Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 2040 din 01 august 2016        Toate Articolele Autorului

Prezumţia de nevinovăţie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vară, căldură mare! Proaspăt întors de la munte unde am colindat pădurile încă pe picior. 
  
Peste trei zile reîncep munca cea de toate zilele. Soţia a hotărât curăţenia generală, după reparaţiile care au fost făcute, nu numai la acoperiş, cât timp colindam pajiştile verzi. Eu am primit curăţarea bibliotecii, muncă nu tocmai uşoară că, slavă Domnului s-au strâns multe cărţi încă de pe vremea bunicului, parte legate frumos în piele. 
  
În cadrul sarcinii primite, după ce am aspirat grosul apoi stergşnd carte cu carte citeam titlurile care-mi sugerau diverse idei. În final am rămas în mână cu un dosar de acte recente cu care mi-am permis o mică pauză. M-au impresionat în mod deosebit amintirile legate de aceste acte care cuprindea între altele şi obţinerea în Germania a noului certificat de naştere intitulat „Certificat târziu de revenire în patrie.” Da! Născut sas în Transilvania din strămoşi care cu sute de ani înainte si-au părăsit pământul natal, eu, cam a opta generaţie în noua lor patrie, reveneam pe pământ strămoşesc şi eram primit cu braţele deschise deşi anale nu păstrau evidenţele celor plecaţi. 
  
Am fot impresionat în specia de precizarea legală făcută cu ocazia unei declaraţii pe proprie răspundere. Funcţionarul mi-a înmânat un formular de atenţionare în care era specificat, sub semnătura primarului care-şi cerea scuze că trebuie să-mi atragă atenţia neconform uzanţelor, că dacă o declaraţie intră în contradicţie cu altele similare o pot susţine prin jurământ în faţa unui magistrat dar nu este de demnitatea unui repatriat să ajungă în această situaţie. 
  
Ulterior, în cei peste 20 ani trăiţi printre nemţi sadea, m-a frapat încrederea nemărginită care era acordată spuselor mele. Niciodată nu am fost pus în situaţia de a trebui să justific o afirmaţie făcută. De fapt în educaţia primită în ce 7 ani de-acasă era inclusă încrederea în co-vorbitor, iar despre minciună nu nu-mi amintesc să fi auzit măcar termenul. Abia în şcoala reorganizată politic după cel de-al doilea război m-am întâlnit cu diferite învinuiri, bineînţeles nefundat,e aflând astfel ce se ascunde după expresiile aferente necinstei pe care iniţial nu o puteam concepe. 
  
În continuare îmi permit o licenţă literară. „Aşa-i românul” este o noţiune care numai aplicată unui om vinovat, dovedit ca atare prin minimum trei hotărâri judecătoreşti poate deveni condamnabilă. Tot astfel noţiunea de legiuitor in sensul corupt este o noţiune generică aplicabilă numai dacă eventualul act de corupţie al lui a fost confirmată prin trei hotărâri judecătoreşti drept corupţie. Altfel legiuitorul este cel care face legi în interesul poporului din care face şi el parte. Ce vreţi „Aşa-i românul”! are neprecupeţitul drept de a-şi face parte când împarte legea. 
  
„Aşa-i românul” spune, nu numai o apreciată emisiune des televizată. Sugestivă, expresia poate genera variate şi interesante emisiuni. Ca sintagmă este însă o catastrofă. Pot oare spune „Aşa-i neamţul” deoarece neamţul este muncitor, inventiv, punctual şi drept? Românul este isteţ, este adevărat pentr-un oltean. Românu-i domol, adevărat pentru un moldovean. Românu-i cult şi tenace, adevărat pentr-un ardelean. Toţi cei menţionaţi sunt români iar calităţile menţionate se pot extinde prin generalizare. Dar sintagma „Aşa-i românul” se referă în general peiorativ. Cu excepţia Columnei lui Traian din Roma unde Dacii sunt prezentaţi falnici şi drepţi sub căciulile lor ascuţite, într-atât că, prin apropiere zilele noastre, Badea Cârţan, care a înnoptat sub columna de care auzise şi voia neapărat s-o vadă, a speriat dimineaţa trecătorii care, adunându-se ca la o pomană (românească) se impacientau: „A coborât un Dac de pe columnă!” 
  
În cultura sa românul admite pe Azorel care, prins cu raţa-n gură, se jură că nu fură. Neamţul „pedepseşte” vulpea care răpeşte gâsca cerând-o înapoi sub sancţiunea oferită de vânător cu puşca sa. Este un minor exemplu asupra diferenţei de cultură absorbită de copii. Da! Pedeapsa cu moartea înfierată de „Legea Drepturilor fără Îndatoriri” concepută de om pentru om, este aplicată aci animalului dovedit vinovat. Această Lege este o plagă pentru omenire deoarece consfinţeşte traiul în afara nuncii (munca este un drept la care mulţi renunţă de bunăvoie, nu îndatorirea potrivit căreia îţi asiguri ţie şi familiei pâinea cea de toate zilele pe care Dumnezeu trebuie să ţi-o dea). În toate religiile ne Ortodoxe Dumnezeu dă ajutor doar oamenilor care se ajută şi singuri. Cei care detestă munca sunt sortiţi iadului oricât de pios s-ar ruga, ar posti, s-ar pomeni şi milui. După unele păreri popii avizi de bani nu sunt decât întruchiparea necuratului. Asta nu exclude existenţa printre ei a unor parohi culţi care dau sfaturi folositoare oricui le-ar cere părerea. Bunele sfaturi sunt generate în conştiinţa lor de munca efectuată de ei şi învăţămintele create de ea. Munca este cel mai bun profesor nu Sfânta Evanghelie cântată spre a rămâne secretă pentru poporul care o ascultă. 
  
Din vechime necinstea era legată de strigătul public. În opera clasică „Les miserables” a lui Victor Hugo, Jan Valjan fură o pâine împins de foame, deoarece nu căpăta de lucru. Strigătul public îl condamnă la galere pe viaţă. Un sărman şomer înrăit de societatea nedreaptă care ajunge, după evadare, un prima stimat de un întreg oraş prosper. 
  
„Aşa-i românul”? Poate! Înţelepciunea populară constată: hoţu-i primul care strigă „M-a furat, prindeţi-l!” Tot această înţelepciune spune însă: Hoţul cu un păcat. Păgubaşul cu 100. Aceasta se datorează neîncrederii cronice care acuză pe toţi din jur. „Aşa-i românul” n-ar mamă, nare frate când se atinge cineva de oala sa cu lapte prins. Hagi Tudose este tipicul credincios într-atât încât să facă pelerinaj la locurile Sfinte din Ierusalim, cum dovedeşte prefixul „hagiu”. Este totodată zgârcitul care preferă să moară de inaniţie în loc să dea un firfiric pe-o supă. Tot el întruchipează fricosul care se ascunde după 100 lacăte, dar nu pune gratii la ferestre, dormind pe averea sa. 
  
Da! Cultura românească scrisă este dominată de teama de a fi furat, teama de a fi înşelat, teama de a nu fi victima unei necinstiri. Astfel se prezintă el însuşi „Aşa-i românul” deşi în zicale zice: spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşti! 
  
Este timpul să vedem cine pretinde Prezumţia nevinovăţiei. Tocmai un legiuitor prins cu ocaua mică. Da! De îndată ce este urmărit de strigătul public pe drept sau nedrept, vine să bată cu pumnul în masă zicând: Sunt nevinovat atât timp cât ultima instanţă de judecată nu pronunţă vinovăţia mea. Şi stabileşte prin Lege trei instanţe care-l pot judeca. Nu s-a întâmplat încă cazul ca toate trei instanţe să se pronunţe, nu-i viaaţa de om destul de lungă. Sun însă sigur că, înaintea de se pronunţa cea de a treia instanţă, Lege va fi modificată instituind o a patra, apoi după un an a cincia şi aşa mai departe. Doar el face Legea că doar „Aşa-i românul” în înţelepciunea sa zice: Cine-mparte parte-şi face. Te pui cu „Aşa-i românul”? Doar si-a mărit salariul cu mâna sa când toată suflarea aproape moare de foame. Că si-a acordat pensii speciale, că doar el şi nu altul face legea. 
  
Şi dacă face legi, ce legi face? Apoi toate legile de 20 ani încoace nu cultivă decât neîncrederea, Nimeni nu răspunde pentru ce face. Răspunderea o are seful şefului nu cel prevăzut în lege. Si cine este şeful şefului final? Păi comisia care a făcut instrucţiunile de aplicare a Legii. Unde eşti tu (nu Ţepeş Doamne cum spune Eminescu ci) tovarăşe Ceauşescu ca să interzici invocarea instrucţiuni de aplicare a legii sub pedeapsa cu moartea cum ai făcut-o. 
  
Da! Din toate legile emană neîncrederea. Ca pe vremurile de tristă amintire legea este făcută cu dus şi-ntors. Legea-i mumă şi ciumă-n acelaşi timp. Deşi nimeni nu este în afara legii, nimeni nu mai este nimeni ci nimeni are nume şi prenumeiar funcţie de acesta se aplică sau nu. Şi bineînţeles tot legiuitorul stabileşte prin lege pentru cine legea nu există. „Aşa-i românul legiuitor”, n-ai cei face! 
  
Uitaţi-vă puţin la televizor. De îndată ce opinia publică constată o neregulă şi cere aplicarea legii, legiuitorul şi ajutoarele sale constată că în aceea speţă legea nu este aplicabilă. Dacă …, o mie şi unu motivări create de …, normal că legea ar fi fost aplicată că doar nu se fură ca-n codru. 
  
Bine spus codru. Avizul pentru un transport de lemne se dă oficialilor în termen de 24 ore de la executarea avizului. Ce bine ar fi ca pedeapsa capitală să fie aplicată învinuitului cu 24 ore înainte de hotărârea definitivă cum este făcută pentru bietul copac smuls din pădure. Lege cu dus si-ntors. Dar cine să rezolve treaba dacă interesele legiuitorului sunt altele? Mai ales într-un an electoral când toţi au nevoie de voturi. 
  
Subscriu cu toată răspunderea asumată, 
  
Anonimul. 
  
(sper să nu-mi recunoaşteţi scrisul. De fapt l-am rugat pe Ham-Ham să dactilografieze lucrarea pe maşina de scris a broscuţei Oac) 
  
Referinţă Bibliografică:
Prezumţia de nevinovăţie / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2040, Anul VI, 01 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!