Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1643 din 01 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Două grade de libertate şi un prieten
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se schimbă calimera 
  
Se uitau unul la altul realizând că în fapt se jucau cu vorbele. Nici unul nu exprima ce gândea. El o dorea cu adevărat dar „cu forme legale”, Şi ea dorea din suflet să i se dea. Dar tot cu acele „forme legale” Iată cum „formele legale” complică viaţa în comunităţile mai mici în care se mai respectă. Orăşenii au pierdut de mult aceste bune obiceiuri. Să le fie de bine! 
  
Anica se duse în cabină şi reveni după câteva clipe bune într-un costum de baie mini şi cu două sanvişuri uriaşe. Le-au păpat cu poftă apoi au sărit în apă direct de pe puntea provei. Înotau bine amândoi şi au început să se hârjonească în bălăceală 
  
Reveniţi pe barcă, ea s-a întins la soare pe provă iar el a prins vântul în velă şi a reînceput lina alunecare pe limpezile ape din care tocmai au ieşit. Tolănită comod pe cearceaful adus special de Ionel care s-a întins şi el alături, expunându-se amândoi razelor solare. Ionel, duios, i-a luat în mână codiţa neagră îngrijit împletită. 
  
- Dă-mi voie să bat şeaua ca să înţeleagă iapa. 
  
- Adică? Spuse ea pe un ton şugubăţ şi continuă: „cosiţa mea este şeaua?” 
  
- Cum ai ghicit? 
  
- Şi ai vrea să mângâi alte părţi? 
  
- Eşti ghicitoare sau îmi citeşti gândurile? 
  
- Ei bine îşi pun la dispoziţie tot părul. Restul poate fi mângâiat numai de soare. 
  
Ionel întinse totuşi mâna spre pulpiţa cea mai apropiată la care ea ripostă: 
  
- Nu ai chiar nimic de făcut ca să nu mai insişti cu ce nu se poate? 
  
- Dacă am ajuns la „nu se poate” am făcut un pas înainte. Mai acuşica te voi auzi: „mâine, azi nu se poate” iar când o fi mâine să-mi pici în braţe. 
  
- Când o fi mâine! Termină şcoala, fă-ţi cele câteva luni de armată apoi te primesc în cuibuşorul meu. 
  
- Pe viaţă? Doar nici nu ţi-am cerut mâna, mândră Eugenia. 
  
- Mă cheamă Anica. Ai şi uitat? 
  
- Citam din „Contele de monte Cristo” 
  
- L-am citit pe Dumas. Dar nu mi-a căzut fisa. Te iert. 
  
Şi soarele se deplasa pe ruta sa, ca şi barca, savurând liniştea instalată în timp ce mâna lui obraznică căută alte locuri încă incomplet bronzate. Anica suportă eroic un timp apoi întreabă oarecum retoric: 
  
- Unde ne duce vântul? 
  
- Departe de lumea care agreează costume de baie ca cel de pe tine. Ai dori o anumită destinaţie? 
  
- Nu neapărat. Dar aş prefera să pilotezi tu barca. 
  
- Nu ai încredere în pilotul automat? 
  
- Nu. Dar având mâinile ocupate ai mai puţine şanse să-mi faci un bebeluş. În ţinuta asta mă simt mai mult decât goală, iar privirea ta mă bronzează în roşu aprins. 
  
Ionel se scoală cu regret şi se duce cuminte să preia cârma. Ea se perpelea când pe-o parte când pe alta, nejustificat de des pentru o uniformă bronzare. Cu o privire îngrijorată Ionel o întreabă: 
  
- Te simţi rău? Suferi de ceva? Poate o insolaţie? 
  
- Da! Nu mă simt bine în pielea mea. Spre aţi intra în voie încerc să intru-n pielea orăşencei care poartă acest simulacru de costum. In satul nostru nu aş îndrăzni să apar în el la scăldat. Aş fi alungată pe drept cu pietre. 
  
- Cine te opreşte să-l dezbraci? Nu mai ai secrete de dezvăluit. 
  
- Tocmai aici stă problema. Ai văzut prea mult din corpul meu, iar o parte din mine se ruşinează. Pe de altă parte tu te-ai obişnuit să te ţii cu orăşence încălţate care-şi oferă sau chiar îşi vând trupul şi favorurile. 
  
Ionel iritat şi îngrijorat de-odată dă să se scoale şi scapă cârma din mână. Barca se înclină periculos iar vela începe să fâlfâie. Nici Anica nu a rămas nepăsătoare. A sărit imediat pe băncuţa ei de „balast” şi a întrebat în ce parte să tragă vela. Executând corect comanda şi cu cârma restabilită pentru parcurs, barca şi-a revenit şi a reînceput să plutească lin. Ionel a cuplat pilotul automat şi s-a aşezat lângă ea în cocpit. După sperietura trasă Anica parcă a devenit alta. A dat jos de pe ea costumul de baie rămânând goală goluţă aproape lipită de Ionel. 
  
- Na! Asta vrei. Ia-mă pe tavă. Nu ne mai periclita vieţile. 
  
Ionel a intrat în cabină, a cules bluza şi şortul ei şi i le-a adus ajutând-o să se le pună pe ea. Ea s-a simţit mai bine dar a apucat-o un plâns cu sughiţuri. Ionel i-a tras capul pe umărul său şi strângând-o în braţe aşteptă să se liniştească. Criza a trecut şi a răspuns maternei mângâieri cu un mic pupic. 
  
- Cea fost in fond? Ce s-a petrecut în tine. 
  
- Tranziţia în orăşeancă. Sa terminat. Pot de acum să mă comport aşa cum doreşti tu de la ele. Dar ce-ţi veni să ne sinucizi? 
  
Ionel căută în cabină o băutură întăritoare nealcoolică. Le-ar fi făcut bine amândoura. O găsi şi, revenind lângă ea desfăcu prima doză şi i-o oferi. L-a băut pe nerăsuflate. La fel a făcut şi el. Abia pe urmă a răspuns întrebării formulate: 
  
- Crezi că ţin într-atât să-ţi fac un bebeluş încât să pun bărcuţa în pericol? 
  
- Obraznicule. Ar trebui să te urechesc cum na-nvăţat mămica. 
  
- De ce? 
  
- Fiindcă n-o faci! 
  
- Adică cum? Doreşti acum să atentez la pudoarea ta, virgină fiind? Tu însuţi susţineai că o fată spune NUuu cât timp e fată. Şi tu mai eşti. 
  
- Dar vreau să fiu orăşeancă! Vreau, trebuie, să mă încurc cu tine cum se spune pe la voi în oraş. 
  
Ionel pufni într-un râs sănătos şi o luă în braţe. Anica se lăsă îmbrăţişată şi răspunse chiar la sărut cu mult foc. Un peşte în zare le-a atras atenţia sărind după o gâză deasupra apei. 
  
- Tu m-ai sărutat sau orăşeanca? 
  
Uitându-se galeş la Ionel, Anica evită răspunsul şi schimbă voit vorba. 
  
- N-ar fi cazul să prindem unul pentru cină? Cred că marinarii-şi umplu aşa timpul de prisos. 
  
Ionel vizitează din nou cabina şi revine în cocpit cu o mare undiţă cu mulinetă şi o cutie cu momeli. Deschizând cutia perorează profesional: 
  
- Asta-i pentru crap, aceea pentru ştiucă iar cealaltă pentru somn. Pe care o alegi? 
  
- Eu aş opta pentru somn, dar în acelaşi pătuţ îngust cum este. Prinde tu peştele pe care-l vom mânca cu maioneză. Pe cel mare îl ai deja în plasă. Mai trebuie doar să-l deflorezi. 
  
Ionel rămase stupefiat. Unde mai este Anica lui cu care-şi permitea glume fel de fel chiar dacă o simţea roşie ca focul din timiditate sau sfială? Avea alături acum un robot. Mai bine spus un avatar într-o nouă lume. Pregăti totuşi cârligul ,în care prinse o momeală de ştiucă şi le aruncă în larg de la pupa bărcii. Greutatea special ataşată ducea cârligul spre fund, iar când mulina se reîntorcea la suprafaţă. Anica urmărea înclinarea firului care dădea imaginea adâncimii la care se afla momeala. Cauza era evident plutirea cu viteză rezonabilă a bărcii dată de un vânt cuminte. 
  
Tăcerea aşternută a făcut-o pe Anica să roşească. Se ruşină de cuvintele tocmai spuse. Ionel da din coadă. Jucăria nu se stricase încă. Dar trebuia să fie mai atent. 
  
- Ce zici vine somnul? Încercă Anica să repare gafa făcută 
  
- Am optat pentru ştiucă. Cred că a muşcat. 
  
Într-adevăr înclinarea firului nu corespundea adâncimii momelii iar vârful undiţei se îndoia vizibil. Mulinând de zor Ionel o roagă să aducă din cabină plasa pe care o scosese pe masă. Îi dădu apoi undiţa şi coborî treapta din spatele parapetului spre a scoate peştele. Era o splendoare de ştiucă de aproape două kg. 
  
- Tocmai bună să ne sature. E rolul tău să-l fierbi. Să te ajut la curăţat? 
  
- „Nu! Asta-i treabă de Anica. Numai orăşencele încălţate se tem de solzi.” Şi răspunse galeş la pupicul meritat. 
  
- Ai mirodeniile necesare aromării în dulăpiorul de deasupra sticlelor cu tărie. 
  
- Am şi eu verdeţurile de ornat în rucsac. S-a gândit mămica la această alternativă. 
  
Soarele începea să vopsească-n roz micii norişori care pătau orizontul. Era o vedere splendidă pe imensitatea de apă. Anca termină repede cu oala pusă la fiert şi veni lângă Ionel să admire privelişte, într-adevăr de neuitat. Stăteau aşa contemplativ unul lângă altul, când Anica îi luă mâna şi i-o puse pe coapsa ei caldă cu o privire care cerea un sărut de mulţumire. Era o invitaţie făţişă mai ales că ştiau amândoi că sub şort nu se mai afla nimic iar şortul foarte larg permitea … 
  
- Parcă mă rugai cândva să opresc pilotul automat ca mâinile să nu devină obraznice. 
  
- Era Anica nu eu. 
  
- Dar tu cine eşti ? 
  
- Păi orăşeanca pe care ţi-o doreşti goală cum tot insinuai. Na! Ai ocazia să-i străpungi himenul. De ce nu te grăbeşti. 
  
- A cui himen, a lui Anica? Ce se va face ea întoarsă în sat pângărită? Ai exemplul Violetei 
  
Începu să plângă înfigându-se în umărul lui Ionel. Apoi, ferm, puţin liniştită, bătu cu piciorul în prag de răsună toată corabia spunând: 
  
- Nu mai vin acasă. Rămân cu tine la oraş şi trebuie să joc un rol pe care mai trebuie să-l învăţ. Culege-mă. Te rooog! 
  
- Dar sunt în vacanţă. În sat la părinţii mei unde voi reveni definitiv de îndată ce termin şcoala. Ce te vei face cu opinia publică acolo dacă nu te mai apără nici mămica ta? 
  
Hohotele de plâns reveniră iar capul ei se sprijini pe umărul ocrotitor. Fără să realizeze efectele Ionel strânse pulpiţa pe care se mai afla mâna. Fata tresării apoi, galeş, întrebă: 
  
- Ce este de făcut? 
  
- Păi să mergem la masă că a fiert ştiuca şi prăpădim gazul de pomană. 
  
Strângând-o drăgăstos în braţe o ridică de pe băncuţă şi au purces amândoi braţ la braţ spre peştele care se dorea mâncat. I-au îndeplinit dorinţa după ce a fost presărat cu mărar şi leuştean în baia de maioneză. Cum peştele dorea apoi să înoate au ciocnit două păhăroaie de vin bun. O sticlă întreagă nu a ajuns să le umple aşa că au trebuit să măsoare cu centimetrul ca împărţirea să fie frăţească. Si aşa s-au mai limpezit puţin apele. După masa împărătească şi-au băut cafeluţele în cocpit pe băncuţele de „balast”. Au folosit busola ca măsuţă ca să aibă mâinile libere. Dumnezeu ştie pentru ce. Sub şort păsărica ei goală tot mai tremura în frig. Dar se obişnuise aşa. De mai mult de 18 ani tot fără colivie a trăit. Era apărată numai de cutumele comunei şi bună-credinţă. 
  
- Şi zici că avem două grade de libertate? începu Anica sporovăiala 
  
- Nu noi ci barca faţă de vânt Vrei să facă, nişte opt-uri să-ţi dovedesc? 
  
- Aş prefera la nani. Dar încălzită de tine. De ce n-ai luat şi tu o barcă cu pat matrimonial? 
  
- T ai ales-o 
  
- Nu eu ci Anica. 
  
- Sună cam a „două grade de libertate. Tu adică eu, sau Eu adică tu! Tu orăşeanca sau tu Anica cum discutaţi între voi când luaţi o hotărâre? 
  
- Încurcate vorbe. Ştiu doar că doresc să-ţi împlinesc dorinţele. 
  
- Şi ce crezi că-mi doresc? 
  
- Himenul meu Mi l-ai cerut de când am plecat de acasă. De ce te sfiieşti acum? 
  
Se uitau galeş unul la altul de parcă se mâncau reciproc. O clipă, cu privirea ochi în ochi, păreau că au ajuns la numitorul comun. Şi-au dat un pupic de zece mile. Un gând obraznic l-a fulgerat pe Ionel. „Bine că a rămas orăşeancă şi nu orăşean. Ce m-aş fi făcut dacă în tranziţie s-ar fi crezut băiat şi mi-ar fi oferit, în consecinţă, funduleţul”. Zâmbind, a exteriorizat: 
  
- Eşti încă dificilă pentru „două grade de libertate.” Cu toată erudiţia pe care ţi-o respect. 
  
- Să trăiţi domnule Căpitan. La ordin! Vă pot face şi bebeluşi dacă ordonaţi. 
  
- A dracului ţigăncuşa. A oferit burtica la scărpinat dar tot muşcă. Sunt eu Ionel, întâmplător comandant de ambarcaţiune. In această calitate pot da certificate de căsătorie celor care le solicită şi chiar binecuvântarea nupţială în numele Domului Dumnezeul nostru. Din păcate numai în apele internaţionale care sunt prea departe de noi. Dă-mi voie să iau o duşcă în cabină. Te voi aştepta acolo un oricare din cele două grade de libertate te-ai afla. 
  
- Cred că mi-ar servi şi mie o duşcă. Gata! Te suport cum eşti. Căpitan sau simplu prieten. Parcă aşa se zice la oraş când o fată se înhăitează cu un băieţel. Suport chiar mângâierile respinse astă noapte. 
  
Zicând aceste vorbe s-a cutremurat. A retrăit toate încercările lui de a ajunge la poalele cămăşii de noapte, apoi s-a limitat să pipăie zona inghinală peste ea. Se frământa excitată şi puţin ar mai fi trebuit ca să i se dea aşa virgină cum era. A întins şi ea lăbuţa să pipăie dacă avea cu ce duce la cap „operaţia”. Peste nu sub. Era mai greu să dea jos pantalonii de pijama. Ridicare cămăşii de noapte este mai practică. De aceea o poartă şi fetele de măritat. Cine ştie. Poate cineva va reuşi să o ridice cât trebuie. 
  
Reintrând în cabină Ionel pune dint-o sticlă din bufet un drink tare cu gheaţă în două păhărele în timp ce ea se dezbrăca de bluză şi şort.. Apoi se dezbracă şi el în slip. Se aşeză lângă ea pe pat şi-i oferă unul. Au ciocnit api s-au sărutat înainte de al da pe gât. Un sărut languros de s-a topit toată gheaţa din pahare. 
  
- „Cred că mi vene bine această duşcă” şi o dădu pe gât dintr-un foc după care se zgribuli toată. „Gata! Te suport cum eşti. Căpitan sau simplu prieten. Parcă aşa se zice la oraş când o fată se înhăitează cu un băieţel. Hai la treabă!” 
  
Ionel a rămas stupefiat cu păhărelul plin în mână. Până să ia o hotărâre a dat păhărelul pe gât, să-i vină puterile. Apoi a început să se ocupe de fetiţă cu atitudinea de mare cuceritor. Observă totuşi că fata se apăra involuntar fără însă a remarca naturala reticenţă. Cert, juca un rol împotriva firii şi nu era ajutată de talent. După ce o mângâie obsesiv rup-se tăcerea aşternută: 
  
- Am uitat să-ţi spun că puştoaicele sunt în larg sirene. Cântă frumos, te îmbie dar dacă pui mâna dai de coada de peşte. Uită-te la picioruşe. Nu vezi coada care ţi-a crescut? Cum să-ţi fa copilul dorit? 
  
- Prostule! Profită de vraja care m-a cuprins dar deflorează-mă totuşi cu milă. 
  
- Crezi că n-aş vrea? Uite, te mângâi pe coapse şi dau de solzi. Doar sânii tăi îmi sunt accesibili, nu mă ating de ei ca să nu te excit. 
  
- Parcă mă doreai cândva. Ce-ţi veni aşa deodată? Ce nu-ţi place la mine. 
  
- Că nu mai eşti tu Anica, sfioasa ţărăncuţă. Joci rolul unei orăşence încălţate dar nu ţi se potriveşte. Are şi dubla libertate limitele ei. Arăţi de parcă, peste noapte ai devenit din fată băiat. Se poartă la oraş. 
  
Anica era în dilemă. Oare are în faţă un orăşean sau pe Ionel cu care s-a jucat în ţărână toată copilăria? Poate exista posibilitatea ca el să fi rămas cu demnitatea de cetăţean al sătucului în care s-a născut deşi a trăit ani buni în splendorile reclamei comerciale din oraşe în care şi fetele sunt o marfă. 
  
Sta acum goală în faţa lui şi nu vedea nici o reacţie că ar dori-o. Era totuşi ceva putred prin Danemarca cum a constatat şi Hamlet. Dar ce? 
  
- În păduricea de nuci m-ai vrut cu adevărat sau te jucai doar cu sentimentele mele? 
  
- Te-am vrut dintotdeauna, Dar dacă acceptai aş fi lut-o în glumă. Fără binecuvântarea cerească nu are nici un farmec. Cu tine nu este vorba de-o noapte, de-o oră. Dacă o facem este pentru toată viaţa. Copii noştri trebuie să aibă părinţi cerţi nu de ocazie. 
  
- Dar te vreau şi eu. Simt că virginitatea este o povară. Scapă-mă de ea. Uită-te la mine, mai este destulă lumină. Sunt eu în carne şi oase fără adausuri. Serveşte-te! Ai la dispoziţie tot ce am. 
  
- Aşa nu te vreau. Nu înţelegi fetico că te iubesc? Te iubesc ca Eminescu pe Veronica sa. Ce ar fi ajuns opera lui dacă Veronica ceda? 
  
- Şi vrei să iubeşti veşnic un idol? Uite am coborât de pe soclu. Întinde măna şi mă ai pe tavă. 
  
- Dragă sireno, m-ai fermecat, te-aş iubi dar mă zgârie solzii tăi. 
  
- Nu sunt sirenă. Uite pot desface picioarele, mă pot deschide pentru tine. De ce mă respingi? 
  
Dar picioarele au rămas pudic unite în coadă de peşte. Nu decăzuse într-atât. 
  
- Te-a încălzit soarele prea tare. Mâine vom face o escală să-ţi cumperi o pălărie să nu te mai bată soarele la cap. Tot va trebui să înveţi ce ştiu şi eu din mânuirea velierului. Dacă ţii neapărat vom lua la bord un vlăjgan pe gustul tău ca să te dezvirgineze. Altfel trebuie să aştepţi să termin armata. Aş prefera însă să fiu eu acela când soarta mi te va prezenta în colivia pe care ţi-am cadorisit-o. Ţi-am spus atunci când vreau să o văd pe tine. Ţi-aş dezbrăca-o cu plăcere dacă aş vedea-o pe tine. 
  
Anica a rămas fără grai. Îşi mai aminteşte el, de insignifiantul dar pe care i l-a făcut? La ce serveşte în fond o cârpă, chiar brodată de-ar fi? Nimeni nu poartă aşa ceva, gândi ea şi se cutremură. Probabil am făcut o prostie concluzionă ea în final. Poate a fi orăşeancă se rezumă numai la purtarea chiloţilor. Si noaptea. Poate! 
  
- O am la mine ca pe un dar de neuitat. Mi-o dezbraci dacă o pun pe mine? Am tot aşteptat aceea clipă. 
  
- Şi de ce renunţi acum la ea? 
  
- Nu ştiu. Dar parcă aş dori din suflet să devin soţia ta. Şi tu vrei să mă faci orăşeancă! 
  
- Păi de unde ştii că nu ai suportat decât un greu examen. Crezi că te-aş fi deflorat astă noapte dacă mişcai măcar un deget în favoare? 
  
- Nu am făcut-o. Nu ştiu de ce. 
  
- Nu zic că ai pierdut ocazia. Cel mult discuţia de astăzi s-ar fi purtat ieri. Nu eram eu în stare să-mi pângăresc propria soţie. 
  
- Cu alte cuvinte te consideri soţul meu? 
  
- Încă din copilărie. 
  
Lovitura de graţie. Cu adevărat a dat-o gata. E cert. Sunt făcuţi unul pentru altul în sătucul lor cu toate avantajele şi dezavantajele sale. La ce mai serveşte transformarea ei în orăşeancă? Dar de himen tot ar vrea să scape. Acum nu-n noaptea nunţii. Vrabia din mână … 
  
- Şi eu te am de mult în suflet, dar mi-am păzit corpul pentru tine. Dacă mi-ai fi spus că mă iubeşti aş fi fost de mult a ta. Fizic vreau să zic deoarece psihic cred că ţi-am cedat de-un veac şi jumătate. 
  
- Încap doi în acest pătuţ? 
  
- Doar unul peste altul ceea ce nu ar fi rău conchise Anica. 
  
- Bine! Îmbracă-ţi colivia. Dacă reuşesc să ţi-o dezbrac ţi-am pecetluit soarta 
  
- Şi dacă nu, căci mă voi apăra cu puterea timidităţii naturale care mi-a revenit? 
  
- Am pierde doar o zi. Mâine vom restitui barca şi-n drum spre casă depunem actele pentru căsătorie. 
  
Un nou şoc a completat şirul. Are omul gânduri serioase. Abia acum a observat că farmecele, nurii, cu care-l tot îmbie nu au avut absolut nici un efect. Nu are ea experienţă, dar slipul nu acoperă şi imaginaţia. Abia când veni vorba despre colivie a observat o activitate sub el. Şi acum, tam nesam aduce vorba despre acte. Dintr-o dată realizează că Ionel nu o duce cu vorba. Pe de altă parte şi-a recăpătat încrederea în propriile forţe care o leagă activ de Ionel. Gluma şi simpla cochetare reînvie în mintea ei 
  
- Aaaa! Cum rămâne cu cererea în căsătorie? Încă nu am spus da! 
  
- Vei spune în faţa popii. 
  
- Atunci pofta-n cui. Nu mă mărit cu-n srăinez chiar dacă nu este decât temporar orăşean. 
  
- Ce alternativă îmi rămâne? 
  
- În genunchi! 
  
- În faţa unei sirene? Stai să-ţi fac o poză cum arătai la acceptarea măritişului. O s-o afişăm mare, la primăria din sat. 
  
- Dacă apari şi tu în genunchi totul este în regulă. Fă poza. 
  
Şi poza se făcu, în mai multe poziţii care de care mai languroase dacă un nud poate fi languros. Chiar şi cu sunet să se audă jurământul de fidelitate. Puteau în sfârşit să treacă efectiv la treabă. Ce mai, poate vine barza mai devreme, dar numai cu câteva săptămâni. Se poate ascunde satului acest minuscul defect. 
  
Dragoste cu peripeţii 
  
- Îmbracă colivia. Şi mai pune ceva pe tine. S-a făcut frig afară. Trebuie să ancorăm de noapte cu lumini regulamentare. 
  
Spuse Ionel îmbrăcând o jachetă din piele, de marinar. 
  
- Ştii unde suntem? 
  
- Vom afla mâine pe harta electronică. Acum avem ceva mai bun de făcut. 
  
Au făcut apoi toate manevrele de ieşire de sub vânt şi ancorare. Le-a luat mai mult de o oră. Au aprins toate luminile regulamentare şi reveniţi în cabină, au luat o masă frugală cu bunătăţi din rucsac şi s-au desfătat din belşug din sticlele găsite în bufet. 
  
S-au culcat în acelaşi pătuţ cam îngust pentru doi. Jocurile de dragoste au început ca în glumă. Când au devenit mai serioase iar colivia era apărată şi cu dinţii, două braţe vânjoase au cuprins-o iar chiloţeii atacaţi pe la spate au trecut obstacolul funduleţului ei, refugiindu-se pe picioare Calea astfel deschisă a creat momentul culminant care le-a umplut toate simţurile. 
  
Un soare strălucitor i-a trezit. Prin hublouri razele învăluiau două trupuri complet nude strâns îmbrăţişate. Făcând ochişori a durat puţin ca să-şi dea seama ce se-ntâmplă cu ei. Anica a simţit sub ea ceva umed. A sos prosopelul de protecţie dar acesta nu avea pete de culoare pe el. Între timp Ionel s-a aşezat pe patul vecin şi o mânca din ochi. Ducând mâna spre locul unde ar fi trebuit să fi zburat fericită păsărica scăpată din colivie a exclamat surprinsă. 
  
- Este acolo. 
  
- Ce este acolo? Ce se-ntâmplă cu tine scumpă soţioară. Ai suferit? 
  
- Nicidecum. Şi mai sunt cum m-a făcut mămica! 
  
- Ai doar impresia. 
  
Apăsând-ui uşurel coapsa, sub privirea ei îngăduitoare, apărea tot mai limpede o păsărică sănătoasă care adu-se energic la viaţă pe aceea opusă ei. 
  
- Spunem-i ce minune ai făcut. Te-am simţit în toată fiinţa şi am avut clipe de neuitat 
  
- Doamne Dumnezeule. Reţin că înainte de a adormi am intrat cu tine printre îngerii raiului. Cum am ajuns acolo fără să deschid calea? Am visat oare? 
  
- Habar n-am. Şi eu mi-amintesc că am adormit fericită cu o împlinire pe care niciodată nu am mai simţit-o. Nu vrei să mai încercăm odată? Poate lămurim misterul. 
  
Ionel nu aşteptă altă invitaţie. Fără s-o pupe măcar se apucă de treabă dar sub ochii larg deschişi ai ambilor. Păsăricile se apropiară, apoi la exercitarea presiunii moderate una alunecă peste cealaltă strivind un mic deluşor care sta în cale. A repetat de mai multe ori operaţia nereuşită alunecând de fiecare dată până ce, pe blăniţa ei a apărut o pată albă şi ambii s-au simţit în ceruri. Abia atunci a apărut necesitatea să se strângă în braţe cu nesfârşite pupături. 
  
„Dumnezeu nu ne permite deflorarea înaintea binecuvântării. Dar ne-a dat din belşug fericirea cuplării” îi şopti ea la ureche. Ionel, mai pragmatic, îi şopti: „Vom avea de lucru, nu glumă, în noaptea nunţii”. Nici îngerii cerului nu aveau voie să audă aceste şoapte. 
  
- Crezi că asta este cauza? 
  
- Bineînţeles! Brunet-o. 
  
- Deci ai avut blonde în această situaţie? Craiule! Te-ai trădat. 
  
- „De ce te miri? Satul este mare.” Explodă Ionel amuzat de logica ei. 
  
Se simţi deodată goală în faţa întregii clase. Răspicat îl trimise la baie apoi se îmbrăcă sumar. Găsi chiar colivia prin cearşaf. A pus-o pe ea cu nespusă fericire. Accesul de gelozie a trecut cum a şi apărut. Ce efect are o simplă „colivie pentru păsărica” să nu-i zicem chiloţel. 
  
Întoarcerea 
  
Întors de la baie o întrebă: 
  
- Mai poate funduleţul acesta să devină balast? Şi o îi dădu o palmă prietenească pe poponeaţă. 
  
Roşie ca cerul la apus de soare, căci răsăritul nu-l apucaseră, sfioasă se lipi de el şi îi şopti la ureche: 
  
- Ai simţit-o? 
  
- Ce? 
  
- Colivia! O voi purta zi şi noapte căci simt că mă leagă de tine. 
  
- Bine! Apoi şoptind la ureche drăgăstos: Îţi voi lua un set în care pe fiecare este scrisă ziua săptămânii. Şi chiar devii orăşeancă purtând-ul. Se cheamă chiloţei. Vor apăra cuibul puilor noştri după ce păsărica va zbura. 
  
- Tocmai intuiam că atât timp cât îi port sunt legată de tine. Dar de ce nu mi-a spus mămica acest amănunt? 
  
- Aşa ceva nu se spune. Nu permite pudicitatea. Este ceva normal similar cu sfiala dar se referă la zona intimă a corpului şi lenjeria care o îmbracă. Doar n-o să spui colegelor că-i porţi cum nu vei povesti nici ce-am păţit amândoi astă noapte. Mi-ai mai arătat păsărica cu ani buni în urmă când ţi-am arătat-o şi eu pe-a mea. Tot ceva normal cât timp aparatul de procreat mai era în fabricaţie. 
  
Se roşit şi mai tare, dacă ar fi posibil şi-l strângea pe Ionel strivindu-şi sânii de el. O sărută drăgăstos apoi completă instrucţia morală cu: 
  
- Este şi va rămâne secretul nostru. Numai al nostru. Toată viaţa. 
  
- La noi în sat? 
  
- Bineînţeles. Ce motiv am avea să ne părăsim părinţii, colegii, rudele şi prietenii? 
  
- Deci nu ai devenit orăşean odios cu purtări inumane? 
  
- Nu-i critica atât de aspru. Au moravurile lor cu care trebuie să-i acceptăm deoarece ne asigură multe bunuri de care avem nevoie cum şi noi le asigurăm păpica. Apropo de păpică să luăm ceva în gură ca funduleţul să redevină balast. Sper că-l mai pui la dispoziţie chiar îmbrăcat cu colivia. 
  
- La ce a servit tot chinul moral la care m-ai supus? 
  
- La lecţia administrată acum. Crezi că a fost prea mult? 
  
- Nimic nu ne putea lega mai strâns. Hai acasă! Încheie ea discuţia. 
  
Au păpat consistent apoi au aflat pe calculator drumul de întoarcere care a fost predat pilotului automat. Mai trebuiau doar să capteze vântul în velă şi pentru asta aveau de lucru nu glumă. Anica nu era chiar aşa de grăbită încât să folosim motorul. Aveau ore bune de petrecut în doi şi începutul lor a fost o bălăceală în apa răcoroasă deoarece soarele abia se făcea simţit. În trei timpi, acum versaţi, au scos vela din vânt apoi ea s-a repezit în cabină să-şi pună hulitul costum de baie. Când a reieşit pe punte Ionel a îmbrăţişat-o ca să-i spună la ureche? 
  
- Trebuie să fi orăşeancă? Nu-i mai bine ca-n apă să rămâi sirena mea dragă? 
  
- Adică mă vrei din nou nudă? Pentru ce, doar m-ai avut şi-ţi aparţin. 
  
Sub privirea lui dojenitoare şi-a dat jos costumul în ritul unei muzici divine într-un fel de striptis. Când a terminat şi a sărit în apă a auzit aplauzele publicului. Abia pe urmă a văzut capul lui Ionel tocmai acolo unde nu-l căuta. S-au bălăcit de mai mare dragul. Au ieşti goi ca peştii şi în această ţinută au repus vela în vânt. Barca a pornit linişti şi lin pe unduitoarea apă spre destinaţia dată pilotului. 
  
După ce soarele ajutat de mici mângâieri reciproce i-a încălzit cum se cuvine nu se mai putea observa roşeaţa din obrajii ei când, cu o timiditate simulată a propus: 
  
- N-ar fi cazul să mai încercăm? Poate vei fi scutit de munca grea din noaptea nunţii. 
  
- Nesătul-o! Şi ce-o să zică satul, mămica, că ne-am grăbit? 
  
- Până acum cloşca era stăpâna diriguitoare. Acum este cocoşul. Puiul a devenit găinuşe. Trebuie satul să afle chiar tot? Mai avem un secret al nostru. Îl amplificăm puţintel. 
  
- Chiar simţi nevoia sau încerci din nou să intri în pielea de orăşeancă? 
  
- Nu mai fac prostia. Dar mă furnică hormonii. Simt, doresc, să devin mamă şi totul mă împinge spre aparatul tău de procreare care sub mângâierea mea s-a trezit. Nu vrei să contribui şi tu? 
  
- Văd că nu degeaba popa spune că, până la primul copil, nevasta este o asiduă amantă. Suntem în faţa lui Dumnezeu soţ şi soţie Am sus DA! În faţa lui şi ne-am jurat reciproc fidelitatea. În calitate de comandant de navă confirm căsătoria. Cu alte cuvinte te accept şi ca amantă şi trebuie să te satisfac. Vino la tătuc! 
  
Şi începură jocurile de dragoste cu toată dăruirea reciprocă sub razele înfierbântate ale soarelui. 
  
Erau frânţi de oboseala procreării când sirena ambarcaţiunii vesti o schimbare a vântului care nu putea fi preluată de robot. În fond era o schimbare de direcţie deoarece se apropiau de debarcader. 
  
La un control sumar fata se dovedi încă virgină. Deflorarea nu a avut loc deşi s-au simţit de şapte ori în rai. Greu cu brunetele! 
  
Lecţie de impudicitate 
  
După ce au luat ceva pe ei au reluat funcţiile marinăreşti şi au acostat cu succes. Deoarece Anica nu ştia să facă, încă, săritura pe debarcader au fosa ajutaţi cu legarea ambarcaţiunii. Mână-n mână au păşit spre ghişeul de predare unde era o coadă lunguţă. Deşi Clujul este oraş multinaţional se simţea România. La acelaşi ghişeu se făcea atât formele de închiriere cât ţi cele de reprimire. Aveau în faţa lor cca. patru perechi care aşteptau ca şi ei. Dumnezeu ştie pentru ce. Cu bonul de ordine în buzunar au luat ceva în gură la micul restaurant din imediata apropiere. De fapt un chioşc unde se servea şaormă şi alte bunătăţi cu câteva mese în jur. Anica se uita prin jur puţin deranjată de zgomotul şi agitaţia din jur după mai mult de 24 ore de linişte deplină. 
  
Anica, văzând o figură parcă cunoscut în apropierea ei avu deodată impresia că-şi vede obrazul din luciul apei care înconjura fotoliul ei din golf. Superstiţioasă se lipi deodată de Ionel speriată foc. 
  
- Am vedenii. Uite acolo fantoma mea! Dumnezeu mă pedepseşte că am păcătuit. 
  
- O cunosc. Este o studentă la chimie în ultimul an ca şi mine, dar eu devin agronom după cum ştii. E chiar prietena colegului meu Ahmed. Dar uite-l şi pe el. Pentru mine asemănarea cu tine nu era ceva deosebit. Te vedeam peste tot oriunde mă aflam Îmi erai ca o icoană. Abia acum remarc asemănarea izbitoare. Să vă fac cunoştinţă. 
  
Un tânăr atletic se apropie de ei. Era „bronzat” excesiv, aproape tuciuriu. Ceva ciudat plutea în jurul lui dar avea o figură simpatică. Venind direct către ei i se adresă lui Ionel: 
  
- Te căutam, Ştiam de la Alin că eşti pe lacuri. Te-a văzut ieri la debarcader. 
  
- Cu ce te pot ajuta? Dar dă-mi voie să-ţi prezint logodnica. 
  
Roşie ca focul Anica se prezentă. Era şocată de noul epitet folosit de Ionel. Încă nu avea glas aşa că şi-a şoptit doar numele şi atât tot! Ambii flăcăi au zâmbit pe sub mustaţă rasă şi şi-au continuat conversaţia întreruptă de prezentare. 
  
- Ionel salvează-mă! 
  
- Ai probleme cu Mira? 
  
- De fapt cu familia ei. Unde putem sta de vorbă? 
  
- Păi ieşim în larg pe iaht. 
  
- Bună ideea. Ne putem îmbarca? 
  
Între timp sosia Anei se apropie de grup. Ahmed, se grăbi să o prezinte: 
  
- Parcă Anica ţi-ai spus numele. Dă-mi voie să ţi-o prezint pe Miranda, logodnica mea şi sora ta geamănă. 
  
Contrariate ambele fete, parcă speriate au dat un pas înapoi sincronizat. Ambele au vrut să spună ceva dar nu aveau glas. Băieţii au respectat tăcerea celor două gemene, dar necunoscute una alteia. Încet grupul s-a apropiat de velier şi s-au îmbarcat. Ionel preluă comanda: 
  
- Matrozi, înălţaţi vela apoi pe locurile voastre de balast. Mirada, dacă nu ai mai folosit funduleţul ca balast fă ce va face Anica. 
  
- Nu sunt începătoare. La treabă. 
  
Au prins vântul domol şi în mai puţin de-o juma de oră erau în larg. Era aproape de miezul zilei, cu soarele strălucitor în creştet plutind lin pe luciul apei. Puteau începe şedinţa cu importante probleme la ordinea zilei. Anica, adresându-se Mirandei, aproape şoptind, deoarece se sfiia de cei din jur întrebă: 
  
- Ştiai că ai o soră? 
  
- Nu cert. Răspunse ea. Am dedus din frecuşul părinţiilor mei. Am bănuit că mama este vitregă. 
  
Ionel, schimbând o privire cu Ahmed au manevrat scoaterea de sub vânt iar ambarcaţiunea s-a oprit de parcă ar fi fost ancorată. Comandantul ordonă: 
  
- Toată lumea la bălăceală. În costumele lui Adam şi al Evei. Nu admit sfiala la bord. Executarea! 
  
Cu excepţia Anei toţi au sărit nuzi în apă lăsând ce aveau pe ei unde au apucat. Anica a strâns ţoalele şi le-a dus în cabină de unde s-a întors în costumul de baie. În sfârşit a participat şi ea la vesela bălăceală. Şi-a dat repede seama că face notă discordantă. A revenit pe punte şi, în ritmul melodiei care s-a mai auzit o dată şi-a jucat rolul de striptesă. În apă i-a cert lui Ionel pupicul de recompensă. Apoi, oarecum şoptind dar auzibil o întreabă pe Miranda, roşind totuşi: 
  
- Şi tu mai eşti virgină? 
  
Răspunsul a venit de la Ahmed 
  
- Aproape toate fetele din Irak au himen rezistent şi elastic. Tatăl vostru este irakian. Şi eu sunt irakian. O ştiu dar nu am vrut încă să am bebeluşi cu Miranda. Ne permitem să folosim încă tinereţea pentru distracţie, fără anticoncepţionale. 
  
I-a venit în sfârşit şi Anei apa la moară. Ferm şi răspicat a cuvântat: 
  
- Miranda! Pe tine te-am întrebat. Tu pari a fi sfioasa. Şi totuşi eşti orăşeancă. 
  
- Da fetiţo. Mai sunt virgină deşi î-mi permit orice cu viitorul meu soţ. Totuşi nu cu el am constatat această proprietate. Doar sunt orăşeancă cum zici tu. 
  
„Nu mi-ai spus-o”. Interveni Ahmed în discuţie. „Or fi fost mai mulţi?” La care râzând Miranda îi răspunde: 
  
- De ce te interesează? Doar cu tine îmi voi face puişorii când vei reuşi să le deschizi calea. Cui să-i fi fost „fidea” înainte de a te cunoaşte? 
  
Şi bălăceala a continuat într-o veselie molipsitoare topind toate sfielile şi timidităţile. Anica devenise, evident aparent, orăşeancă fără eforturile făcute la începuturi. 
  
Cele două fete se tot uitau una la alta şi participau, parcă tot sincron, din ce în ce mai puţin la distracţia colectivă, până ce Ionel hotărî: „Afară! Adică pe punte. Permit îmbrăcarea. Avem probleme esenţiale de lămurit.” 
  
Cu toţii au ieşit din apă. Şi-au luat pe ei costumele de baie ca şedinţa, desfăşurată în condiţii de plajă prăjindu-se la soare, să fie mai „solemnă” Puntea era prea mică să-i cuprindă pe toţi patru unul lângă altul. Dar nici nu s-au poziţionat pe perechi deja formate. Ionel s-a plasat între fete iar Ahmed constituia vârful triunghiului. Amuzat de idee Ionel glăsui: 
  
- Cum să ştiu dacă am în dreapta sau stânga pe Anica? Să nu vă supăraţi dacă dau din greşeală dau pupicul celeilalte. Doar sunteţi la fel picătură cu picătură. 
  
- Fă o probă veni răspunsul. Dacă primeşti o palmă poţi deduce care este Anica. 
  
Si făcu proba. Şi primi palma, dar chiar de la Anica, iar Miranda răspunse la pupic. Costumele de baie nu erau identice deşi prezentau acelaşi grad de acoperire. Ştia mama Anei ce şi cum. Abia acum avea ocazia păpuşica mămicii să afle secretul. 
  
Ionel, comandantul navei, deschise şedinţa: 
  
- Ahmed! Mi-ai cerut ajutorul. Cu ce-şi pot fi de folos? 
  
- Să lămureşti mama fetei care se opune mariajului. Ştiu că ai mult tact pentru asemenea ocazii. 
  
- Trebuie să aflu mai multe despre familia ei. Ce ştii tu? 
  
Şi Ahmed începu să nareze povestioara: 
  
„Tatăl Mirandei, Iosup este irakian. În tinereţea sa a făcut mult sport şi avea mare priză la fete, care cădeau ca muştele la simpla sa apariţie. Între ele şi mama Anei, Maria, care era studentă. Rămânând însărcinată a neglijat facultatea. Ochii care nu se văd se uită şi Iosup cuceritorul a trecut în altă floare. Între timp Maria a revenit sentimental la consăteanul ei, actualul tată vitreg al Anei. La naştere a fost asistată de tatăl fizic şi proaspătul soţ, student şi el. Născând gemeni, cei doi taţi i-au împărţit cu forme legale. Iosup Recunoscuse oficial paternitatea înainte de naştere. Nu ştiu dacă se obişnuieşte curent, dar tatăl vitreg nu i-a răpit Mariei plăcerea de a păstra propriul ei copil. Măcar unul. Ei doi au mai avut un fiu înainte de devierea Mariei cu Iosup. Nu ştiu ce a devenit acesta” 
  
- Este fratele meu mai mare cu vro doi ani. Puiul tatei. Eu păream o gură în plus cum involuntar i-am spus şi lui Ionel. Surioaro, povestea ta? 
  
- Am copilărit în Irak. Mama actriţă nu s-a ocupat niciodată de mine. Cu ocazia unui turneu în Europa a re-vizitat România ţara ei de baştină şi, cu acordul tatei, ne-am stabilit cu toţii aici la Cluj unde mama este primadonă a operei. 
  
- Cum motivează actriţa lipsa consimţământului dacă totuşi nu este atât de ataşată de ea? Întrebă Ionel. 
  
- Orgoliul. Probabil nu i-a plăcut Irak-ul. Nu vede viitorul fetei ca fermieră, deşi ferma lui tăticu cuprinde aproape un judeţ iar noi locuim la oraş. 
  
- Lămurit şi rezolvabil. Admiraţi vă rog apusul de soare. Şedinţa s-a terminat. 
  
Au înnoptat în larg la ancoră. După o petrecere în toată regula cu sticlele din bufet golite ca mediu pentru peştii îngurgitaţi a mai apărut un mic incident la împărţirea paturilor pentru noapte. 
  
- Fete cu fete şi băieţi cu băieţi spuse ferm Anica. Dar, după mutrele pleoştite pe care le-a provocat în jur revine „sau?” 
  
Au fost însă cuminţi toată noaptea, strâns îmbrăţişaţi. 
  
Oraşul nu-i bau-bau! 
  
Dimineaţa au apucat un răsărit de soare de vis. Tot orizontul în flăcări roz spre răsărit contrasta cu cel negrul pătat de ultimele stele strălucind spre apus. Între ele norişori flocoşi coloraţi de la cenuşiu închis la portocaliu strălucitor îşi schimbau culorile vii. La apariţia astrului cerul a devenit albastru limitat de lacul încă negru care limita orizontul vizibil. Treptat s-a făcut lumină, norişorii s-au decolorat iar linia dintre lac şi cer s-a estompat de abia era vizibilă. 
  
Grupul nostru făcuse ochişori şi de pe punte admira răsăritul. Când razele de soare au devenit sensibile s-au aruncat toţi în apa foarte răcoroasă în loc de duş al dimineţii. Normal, pijamalele rămăseseră pe punte. Uzi leoarcă au făcut gimnastica de dimineaţă mânuind vela spre a capta vântul după ridicarea ancorei. Ciripeau voios cu toţii. Ziua începuse cu bine şi sperau să se termine tot aşa. Vântul era destul de şugubăţ încât au cam tras de sfori, i-a dus însă repede la debarcader. Pe la zece au acostat şi au predat ambarcaţiunea. 
  
- Când se scoală mămica? Întrebă Ionel pe Miranda. 
  
- „Pe la 12. Apoi face vocalize, ia masa etc. Abia pe la 6 este accesibilă” Răspunse ea. 
  
- Aveţi un program special până atunci? Veni întrebarea lui Ionel 
  
Uitându-se la Miranda care i-a zâmbit Ahmed răspunse: 
  
- Program liber. Dar plătim nemţeşte. Mai suntem studenţi. 
  
- Ce-aţi zice de grădina botanică? Sugeră Ionel continuând: „Cred că Anica va aprecia şi alte plante în afara grâului şi suratele printre care se lăfăia zi de zi.” 
  
Anica nu s-a sfiit să-i dea un pupic dulce deşi erau în „spaţiu public” fiind pe deasupra şi asistaţi. E adevărat, numai de surioară cu logodnicul ei care-i priveau cu condescendenţă. Ce mai, se molipsise de „oraşeanism”. Ionel spera că nu cronic. 
  
Trecând pe la hotel să recupereze bolidul au colindat apoi marele oraş ca turişti. Pe la 5:30 erau în faţa palatului lui Iosup. Anica, cu o curiozitate mai mult afişată, întrebă: 
  
- Aici am fost concepute? 
  
- Nu cred. Iosup era pe atunci doar student veni un răspuns masculin. Dar Ahmed vine cu o completare: 
  
- Este totuşi posibil. Iosup era dinainte de studenţie un atlet semi-profesionist. Cel puţin astăzi are vile similare în multe oraşe de pe glob. Într-una dintre ele am cunoscut-o pe Miranda. Aici ne-am reîntâlnit doar. Nu aş zice din întâmplare. 
  
- Te invidiez surioară. Dar tot mi se pare mai familiară coliba în care am copilărit eu. Acolo l-am cunoscut pe Ionel. 
  
Era rândul lui Ionel să dea pupicul, furat când coborau din maşină. Au intrat în salonul de recepţii unde s-au instalat în fotolii. Auzind zgomot Stela, mama de adopţie a Mirandei, a intrat în salon. Sa dus direct la Anica exclamând interogativ, „Ana?” 
  
- Da stimată doamnă. Sunt sora geamănă a fiicei dumneavoastră. 
  
- Răspunsul pare straniu şi totuşi este corect. Îţi cunosc istoria. Am cunoscut-o chiar şi pe mama voastră. Ce ai devenit? Cum s-a desfăşurat acest dublu deceniu? 
  
Înainte de a apuca Anica să răspundă Miranda interveni: 
  
- Mămico, Ana este fermieră, mama ei învăţătoare într-un mic sat si duc o viaţă normală destul de îndestulată. Lor le este bine aşa cum şi-au aşternut. Am venit cu treabă. Ionel, ia te rog cuvântul. 
  
Ionel nu apucă să ia cuvântul. Stela, râzând ne lămuri: 
  
- Nu credeam că mă ţii chiar de zgripţuroaica din poveste. Am discutat de mult situaţia ta cu tatăl tău şi suntem de acord. Ştim cât vă iubiţi. Dar nu puteţi aştepta până terminaţi facultatea? Mai aveţi un an. 
  
Miranda, roşie ca un rac, se duse lângă mama ei şi, duios i-a spus: 
  
- Mămico, sunt situaţii când nunta trebuie puţin grăbită. Te rog să admiţi că părinţii lui Ahmed au concepţii mai vechi, asemănătoare tuturor fermierilor, să nu le zic ţărani că sunt ditamai boierii. Morala în Iran este severă şi nu vrem să o încălcăm. 
  
- Devin cumva bunică, scumpo? 
  
- Nicidecum. După noaptea nunţii trebuie să prezentăm prosopelul cu pete de culoare. Şi noi suntem grăbiţi să o facem. 
  
Tocmai a intrat şi Iosup în cameră şi a râs copios auzind discuţia tocmai purtată. Se duse direct la Anica căreia i-a spus: 
  
- Dăm-i voie un sărut părintesc. Bă bucur că am apucat reîntâlnirea noastră. Dar cum de v-aţi întâlnit tocmai la timp oportun? 
  
În timp ce tatăl cu fiica s-au delectat cu privirea reciprocă apoi s-au îmbrăţişat Ionel a dat răspunsul aşteptat: 
  
- Scopul plimbării noastre, prima ieşire în oraş a logodnicii mele, a fost educativ. Obişnuirea ei cu viaţa şi moravurile oraşelor mari. Mi-a fost deosebit de greu să o dezbrac de haine şi sfială. Deşi remarcasem asemănarea Mirandei cu icoana visurilor mele nu aveam habar că sunt surori deşi Ahmed mi-a povestit multe despre biografia ei. Întâlnirea în patru, nu tocmai accidentală, ne-a determinat să ne ajutăm reciproc. De acea acest „atac în forţă” asupra soţiei Dumneavoastră. 
  
Stela intră hotărât în vorbă: 
  
- Ei bine aveţi acordul şi binecuvântarea noastă. Zburaţi la preot să vi-o dea şi el după acordul formal şi al părinţilor tăi Ahmed. Eşti sigur că-l poţi obţine sau iei cu tine şi aceşti avocaţi de circumstanţă? Îmi permiteţi însă să mă duc la serviciu. Am un loc de muncă care mă solicită noaptea. 
  
- Permiteţi deci să luăm biletele de avion? Întrebă Iosup fericit în timp ce părinţii se retrăgeau. 
  
Amândoi au întors capul precizând acordul printr-un larg zâmbet. 
  
- Când decolează acest avion? Întrebă şi Miranda dând evident din coadă 
  
- Habar n-am. Vii cu mine? Aflăm la ghişeu. 
  
Ahmed îşi aminti în ultimul moment de cealaltă pereche zicând: 
  
- Aş dori să mai stăm câteva minute de vorbă. Dar nu vă iau cu mine. Suntem beţi de fericire şi abia aşteptăm zborul spre împlinirea ei. Aveţi ocazia să vizitaţi cocioaba unui bogătaş. Vă stă tot parterul la dispoziţie. Babacii îşi au apartamentul la etaj. 
  
Ionel, fluturând cheile maşinii se oferi: „Poţi folosi maşina” la care Miranda aruncă „Unde te crezi?” apoi dispărură şi se auzi un puternic motor zbârnâind. 
  
Au vizitat apoi casa. O bibliotecă imensă pe două etaje accesibile pe o scară interioară, o sală de muzică cu imens pian şi o harpă, salonul cu moile fotolii completate de mai multe măsuţe şi holul de intrare cu o drăguţă masă din piatră în mijloc. Lângă salon un fel de cămară cu un mare frigider şi un dulăpior cu pahare. S-au servit cu un mic drink tare ca o palincă, cu gheaţă, apoi au studia mai atent imensa bibliotecă. Întorcându-se în salon au trecut prin hol unde măsuţa le-a atras atenţia: 
  
- La ce o folosi oare se îmtreabă retoric Anica? 
  
Ionel o îmbrăţişează şi îi săltă funduleţul pe măsuţă. De sus ea îi dă un pupic, timp în care el pătrunde ofensiv între picioarele ei. Ea continuă cu alt pupic mai dulce dar se dezmetici repede cu un „Ce-ţi veni” şi încercă, fără efect să strângă picioarele. 
  
- Nu te impacienta. Dar dacă nu aveai colivia erai deja deflorată. 
  
Roşie ca focul, cu un mic efort sare de pe masă iar Ionel o prinde în braţe şi s-au contopit într-un sărut. Apoi Ionel recapitulă: 
  
- Chiar aşa. Cu un păhărel mai mare înainte, o mică plimbare şi săltarea pe masă. În unele cazuri iniţiativa este a ei şi „ferită” de privirea lui de o uşă deschisă îşi dezbracă într-un colţ vizibil lui chiloţeii. Altfel chiloţeii joacă rol de himen iar alunecarea provocată o excită şi eventual găsesc un fotoliu. Este posibil ca în una din aceste situaţii să fi fost chiar mămica ta când aţi fost concepute. Este începutul multor căsnicii reuşite, în perioada de timiditate reciprocă. După propriile tale constatări o fată spune întotdeauna NU! Dar nu moare fată. Dacă partenerul nu îndrăzneşte apelează la alte şiretlicuri cu Nu în braţe. Nu este nimic amoral. 
  
- Ăsta este secretul chiloţeilor? Păcat că mi l-am însuşit când nu-mi mai serveşte la nimic. 
  
- Nu chiar. Viaţa are multe cotloane în care vrând nevrând intri uneori. Până şi mămica ta a fost angrenată într-un astfel de carusel. Nu este de condamnat. Aşa este viaţa spre a lua definitiv o hotărâre. Parcă ne-a spus-o chiar ea. Eu am înţeles-o deplin. Ai şi tu ocazia acum. 
  
- Să sperăm că nu este şi cazul nostru. 
  
- Deie Domnul. Încheie lecţia Ionel 
  
Abia au revenit în fotoliile lor când vrăbiuţele fericite au revenit gata de zbor. „Poimâine”supuse Miranda intrând în salon. „Felicitări, casă de piatră” au spus în cor Ionel şi Anica apoi au savurat corul care le ura „Şi vouă”. 
  
Şi s-au pus pe taclale până s-a inserat bine 
  
Epilog 
  
Ionel putea duce acasă jucăria nestricată. Doar că nu mai era jucăria mămicii. Altcineva îi mânuia sforile. 
  
Seara, Anica şi-a pupat mămica şi i-a confiat 
  
- Am cunoscut-o pe surioara mea geamănă. Semănăm leit, în toate. Abia acum înţeleg de ce te-ai purtat aşa cu mine. 
  
- Bănuiam că o să se întâmple odată şi odată. Te simţi lezată? 
  
- Nicidecum. Nici nu poţi măcar bănui ce fericire mi-a oferit tatăl meu fizic. Bietul Ionel. Deplâng munca lui în noaptea nunţii. Nu va fi uşor să deschidem calea pruncilor pe care-i va aduce barza. 
  
Ambele au rămas pe gânduri frământate însă de probleme diferite. Conversaţia a fost reîncepută după lung tăcere de către Anica. 
  
- Pot şti de ce mi-ai sugerat să nu continui şcoala la liceul din Tg. Mureş? 
  
- De teamă. Poate şi din egoism. 
  
- Pot afla amănunte? 
  
Adânc cufundată în gânduri în care recapitula toată tinereţea petrecută cu două decenii în urmă Maria începu să-şi descrie viaţa. 
  
- M-am născut la oraş. Părinţii mei profesori. Tata chiar universitar. Am avut o copilărie plăcută cu tot regimul de viaţă greu. Venitul nostru era acoperitor pentru piaţa disponibilă. Am fi putut cumpăra chiar mai multe produse dar acestea lipseau datorită unei economii condusă politic precar. Ţinută departe de biserică am alunecat în mocirla în care era crescut tineretul comunist. Politică şi în schimb libertăţi sexuale. Deşi eram bună la carte, pentru admiterea în facultate mama mi-a indicat un preparator în persoana unui student la agronomie, tatăl fratelui tău. Am rămas însărcinată tocmai când am trecut examenul de admiterea la pedagogie. Ne potriveam, dar aveam cu totul alte ţeluri pentru viaţă. Eu visam luna de pe cer iar el, pragmatic, o viaţă liniştită într-un cuib creat în satul în care s-a născut de care era legat sufleteşte. Copilul a fost practic crescut de părinţii mei deşi l-am alăptat la sân. Tatăl său îl vizita des dar relaţia între noi se răcise. Prin anul 2 am rămas din nou însărcinată cu tine. Am întrerupt facultatea după naşterea ta dedicându-mă copiilor mei. Nu pot zice că am suferit la pierderea surorii tale gemene. Tatăl lui Marin te-a recunoscut ca fiică şi a obţinut după absolvire un post administrativ în CAP din comuna sa. Şi-a încropit greu cuibuşorul deoarece era orfan de război. M-a primit cu copii în cuib şi am avut o viaţă frumoasă ca învăţătoare apoi profesoară după terminarea fără frecvenţă a pedagogiei. Şi părinţii mei au fost chemaţi de Dumnezeu puţin după venirea mea la ţară. Astfel m-am legat de sat acceptând morala sa severă, activă ca şi tine în casa de cultură şi animatoare a clăcilor obişnuit de întrajutorare. Pe tine te-am ţinut departe de oraş temându-mă că genetic ai putea deveni o uşoară pradă a viciilor de acolo. Consideri că am făcut o greşeală? 
  
- Nici de cum dragă mamă. Acu ştiu totul şi nu pot decât să apreciez grija pe care mi-ai purtat-o toată viaţa. Spuse Anica îmbrăţişând-o cu drag. 
  
- De curiozitate. Cu ce te-a „convins” Ionel? 
  
- După propria sa afirmaţie m-a ajutat să mă lepăd de haine şi sfială. Sora mea s-a prăpădit de râs aflând asta. 
  
- Avea şi de ce zise Maria cu un condescendent zâmbet matern. Şi acum să deschidem lada de zestre ca să pregătim nunta? 
  
- Da! Dar trebuie completată cu setul de chiloţei pe care mi ia promis Ionel. De ce nu m-ai avertizat de importanţa lor? Remarcă Anica începând să roşească. 
  
Era totuşi o întrebare retorică la care, normal, nu a primit răspuns. 
  
După trei săptămâni mare nuntă mare la care a participat tot satul. Iar noaptea nunţii a fost cum a visat-o Anica, în colivia făcută cadou de actualul soţ. Colivia nu a mai reuşit să-şi salveze însă păsărica din ea care, în sfârşit, a zburat spre a deschide calea bebeluşilor ce vor să vină negreşit. 
  
Referinţă Bibliografică:
Două grade de libertate şi un prieten / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1643, Anul V, 01 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!