Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Viaţă, viaţă legată cu aţă.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Viaţă legată cu aţă! Se referă nu numai la omul care doreşte să intre în rai după desfăşurarea întregului ghem ci la toate vieţuitoarele fie ele animale sau plante. 
  
Ce legătură are viaţa cu aţa? Nu numai o rimă. Vom vedea că întreaga viaţă a tuturor vieţuitoarelor este cuprinsă într-o bibliotecă care poate fi cuprinsă în cca. un centimetru aţă de cusut. 
  
Pare puţin, pare mult, dar în fond de ce ne-ar interesa? 
  
Recent marea bibliotecă universitară Stanford a fost transferată pe discuri DVD. Un milion de tomuri unele de mii de pagini au încăput pe cca. 10 mii de discuri care au loc într-un dulap obişnuit. Nu mai este necesară climatizarea severă a zeci de încăperi din mai multe palate. În condiţiile poluării atmosferei, cheltuielile de întreţinere a cărţilor au devenit prohibitivă. Cărţile se vor păstra totuşi în spaţii naturale ferite de incendii, de apă şi aer poluat. Astfel generaţiile viitoare vor avea acces la originale iar noi putem lesnicios să citim orice carte indiferent unde ne aflăm pe glob. Internetul să trăiască! 
  
Natura, dacă vreţi Dumnezeirea, este mult mai pragmatică. De miliarde de ani adună fir cu fir informaţia asupra tuturor fenomenelor sau entităţilor ei. Astfel şi fenomenul viaţă este înscris cu toată istoria sa într-o minusculă bibliotecă aflată la cititor. Fiecare celulă care constituie atomul fiinţelor vii conţine în ea această întreagă bibliotecă. Omul a devenit capabil să o citească. Este o foarte mare realizare a ştiinţei care apropie omul de însuşi Dumnezeu. 
  
Ce a citit omul în această minusculă bibliotecă de buzunar? 
  
Viaţa se naşte din viaţă precum lumina din lumină iar Dumnezeu din Dumnezeu. Chiar aşa să fie? Oare un motor făcut de mâna omului nu are şi el viaţă? Şi încă mai ce decât viaţa viaţă creată de Dumnezeu sau Natura. Viaţa artificială a motorului sau a calculatorului fie el chiar „smartfone” poate fi oprită (stinsă) oricând şi „renaşte” sau „învie” la simpla răsucire a cheii sau apăsarea pe buton. 
  
Între viaţa biologică, viaţa electronică sau viaţa mecanică nu există diferenţe majore. Întreţinerea vieţii necesită o alimentare cu „hrană” care poate fi biologică, energetică sau minerală. Viaţa generează totodată căldură creată din energia consumată prin generarea mişcării. 
  
Un corp biologic nu-şi mişcă doar mâna, respectiv laba, sau capul. În interiorul său sunt mii de rotiţe care permanent precum creierul, inima, plămânul, ficatul, sau periodic precum stomacul sunt în mişcare. Şi viaţa artificială are acele-aşi criterii. Transformă o energie în alta folosind diverse dispozitive proiectate specificului de funcţionare ca şi organele tuturor corpurilor diferitelor specii ale faunei şi florei. 
  
Un Mercedes este fabricat, de fapt asamblat, într-o o fabrică, din componente fabricate la rândul lor în diferite ateliere. Abia după montarea şi corelarea intimă a tuturor dispozitivelor componente, putem roti cheia de pornire iar vehiculul prinde viaţă. Cu un şofer sau creier electronic în loc de dirijor vehiculul poate pătrunde în lumea înconjurătoare unde îndeplineşte un scop util. Nu înainte ca un întreg colectiv să „înveţe” diferitele componente sau chiar ansamblul să facă treaba potrivit cu scopul urmărit la proiectare. Un singur lucru încă nu a fost atins de tehnica actuală şi anume auto-procrearea. Cel mai perfecţionat automobil încă nu se poate procrea. Nici măcar repara singur. Numai fabrica îl poate reproduce în mai multe exemplare identice sau măcar similare, iar ateliere specializate sunt destinate reparării. 
  
Există în consecinţă o diferenţă majoră între viaţa biologică şi aceea artificială. Poate, peste mii şi mii de ani omul va putea înregistra cumulul cunoştinţelor acumulate în timp şi, utilizând o nano miniaturizare, să depoziteze întreaga bibliotecă într-o entitate de mărimea unei gene celulare. 
  
Natura, având eternitatea la dispoziţie a procedat exact invers faţă de parcursul creativ al omului a cărui viaţă are o durată infimă. A început cu celula pe care a diversificat-o după necesităţi şi apoi a constituit ansambluri având o funcţie exclusivă de a procrea. DA ! Natura a creat omul numai şi numai spre a crea la rândul său oameni. Aceşti oameni sunt apoi bucătari şi prepară hrana pentru toate celelalte vieţuitoare. 
  
Poate Dumnezeu a însufleţit lutul devenit om în alte scopuri de exemplu pentru „a se ruga”, „a ţine posturi marţi şi vineri” „a face armată omorând semenii lui”, „a se cultiva spiritual în bunătate şi evlavie”, … etc. Poate ! 
  
Nu se ştie nici astăzi dacă fenomenul viaţă a apărut pe această planetă sau este din import cosmic. O singură încercare a fost comunicată de un biolog rus Olga Lepeşinskaia. Ea ar fi obţinut întru-n experiment fizic dus la limită o celulă numită coacervată care, cică, se putea dezvoltat prin mitoză (informaţie îndoielnică neconfirmată în Wikipedia) 
  
Cert este că viaţa pe această planetă a început în ocean în care a ajuns, sau a fost 
  
„întâmplător” creată sub acţiunea unor puternice fulgere. O celula cuprinzând într-o membrană un material genetic numit ADN cu proprietatea de a se divide identic. După diviziunea ADN are loc dublarea celulei, fenomen numit mitoză. Microbii, de exemplu, sunt animale unicelulare care, în mediu adecvat se înmulţesc foarte repede prin mitoză. Prin miliarde şi miliarde de mitoze materialul genetic poate fi accidental modificat prin adăugarea de gene formând astfel o nouă specie a faunei sau florei. De exemplu virusul gripei se auto-perfectează genetic devenind rezistent la medicamentele care îl combat. Speciile nereuşite dispar deoarece nu rezistă mediului, 
  
Materialul genetic este cumulativ, păstrând în sine toate modificările suferite în timp. Organismele complicate cum ar fi musca sau omul sunt constituite din organe speciale având celule de forme foarte diferite. Pentru om s-au identificat celule speciale numite celule suşă sau Stem care se pot transforma prin diferenţiere în celule tipice ale tuturor organelor din corp inclusiv oase, muşchi, tendoane. Chiar şi retina sensibilă la imaginile văzute provine din celule Stem 
  
Materialul genetic din celule cuprinde, în afară de specificul organului din care fac parte şi forma geometrică a organului. Astfel o fibră muşchiulară este în formă de cilindru lung, pe când o celulă de hemoglobină (component al sângelui) este sferică şi microscopică. 
  
Ca să scurtăm coada vulpii, celulele Stem se constituie în „ateliere” în care se fabrică diferitele părţi ale fătului iar uterul matern este fabrica în care se asamblează. Asta după ce aparate speciale din corpul uman creează prin „meioză” sămânţa vie care penetrând ovulul matern pornesc generarea fătului. Meioza are loc la bărbaţi numai în timpul însămânţării şi este un mare consumator de energie biologică. La femei meioza are un caracter ciclic de 4 săptămâni in care este produs un ovul trimis apoi în trompe unde aşteaptă fecundarea. Ovulul nefecundat se descompune şi este eliminat. 
  
Omul poate fi considerat o fabrică de oameni. Procesul tehnologic folosit în acest scop este complicat. Necesită absolut toate organele constituente, studiate şi tratate de medici. În timpul maturizării anumitor organe, care poate dura până la 12 ani, omul învaţă folosirea lor prin aşa numitele enzime şi hormoni. Astfel femeia caută un mascul capabil să însămânţeze copilul ei cu anumite calităţi. În general devin productibili (căutaţi de femei) bărbaţi viguroşi, sănătoşi, frumoşi în concepţiunea feminină. Pentru ca bărbatul visurilor să accepte însămânţarea femela se înfrumuseţează spre a deveni cât mai atrăgătoare. Poeţii descriu acest procedeu, tehnologie de fabricaţie în fapt, prin iubire respectiv amor. După însămânţare procesul tehnologic instituie la femele dragostea maternă. Totul spre a procrea, a asigura perpetuarea speciei. 
  
Departe de mine să creez un curs de fiziologie umană, în speţă însămânţarea. O cunosc copii de pe la trei ani. Nu şi maturii deoarece este interzis a vorbi despre ea. Dar Dumnezeu cu mila. 
  
Iubirea, amorul şi înfrumuseţarea feminină specifice intrigii faune chiar şi florei nu sunt decât îndemnurile aparatelor de procreare. Spiritul matern de protecţie a puiului până la maturizarea sa face parte tot din auxiliarele aparatului de reproducere. Poeţii prin lira lor nu fac decât să-şi îndemne iubita să-i facă şi să-i crească copii. Asta este esenţa vieţii. 
  
O altă problemă pare şi mai importantă 
  
Ca oricare membru al faunei şi omul are, în cadrul procesului general de perpetuare a speciei, rolul de bucătar care prepară, nu numai pentru sine, mâncare. Pentru hrana sa omul foloseşte toate celelalte entităţi vii din faună şi floră. După preparare o îngurgitează. Resturile ejectate sunt tocmai bune spre a servi drept hrană altor fiinţe. Acest sistem natural în care nimic nu se pierde deşi totul se transformă este numit lanţ trofic în care omul are un rol important. De exemplu omul mănâncă o ridiche care creşte în ţărână. Ţărâna este un conglomerat care mişună de viaţă microscopică provenită din ejecţiile întregii faune la care se adaugă resturile florei precum frunzele putrezite. Un simplu exemplu, care este redat mult mai amplu în opera Contele de Monte Cristo scris de A.Dumas. De-ar ştii omul cu ce s-a săturat porcul nu l-ar mai mânca. Ţăranul român are o vorbă „pământul nu este murdar” şi mănâncă fără a se spăla pe mâini. De-ar afla doctorii s-ar cruci că nu moare. 
  
Omul necesită însă şi un alt fel de hrană. O sete aprigă de frumos cât şi o bogată hrană sufletească, nelegate de natură. Toate animalele îşi îngăduie o siestă după ce s-au săturat. Omul vrea mult mai mult. Satisfacerea acestor necesităţi a generat un întreg sistem bazat pe unelte care a diversificat activităţile omului într-atât încât funcţia primordială de reproducere a fost ignorată intrând chiar în desuet. 
  
Omul este preocupat de obţinerea hranei sub toate formele extrem de diversificate în care pâinea cea de toate zilele pare un mezelic. Alte cerinţe au devenit importante. Orgoliul, mândria, onoarea, bogăţie şi confort au devenit principalele elemente de hrănire ale omului „civilizat” Pentru satisfacerea lor apar războaie şi excese de consum care dezechilibrează natura. 
  
Într-un stup de albine sau un muşuroi de furnici deosebeşti o mulţime de activităţi distincte pe care membrii societăţii respective o desfăşară Există o părere generală că în oricare comunitate trebuie să existe un conducător. La albine, cel puţin, regina care grupează tot roiul în jurul ei are de fapt rolul de perpetuare a speciei. Depune ouă spre a completa descreşterea naturală a roiului. Doicile sunt mult mai importante deoarece prin modul de hrănire diferenţiat determină ce iese din ou. 
  
Omul, din cele mai vechi timpuri, a necesitat o conducere. Practic un ţap ispăşitor care să preia răspunderea ocolită de omul de rând. Treptat conducerea a evoluat de la masculul dominant care se bate cu pumnii în piept, la cea duală incluzând conducătorul spiritual respectiv vraciul şi în final conducerea colectivă a sfatului bătrânilor. Civilizaţia modernă a instituit regate sau preşedinţii, biserica şi diferitele adunări parlamentare. Acestea nu sunt nicidecum un efect al civilizării. De aceea oameni aleşi se reîntorc, de regulă spiritual, în epoca de piatră. Nu ştiu dacă este vina lor sau a electoratului. 
  
Şi în fine, războiul. Toate animalele vânează spre a-şi dobândi pâinea cea de toate zilele. Totodată îşi apără domeniul de dobândire a ei. Dar să aperi averile fraudulos obţinute de nobilimea banului este o foarte relativă accepţie a patriei, domeniul de obţinere al hranei. Omul este singurul animal care vânează cu tancuri şi bombe atomice cu mult peste necesarul de a se sătura. 
  
Om. Ce vrei! Om care speră să intre în rai, dar nu se asigură că a lăsat cel puţin un urmaş mai bun decât el, realizat prin unirea bărbatului cu femeia. 
  
Ce faci cu o maşină când nu mai porneşte la cheie chiar după o costisitoare reparaţie? Păi o dai la REMAT şi-ţi iei banii ca să cumperi alta bună. Dar REMAT-ul?. El dă maşina la reciclare şi, din piesele vechi topite, se reface o maşină nouă. Se economisesc astfel multe resurse naturale limitate. 
  
Toată fauna cu excepţia omului îşi lasă lutul din care au fost făcute de Dumnezeu drept hrană hienelor şi puzderiei de microorganisme din ţărână, reîntregind ciclul natural de transformări succesive în lanţul trofic. 
  
Omul îşi îmbracă rămăşiţele în plumb, beton sau chimicale. Doar, doar să nu redevină lutul din care au fost făcute. Credeţi că trupul lor va rezista până la judecata de apoi? Mai va! Dar ciclul natural de circulaţie a materiei este îngreunat. Incinerarea trupului practicată ca obicei la unele popoare este mult mai aproape de cerinţele naturii. Este posibilă, chiar şi practicată, refolosirea organelor omeneşti. Un gest de mare umanitate dacă, în viaţă fiind îţi dai acceptul pentru această operare care nu te atinge cu nimic. Unii îşi vând pe bani organele încă trăind. Urât din partea lor. 
  
Recapitulând: omul este o fabrică de oameni. Ca oricare fabrică a omenirii poate produce în fabrici organizate de el orice alt produs care îndestulează foamea sa. Între ele să nu uităm bombele atomice, tancurile şi mitralierele „iubite de Biserică şi Dumnezeu” Natura le detestă şi răspunde solicitărilor umane prin cutremure şi vijelii. Dacă ne-am împăca cu natura, nu cu Dumnezeu, poate am colabora mai bine. 
  
Referinţă Bibliografică:
Viaţă, viaţă legată cu aţă. / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1590, Anul V, 09 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!