Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Pa, Tibic Mic!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zilnic omul pleacă dimineaţa la serviciu, poate în concediu sau la aeroport să zboare spre alte meleaguri. Acasă este aşteptat de familie care, uneori, se bucură de reîntoarcere. Sunt şi nefericite cazuri când omul este dus pe ultimul său drum. O despărţire ca toate celelalte. De ce atâtea lacrimi şi suferinţe? 
  
Omului nu-i este dat să-şi cunoască viitorul. Chiar apropiat de ar fi.. Orice plecare, orice despărţire, evident temporară, poate fi urmată de o reîntoarcere, o reîntâlnire, care sunt considerate fireşti şi nici nu le remarcăm. Când însă viitorul este cert, o plecare fără posibilă reîntoarcere cum ar fi un eveniment funerar, creează mari suferinţe, regrete dar şi reflecţii. 
  
Da, reflecţii, la oameni care-şi păstrează luciditatea şi în momentele grele. 
  
Este suficient că plecarea neaşteptată poate crea mari probleme în care conducerea pe ultimul drum este o bagatelă. Asigurare zilei de mâine plus o serie majoră de acte şi reglementări cu bunurile rămase cum ar fi conturi bancare, reînmatricularea maşinii, transferul contractelor de utilităţi şi multe altele complică viaţa şi, vrând nevrând ai amintiri, dese ori neplăcute dacă cel plecat, temător şi faţă de umbra sa era înconjurat de lacăte şi secrete numai de el cunoscute. 
  
Despre cel plecat numai de bine! Zice zicala. Dar … nu te poţi abţine şi cârteşti; nu mi-a respectat sfatul, ar mai fi în viaţă dacă …. lua pastilele, sau „nu se ducea în locul unde carma îi sortise nenorocirea”. Oare ce s-ar întâmpla dacă Divinitatea ne-ar prezenta pe listing viitorul? Poţi să nu faci îmbăierea de seară dacă, de exemplu, ştii că în cada de duş vei avea infarctul necruţător? 
  
Dacii avea în cutume sărbătorirea trecerii în nefiinţă şi prohdeau naşterea spre suferinţa vieţii. Nu ştiu dacă traiul lor avea restricţiile şi neplăcerile care ne amărăsc nouă ziua de mâine. Dar zău că somnul veşnic îţi oferă, măcar trupeşte, liniştea şi împăcarea cântată de doine, incompatibile cu viaţa trăită. 
  
De ce să suferim, şi în special să arătăm lumii această suferinţă personală precum Becali a cărui dreaptă nu este suficient de lungă spre a vedea lumea ce smerit se închină. Dumnezeu este în noi înşine, este una cu conştiinţa noastră. Este sufletul care te îndeamnă la muncă şi îngăduinţă faţă de semeni nu la parada unei credinţe oarbe. Este adevărat că plecarea în nefiinţă a susţinătorului sau a unei fiinţe dragi creează o suferinţă şi mici probleme de viitor. Dar afişarea pe balcon a rufăriei, chiar şi după spălare nu este chiar pe gustul tuturor. Este oare o diferenţă strigătoare la cer că primesc condoleanţele cu un zâmbet condescendent şi nu cu hohote de plâns? Ce este în inima mea doar Domnul Dumnezeul Meu trebuie să ştie. Afişarea publică este un teatru de bâlci. 
  
Morţii cu morţii dar şi vii cu vii. De îndată ce plecatul este depus pe patul său de veci, ce rămaşi, eventual după praznicul tradiţional de origine Dacică, vii ar trebui să-şi îngroape de îndată normala suferinţă creată de despărţire, în muncă. Oare de ce trierea obiectelor rămase, în special al actelor în ţara birocratică în care trăim, poate începe numai la 40 zile? Pentru o văduvă nu strică 40 zile de post şi rugăciune dar copii de ce să fie lipsiţi de hrana deoarece mama plânge în loc să facă-procure mâncarea? 
  
Am fost direct lovit de atitudinea Bisericii în reorganizarea vieţii celui lovit de plecarea unei rude apropiate. Popa oferă din belşug „veşnica pomenire” şi contra unei taxe se obligă să „pomenească” cel puţin 40 zile (după mărime taxei) numele celui plecat. Legănarea colivei înainte de împărţire să simbolizeze oare somnul lin al celui tocmai plecat dintre noi. Cuţite învârtite în inima celui rămas în suferinţă. Nu este de mirare că mulţi renunţă la religia creştină în care au fost botezaţi spre a alege religia creştină protestantă sau religii orientale în care credinciosul comunică direct cu Dumnezei prin sufletul său, iar popa este numai menit să-i asigure alinare şi învăţămintele muncii. Dumnezeu ajută numai oamenii care se ajută singuri, iar rugăciunea şi postul sunt departe de munca de asigurare a „pâinii cea de toate zilele”. Dumnezeu a oferit mana cerească şi roua în pustie poporului ales în perioada fugii din robia egipteană. Dar fiecare era obligat să le ducă singur la gură după culegere. Prin rugăciune oricât de adâncă roua se evaporă iar mana se usucă astfel că ”smeritul credincios” nu mai capătă pâinea cea de toate zilele. 
  
Vii cu vii. O veche zicală germanică, frumos cântată în opereta Liliacul sune: este fericit cel care uită ce nu se mai poate modifica. Munca asiduă este cel mai uşor mijloc ca, prin preocupare asupra sarcinilor, să-ţi ameliorezi durerea pierderii suferite. Si asta din ziua înmormântării nicidecum „numai” după 40 zile sau cine ştie cât cere „sufletul” revenire printre oameni a participanţilor vii apropiaţi. Scriind uit că fiul meu de 50 nu-mi mai asigură la 80 pâinea cea de toate zilele la propriu. De acum trebuie să o fac singur şi nu-mi pot permite 40 zile de doliu. 
  
Sunt multe de spus referitor la cutume. Dar parcă tot este mai util ca, la mormânt, preotul să prezinte calităţile celui plecat şi să îmbărbăteze ci rămaşi să-şi aline suferinţele prin munca suplimentară, adică preluarea atribuţiilor celui pleca. Şi asta de îndată. Altfel nemuncind ziua vor avea coşmaruri noaptea, numai şi numai prin voia proprie nicidecum prin pedepsirea de către bunul Dumnezeu. Îmi reamintesc că, la moartea tatălui meu de religie protestantă, preotul mi-a cerut în prealabil înmormântării date asupra activităţii profesionale şi sociale spre a-şi croi predica pe care a ţinut-o la mormânt. Cu totul alta a fost starea sufletească a participanţilor care au fost convinşi că a fost chemat la ceruri un om bun, muncitor, conducător activ al unei familii Ortodoxe prin religia mamei, spre a-i oferi odihna veşnică meritată după ani şi ani de muncă. Nu tu pomenire, nu tu miluire, nu tu colivă legănată ci simplu, îmbărbător pentru cei vii după o rugă fierbinte pentru decedat. Ce interese au oare preoţii Ortodocşi să urmeze cutume care nu-şi mai au rostul în zilele pe care le trăim? Papa Catolic parcă începe o muncă de actualizare a liturghiei. Pe când şi Sfântul Sinod Autocefal de la noi? 
  
Apropo, am plătit taxa pentru pomenirea timp de 40 zile a decedatului Tiberiu-Ştefan. Mă îndoiesc însă ca acest nume, mai puţin frecvent, să fie pronunţat zilele acestea şi unde? Doar respectivul preot este suficient de ocupat cu zilnice înmormântări, apoi cu îndatoriri mânăstireşti. 
  
Tot în acţiunea de a domoli efectul pierderii suferite am recitit pe Mircea Eliade în istoria sa bisericească. Noaptea mintea colindă aiurea şi totuşi trebuie ordonată. O lectură o îndrumă pe drum bun şi pot adormi. Nu cred că nora mea recurge la o lectură şi se pare că nu poate dormi precum nici să perceapă realitatea zilei. Efectul popilor este mai puţin pregnant deoarece a fost crescută fidelă unei atitudini antireligioase. A suportat slujbele numai ca să poată priveghea soţul decedat. Suferinţă suplimentară deoarece respectă, ateu convins fiind, cele minimum 40 zile de doliu lipsit de activitate, acum în vacanţă deoarece lucrează în învăţământ. 
  
Se pot scrie tomuri despre fiecare înmormântare. Dar mă limitez la observaţiile de mai sus. 
  
Să-i fie ţărâna uşoară celui decedat! 
  
Referinţă Bibliografică:
Pa, Tibic Mic! / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2022, Anul VI, 14 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!