Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1641 din 29 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

Bătălia dintre minte şi trup
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Preocupările de zi cu zi ne absorb mai mult decât ne putem închipui. Nu este vorba numai despre citirea unei cărţi sau ascultarea unui concert. Nici nu-mi pot măcar aminti când am fost ultima oară la teatru. Bisericile le vizitam numai pentru picturile murale, statuetele sau orgile lor monumentale. Dar de mult nu am mai avut ocazia să o fac. Ne lipseşte strident timpul. Curios dar pe timpul dictaturii de tristă amintire se lucrau opt ore şi sâmbăta, iar mulţi lucrau chiar şi dumineca. Şi totuşi aveam timp de-o carte, de-un cinema chiar teatru şi, de ce nu, vizitam chiar opera deşi trebuia să parcurg cu trenul 400 km până la cea mai apropiată. 
  
Sunt creştin botezat Ortodox. Respect Sfintele 10 porunci aflate de la Dumnezeu de Moise acum vreo 7 mii de ani. Dar Crezul îl recit fără însă să-mi treacă prin suflet. Şi mintea îl refuză fără să vreau. Sunt de fapt adeptul credinţelor Asiatice care propovăduiesc „Prin cunoaştere ajungi la Dumnezeu” şi ca intelectual titrat universitar nu pot admite dogma creştinismului „Crede şi nu cerceta”. 
  
Cunoaşterea este, nu numai de azi de ieri, cerinţa de bază a civilizaţiei. Cine nu cunoaşte minimul necesar supravieţuirii nu este pregătit pentru aspra viaţă pe care o trăim şi cu atât mai mult pentru asimilarea culturii. Mă refer la „cunoaştere”, nu ceea ce se înţelege politic prin „educaţie şi învăţătură”. Sunt necesare şi acestea dar „cunoaşterea” cuprinde mult mai mult. Dumnezeu a învăţat femeia să zămislească celulă cu celulă o nouă viaţă, aceea a bebeluşului, iar noua vietate ştie de cum a ieşit din marsupiul în care s-a format să respire, să înoate şi să mănânce. Nu numai puiul de om! Cine şi cum a învăţat bebeluşul să audă, să vadă, să pipăie sânul mamei în căutarea ţâţei hrănitoare? 
  
Din !învăţământul de partid de acum o juma’de veac reţin: O căţea a fătat 8 căţeluşi. Toţi erau comunişti. După câteva zile 6 din ei au renunţat la carnetul de partid. Ceilalţi doi erau orbi din naştere. Puii de om se nasc cu ochii gata deschişi! 
  
Vorbirea articulată este un dar Divin. Dar limba maternă se învaţă în timpul suptului de la mângâierile şi cântecele de leagăn grăite de mămică. De unde ştie mămica ce să facă? Cine a învăţat ţărăncuţa, ţărăncuţă cu bujori în obrăjori să-şi crească scumpa odraslă? Oare ştie doamna Profesor Doctor în Medicină mai bine decât ţărăncuţa să facă copii? Mi-e teamă că nu! 
  
Vă mai amintiţi de „gonirea din rai”? Adam şi Eva au fost goniţi din rai deoarece încălcând porunca Divină s-au înfruptat, la îndemnul şarpelui, din „pomul cunoaşterii”. Atunci au luat cunoştinţă de marele secret Divin „Procrearea”, zămislirea vieţii din viaţă. Era în fapt secretul lui Polichinelle deoarece toate celelalte vieţuitoare, dobitoacele, îl cunoşteau şi creau viaţă pentru perpetuarea speciei. Numai omul, alesul Domnului, „nu era” dobitoc. Cred că popii au inversat aprecierea Domnului! Oricum ne-creştinii nu se ruşinează când zămislesc înălţătoarea viaţă iar sfinţii lor circulă în toată nuditatea lor chiar prin „biserici”. 
  
Biserica creştină a pus „izgonirea” pe seama „procesului de însămânţare masculină, care astfel a devenit „păcatul originar”, iar mărul a devenit „fructul păcatului” deşi este în fapt ”fructul înţelepciunii” crescând în „pomul cunoaşterii”. Nu este singura eroare pe care religiile creştine o fac în comparaţie cu religiile asiatice. 
  
Omul primitiv, nu neapărat din ere arhaice, are o cultură „cosmică” simplă dar temeinică. Şi astăzi ţăranul român are o logică invidiată de mulţi oameni de ştiinţă. Este normal ca timiditatea şi sfiiciunea întâlnită atât la flăcăi cât şi la felele de măritat să condiţioneze procrearea de anumite condiţii. Joaca de copil „arată-mi-o şi ţi-o arăt” a aţâţată curiozitate. Repetarea acestui joc nu mai este posibilă când aparatele de reproducţie sunt terminate cu toate glandele şi hormonii aferenţi, deci pe la începutul pubertăţii. Dar asta nu împiedică învăţarea. Si părinţii, mai mult decât copii au de învăţat, contrar recomandării popilor. 
  
Corpul omenesc, ca şi al tuturor dobitoacelor, este înzestrat cu tot ce trebuie pentru a se naşte, a se hrănii şi, când atinge vârsta adolescenţei să procreeze adică să zămislească o nouă viaţă perpetuând astfel specia. Nimeni nu i-a dat învăţămintele necesare în acest scop. Este o „Proprietate” a trupului care intră, în conflict cu mintea. Curios este că medicina, foarte dezvoltată astăzi dar nu atotştiutoare, a studiat şi lămurit toate elementele anatomice care formează aparatul de procreare şi cunosc în amănunte fiziologia procesului de la însămânţare şi până la naştere, dar nu a reuşit să lămurească de ce şi cum doi oameni de sex opus se aleg din întreaga colectivitate umană şi împreună creează apoi întreţin puiul până ce el este capabil să se întreţină singur. Este un subiect „tabu” iar cei care au rupt lanţul tăcerii precum marele Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939,Londra) un medic fondator al şcolii psihologice de psihanaliză, au ridicat întreaga Biserică precum şi „corul bocitoarelor” medicii creştini ai lumii împotrivă. Din lucrările lui adresate specialiştilor remarc „Totem şi tabu, Moise şi monoteismul, Angoasă în civilizaţie, Viitorul unei iluzii”(Editura Ştiinţifică, traducere de dr. Leonard Gavriliu, 1991) şi „ Psihanaliză şi sexualitate” (traducere de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, 1994). 
  
Iubirea este un sentiment controlat însă de hormoni. Nu mă refer la „iubirea fizică”, amorul, marele păcat dacă se face în afara obţinerii prealabile a inelului cununiei şi binecuvântarea sfântă obţinută de la un reprezentat cântător afon. Mă refer la iubirea platonică. La iubirea lui Eminescu pentru Veronica pentru care a creat nemuritoarea sa operă. Există şi un altfel de iubire, tot platonică. Ea este definită în sintagma pusă de Caragiale în gura unui personaj hazliu „ochiul vede iar inima cere”. Ea este mai bine precizată de un al doilea personaj care afirmă „bietul moşulică, i-am fost fidea toată viaţa” tocmai când se giugiulea intim cu un viguros tinerel. Sper din toată inima ca, peste 10 ani, sfârşitul mandatului actualului Preşedinte, la examenul de bacalaureat să aud întrebarea: „unde plasezi în corpul tău inima sugerată de Caragiale?”. Azi ar fi considerată indecent deoarece „toţi ştiu” că se află între picioare. Ori nu este tocmai aşa. 
  
Iubirea este dorinţa sexuală creată hormonal. El o vrea. Ea i s-ar da din toată inima. Dar el nu se poate exprima iar ea nu are la ce răspunde afirmativ. De aici marea dilemă care a dus la multe tragedii, nu numai literare. Aşadar dorinţa sexuală este pur şi simplu forţa sau motivaţia care ne obligă să ne reproducem, să facem sex. Acesta nu este diferită de dorinţa de a manca şi dormi. Avem nevoie să mâncăm şi să dormim pentru a supravieţui ca indivizi, şi de a reproduce ca să existăm ca specie. Este un îndemn primar care influenţează in mod semnificativ vieţile noastre, deoarece este esenţial pentru supravieţuirea noastră. De multe ori ne controlează mai mult decât ne-am putea controla. 
  
Deşi exprimată hormonal prin atribuţii precise destinate reproducerii umane dorinţa, interpretată ca iubire, poate fi împinsă în domeniul distracţiei. Facem amor deoarece ne face plăcere. Este un mod nenatural de gândire deşi, în viaţa conjugală binecuvântată de Dumnezeu cu copii, dorinţa de a completa echipa de fotbal la orice vârstă poate avea o justificare. Dar premarital? 
  
Oricum, împlinirea dorinţei sexuale TREBUIE să aducă satisfacţii complete ambilor participanţi. În variantele premaritale, de regulă, tehnologia de însămânţate a viitorului copil este de natură să mulţumească toţi participanţii. De ce nu se aplică această tehnologie şi post marital? Din comoditate. Bărbatul deţine în proprietate un obiect în care îşi descarcă virilitatea. După act obiectul este aruncat sau măcar depozitat până la o nouă folosire. În consecinţă bărbatul caută „prospătură” printre femeile care au cerinţe hormonale datorate in-satisfacerii din actul conjugal. Toţi trec conştient la amorul liber datorită unui mic amănunt care poate angaja mulţumirea completă chiar şi în patul conjugal. 
  
Este oare de mirare că popa Catolic poate afirma: „Soţia este o amantă până la primul copil. Apoi devine mamă şi în final soră.” Ea nu mai doreşte să satisfacă dorinţele stăpânitorului ei soţul dar rămâne femeie şi caută pe aiurea plăcerea pe care soţul omite să i-o genereze. Nu o fac chiar toate femeile 
  
Indiferent dacă dorinţa sexuala poate avea o bază biologică sau fizică, ea devine adesea o percepţie mentală la vârsta adulta. Dorinţa sexuală devine ceea ce noi percepem să fie. 
  
Bărbatul este meschin în dorinţele lui. Îşi doreşte amanta goală. De haine, dar şi de conţinut psihic, mintal. Nu chiar nudă. În aşa numitele jocuri de dragoste, cu deosebit efect în excitarea prealabilă a ambilor parteneri, dezbrăcarea chiloţeilor apăraţi cu dinţii de femelă au farmecul lor. Cu soţia însă bărbatul este indiferent, plictisitor de indiferent. Soţia trebuie să i se dea de îndată ce întinde lăbuţa spre ea. De regulă şi tinerii căsătorişi nu s-au mai văzut nuzi de ani buni. Nu-i mai interesează trupul partenerii dar râvnesc la trupul soţiei prietenului, o prospătură. Iar aceasta din urmă nu ezită deloc să-şi descopere toţi nurii. Ar face-o şi în faţa soţului? Probabil că da, dacă acesta ar fi cât de cât interesat. 
  
Esenţialul căsătoriilor ratate,cu divorţ chiar după creşterea copiilor măricei, a fost şi este insatisfacţia ei în timpul actului conjugal considerat de soţ drept o obligaţie şi totodată o descărcare. Încercând accidental cu un terţ şi simţind poate pentru prima oară în viaţă o descărcare completă este normal că pierde interesul faşă de întreaga familie. Indiferent de vârstă reînfloreşte spiritul de perpetuare a speciei dintr-o dată periclitată. Şi gata. Un cuplu care părea măcar fericit se destramă cu multe bătăi de cap proporţionale cu mărimea averii deţinute, nicidecum de grija pentru copii. 
  
Revista Jane Magazine prezintă următoarele sondaje făcute pe 2137 femei care au răspuns 
  
Am un orgasm (sau mai multe) de fiecare dată când fac sex - 43% (majoritatea tinere necăsătorite) 
  
Am avut "momentul" de câteva ori în toată viaţa - 38% 
  
Încă mai aştept repetare senzaţiei de la deflorare - 19% (exclusiv căsătorite, peste 40 ani) 
  
Comentariile unor cititorilor acestor rezultate: 
  
"L-am avut de două ori. Dar, dacă întrebi prietenul meu, se întâmplă în fiecare noapte." - Savana, 18, Niagara Falls, NY 
  
"Nu in acelaşi actul sexual. Tot timpul în contratimp." - Lola, 28, Merced, California. 
  
"Depinde de pupături şi unde. Când .. atunci este simultan” - Christen, 21, Leola, Pa. 
  
Este într-un fel o spargere a „tabu”-ului. Revista are cca. 500 mii abonate pe tot globul, chestionate special, numărul de răspunsuri fiind derizorii. Mult mai multe comentări au apărut după publicarea statisticii rezultate. Femeile nu vor să recunoască că, prin căsătorie, au devenit sclavele toanelor soţilor 
  
Interesantă este constatarea lui Christen de numai 21 „Depinde de pupice!” Ce ceste în fond un pupic? Nicidecum un sărut languros cu includerea franţuzească a limbii în gura partenerului. Sunt simple ventuze aplicate cu buzele. Unde? Aici stă problema. 
  
Nu pot intra în amănunte. Dar internetul este plin de sfaturi în speţă. Nu pentru copilaşi. 
  
Aş da însă două sfaturi celor care contribuie la căsătorii: 
  
1. Popilor: Să ofere mirilor, evident cu plata corespunzătoare, o biblie. Este de folos în orice casă. Poate copii vor învăţa să citească din ea. 
  
2. Medicilor de familie. Cu ocazia controlului sanitar premarital să ofere candidaţilor o mică pompiţă cunoscută medical sub numele „clitorial pump”. Pompiţa poate substitui un pupic dacă soţul nu-şi coboară buzele până acolo. Există şi nişte sfârcuri mai accesibile pentru buze. Dar nevasta ar trebui să se culce numai cu chiloţei pe ea ca sfârcurile să fie mai accesibile buzelor. Nu neapărat şi vizibile dacă soţul este prea preocupat (poate tocmai de ţâţele alteia). 
  
Vezi Doamne. Pupicul umple de sânge zona pupată datorită vidului creat. Dacă şi soţia vrea „mare şi tare” spre a avea şi ea un orgasm să pupe. Cu insistenţă. Şi să lase soţul să facă viceversa, chiar cu repetir. Asta, bineînţeles înainte de … 
  
Mintea trebuie lăsată „acasă” când ne ocupăm de trup. În jocurile de amor care pregătesc însămânţarea unui nou bebeluş dulce şi drag, imaginaţia are o mare importanţă şi nu trebuie îngrădită în nici un fel de judecată sau prejudecăţi. 
  
Am pregătit multe foi cu extrase folositoare din internet, unele chiar pe româneşte, prea pe româneşte. Vârstnica domnişoara Cucu mi-a sugerat să mă abţin la folosirea lor. Ar deranja persoanele pudice şi ar plictisi pe celelalte. Deci şi în consecinţă aşadar dragi soţi pupaţi-vă soţiile nu numai ca îndatorire conjugală. Poate chiar merită să fie pupată oriunde, nu numai în locuri predestinate indicate de medici. Şi soţiile au drepturi egale. Nu neapărat îndatorirea, dar cred că si-ar dori câte un orgasm seară de seară după ce şi l-au câştigau pe primul cu pupice chiar şi acolo. La urma urmei bărbatul să se preocupe de orgasmul său dar să nu-l prejudicieze prin grabă şi dezinteres politic pe al soţiei. Are şi ea dreptul la acel orgasm şi merită să-i fie asigurat. Va fi cu siguranţă un soare strălucitor a doua zi. 
  
Referinţă Bibliografică:
Bătălia dintre minte şi trup / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1641, Anul V, 29 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!