Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Ardealul mai este oare Ardeal?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un colţ de ţară nu deosebit de altele. Poate podişul muntos să schimbe puţin peisajele. Dar şi versanţii de sud sau est al Carpaţi-lor au privelişti asemănătoare. Ardelenii nu au însă bărăganul, marele generator de grâu, pâinea ţării. De aceea mănâncă preponderent cartofi care schimbă omul. Dar de când generalizarea comerţului le-a adus franzela pe masă parcă Ardeleanul nu mai este Ardelean. 
  
Nu numai franzela de grâu a schimbat mentalitatea şi, în special, îndepărtarea de Europa. 
  
Cum? Doar toată ţara face parte din continentul european. De câţiva ani chiar am intrat în comunitatea Europei. De unde aberaţia că Ardealul s-ar îndepărta de Europa? 
  
Ce a adus România în marea comunitate europeană? Ce a avut în sud-estul ei. Adică orientul apropiat cu haremurile, caftanele, seraiurile şi ciubucele sale. Puţin actualizate de timp, dar stringent retrograde. Acest orientalism a început să fie exportat în Ardeal odată cu alipirea sa la regat, pe la începutul secolului trecut şi generat în special emigrarea saşilor. 
  
Saşii nu au plecat de condiţii proaste de viaţă. Din contră. Din acest punct de vedere s-au transferat de bună voie şi nesilit de nimeni din lac în puţ. Cu toată reclama făcută „patria tată” cum se pronunţă în germană nu le-a putut oferi ce au avut în Ardeal. Au plecat datorită degradării condiţiei de om importată din sud-ul regatului. A urmat apoi epoca Ceauşescu în care toţi am ajuns animale în jug. Alt motiv de a-şi lua lumea în cap. 
  
Ce au însemnat saşii pentru umanitatea ardeleană? Păi să analizăm puţin. 
  
Malmo şi ţiganii ardeleni 
  
Malmo este un important oraş în Suedia. Suedia este ţara cu cel mai ridicat nivel de trai datorat în special calităţii de om a tuturor suedezilor. Copii suedezi sunt educaţi de trei cărţi pe care le studiază de pe la trei anişori. Biblia, Cartea de Legi şi Cartea de cântece. Potrivit revistei Magazin Istoric aceasta este bogăţia Suediei. Aurul ei alb. 
  
Atenţie! Este vorba de biblia Luterană care propovăduieşte munca prin „Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri” nu biblia Ortodoxă care propovăduieşte lenea în rugăciune şi post aşteptând „odihna veşnică” 
  
În Malmo sunt mai multe tabere de ţigani cerşetori. O „tabăra mare” care cuprinde în special Romi din regat (Muntenia şi Moldova anilor 1900), Apoi mai multe tabere mici care cuprinde ţigani ardeleni organizate pe sate de provenienţă. Un război necruţător a izbucnit între ţigani şi Romi. Cauza: diferenţa calităţii de om. Un joc pe viaţă şi moarte de genul „hoţii şi vardiştii” de fapt între infractori şi victime. Din păcate această adversitate se simte şi în ţară nu numai la nivel de Rom ci In special la nivel politic. 
  
De ce? 
  
Romul a fost tratat întotdeauna ca sclav. Boierii, mari latifundiari în caftane fumându-şi ciubucul aveau drept de viaţă şi moarte asupra lor. Lucrurile nu arată nici astăzi altfel datorită normalei rezistenţe opuse de comunitate care dorea să-şi păstreze originile etnice. Nu mai admit expresia peiorativă de „ţigan”. Au devenit Romi cu înalta profesiune de „sfârâiac!”, dar Romi Ortodocşi adică trecători prin viaţă în dispreţul muncii spre a obţine „odihna veşnică din rai” Ca să trăiască totuşi refuzând sistematic ce înţelegem noi prin muncă s-au „specializat” în munci speciale care le permite să treacă din chiolhan în chiolhan, unii strângând averi comparabile cu tezaurul naţional handicapând pe alţii cu toporul să stârnească milă. Unii! Care uită însă că sunt Romi şi nu ştiu ce înseamnă ajutor între membrii speciei. Proprietarii palatelor din centrul Timişoarei, tuciurii care nu plătesc impozite deoarece sunt în „ajutor social” ar putea asigura locuinţă gratuită tuturor Romilor din regiune. La Malmo ne fac de râs ţara cu profesiunea lor exercitată exclusivist. Ce ţi-e şi cu votanţii ăştia. Ar înflori ţara fără ei. 
  
Ţiganii ardeleni au preţuit întotdeauna munca. Chiar dacă nu aveau o meserie de bază, precum Gaborii cu Pălărie renumiţi aurari şi tinichigii, toţi erau apreciaţi muncitori agricol. Saşii în special îi foloseau retribuit corect ca muncitori pe fermele lor. Asta le permitea, lor ţiganilor, să-şi educe în şcoli odraslele, să participe activ la viaţa culturală a comunei, să fie oameni civilizaţi chiar cu maniere deosebite. Gaborii colindau lumea cu coviltirul remorcat de un Mercedes şi erau bine primiţi în toată Asia de unde-şi culegeau soţiile devenite apoi adevărate doamne în societatea săsească. Nu numai eu ci şi „regretatul” reporter Gherman i-a cunoscut şi prezentat, unul din motivele că postul TransilvaniaTV a dispărut subit de pe grilă. Romii nu suportau discriminarea „ţigăniei ardelene” 
  
Plecând în masă saşii, noii proprietari Ortodocşi din Sud au lăsat pământurile pârloagă, murind de foame ca şi ţigănia rămasă fără locuri de muncă. Ce vreţi. Europenizarea „comună” a Ardealului care, din totdeauna, a fost considerat o perlă a Regatului Ungariei şi a constituia limita estică a Europei civilizate. 
  
Prin Europenizare, Ardealul a pătruns din Europa în Orientul apropiat. Nu în folosul său şi nici al ţării. 
  
Doamne apără-ne de mai bine! 
  
Si-n Ardealul care nu mai este Ardeal se petrec însă drame. Una din ele, puţin romanţată: 
  
Câinele care nu latră muşcă rău 
  
Ardealul ca Ardealul care poate redevine Ardeal. Poate! Ce ne facem cu cuţu-cuţu? 
  
Proverbul vorbeşte despre cuţu care latră. Dar „merge şi aşa” vorba popii. 
  
Poate este reală sau nu această nuvelă. Este însă în temă cu reclamaţii dinăuntru sau dinafara puşcăriilor. Ce mi-e cu genţi, moşii sau simple case 
  
Oare chiar am devenit zei să ne judecăm vecinii? E treaba lor să ceară sau nu bonul „fiscal” sau să plătească sau nu bacşişul la frizer. Chelnerului nu i-am dat niciodată bacşiş. Şi nu că mi-ar veni greaţă să plătesc astfel un impozite statului. Nu se purtau până ieri. Ce mai moravuri şi la încasatorii de taxe! 
  
Mai ceva ca Hagi Tudose. Îl mai ştiţi? Vi-l amintesc mai jos. 
  
Vecinul Radu a venit cu o rugăminte: „Dragă Emil. Între calcanele caselor noastre alipite pătrunde apă. Nu ştiu dacă ai şi tu neplăceri, dar la mine se umezeşte peretele. Ai ceva împotrivă ca să realizăm împreună hidroizolaţii?” 
  
Bineînţeles că nu am avut ce obiecta. Am consimţit să facă el lucrările necesare. Eu locuiesc în alt cartier. Casa moştenită, de fapt retrocedată după samavolnică expropriere, mai este plină de chiriaşii din epoca ICRAL-ului de care nu pot scăpa. Şi chiriile sunt de pe atunci. Mulţumescu-ţi Doamne că nu am mari impozite de plătit. 
  
Cu vecinul nu am avut practic nici o relaţie. Sunt Bucureştean şi ca atare respect tradiţia. Nu-mi cunosc nici vecinul de apartament. Dar i-am plătit domnului Radu 500 lei (noi) cât a cerut. Mi s-a părut mult pentru câţiva metri de hidroizolaţii. Dar, între vecini … 
  
După o săptămână vecinul Radu î-mi comunică imperativ ordonând să plătesc „într-o oră” încă 500 lei. Cică ar fi partea mea din lucrarea executată. Ca efect i-am cerut autorizaţia de construcţie spre a vedea soluţia impusă de organele de resort. Nu o avea, deşi este jurist cu activitate în domeniu şi cunoştea, ca şi mine de fapt, legile în vigoare. 
  
Am mers la faţa locului să văd cu ochii mei „opera” realizată care, cică, a costat peste 2000 lei noi. 
  
Pe proprietatea mea este o casă doar parter cu acoperiş şarpantă în scaun acoperită cu tablă, construită acum 150 de ani. În spatele ei, lipită calcan în calcan o construcţie cu două niveluri şi mansardă se înălţa cu peste 10 metri peste acoperişul meu. Ei bine tot calcanul vecinului Radu era căptuşit cu tablă de parcă era un acoperiş. Meşterul tuciuriu care-i repara burlanele şi jgheaburile l-a sfătuit spre o astfel de inepţie. Dacă sub tablă ar fi pus 10 cm de polistriren expandat ar fi fost o justificare, anveloparea termică a calcanului de Nord. Dar aşa va dubla consumul de lemne la iarnă. 
  
Am bătut la poarta proprietăţii domniei sale. M-a văzut şi m-a întrebat dacă am adus banii, fără însă a începe să descuie cele o sută de lacăte ale porţii. Când i-am spus, râzând, că nu a intrat direct înapoi în casă fără nici un cuvânt. Adevărat Hagi Tudose deşi nu cred că a hagialâc-cit pelerin pe la locurile sfinte lui. 
  
Vecin de România. Vecin de Bucureşti capitala ţării. Jurist. 
  
Nu ştiu care dintre noi este cuţu. De fapt nici nu am lătrat măcar unul l-a altul. M-a ignorat pur şi simplu făcând-uşi nevoile în curtea mea. Şi a oferit apoi burtica să-l scarpin! La ce ar fi servit altfel mia de lei noi cerută! 
  
Eu ce să fac. Să muşc? 
  
Dacă şi-a crezut incompetentul meşter are vre-o vină? Da! Deoarece nu a cerut autorizarea unei lucrări de esenţă executate casei sale de pe proprietatea vecinului său. Şi este jurist. Nu are scuza necunoaşterii legii. 
  
Dacă aş „muşca” i-ar fi rău. Aş atinge, chiar fără să vreau, osul. O fac prietenii „de afaceri” între ei. Nu şi vecinii. 
  
Dar sunt om bun. Îl expun doar oprobriului public. Păcat că nu va ajunge niciodată la această epistolă. Nu pare omul care să fi citit vre-o carte în afara tratatelor de specialitate şi a bibliei sale. Mă îndoiesc chiar că ar avea cont de facebook să se „socializeze” puţintel. 
  
Dumnezeu cu mila. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ardealul mai este oare Ardeal? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1585, Anul V, 04 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!