Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 2042 din 03 august 2016        Toate Articolele Autorului

Bani mulţi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Românu-i bun. Prost de bun. Dar asta îl face incompatibil cu bani mulţi.  
 
Un salariu mare, o moştenire sau pur şi simplu o afacere reuşită sau un fabulos noroc la loterie. Ce faci românule dacă eşti în una din aceste situaţii? Petreci şi zvârli cu bani. Eşti oare normal, omule?  
 
Nu vă speriaţi. Nu fac apologia bogăţiei. Din contră. Sunt convins că un bogătaş care munceşte cot la cot cu salariaţii săi este un om vrednic de toată stima, bun patriot şi contribuie din plin la prosperitatea ţării. Din păcate nu mai avem oameni bogaţi. Avem doar îmbogăţiţi care reprezintă cu totul altceva. Un revers al monetei după cum voi demonstra.  
 
La urma urmei ce înseamnă un om bogat?  
 
 
 
Eu înţeleg printr-un om bogat un cetăţean onorabil care-şi întreţine familia prin munca sa, din venitul lui sau al familiei sale dese ori binecuvântată de Dumnezeu cu copii. Dar şi un singur salariu la minimul de subzistenţă creează un om bogat, nu în bani ci fericire familială. Şi este suficient! Cu alte cuvinte bogăţia în sensul constatărilor de-o viaţă nu are legătură cu titlul acestui eseu.  
 
Ce reprezintă atunci bani mulţi? Aici problema se complică. Dacă bani mulţi, mai corect spus bani suficienţi, înseamnă posibilitatea de economisire lunară a unui procent, oricât de mic, familia poate trăi fericită fără grija zilei de mâine acoperită de aceste economii. Totul nu este decât o organizare judicioasă a venitului familial.  
 
În sud-estul lanţului carpatic, aşa zisele „ţări româneşti” supuse aproape un mileniu suzeranităţii turceşti, traiul de toate zilele cât şi cutumele locale au fost puternic influenţate de obiceiurile orientului mijlociu. Economisirea nu este o obişnuinţă iar, pentru respectarea tradiţiilor, o nuntă cu 1000 invitaţi sau un parastas cu 1000 participanţi nu sunt o raritate deoarece reprezintă o fală. Sărmanul care-şi duce viaţa de azi pe mâine dar fericit în cuibuşorul său este dezechilibrat deodată de un eveniment care, conform cutumelor locale, îl obligă social. Omul se împrumută de la cămătari apoi devine sclavul acestuia deoarece nu-şi poate plăti nicicând datoria.  
 
Restul ţării a fost şi ea parte dintr-un imperiu asemănător celui Otoman, Imperiul Austro-Ungar. Tot un mileniu de subjugare dar occidentală. În loc de ciubuc şi caftan ustensilele care arătau apartenenţa la marea boierime din Ţările Române (Muntenia şi Moldova) în Ardeal marea boierime, împinsă şi de biserică a ajutat dezvoltarea breslelor meşteşugăreşti care au întărit militar nu numai zona de graniţă sub-montană. Cetăţi ţărăneşti şi biserici întărite au devenit frecvente loc de refugiu şi apărare a avutului locuitorilor de rând, meseriaşi sau agricultori. Ţăranul a strâns mici averi constituite de vite de muncă, pluguri de fier şi alt inventar gospodăresc necunoscut în cealaltă parte a Carpaţi-lor. La marea colectivizare din timpurile aşa zis comuniste sa dovedit cu acte că inventarul unui ţăran sărac ardelean depăşea simţitor nivelul de chiabur din Oltenia, de exemplu.  
 
Etniile trăiau în Ardeal într-o convenabilă coabitare. În ţările române, împroprietărirea ţăranilor a avut loc foarte târziu, pe vremea lui Cuza care, cu această ocazie de desfiinţat iobăgia care putea fi interpretată în cadrul unor etnii chiar cu sclavagism. Din păcate aceste racile mai există şi în secolul XXI  
 
Banul a avut în consecinţă o mare influenţă.  
 
În ţările Române, sub influenţa domniilor fanariote, s-a dezvoltat o puternică clasă de proprietari funciari, boierii, care aveau drept de viaţă şi moarte asupra lucrătorilor pământului. Chiar ţăranii liberi, rari în această zonă, nu aveau cine ştie ce avantaje cum ar fi dreptul la educaţie-şcolarizare, rar chiar între boieri. Din această cauză nivelul intelectual mediu era cu mult mai redus. Cârciuma era totodată şi cămin cultural unde Dumineca se juca şi chiuia pe plac, bineînţeles după o duşcă cu tărie care îndatora pe viaţă bietul om şi faţă de cârciumar, de parcă nu era suficient biciul boierului.. În Ardeal, breslele organizaseră o clasă de meseriaşi liberi atrăgând şi muncitorii agricoli car nu mai lucrau cu paiele din gura porcului în rol de meteorolog şi zeama de varză în loc de medic.  
 
Banul crea locuri de muncă în Ardeal încă din secolul XVII atestat documentar. În restul ţării nici astăzi nu există o tradiţie de investitor. Cei avuţi îşi beau la propriu tot avutul în neîncetate chefuri. În prezent spre a nu plăti impozite este moda migrării capitalului. Mai de teama aflării adevăratelor surse, mai din zgârcenia care inspiră neplata impozitelor,românul din afara Ardealului îşi ţine punga prin străinătate, aşa zisele paradis fiscale. În Ardeal a deveni cutumă investirea sumelor economisite. Ţăranul de rând este proprietar al uneltelor cu care-şi execută meseria. Pentru obiectele de inventar care depăşesc animalele de muncă, crescute în gospodărie, omul se întovărăşea cu vecinul cumpărând împreună plugul sau semănătoarea pe care apoi o foloseau tot împreună. Stăpânirea mijloacelor de producţie este o garanţie a întreţinerii lor corecte, dar implică o investiţie.  
 
Şi ce are asta cu „bani mulţi”. Aci constă paradoxul. Ai bani mulţi tocmai când nu ai bani.  
 
Dacă ai bani de-un măreţ chef cu mii de participanţi şi fluvii de tărie eşti fălos nicidecum bogat. Bogat este cel care a investit tot ce prisoseşte gospodăriei sale. Prin aceasta a creat locuri de muncă, a dat posibilitate multor vecini să trăiască omeneşte şi datorită lor îşi desface produsele fabricate. Lăutarii nu sunt creatori de valori utilizabile. A lipi mia de euro pe fruntea lăutarului este o dovadă de prost gust, chiar de prostie. Banii respectivi sunt practic distruşi deoarece ei ies din circuitul economic: loc de muncă – cumpărător de produs care împinge înainte economia societăţii.  
 
Iau ca exemplu un miliardar recent, cunoscut în toată lumea Bil Gates  
 
William Henry Gates al III-lea, cunoscut mai ales ca Bill Gates, este co-fondatorul al Microsoft Corporation. Este de asemenea și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la $79 miliarde.Wikipedia  
 
Născut: 28 octombrie 1955 (vârsta 60), Seattle, Washington, Statele Unite  
 
Soție: Melinda Gates (căs. 1994)  
 
Avere personală: 79,4 miliarde USD (2015) Forbes  
 
 
 
Studii: Universitatea Harvard (1973–1975), Lakeside School (1967–1973)  
 
Acest ultra-bogătaş nu are în buzunar nici un sfanţ. Chiar dacă ar vrea să lipească o bancnotă pe fruntea lăutarului care-i cântă o languroasă baladă n-are de unde. Toţi banii câştigaşi sunt reinvestiţi şi creează noi si noi locuri de muncă pentru oameni care, din salariul lor vor cumpăra produsele fabricate. Nu fumează şi nu cheltuieşte bani pe reclame. A început activitatea în ultimii ani ai secolului trecut ca simplu, dar talentat, inginer, apoi industria pe care o conduce azi pe tot globul, a început în garajul familiei unde a închegat primele produse care, ulterior au revoluţionat tot globul.  
 
 
 
Uitaţi-vă puţin împrejur. Unul si-a umplut apartamentul cu blocuri de sare şi scoate un câştig avantajos oferind abonamente la salina artificială astfel realizată, o adevărată sursă de sănătate. Altul, folosind toate zdrenţele adunate în casă de mai multe generaţii le-a transformat în păpuşi artizanale care se vând ca pâinea caldă. Altul face tablouri din pânză de păianjen care, rarităţi absolute, sunt vândute cu mii de dolari. Aceşti oameni nu şi-ar permite chefuri cu sute de lăutari. Si pentru ce oare?  
 
Faci un chef, mai domol ca Băsescu la cârciumă, nu o nuntă cu 1000 de automobile Bugatti. Te-ai simţit bine, dar după trei zile de băuturică asortată cu câte o măslinuţă şi manele cu duiumul, te doare rău dovleacul. Ţi-ai făcut de cap, pe banii tăi. Dar sunt aceşti bani ai tăi?  
 
Un Ardelean consideră că toţi banii luaţi pe produsele realizate cu propria muncă sau aceea a salariaţilor săi nu-i aparţin. Ei sunt fie salariile actualilor colaboratori fie cel ale noilor locuri de muncă devenite necesare prin creşterea desfacerii  
 
Dacă faci mici economii, lăsându-te de fumat de exemplu, poţi realiza o mică investiţie într-un hobby car poate fi un bilet de loto câştigător. Important este să investeşti, nicidecum să ascunzi la ciorap banii.  
 
Banul la ban trage. Da! Dar numai dacă nu ai nici un ban în buzunar. Altfel banii se duc cum au venit, ca rândunica care tocmai a ciugulit fărâma oferită.  
 
În comunismul Ceauşist nu exista proprietate particulară. Azi proprietatea este sacră. Dar un om nu necesită mai mult de un cald cuib în care trăieşte cu familia sa şi eventual un loc de veci în care să se odihnească.  
 
Multe ţări mari îşi apără avuţia interzicând exportul banilor. Comerţul rămâne comerţ în sensul că pot cumpăra materie primă ieftină plătind internaţional cu bani în scopul ca aceea materie primă să fie valorificată iar banii realizaţi prin desfacere să rămână în ţară sau să aducă valută prin export. Exportul banilor ca atare sau al materiilor prime cum ar fi lemnul, produsele petroliere, chiar şi sarea. Nimeni pe lume în secolul nostru nu mai vinde pădurile seculare pe picior sau sub formă de buşteni cu excepţia ţării noastre. Si aceasta deoarece politicienii, în goana lor după venit imediat, nu au decât 4 ani pentru îmbogăţire. Banii astfel realizaţi unt negrii şi trebuie spălaţi. Sunt astfel ascunşi printre buştenii furaţi şi pleacă odată cu ei în paradisurile fiscale unde pot fi tezaurizaţi neimpozabil.  
 
Ce fac bogătaşii noştri de carton cu aceşti bani obţinuţi ilegal?. Chefuri, lux, iahturi şi avioane sau vile în toate colţurile lumii în afara României. Este evident o crimă abdominală deoarece sumele realizate nu numai că nu sunt impozitate dar nu creează locuri de muncă.  
 
Mai ieri România era grânarul lumii. Azi importăm pâine. Mai ieri vindeam lumii locomotive şi tancuri. Azi importăm şi umilul ac de cusut, nu mai zic de aţă care se fabrică în Europa din materia primă din ţară, cândva toarsă de „inculţii” ţărani.  
 
În Anglia secolului XVIII ţăranii au fost mâncaţi efectiv de oi prin revoluţia industrială care a transformat toată ţara în păşuni, oamenii murind de foame. Astăzi populaţia suferă de lipsa de apetit pentru investiţii. Banii se fac din tunuri imobiliare sau export de materie primă, evident ilegal.  
 
Totuşi legile sunt astfel concepute de scumpii noştri legiuitori, votaţi de milioane, încât nimeni nu se poate atinge de bogătaşii de carton pe când investitorilor li se găsesc paiele in ochi. Nimeni nu vrea să observe bârnele din ochi legilor. Aş zice chiar al legiuitorilor care nu se prea spală pe mâini.  
 
Din bruma de economie de piaţă câştigată în ultimul sfert de veac deoarece am studiat economia politică în facultate, neplata impozitelor (se cheamă evaziune fiscală) şi exportul de capital sunt crime care ating economia naţională. Nu contează în fond cum realizezi averea de care dispui dacă şi numai dacă plăteşti integral partea cezarului şi transformi beneficiul în locuiri de muncă bine plătite. Este adevărat că astăzi bacalaureatul este minimul de cunoştinţe necesare unui cărător de saci. Dar nu-ţi trebuie chiar doctoratul ca să devii un investitor legal care contribuie la prosperitatea ţării.  
 
Legile care conduc, între altele, DNA trebuie revăzute. O fi luat al doilea om din stat şpaga de un milion dar a investit-o în ouăle sale creând sute de locuri de muncă. Adevărata crimă este aceea a cocoşului care a-nstrăinat punguţa cu oi bani  
 
 
 
How! Ar spune Winetu, adică: Am spus! Luaţi aminte!  
 
Dacă încă n-aţi înţeles nimic, fie-vă cheful cu folos.  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Bani mulţi / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2042, Anul VI, 03 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!