Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1730 din 26 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Educaţie versus iniţiativă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Educaţie ştim ce este! Adică vedem inexistenţa ei totală dat fiind că iniţiativa de aplicare este preluată ca sarcină de partid de partide care nu sunt nici mame şi nici educatoare. Da! Educaţia îşi are baza în elementul feminin. Numai durerile naşterii ataşează mama de odraslele ei. Pedagogia mai va!  
 
Ce are iniţiativa cu educaţia? În fond ce este iniţiativa?  
 
Este greu de dat un răspuns. Iniţiativa este legată de reuşita în afaceri. Dese ori iniţiativa este asociată cu necinstea unor afaceri care mai devreme sau mai târziu te aduc în situaţia premierului nostru veşnic de vremelnic. Nu cred insă că aceea ar fi iniţiativa la care mă refer. Din contră!  
 
În primul rând iniţiativa nu ar trebui să purceadă din înalte zone ale Administraţiei Publice sau şi mai de sus. De regulă Primarul ia iniţiative de „îmbunătăţire a vieţii votanţilor” săi. Nu a locuitorilor comunei. Primul său votant este, bineînţeles, el însuşi astfel că iniţiativele izvorăsc din buzunar şi satisfac buzunarul. Cred că pot încheia această ipoteză. Ştiţi mai bine ca mine despre frumoasele „iniţiative” care au creat baze sportive şcolilor fără elevi, fântâni ţâşnitoare pe căi de comunicaţii care ar trebui întâi asfaltate şi cine mai ştie ce „în folosul evident al votanţilor”  
 
Eu numesc altceva iniţiativă şi aceasta ar trebui să vină din rândul „cărătorilor de saci” a persoanelor care de voie sau nevoie pun capul, mâinile sau picioarele la muncă. Nu numai spre aşi agonisi pâinea cea de toate zilele. Fiecare, la locul său de muncă poate avea o iniţiativă de uşurare a efortului depus sau de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă. De exemplu funcţionarul care încă nu beneficiază de „aer condiţionat” instalat de ministrul plagiator, poate lua iniţiativa instalării unui ventilator antrenat de pedale, deoarece picioarele tot nu au de lucru când îşi îndeplineşte sarcina de serviciu de a bea cafeluţe (la plural, deşi este nesănătos, căci tot nu are altceva de făcut spre a lua salariul său de lux).  
 
Nu! Nu-mi bat joc de stimaţii cititori. Încerc doar să aştern urzici în calea celor care încă nu ştiu ce este şi cu care mână se face munca. Cred că ar fi util să se culce pe ele spre a se trezi.  
 
Cine nu munceşte ia prime! Dar nu poate avea iniţiative. Iniţiativele vin numai din partea celor care, nu numai că muncesc fizic ci pun şi capul la contribuţie.  
 
Pentru „începători” dar crescuţi de mămici în spiritul şi respectul muncii, o primă iniţiativă ar fi să facă voluntariat. Voluntariat, La ce? La cules frunze că tot vine toamna şi bobocii de-ntâia abia aşteaptă să revadă soarele dar nu prin fereastra spartă a clasei. La urma urmei nu se poate gări un părinte care să ia iniţiativa de a repara geamul spart de odrasla altuia în joacă? Dacă ar fi odrasla lui ar cam fi o obligaţie nu voluntariat! Trebuie ca din înălţimea scaunului ministerial, funcţionarul ordonator de credite să „aloce bani” pentru repararea geamului? Poate o face, dar înainte de alegeri, nicidecum după deşi a promis-o în campanie.  
 
Da! Voluntariatul este prima iniţiativă utilă. Prin voluntariat nu-ţi pierzi de pomană timpul. Înveţi ceva nou şi util, faci noi cunoştinţe cu alţi voluntari, oameni muncitori de nădejde, te faci cunoscut iar viitori posibili patroni pot aprecia calitatea muncii depuse. Ce mai! Voluntariat poate fi coaserea dosarelor unui contabil sau repararea scaunelor pe care stai tu sau colegii în birou, chiar şi măturarea clasei înainte de a suna clopoţelul. Multe scoli sunt reparate de voluntari, nu în împărăţia lui Verde Împărat de peste mări şi ţări ci chiar în Banat sau Transilvania. De ce în restul ţării nu se face nimic dacă „cine trebuie” nu dă bani, iar în cazul că dă banii ei pot nimeri direct în buzunarele destinate fără ca reparaţiile să fie măcar începute.  
 
A fost de curând „reparată” grădina-parc iar Brăilenii dau din coadă deoarece copii au unde se juca iar ei au unde se plimba spre a respira un aer mau curat. Parcul a împlinit, se pare, 200 ani de existenţă şi până mai ieri era bine întreţinut de obşte. Cum de a ajuns în starea de a necesita milioanele europene spre a fi REFĂCUT ca pe vremuri? Cine va întreţine parcul pentru ca şi mâine copii să aibă unde se juca? Cine va culege chiştocurile fumătorilor, frunzele moarte, peturile şi celelalte „dovezi de civilizaţie” aruncate de plimbăreţii mai needucaţi? La urma urmei cine se va ocupa de educaţia celor care folosesc realizările din fonduri europene pe care bunul simţ ar fi cerut să fie făcute de ei?  
 
Omului, nu neapărat din România, i-au trebuit milioane de ani să devină om. Dar au fost suficient un sfert de veac spre a redeveni neom, de astă dată numai în parte din România. De ce oare în unele zone ale ţării reporterii nu au găsit nici urme ale cumplitelor dezastre naturale provocate de vitregiile naturii sau ale omului care a defrişat pădurile? Este adevărat că reporterii au găsit şantiere în care întregul sat, nu pompierii, armata şi primarii, reconstruia casele avariate. Oare acei oameni năpăstuiţi nu aveau gură să se plângă de ineficienţa partidului tocmai ales, nu aveau cârciumi în care să-şi înece amarul unei conduceri prost alese? Ei bine, aceşti oameni de bine care au sărit toţi pentru unul şi unul pentru toţi au avut mămici care i-au educat. Restul se bazează pe educaţia oferită de reformele care au fost şi mai sunt reformate şi răs-reformate de nu mai ştie nici dreapta de no fi stânga.  
 
Zău că în dictatura sau dictaturile tocmai apuse existau mămici care aveau timp să-şi educe odraslele iar şcoala nu avea decât sarcina să-i instruiască spre o meserie. Astăzi mămicile fac bani şi ar cere şi bebeluşilor să facă bani de ar putea. La ce oare?  
 
Şcoala pregăteşte doctori (nu medici) specialişti în plagiat. De ar fi măcar în stare să facă în afară de „copy paste” şi banii cinstiţi necesari întreţinerii lor cât şi a patrimoniului pe care l-au moştenit de la strămoşi pentru posteritate nu pentru ei. Dar pentru asta sunt necesare „Fonduri Europene” care însă nici ele nu se obţin fără muncă. De aia ne cam lipsesc.  
 
Educaţia nu începe nicidecum cu şcoala. Copilul începe să înveţe cu prima sa respiraţie. Există „indici rezonabili” că îşi aminteşte şi date petrecute în timpul vieţii conştiente inter-uterine. De exemplu rămâne cu sechele de fumător dacă mama sau tata… Primii 7 ani de viaţă constituie baza educaţiei şi a comportării omului în societate. Baza acestei educaţii a fost şi rămâne munca. Joaca, ascultarea poveştilor sunt pentru prichindel munci comparabile cu cele ale lui Hercules. Ajutorul gospodăresc precum facerea patului, îmbrăcatul, strângerea jucăriilor şi altele formează noţiunea de respect pentru munca sa şi a celor din jur. Nu există perioade în care să predomine acumularea cunoştinţelor (tocirea lecţiilor pe dinafară). Cunoştinţele sunt acumulate zi de zi, minut de minut indiferent dacă citeşte, scrie, mătură, recită sau meştereşte jucărioara care dese ori poate fi o activitate serioasă. Un principiu de bază al educaţiei materne este povestirea. Poveştile îngânate de mamă în timpul suptului apoi sistematizarea lor în poveşti cu eroi, iniţial feţi frumoşi şi ilene cosânziene apoi eroi reali din viaţa familiei sau istoria comunităţii şi chiar a ţării. După povestire cereţi copilului să spună ce a înţeles. Să nu vă mire dacă copilul va nara cu totul altceva decât i-aţi povestit. Este absolut normal deoarece copilul îşi formează eul propriu. Un copil astfel antrenat nu va plagia niciodată deoarece orice află este prelucrat de conştientul cu participarea inconştientului său şi numai apoi este restituit cu cuvinte proprii. Nu numai mămicile ar trebui să bage la cap că după perioada de alăptare, de îndată ce duce singur lingura la gură copilul nu mai este un obiect vorbitor ci un om ca toţi oamenii. În biografiile multor oameni de suprafaţă se găsesc remarci de valoare făcute înainte de 5 ani împliniţi.  
 
Mămici, nu uitaţi număratul pe degeţele. La un an împlinit copilul trebuie să numere înainte şi înapoi până la 5 pe una din mânuţe, întotdeauna aceeaşi. Dacă la intrarea în şcoală copilul nu ştie să numere nu va înţelege nimic din ceea ce i se predă. Dacă este muncitor va compensa parte din handicap prin toceală dar niciodată nu va putea lua hotărâri toată viaţa. Va fi pendinte de şef sau sfătuitor nu om de sine stătător. Un simplu numărat neînvăţat la timp oportun!  
 
Nu neglijaţi iniţiativele copiilor voştri. Ei sunt membri ai familiei şi oricât v-aţi feri vă află toate secretele. Judecând cu eul propriu pot da soluţii neaşteptate unor probleme familiare spinoase. De exemplu copii regelui Mihai au hotărât, aşa între ei, să renunţe la şcoală ca mămica să nu se mai plângă că nu sunt bani pentru păpică. Bineînţeles mămica a mulţumit frumos dar nu a acceptat sacrificiul lor.  
 
În nici un caz nu opriţi copilul să execute un voluntariat oarecare din proprie iniţiativă sau iniţiat de şcoală. Din orice muncă ai ceva de învăţat. Dacă copilul tânjeşte la o unealtă de care nu aţi auzit (un ţambal sau un letcon de pildă) nu-l opriţi să şi-o procure. Un hobby face mai mult decât o meserie.  
 
Dacă în copilărie ai respectat munca poţi în cursul întregii vieţi să ai iniţiative utile. Depinde numai de voinţa proprie dacă valorifici sau nu aceea iniţiativă. Din contră dacă, figurat vorbind, ţi-au dus alţii lingura la gură, eşti şi rămâi neom. Fereşte-te de propriile dorinţe care, din păcate, devin întotdeauna realizări şi te duc în final în „beciul domnesc”. Cauza este desconsiderarea muncii.  
 
În concluzie educaţia şi iniţiativa au un factor comun. Acest factor este munca. Voluntariatul, adică efectuarea unei munci sub calificare în scopul „formării mâinii” are un puternic caracter educativ. Există universităţi, de exemplu Bauhaus din Germania care formează arhitecţi, ebenişti, pictori, sculptori şi actori, şi impun studenţilor prin curriculum, efectuarea muncii „de jos”. În primii doi ani de studiu, studentul lucrează zilnic opt ore pe şantier, de regulă pentru construcţiile proprii ca necalificat. În paralel 4 ore zilnic de studiu în arta de a construi o casă, o mobilă, o sculptură, o pictură sau un rol. Toate au un factor comun care poate fi dobândit mânuind mistria. Din al treilea an studentul devine maistru cu răspundere pe şantier şi paralel începe studiul pentru care se pregăteşte căruia îi acordă mai multe ore. Universitatea fiinţează din 1919, şi-a clădit cu forţe proprii (forţa de muncă exclusiv studenţii din primii ani, mijloace financiare exclusiv din creaţia artistică şi teatrală a studenţilor din ultimii ani) toate clădirile necesare studiului şi cazării studenţilor sau a profesorilor lor inclusiv un teatru deschis publicului larg. De menţionat că tot mobilierul folosit în toate clădirile a fost realizat în atelierele de creaţie proprie de către viitorii ebenişti.  
 
Se găsesc oare proşti care să accepte asemenea ruşine? Ar zice studentul tipic român.  
 
Ei bine din 1921, când a fost introdus examenul de admitere, nu a fost nici un an în care să nu candideze măcar 10 pe un loc. Din anul 2000 o condiţie de admitere suplimentară cere ca viitorul student să fi executat cel puţin 1 an pe şantiere de construcţii spre a avea un randament mai bun la construcţiile proprii universităţii. Se pare că există mulţi proşti fără ruşine pe acolo. Aviz asupra mentalităţii omului nou, ferit de Legea Drepturilor (fără îndatoriri). Interesant: prezumţia de nevinovăţie cuprinsă în această lege este pretinsă numai de corupţii învinuiţi. Celalţi (adică corupţii încă neînvinuiţi) habar n-au de ea.  
 
La începutul acestui mileniu au construit în aceleaşi condiţie o monumentală clădire destinată unei expoziţii cu lista şi marile realizări ale absolvenţilor acestei universităţi, culese de pe întregul glob.  
 
Şi nu este unica asemenea universitate. Numai la noi este necesar ca un măturător de stradă să fi făcut zeci de ani de şcoală fără să fi avut în mână o simplă mătură. Şi ce bune erau mai ieri cizmele făcute de un meseriaş care a studiat la Şcoala de Arte şi Meserii după un examen de admitere la care se pretindea „bacalaureatul” de absolvire a patru clase primare. Este adevărat că astăzi spre a lucra la fabrica de tăbăcit piele, care nici măcar nu face cizme, trebuie să fii „dottore” plagiator. Dar mai sunt meserii, de pildă cărător de poşetă, pe care o poţi obţine şi fără 4 clase. Doar coşgocea trenul nu are decât două şi tot dă faliment. Ce ne-am face fără faliţii noştri.  
 
Lipsă de iniţiativă, sau mai simplu de educaţie!  
 
Ce ar fi dacă, din averile recuperate prin judecată de la corupţii dovediţi corupţi s-ar plăti timp de 7 anin salariile actuale ale femeilor care nasc copii vii spre a deveni mame? O condiţie, şi unica, ar trebui să fie alăptarea la propriul sân. Este singura metodă să transformi în mamă o ne-sfântă născătoare. În cei şapte ani următori acestei legi s-ar putea reaproba de către parlament Legea antebelică a Şcoalelor (nu-i greşeală. Cam aşa se numea). Ea reuşea să formeze oameni cu toată ne-reformarea de care este astăzi acuzată Legea Educaţiei in vigoare.  
 
Referinţă Bibliografică:
Educaţie versus iniţiativă / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1730, Anul V, 26 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!