Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Controversă asupra timpului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Onoratul domn Pătraşcu Marian de la Liceul "Nicolae Bălcescu" a făcut un comentariu la articolul „Câteva ciudăţenii ale timpului” scris de domnul Paul Gheorghiu.  
Pătraşcu Marian •  
Liceul "Nicolae Bălcescu"
Timpul este o chestiune relativă și de percepție. El nu există în afara unei conștiințe care să-l evidențieze. Scriptura ne învață că Dumnezeu nu are început și nici sfârșit. Concluzia logică este aceea că, pentru Dumnezeu, timpul nu există. Pe de altă parte, tot scriptura ne spune că omul și lumea, universul au fost create. Automat, tot logica ne spune în completare - da, deci ele au fost create LA UN MOMENT DAT! Ei, abia din acel moment, momentul creației lumii/universului începe să curgă timpul! Întrebare (care, recunosc, poate fi luată și ca o blasfemie, să mă ierte Dumnezeu!): până în momentul creației, ce a făcut Dumnezeu? Nu vom știi niciodată, așa cum nu vom știi niciodată ce este materia (da, știu, acum vor sări adepții materialismului științific și vor începe să peroreze despre molecule, atomi, nuclee, electroni, neutroni, pozitroni, neutrino etc., etc. dar dacă dau pe din două cea mai mică, și mai mică particulă de materie, ce rezultă?). Așadar, timpul poate fi sesizat numai în legătură cu tot ceea ce are un început, căci - TOT CEEA CE ARE UN ÎNCEPUT, VA AVEA; INEVITABIL, ȘI UN SFÂRȘIT! Apoi, timpul este relativ. Cea mai bună susținere a acestei afirmații ne-o oferă Einstein cu a sa teorie a relativității. Pe de altă parte, chiar noi, oamenii, sesizăm cu ușurință acest fapt: timpul cât ne simțim bine sau cât suntem fericiți este foarte scurt, în schimb, timpul în care ne aflăm într-o dificultate, timpul în care căutăm o rezolvare a unor probleme stringente, și nu doar materiale, ci, mai ales spirituale, psihologice, inclusiv patologic pshologice (adică psihice) este foarte lung. Vă rog să observați - nu am folosit și sintagma "ni se pare" și am făcut-o intenționat, fiindcă eu sunt convins că nu ni se pare, ci char așa și este, chiar dacă un ceas nu arată mai puține ore sau, respectiv - mai multe ore. Și, da, ceea ce contează este doar propria noastră percepție! Nimic altceava! Vă invit să faceți, dacă puteți, următorul experiment: aveți un vis, vă treziți nu total, ci doar suficent căt să vedeți cât este ceasul. Apoi, tot dacă puteți, adormiți la loc și continuați-vă visul, este o chestiune de exercițiu, mie imă reușește de cele mai multe ori. Când vă treziți a doua oară, uitați-vă din nou cât este ceasul. Veți constata cu uimire că deși nu au trecut decât câtva minute, visul dumneavoastră a durat ore întregi, chiar zile întregi, dacă nu și ani... Ei, din acest punct de vedere viața este cu adevărat "umbră și vis". Mă opresc aici nu însă înainte de a-mi spune părerea despre ideea autorului acestui, hai să-i zicem - eseu, conform căreia ceva din viitor poate schimba trecutul. Ideea aceasta nu se susține în niciun fel! De ce? Fiindcă chiar sintagma "a schimba trecutul", este aberantă, un nonsens! Omul în nesăbuința lui, deși are posibilitatea de a învăța din trecut și a-și construi bazat pe acele învățăminte un viitor mai bun, unul în care să aibă grijă cel puțin să nu repete greșeli făcute în trecut de el și mai ales de alții, istoricește vorbind, totuși nu o face. iar poporul român este campionul campionilor în acest "sport": NOI NU AM ÎNVĂȚAT NIMIC DIN ISTORIE ȘI SUNTEM VEȘNIC CONDAMNAȚI SĂ O TOT REPETĂM! Vedeți halul în care am ajuns și întrebați-vă de ce timpuri ne amintește această situație?!
Nu este singurul comentariu. Am mai reţinut-o şi pe aceea a doamnei:
Gheorghita Durlan •  
Facultatea de filologie
Am citit cu mare interes articolul dumneavoastră, stimate domnule Paul Gheorghiu !Încercând deseori să ieșim de sub bocancul Timpului, ne zvârcolim în întrebări și în presupusuri.... De-a lungul parcursului omenirii, puțin din ce se spune acum de mine, de tine, de altul...,nu s-a mai spus...Anticii credeau, printre altele despre Timp, că este ciclic, rotund, imaginându-l sub forma unui dragon ce-și devorează coada, prada...Toate observațiile dumneavoastră asupra Timpului mi se par corecte, adevărate, atât trăite, cât și simțite. Da, Spiritul este forța individului care circulă prin milenii și ere, într-un du-te-vino neînțeles (încă). Dacă Mintea, cum bine ați spus, este temporală și temporară, Spiritul este liber, neîncorsetat de convenționalul Timp... O frumoasă poezie a ideilor acest articol, pentru care vă felicit !
 
Dacă în articolul original, pe care vi-l recomand cu căldură, „ciudăţenia” Constă în „spiritul umanoid” care prin neînscrierea în efemeritatea de durată a vieţii unui om poate aduce evenimente nu numai din trecut în viitor ci şi viceversa, din viitor în trecut. O fi! Nu am expertiza necesară să mă pronunţ.  
timpul, deşi este considerat drept o entitate relativă, mai mult subiectivă, este totuşi a patra dimensiune a spaţiului în care trăim şi nu poate fi neglijată ca mărime fizică. Este adevărat că ”durata” adică timpul scurs între două stadii privind o entitate intră în formule sub forma unui scalar adimensional (o putere a lui e, baza logaritmilor naturali), deşi timpul are o unitate proprie chiar fundamentală, secunda.  
Dar să nu confundăm timpul infinit cu durata unui fenomen chiar dacă acesta necesită durate foarte mari cum ar fi drumul parcurs de lumină spre a ne aduce la ochi „steaua care a răsărit”. Mai există ea oare astăzi? Este marea problemă!  
Controversa pe care o deschid priveşte punctele de vedere fundamental deosebite asupra unei noţiuni, şi nu una oarecare ci chiar asupra timpului care generează „marea putere a clipei” o întreagă filozofie dacă nu chiar o religie de sine stătătoare.  
În fond ce este timpul? O mică porţiune din eternitate. De fapt tot un interval între două fenomene oarecare dar care pot însemna ceva pentru eternitate. De exemplu viaţa naşterea şi moartea unei aglomerări stelare. În rest timpul în sine nu are importanţă. Toate fenomenele au o ciclicitate în evoluţia lor care se repetă la infinit pe durata existenţei suportului pe care se află. Absolut toate entităţile, nu numai omul ci şi elefantul sau astrul ceresc care ne furnizează lumina zilei s-au născut, au permanent o clipă de prezent apoi mor. Viaţa unei celule sau a unui sistem planetar este un fenomen aparte, însoţit de acţiune. Inacţiunea este echivalentă cu moartea iar orice entitate care a căpătat viaţă printr-o acţiune oarecare îşi pierde viaţa, adică moare, dacă nu mai participă la acţiunea specifică ei în cosmosul apropiat înconjurător.  
Din experienţa acumulată de om concretizată în religie divinitatea absolută, deci o entitate vieţuitoare, creează o singură entitate umanoidă, pe Adam. Din coasta lui Adam, altă entitate trăitoare, este creată Eva care capătă prin creaţie proprietatea ca împreună cu Adam să procreeze o nouă viaţă. Viaţa este generată numai de viaţă, cu referire generală nu numai la om.  
Ce rol are timpul în geneza umană şi nu numai?  
O specie, cum ar fi specia umană, dacă ar dispune de „tinereţe veşnică şi viaţă fără de moarte” cum spune povestea, nu are cum să prospere. Tinereţea se referă la capacitatea de crearea noii vieţi, în consecinţă o singură pereche ar putea genera viaţa potrivit proverbului „anul şi cârlanul”. La un moment dat se mai umple şi paharul, dar nu are unde să mai dea pe afară. Este cazul molimei de „pet-uri” în care trăim. Mai mâine vom muri sufocaţi între sticlele de Coca-Cola pe care le aruncăm „unde dă Domnul”. Numai limitarea vieţii individului poate feri societatea de supra-înmulţire care, în unele zone ale globului a devenit îngrijorătoare.  
Timpul a intrat în preocuparea omului prin durata vieţii care devine etalon. Un om trebuie să-şi creeze urmaşi, să-i educe, să le asigure sau nu un viitor. Şi asta numai în cei câţiva ani hărăziţi lui de soartă. Există specii care dispun numai de o zi de viaţă sau mai puţin. Şi ele trebuie să se reproducă.  
Omul, ca orice vieţuitoare şi nu numai, are permanent nevoie de energie pe care o preia din exterior sub formă de alimentare. Maşina nu mai se poate deplasa dacă rezervorul de benzină este gol. Omul are însă un avantaj. Se poate alimenta şi cu cozonac dacă nu are pâinea cea de toate zilele. În plus omul are capacitatea de a crea şi folosi unelte putând astfel să-şi facă cozonac şi caşcaval din „ce dă Domnul”. Marele secret „vinul se face şi din struguri” este păzit cu străşnicie. Dumnezeu ştie cu ce se îmbată 99% din întreaga omenire.  
În timpul limitat la câţiva zeci de ani omul, sau o mare parte dintre ei, dă dovadă de iniţiativă. Pe de-o parte visează un tramvai care să-l ducă mai lesnicios la serviciu. Spunându-şi păsul unul altuia găseşte un Edison care să facă acest tramvai. Nu a fost necesar ca Edison să se re-întrupeze în viitor ca să revină „luminat” şi că creeze marea invenţie „tramvai-ul” . O băbuţă pensionară a îndeplinit rolul „spiritului” care i-a conferit „informaţia” Să fim serioşi! Jules Verne a fost el însuşi băbuţa visătoare şi, ce visa noaptea scria ziua. Astfel se explică abundenţa de „previziuni” care, după câţiva ani au devenit realitate dese ori mult mai perfecţionate, depăşind necesităţile sau utilităţii visului vizionarului. Este vorba de un om de iniţiativă, nicidecum de un iluminat. Multe „idei trăsnite olteneşti” apar zi de zi şi la noi, dar ne-am obişnuit într-atât încât nu le dăm importanţă.  
Timpul are o caracteristică proprie generată contemporanilor. În repetarea la infinit a succesiunii generaţie după generaţie pot apare la un moment dat visuri apoi necesităţi care, în anumite medii, să genereze soluţii noi. Fierul de călcat a apărut după dunga pantalonului şi practic a dispărut odată cu ea. Dese ori generaţia care visează anumite facilităţi nu are şi capacitatea de a le rezolva şi devine necesar un mijloc de a le transmite în viitor. Trecutul poate fi considerat generator de vise, de idei, de necesităţi care, prim mijloacele de comunicare între generaţii se păstrează în arhive şi vor fi soluţionate în viitor. Dacă atunci vor fi citite! Din păcate omul renunţă la informarea din arhive. Crede că internetul este suficient ca să supravieţuieşti. Poate în mizeria clipei actuale da! Dar perspectiva măreşte probabilitatea de a reuşi mai uşor în viaţă tocmai celor care se adapă din biblioteci. „Specia” lor este însă pe cale de dispariţie.  
Din păcate majoritatea absolută a omenirii trăieşte în „prezent”. Sunt pur şi simplu fericit că am ce pune în gură, că am fost aplaudat bătându-mi pumnii în piept şi mă aşteaptă o fiinţă dragă în pat. Ce a fost ieri a trecut cu bine, cu rău cu tot. După noaptea de dragoste poate urma şi potopul, oarecum necesar ţinând seamă de păcatele tot mai frecvent. Mentalitate de om, similară cu aceea a maimuţei, a gândacului sau a bacteriei. Oare cu ea am ajuns la era atomică? (Nu vă gândiţi la bomba atomică din răsărit ci la disecarea atomică cu laserul de la Măgurele).  
Timpul a lăsat urme pe planeta pe care trăim. Ne considerăm într-o etapă înfloritoare în ceea ce priveşte „civilizaţia” a „drepturilor fără îndatoriri” a „bunăstării”. Descoperiri recente dovedesc însă că civilizaţii anterioare aveau poate un nivel mai ridicat, măcar în unele ramuri. Timpul este ciclic şi după orice furtună va reveni şi vremea bună.  
Omul „le ştie pe toate” dar ….  
- Ar vrea să aterizeze ca musca pe tavan  
- Ar vrea să zboare ca barza  
- Ar vrea să creeze fire de rezistenţa celui ale păianjenului  
- Visează schimburi energetice precum cele dintre celulele vii chiar din propriul corp  
- Etc.  
Există o divinitate în afară de Dumnezeul Atoateştiutor şi Atoatefăcător şi aceasta este natura. Da natura le-a făcut apoi le-a permis îmbunătăţirea fiecăruia în parte. Păianjenul este un cercetător care-şi îmbunătăţeşte unealta de vânătoare zi de zi fără intervenţii politice. Doar în timp care se măsoară în milioane de ani. Nu la fel inteligenţa viruşilor care au găsit , în mai puţin de 100 ani, mijlocul să lupte împotriva antibioticelor făcute de om după studii mult mai înalte decât virusul însuşi.  
Da! „Încercând deseori să ieşim de sub bocancul Timpului, ne zvârcolim în întrebări şi în presupusuri....” comentează doamna Gheorghiţa Duran, filolog, fără să se joace cu cuvinte.  
„TOT CEEA CE ARE UN ÎNCEPUT, VA AVEA; INEVITABIL, ȘI UN SFÂRȘIT!” spune domnul Pătraşcu Marian, expert în Real Sciences, afirmând apoi că: „timpul este relativ” în succintul comentariu redat mai sus. Este şi normal. Soarele însuşi a intrat în partea finală a vieţii sale şi se va stinge peste câteva milioane de ani. Dispare oare cu el şi creatorul planetei sale Pământ?  
Păreri pertinente ale unor oameni având expertiza problemei.  
Dumnezeul creştin este o noţiune în transformare. În biblia bunicii mele am găsit: „La început a fost Cuvântul iar Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Dumnezeu a spus: ‚Să fie …’ ” Abia din ziua a şasea a facerii Dumnezeu nu a mai spus ‚Să fie …’ ci l-a făcut pe Adam din ţărână şi, după ce I-a insuflat viaţa a creat-o pe Eva din coasta lui Adam. Astfel Omul şi Femeia au fost făcute deosebindu-se de restul creaţiei care a fost dispusă nu făcută. Într-un fel aceste amănunte, care nu se mai află în biblia publicată pe internet, constituie o disociere a bibliei de timp.  
Dumnezeu, ca noţiune este eternitatea însăşi. Dumnezeul Brahmanilor este cosmosul care se naşte, trăieşte şi moare, dar cu proprietatea păsării Foenix de a se renaşte din propria cenuşă spre a îmbrăca eternitatea deoarece şi cosmosul are fizic această proprietate (teoretic, mai bine spus filosofic).  
Timpul este o noţiune parte a eternităţii. Abia durata, scurgerea de timp măsurabilă cu cronometrul este o entitate palpabilă considerată, prin unitatea ei secunda, a patra dimensiune a spaţiului. Noţiunea timp apare faţă de entitatea secundă precum noţiunea infinit faţă de entitatea unitate numerică, ambele entităţi fiind numai diferenţe ale unor noţiuni.  
Dacă timpul scurs între două evenimente (durata) are importanţă fizică şi poate intra în formulele diferitelor proceduri, timpul nu intră decât în aprecieri mai mult sau mai puţin subiective pentru mărimea unor epoci şi ordonarea lor cronologică.  
Cronos îşi omoară progeniturile, este o veche zicală care vrea să spună: Timpul distruge duratele, însă urmele lor rămân. Într-adevăr dinozaurii au trăit cândva în timp dovedit prin osemintele găsite.  
Dacă viaţa unui om este certă putând determina data naşterii şi eventual a morţii noţiunea de generaţie este timpul nedefinit precis în care au trăit oameni de vârste apropiate. Putem compara generaţia lui Ştefan cel Mare cu aceea a lui Ponta în care trăim.  
În concluzie: Ce este timpul? Ce este informaţia? Care este legătura între timp şi informaţie, exceptând „spiritualitatea umană”?  
După cum vedeţi întreaga pledoarie pentru timp şi informaţie nu a generat decât câteva întrebări.  
Ar fi foarte interesant dacă întrebările de mai sus ar determina mai multe persoane să mediteze asupra noţiunii de timp şi să-şi prezinte concluziile  
 
Referinţă Bibliografică:
Controversă asupra timpului / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1982, Anul VI, 04 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!