropo o mai vizitezi?  
 
-Cam la două săptămâni odată.  
 
-Şi te descarci în ea?  
 
-Ai mai întrebat odată. Nu ştiu la ce te referi. O mângâi în ritmul cerut de ea până mă opreşte. Sistematic mă trimite apoi la joacă nu la lecţii.  
 
-Prostuţule! Ai rămas bebeluş de ţâţă şi vrei să-mi faci copii. Nu mângâierile interiorului sunt cele care produc marea minune a lumii, însămânţarea. Ţi-am mai spus şi te vei convinge astăzi, la mine încă nu există un asemenea interior. Încă nu a fost forat, De aceea port în chiloţei doar o poartă. Este o pereche de buze închise care ascund vederii ceea ce numeşti tu; strada îngustă. Oricât aş desface picioarele buzele nu se deschid.  
 
-Poftim, dă jos chiloţeii. Cei rău în asta?.  
 
-Ar fi cel puţin o imagine pornografică. Trupul unei virgine trebuie expus integral sau deloc.  
 
-Dacă asta doreşti n-ai decât să te dezbraci. Doar o faci zilnic când intri sub duş.  
 
-Nu în faţa unui bărbat. Doar soţul care cu binecuvântarea familiei şi a preotului are drept să asiste la dezbrăcarea unei virgine şi numai înainte de forarea găurii prin care o va însămânţa şi prin care va ieşi rodul lor, bebeluşul. De fapt după sfredelirea găurii în ea, numit şi deflorare, fata devine femeie şi are dreptul să se ofere oricui doreşte ea cum a făcut Madam Nicolau cu tine.  
 
-Dacă ai intenţia sinceră să mi te arăţi goală, ca operă de artă ce în realitate chiar eşti, cel puţin în ochii mei, cum vei proceda? O soluţie ar fi să mă inviţi la tine şi să mă chemi când eşti sub duş.  
 
-Hilar. Nu-i mai simplu să-şi cer să te întorci cu spatele până bat din palme?  
 
-Ingenioasă fetica. Are soluţii pentru orice. De ce n-o faci? Uite că mă întorc şi promit să nu trag cu ochiul.  
 
-O fac. Fii sigur. Dar întâi tu!  
 
-Ce am eu de arătat?  
 
-Indicatorul de excitaţie din pantaloni. Şi mai este un motiv. O fată îşi pune în valoare imaginea printr-un dram de excitaţie care este normal la vederea unui flăcău ca tine.  
 
-Deci mă placi?  
 
-Dar tu pe mine?  
 
-Consfinţim printr-un pupic?  
 
-Dar nu mai lung de-o oră că apune soarele şi nu mai vezi opera de artă.  
 
Şi ne-am admirat unul pe altul pe toate părţile inclusiv tactil şi nu ne mai săturam unul de altul. Curios dar „indicatorul masculin de excitaţie” nu s-a ridicat mai deloc.  
 
Opreliştile dintre noi putea fi considerate ridicate deoarece chiar că nu ne mai ascundeam nimic după deget. Dar evitam să ne privim în timpul dezbrăcării. Nu şi a îmbrăcării care nu excită.  
 
 
 
Anul a trecut, eram de-acum într-a patra. Relu plecase cu taică-său cu tot, iar noul prefect, cu un copil pe front se alăturase grupului nostru de spirtişti. Din ziare, victoria asupra câmpurilor petroliere de la Stalingrad, apoi de crunta înfrângere tot la Stalingrad. La şcoală făceam un fel de premilitărie, cu puşti de lemn si mitraliere cârâitoare, bani daţi de pomană. Nu ieşeau din prichindei armate de „rezistenţă civilă”  
 
Mă pregăteam pentru examenul de intrare în liceu care se da, excepţional din cauza războiului, înaintea terminării anului şcolar.  
 
Totuşi viaţa decurgea normal. Am trecut deunăzi pe la Lucica, aşa, conducând-o de la şcoală. Două din păpuşile ei erau active. Una la bucătărie, cealaltă la lecţii. Păpuşa ce mai mare era în pat.  
 
-Bolnăvioară?  
 
-Pe roşu!  
 
M-am uitat lung la Lucica şi ea mi-a suportat privirea înţelegând întrebarea mută.  
 
-Da. Acum câteva zile. Am plâns în braţele mamei care m-a îmbărbătat; „Eşti de acum femeie capabilă să genereze viaţă.”  
 
-Femeie? Tu?  
 
-Da! ... netotule, femeia ta!  
 
-Adică pot să sfredelesc gaura în tine şi să te însămânţez?  
 
-Dacă popa ne-ar da binecuvântarea, de ce nu? Mama este mulţumită de alegerea mea despre care a auzit din confienţele mele cu păpuşa bolnăvioară.  
 
-Am înţeles. Păpuşile îţi cunosc chiar toate secretele.  
 
-Nu numai! Înainte de a discut cu tine îmi lămuresc problemele discutând cu ele.  
 
-Aci mă depăşeşte situaţia. Cum îţi răspund păpuşile?  
 
-N-ai un pic de glagole în cap! Cum crezi că am note bune la scoală? Cum crezi că pot emite judecăţi de valoare?  
 
-Doar nu din răspunsul păpuşii!  
 
-Crezi tu. Păpuşa mă ascultă răbdătoare cum înşir prostiile înţelese din cele am învăţat. Explicând altuia asculţi de fapt ce spui şi simţi o neconcordanţă pe care o corectezi. Multe probleme le-am rezolvat aşa. De fapt ţi-am mai spus-o. La prima noastră îmbrăţişare goi goluţi. Îşi mai aminteşti?  
 
-Şi acum mai simt sânii tăi micuţi striviţi pe pieptul meu. De multe ori m-am întrebat însă de unde ştii ce ştii. Cred că o să-mi caut şi eu un copac căruia să mă destăinui. Dar te prefer oricum pe tine.  
 
-Lăudărosule. Ce vrei în fond?  
 
-Să mergem acasă să-mi văd „femeia” aşa cum a fost făcută de mămica ei. Acum, că poate deveni şi ea mămică.  
 
-Dacă-mi promiţi că încă nu-mi sfredeleşti o gaură vin cu plăcere.  
 
-Promit.  
 
Am lut-o apoi în braţe şi am sărutat-o cu foc.  
 
 
 
Venise iarna şi schiam împreună pe derdeluşul la poalele căruia se afla vila în care locuiam. Ne ţineam schiurile pe terasa la care se ajungea prin camera domnului Mândreci. Într-o bună zi, fiind foarte frig n-am mai făcut toate coborârile programate. Zgribuliţi de frig am intrat în camera lui Mândreci să ne ducem schiurile la locul lor dar am rămas înlemniţi. Mândreci tocmai penetra o fetişcană din care se mai vedea un sân dezgolit. Am cerut scuze şi am ieşit pe hol cu schiuri cu tot. Lucica, înfricoşată mi-a spus când coboram scările:  
 
-Ai văzut ce mare era? Oare n-o doare când intră acest braţ de macara în ea?  
 
Am ajuns în camera mea bine încălzită şi, ne-am făcut comozi pe canapea, cioc în cioc ciripind în temă:  
 
-Nici nu era dezbrăcată. Ce amor este acesta?  
 
-Milităresc potrivit zicalei  
 
-Jos chiloţii şi la treabă. Păi nici pat nu le-ar trebui. Apropo ce-ţi mai face amanta, Madam Nicolau.  
 
-Nimic schimbat. Tot mă trimite la joacă, după.  
 
-Înţeleg că nu te descarci în ea. N-o însămânţezi.  
 
-Nu. Mă opreşte când se crede îndestulată.  
 
-Ciudat. Ai utilizat cea mai potrivită sintagmă. Se crede îndestulată. Ce-ar fi să o ridici într-al şaptelea cer de fericire?  
 
-Cum?  
 
-Apropo. N-ai avut şi tu vise erotice?  
 
-Ce înţelegi prin asta?  
 
-Să te trezeşti dimineaţa cu cearceaful udat de un fel de albuş de ou?. De exemplu să visezi că mă sfredeleşti după o noapte de rezistenţă activă?  
 
-Sincer am des asemenea vise, dar toate se opresc cu mângâierea ta.  
 
-Pe dinăuntru?  
 
-Nuuuu! Te respect prea mult chiar în vis.  
 
-N-am mai întâlnit om ca tine. Te sfătuiesc serios să faci un experiment cu Madam Nicolaou.  
 
-Şi ce săi fac? Doar de mult o mângâi pe dinăuntru adică tocmai ce face şi Mândreci mândrelor lui?  
 
-Mândreci mai dă şi câte un pupic pe sânul dezgolit de exemplu.  
 
-Credeam că nu l-ai observat. Erai speriată de mărimea mângâietorului. Şi în ce constă experimentul?  
 
-Când a avut loc ultima mângâiere?  
 
-Cam două săptămâni.  
 
-Tocmai bine. La noapte te duci la ea. După ce dorm toţi din casă.  
 
-Şi ea?  
 
-De ce nu.  
 
-Ce fac cu ea adormită alături, doar nu o pot mângâia acolo.  
 
-O vei mângâia cu mâna.  
 
-Şi când se va trezi îmi va trage o scatoalcă şi mă va trimite la nani.  
 
-Crezi tu.  
 
-Explică-te?  
 
-Mai toate femeile, în special văduve care au dus o viaţă sexuală normală, sunt receptive în somn iar la primul semnal sunt dispuse să se dea. Dacă pui mâna pe pulpiţa ei va desface picioarele şi poţi să începi mângâierile, adică să o penetrezi.  
 
-Înţeleg că ar fi echivalent cu chemarea mea sus?  
 
-Dacă ăsta este procedeul normal da.  
 
-În ce scop să risc o mustrare severă în loc să aştept chemarea ei?  
 
-Pentru că nu va fi o simplă mângâiere.  
 
-Practic ce să fac? Poţi să te pui în situaţia ei?  
 
-Da dacă promiţi solemn că nu mă vei sfredeli chiar dacă te rog să o faci.  
 
-Este atât de serioasă situaţia?  
 
-Da. Ambii vom fi excitaţi la extrem, caz care, de regulă, duce la deflorare deoarece pleacă de la o dragoste împărtăşită.  
 
-Îţi dau cuvântul. Totuşi nu garantez că mi-l voi ţine. Rişti?  
 
-În fond ce contează câţiva ani când nu ştii dacă mâine soarele va mai răsări.  
 
Zis şi făcut. S-a îmbrăcat în pijamaua mea şi s-a culcat pe canapea, învelită de o cuvertură. Apoi m-a invitat să mă aşez lângă ea. Cu câtva suave mângâieri pe pulpiţe, apoi un sărut languros cu participarea limbii am „trezit-o” urmat de dezbrăcare şi clasica excitare sistematică prin sucţiune de sus în jos până la zona inghinală inclusiv, urmate de palpări presiuni tactile etc.  
 
În timpul sucţiunilor peste buzele închise, cu pătrunderi linguale, fata s-a descărcat complet. Cu ultimele puteri mi-a mângâiat la propriu sfredelul care nu acţionase şi m-a îndrumat să continui singur până la descărcare.  
 
-Culcăte lângă mine să ne revenim puţin. Dar să nu îndrăzneşti un repetir. Rezervă-l pentru la noapte. Este cu totul altceva să te descarci în ea, mai ales dacă descărcarea este simultană.  
 
-Draga mea soţioară mă îndemni la infidelităţi? Dacă mă îndrăgostesc de Madam Nicolau?  
 
-Puţin probabil. Dar ea se va îndrăgosti cu siguranţă şi-ţi va pupa urmele paşilor.  
 
O noapte de pomină. Cred că şi pentru Madam Nicolau care a participat la acţiune cu tot sufletul. Nici nu mai ştiu de câte ori ne-am descărcat amândoi.  
 
 
 
Si viaţa a continuat cu bune ţi rele. A urmat refugiul, la apropierea frontului, care a însemnat şi despărţirea noastră.  
 
Păcat!  
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Război şi erotism / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2071, Anul VI, 01 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!