Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1671 din 29 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Clasa 0 sau vârsta 0?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un bebeluş care nu are, încă, un an este numit sugar deoarece nu ştie să ducă lingura la gură. Dar cine l-a învăţat oare să sugă, să se deplaseze când scapă de înfăşare?  
 
Un preşcolar nu ştie să scrie şi să citească. Este normal deoarece arhi strămoşii săi comunicau numai verbal, chiar nearticulat în epoca de copilărie a lor.  
 
Oare preşcolarul ştie mai mult decât să meargă sau să ducă lingura la gură? Politrucii, iertare m-a luat gura pe dinainte, poli-educatorii au constata că un preşcolar trebuie să urmeze clasa 0 spre a obţine elementele strict necesare învăţării scrisului şi a cititului. Nu grădiniţa cunoscută în afara României de mii de ani ci expres clasa 0. O fi mai ieftină o clasă 0 decât o grădiniţă de 3 .. 4 ani?  
 
Există o epocă în procesul de educare numită vârsta 0 şi o alta determinată politic clasa 0.  
 
Ce deosebire sau apropiere este între ele?  
 
Mai acum câteva săptămâni (nu mai mult de 5200) copilul intra în şcoala primară după cei şapte ani de-acasă. Şi avea cunoştinţele necesare să înveţe scrierea şi citirea atât de bine încât la Bacalaureat absolveau peste 80 % din cei care ajungeau până la el. Grădiniţe cu rol educativ existau prin Ardeal şi marile oraşe. Familia rămânea baza educării copiilor preşcolari şi o făcea cu temei. De ce astăzi această educaţie familiară nu mai este suficientă iar copilul, chiar dacă a fost socializat de grădiniţă necesită clasa 0 ca să „cadă” la bacalaureat?  
 
Da! Concluzia este că mamele de astăzi nu mai sunt mame. Sunt „Sfinte născătoare” a odraslelor lor zvârlite apoi în vâltorile vieţii aşa neajutorate cum sunt. Devine necesară o instituţie statală care să se ocupe de ceea ce neglijează mamele. Este oare posibil? De ce nu! Regimul de tristă amintire din care am scăpat acum un sfert de veac a introdus „educarea politică” dintr-al doilea an de viaţă efectivă. Mamele cedau creşei copilul imediat după înţărcare şi puteau astfel să revină în „câmpul muncii” unde le era locul hărăzit de partid. Avea grijă partidul să educe copilul. Practic Partidul şi conducerea statului exprima astfel neîncrederea, nu în capacitatea mamei de a furniza educaţia din cei şapte ani de acasă ci a educaţiei de partid pe care mamele o pot neglija crescând monştrii apolitici sau şi mai rău disidenţi precum ele.  
 
După câteva generaţii în care mamele au fost scutite de dificila muncă de educare a copiilor este foarte greu să-ţi asumi o muncă grea şi costisitoare. Statul PSD-ist nu mai acordă mijloacele puse la dispoziţie pentru educare de PCR, iar mamele nu mai au obişnuinţa şi răbdarea să-şi neglijeze cariera spre a pregăti o fiinţă neajutorată să devină om.  
 
Timp de25 ani mamele au oferit odraslelor lor o dragoste exagerată şi mijloace materiale cât le permit puterile (copilul să nu sufere ce au suferit ele). Dar nici o îndrumare, cum ar fi munca şi respectul pentru cei care muncesc, economia şi simţul gospodăresc. Din contră este cultivat orgoliul odată cu obrăznicia aferentă. „Cine mi-s eu!”. Mas media a cultivat chiar păreri ale unor mame direct deplasate: „Auzi soro, s-o pună pe fiică-mea să culeagă frunze în parc. Ai mai auzit de-o astfel de obrăznicie ?”. Am auzito mai ieri cu urechile mele la televizor şi nimeni nu a ripostat ca la violurile de astăzi.  
 
Consecinţa: copii intrau în şcoală din ce în ce mai puţin pregătiţi dar din ce în ce mai conştienţi de „drepturi” prost înţelese pe care, cică, le-ar avea.  
 
Neavând, mai corect spus neacordând, bani pentru educaţie, statul politic (nu cel de drept) nu mai întreţine creşe şi grădiniţe ci impune clasa 0 care, cică, le înlocuieşte. Oare clasa 0 poate fi eficientă?  
 
Ce înlocuieşte de fapt clasa 0? Simplu, cei şapte ani de-acasă. Şi nu este posibil, oricâtă bunăvoinţă ar putea fi adusă de corpul de educatoare. Başca că acest corp nu a fost pregătit pentru această grea sarcină. Este imposibil ca doi ani de creşă şi 3 .. 4 de grădiniţă să poată fi înlocuite de un singur an de şcoală preşcolară.  
 
Mai constat altă anomalie. Munca nu mai este respectată în statul nostru. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a aprobat şi a proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Redau ca citat Articolul 23 din declaraţie care poate pune probleme de interpretare:  
 
„1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului.  
 
2. Toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.  
 
3. Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială.”  
 
Închei citatul.  
 
Omul are o îndatorire de bază. Aceea de a perpetua specia din care face parte. Asta nu presupune doar ceea ce se înţelege prin SEX ci inclusiv naşterea în durerile facerii şi pregătirea copilului până ce acesta poate beneficia de toate drepturile cuvenite calităţii sale de om. Se include, între altele, hrănirea sa şi a odraslei care se face prin mijloacele obţinute din muncă. În consecinţă munca nu este un drept ci o îndatorire. În art.23 de mai sus au fost incorect plasate 2 cuvinte „la muncă,” cu virgula aferentă, accentuate în extras. Dreptul la muncă este o îndatorire faţă de sine, faţă de familia sa şi faţă de societate în care trăieşte. Este singurul mod care îi asigură omului ca şi animalului hrana cea de toate zilele. Toate referirile la condiţiile de muncă sunt drepturi fundamentale conferite de demnitatea de om în dubla sa calitate de: solicitant şi ofertant de locuri de muncă. Societatea în care trăieşte necesită în dezvoltarea ei plusvaloarea rezultată din munca individului. Nu pot fiinţa drepturile legiferate fără existenţa societăţii statale sau comunale în care omul trăieşte iar aceasta se dezvoltă şi întreţine numai din munca omului. Aşadar ca oamenii ai naţiei, ai comunei, spre a beneficia de drepturile omului amintite, avem obligaţia să asigurăm natalitatea, să muncim şi să plătim impozite către stat şi administraţia locală care ne asigură între altele drumuri, utilităţi şi şcolarizarea odraslelor.  
 
 
 
Pe vremurile când ţărişoarele (cele trei părţi ale României actuale, unite pentru prima oară de Mihai Viteazu apoi de Regele Ferdinand după războiul de întregire al neamului) mai erau conduse de domnitori, femeile îşi alăptau copilul apoi îl educau în perioada celor 7 ani de-acasă. În timpul şcolarizării care urma îl putea ajuta sau nu în acumularea cunoştinţelor, dar erau ferme în ai pretinde să muncească după puterile sale spre traiul comun şi fericit. Nu exista o perioadă numai pentru acumularea cunoştinţelor.  
 
Numărarea de exemplu este o dexteritate care trebuie dată sugarului de mămică odată cu sânul, poveştile şi cântecul de leagăn. Natura a pregătit mămica prin hormonii care au determinat-o să sufere durerile naşterii. Tatăl este dator a pregăti copilul să-şi uşureze munca folosind unelte. Ciocanul, mistria şi coasa sunt unelte cu care copilul trebuie să ia contact de îndată ce înţelege pericolul pe care le pot produce. În fond unealta este sigura entitate care separă omul inteligent de animal. Între unelte se înscriu şi condeiul, ţambalul sau recitarea unui vers. Pictura ca orice altă artă precum şi meseriile tradiţionale precum olăritul, dulgheria sau croitoria sunt munci cinstite prin care omul se întreţine pe sine şi poate ajuta societatea să se dezvolte.  
 
Ţinerea departe a copilului de viaţa grea, chiar şi de oameni răi, nu-l formează pentru viaţă. Priviţi la aroganţa şi tupeul odraslelor oamenilor avuţi. Vreţi ca propriul copil să devină o astfel de fiară? Dacă nu doriţi aceasta puneţi-l la muncă de îndată ce poate depune efortul pretins de ea. O va lua drept joacă aşa cum deprind vânătoarea animalele de pradă.  
 
Vârsta 0 este mult mai importantă decât clasa 0. Sugarul este cel mai conştiincios şcolar. Învaţă de la natură să ducă la gură tot ce-i cade-n mână, să meargă dea-buşilea, să ceară şi să mulţumească. Un zâmbet, un gângurit face mămica fericită şi nu numai pe ea. Vorbirea articulată nu-i un dar al naturii. Ea trebuie învăţată iar familia şi alţi copii o înlesnesc. Şi număratul pe degeţele este deosebit de importantă. Până depăşeşte vârsta 0 copilul poate număra pe o mânuţă. Dacă-l vreţi inginer daţi-vă silinţa să-l învăţaţi să numere până la 10 înainte de doi ani. Altfel va înţelege greu aritmetica. Joaca este o muncă efectivă, nu numai asimilată. În joacă face pătuţul din care s-a sculat, în joacă se îmbracă fără ajutorul bunicii. Chiar şireturile pantofilor pot fi legate tot în joacă.  
 
Sunt lucruri care nu se pot uita. Aveam 8. Eram şcolar de-a doua. De paşti am primit o bicicletă şi bunicul mă ajuta să-mi câştig echilibrul pe fundătura care limita casa, care avea un mare rond. Am căzut zdravăn departe de bunic. Acesta mi-a spus „Vino să te ridic. Lasă bicicleta acolo”. M-am ridicat în două picioare uitând de juliturile sângerânde şi am fugit la el. Bineînţeles că a urmat pansarea cu tinctură de iod usturătoare, dar am avut cu ce să mă laud prietenilor că n-am plâns deloc. Nu se cade unui flăcău!  
 
Dacă mămica se revoltă că, în clasa 0 învăţătoarea îi pune odrasla la munci istovitoare, de ştergere a tablei de exemplu şi că nici să numere n-a fost în stare să o înveţe, pot pe drept să pun la îndoială că mama i-ar fi mamă.  
 
Culmea este că tocmai copii proveniţi din familii „bune” au dificultăţi în clasa 0. Familiile nevoiaşe au odrasle mult mai descurcăreţe. În primul rând nu fug de muncă.  
 
O altă problemă este capacitatea de ascultare, adică acordarea atenţiei unui terţ vorbitor. Asta se învaţă la vârsta 0 nu în clasa 0. În clasa 0 este mult prea târziu, practic imposibil. Un copil incapabil să asculte ceea ce spune un terţ este lipsit de posibilitatea de a acumula cultură. Oamenii avuţi spun despre copii lor care nu-şi pot concentra atenţia că ar fi suferinzi, o boală incurabilă care TREBUIE acceptată. Nimic mai NE-adevărat. Acei copii nu au avut o mamă care, odată că sânul hrănitor să le ofere o mângâiere, o povestioară un cântec de leagăn. Dacă copii au mămici normală care le condiţionează prăjitura săptămânală strângerea jucăriilor, prima muncă utilă, copilul va fi om de omenie începând cu prima zi de şcoală.  
 
Nu ştiu dacă educatoarele de grădiniţă au, în pregătirea lor, noţiunea de ascultare şi o exercită prin povestirea activă a diferitelor naraţiuni în versuri sau proză. Garantat că învăţătorii clasei 0 nu acordă atenţie acestui element primordial adică atragerea şi menţinerea atenţiei copilului prin nararea activă a elementului de comunicat. Copilul, ascultând atent, conlucrează cu inconştientul său care diferenţiază în memoria de durată elementele cunoscute de cele noi. Nu şi dacă scrie cuvânt cu cuvânt ce spune profesorul. De fapt această acţiune este un plagiat. Nu poţi scrie ce ai auzi, nu ai timpul fizic necesar oricât de bun ai fi la caligrafie. În clasa 0 nu se învaţă stenografia. Mai bine memorezi. După înţelegerea unei idei poţi să o notezi pe scurt cu expresii proprii. Dese ori chiar şi profesorii plagiază dacă, în loc de a preda lecţia, o citesc din manual.  
 
Există mai multe şcoli de pedagogie. Cele mai bune, după părerea mea, pun bază pe muncă, respectul reciproc între catedră şi elev precum şi pe captarea atenţiei ascultătorului. Nu am remarcat nici unul din aceste criterii la desele reforme care reformează reformele tocmai reformate. Este posibil oare ca la fiecare 2 ani să se schimbe toată educaţia la voia ministrului? Chiar dacă acesta revine pe scaunul ministerial a N-a oară, dar cu noi concepţii politice ale noului şef de partid?  
 
Oare de ce mai există facultăţi universitare de pedagogie dacă absolvenţilor nu li se permite să aplice ce au învăţat? După „curriculum-ul” ministerial amănunţit la extrem şi teme de examinare „unice” cu răspuns bătut în cuie, şi un analfabet poate fi chiar şi profesor universitar. Nu există doi oameni care să facă o recenzie identică de pe una şi aceeaşi operă a lui Jules Verne. Iar pedagogii politici impun unui milion de elevi să dea simultan răspunsuri identice. Un principiu pedagogic de bază precizează că răspunsul celui examinat trebuie să fie scurt, cuprinzător şi cu expresii proprii. Un eseu cu alte cuvinte. Dacă oblig întreaga clasă să dea un răspuns identic la aceeaşi întrebare oblig de fapt pe toţi să plagieze. Nici de mirare dacă însuşi primul ministru a devenit „dotorre!” pe o teză plagiată. Profesorii de toate gradele plagiază aplicând întocmai curricula iar elevii, având acces la răspunsurile standardizate prin internet sunt invitaţi direct să plagieze (să înveţe răspunsurile pe dinafară nu să le înţeleagă cum ar fi normal).  
 
Rolul şcolii, implicit şi a clasei 0, este să ofere elevilor posibilitatea de a absorbi cultură în mod sistematic. Nicidecum să tocească pentru o notă care nu le poate caracteriza viitoarea cariera. Pentru aceasta este necesar ca ei să înţeleagă ceea ce le-a fost predat nu să memoreze întocmai. Educaţia, adică pregătirea învăţăcelului pentru asprimile vieţii în condiţii de socializare cât mai corecte începe cu vârsta 0 nicidecum cu clasa 0. Cum necesităm învăţători pentru clasa 0 încă nepregătiţi, ne vor trebui în scurt timp mame care să înceapă educaţia de la vârsta 0 a propriilor copii oferindu-le sânul, atenţia şi povestirile atât de necesare dezvoltării lor.  
 
Noul Preşedinte a ţării a fost ales de popor spre a pune STOP întregii activităţi politico educative şi a lua TOUL de la CAPĂT. A fost sloganul său electoral acceptat larg de întregul popor cu toate furturile de voturi efectuate de susţinătorii şi a actualului sistem de învăţământ. Sper că peste 10 ani domnul Preşedinte Johannis, de pe acelaşi înalt scaun, va saluta călduros mamele care reuşesc să educe odraslele în cei 7 ani de-acasă şi va desfiinţa clasa 0 intrând în numărătoare normală care NU INCEPE NICIDECUM CU 0 ci cu 1, iar toţi elevi, de ce nu şi profesorii lor, vor răspunde printr-un eseu bine gândit la orice întrebare de examen.  
 
 
 
Apropo: telefonul mobil a desfiinţat apriori un procedeu folosit în trecut de elevi: fiţuica. Această fiţuică este un mijloc perfect de fixare a cunoştinţelor, nu neapărat pentru „reamintirea” lor pe furiş pe durata examinării. Astăzi fiţuicile constituie un mijloc ilicit de îmbogăţire ale unor întreprinzători care le distribuie în scopul furtului la examen. Profesorii ar trebui să stimuleze redactarea unor cât mai scurtă şi edificatoare descrieri a temei tocmai predate. Elevul ar fi astfel obligat să „asculte” lecţia predată nu să o scrie la dictare, plecând astfel cu lecţia învăţată. Nu este un principiu nou. Din contră nou este pretenţia unor profesori şi în general a unor şefi ca subalternul să scrie întocmai „preţioasele perle pronunţate!” Eu numesc asta dobitocie politică deoarece provine din „preţioasele indicaţii” ceauşiste.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Clasa 0 sau vârsta 0? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1671, Anul V, 29 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!