Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

De ce, Doamne?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În opera dramatică „Moartea unui comis voiajor” scrisă de Arthur Miler se analizează de către un juriu ad-hoc activitatea de-o viaţă a unui respectat om de afaceri şi a familiei sale. Din povestirea unor secvenţe de viaţă care apar nevinovate s-au chiar benefice societăţii, sub lupa unor versaţi jurişti pensionari, apar dedesubturi incriminante. Sentinţa finală este „vinovat” iar pedeapsa dată în joacă „moartea pentru gravitate excepţională” 
  
Preluând din comedia Steaua fără nume de Mihail Sebastian personajul feminin Domnişoara Cucu care după o viaţă de aproape un secol şi-a pierdut şi numele, nu şi himenul, aceasta ajunge la efectuarea ultimei mărturisiri în faţa morţii la concluzia că este o păcătoasă notorie şi şi-a irosit viaţa de pomană deşi în numele bisericii a condus o jumătate de secol poliţia de moravuri a unui orăşel impunând posturi, rugăciuni şi comportament social exemplificate prin propria viaţă aproape ascetică. 
  
Domnişoara Cucu se simţea obosită. Durerile reumatice o deranjau sever. A speriat-o şi culoarea feţei văzută în oglindă. Probabil ficatul îşi face de cap deşi a luat pastilele prescrise. Nici de mirare la cei peste 90 pe care îi ducea în spate. Era Duminică şi ar trebui să meargă la biserică. Niciodată nu lipsise de la liturghia duminicale de când se ştie. A cunoscut de aproape 6 preoţi care au slujit în sat. Pentru aceştia constituia o militantă creştină care contribuia cu tot ce poate la respectarea regulilor bisericeşti incluzând ţinerea posturilor, rostirea rugăciunilor, respectarea cutumelor la botezuri , nunţi şi înmormântări cât şi abstinenţa de la alcool şi nu numai. Ea dirija corul bârfitoarelor care orchestra aria calomniei de care tot satul se temea. Cine intra în gura bârfitoarelor era pierdut. Trebuia să-şi ia lumea în cap oriunde nu mai ajungeau antenele Domnişoarei Cucu. 
  
Se hotărî totuşi să nu rupă seria mulţumiri Domnului Dumnezeului ei chiar dacă îşi provoacă dureri suplimentare şi folosind două bastoane, începu lungul drum spre duminicala mântuire. Avea cca. 100 m de parcurs prin mijlocul satului. Relativ multă lume mergea în acelaşi sens şi mulţi, mai bătrânei, s-au oferit să o ajute. Domnişoara Cucu nu a acceptat şi, mulţumind pentru ofertă, îşi continuă pâş-pâş drumul. Nu se cădea însă să fie depăşită astfel că grupul cu ea în frunte se tot mărea. 
  
Aproape de biserică nu a mai rezistat. Şi-a pierdut echilibrul şi a căzut. Imediat zeci de mâini i-au venit în ajutor şi a fost dusă acasă de bătrânele satului. 
  
După slujbă preotul, avizat de cei care au participat la ajutare ei, a presupus că Domnişoara Cucu necesită ajutor duhovnicesc şi s-a îndreptat spre casa ei. De la uşă a fost primit cu proteste vehemente de cele două bătrâne care au rămas spre a o îngriji. 
  
- De o juma de veac nici un bărbat nu a trecut acest prag. Vă rog să aşteptaţi puţin. 
  
Îl întâmpină una din ele. 
  
- Nu sunt „bărbat” ci preot. Am venit să-i dau ultima binecuvântare. Dor nu doreşti să plece neîmpăcată cu Dumnezeu. Uite pun patrafirul pe mine şi binecuvântez casa şi trăitorii din ea. Pot intra? 
  
- Da! Poftiţi părinte. Domnişoara a permis. Spune chiar că dorea să vă vorbească la biserică. 
  
Spuse a doua păzitoare a cetăţii care fusese s-o întrebe pe bolnavă. Preotul trecu pragul, scoase patrafirul din geantă şi-l puse pe el, apoi cu crucea în mână rostind binecuvântări intră în iatacul vajnicei domnişoare care sta întinsă pe patul ei. 
  
- Vă mulţumesc părinte. Cred că Dumnezeu mă cheamă la el. Voiam însă să vă scutesc de acest drum. 
  
La care preotul, după ce-i oferi crucea să o sărute o binecuvântă apoi o întrebă: 
  
- Doreşti să-mi confiezi ce ai pe suflet spre a ţi-l curăţa? 
  
- Da! Apoi rugă din ochi cele două femei să-i lase singuri. 
  
Una din bătrâne îi oferi preotului un scaun în apropierea patului apoi amândouă au trecut în camera alăturată închizând uşa după ele. După ce se aşeză comod preotul începu ultima spovedanie: 
  
- Măna Domnului este asupra noastră. Descarcă-ţi sufletul de tot ce consider că ai făcut greşit. 
  
- De la ultima spovedanie? 
  
- Nu. De această dată pregăteşte-te pentru raportul întregii vieţi cum îl vei da în faţa lui Dumnezeu. Eu nu-ţi pot judeca faptele dar te pot ajuta să le interpretezi corect. 
  
- Am copilărit în acest sat într-o familie numeroasă. Am avut doi fraţi şi 4 surori. Eram cea mai mică. Fraţii i-am pierdut, ca şi tatăl, în război rămânând numai 6 femei. Noi fetele ne-am pregătit din muncă lada de zestre, Iar surorile mele şi-au găsit soţi. Eu am fost mai pretenţioasă şi am refuzat doi flăcăi care în timp mi-au cerut mâna. Dumnezeu ne-a încercat greu în timpurile „socialismului victorios” şi în numai 10 ani a chemat la El toţi cei care mi-au fost dragi. Rămasă singură m-am apropiat de biserică şi respectam întocmai toate canoanele ei. Practic nu am fost atinsă de nici un bărbat. 
  
- De ce nu ai optat pentru călugărie? Întrebă preotul 
  
- Sufletul nu-mi era pregătit să devin mireasă. Nici a domnului Nostru Isus Cristos. Practic eram prea comodă să respect un plan de rugăciuni zi de zi. Preferam munca fizică de care niciodată nu m-am ferit. Pentru mine biserica înseamnă liturghia duminicală, posturi şi abstinenţe, facerea de bine şi câte-o mică mulţumire Domnului seară de seară pentru coaja de pâine oferită, sub formă de rugăciune zilnică. 
  
- O consideri ca viaţă de pustnic, adică te-ai rupt sufleteşte de societatea în care trăiai? 
  
- Nicidecum. Participam activ la viaţa publică. Mai întâi prin activitate culturală mai apoi prin îndrumarea consătenilor spre o viaţă curată cum am dus-o şi eu. 
  
- Ai afirmat că sufletul nu era pregătit să devii mireasă. Chiar nu ai simţit nici o dată dorinţa de a fi mamă, duioşia faţă de copii? 
  
Cu un ton ferm, oarecum ridicat, domnişoara Cucu apostrofează: 
  
- Stimate duhovnic, spre a deveni mamă necesită un bărbat care să-l însămânţeze. Ori nu suportam gândul să-mi pierd fecioria. 
  
- Este o gândire ne-creştinească. Dumnezeu ne-a dat plăcerile trupeşti spre a păcătui făcând copii, cum a dat frumuseţe florilor spre a atrage fluturii care le polenizează. El, la gonirea din rai, ne-a binecuvântat cu cuvântarea „Câştigaţi-vă pâinea prin sudoarea muncii şi înmulţiţi-vă”. Eva nu a păcătuit lăsându-se însămânţată de Adam ci prin cunoaşterea astfel obţinută. Mărul din rai era pomul cunoaşterii nicidecum pomul perpetuării speciei cum ai interpretat tu şi poate mulţi alţii. 
  
- Exact această filozofie a generat aversiunea mea faşă de bărbaţi. Mai eram tânără când un preot mi-a dezvoltat-o cu aproape aceleaşi cuvinte. Am crezut că vrea să atenteze la fecioria mea şi am fugit din confesional. Acum nu vă pot acuza de rele intenţii. Chiar am greşit faţă de Dumnezeu sustrăgându-mă de la perpetuarea speciei? 
  
- Da! Dar recunoscând greşeala poţi, prin rugăciuni, să ceri îndurarea Domnului. Eu îţi dau iertarea de păcat deoarece ai mărturisit. 
  
- Mulţumesc, părinte. Voi medita asupra acestei greşeli făcută prin neîncrederea dovedită faţă de o faţă bisericească care, de mult, mi-a atras atenţia. Totodată voi cere prin fierbinţi rugi iertarea Domnului. Mă simt vinovată de inducerea în eroare a obştii prin propovăduirea publică a menţinerii fecioriei care, potrivit lămuririlor Dumneavoastră, le găsesc acum un păcat. 
  
- Te învinuieşti fără temei. Ceea ce ai cerut obştii este doar menţinerea moralei publice. Niciodată nu ai luptat contra căsătoriei deci asigurarea perpetuării speciei. Dacă o consideri un păcat ai iertarea mea. 
  
- Oare Domnul Dumnezeul Meu va ţine seama de binele pe care l-am făcut ajutând oameni în nevoie? 
  
- Fii mai explicită. Cum ai ajutat aceşti oameni? 
  
- Împărţindu-le parte din câştigul meu. Din leafă, apoi din alte venituri le ofeream bani. De regulă le ofeream 10 lei noi fiecăruia, o sumă apreciabilă. 
  
- Ce înţelegi prin alte venituri? 
  
- Mi s-a restituit de ani buni pământul cu care am intrat în CAP. Îl lucrez eu dar şi cu ajutor plătit, în care includ şi valorificarea produselor. Am găini, porci, chiar şi două vaci de lapte şi mă învrednicesc să le hrănesc şi să culeg produsele lor. 
  
- Şi aici găsesc un defect ne-creştinesc. Şi pe vremea Mântuitorului existau bani. Dar în Sfânta Evanghelie este menţionată ajutarea celor în nevoie printr-un blid de mâncare sau o îmbrăcăminte. Banul este considerat ochiul dracului şi este cu adevărat. Cu o coajă de pâine omul în nevoie se satură măcar odată. Banii trebuie însă să-i predea celui care l-a trimis la cerşit. Literatura engleză este plină de averile făcute din cerşit prin afişarea unor handicap-uri artificiale. Aveai posibilitatea să oferi un blid de mâncare. De ce ai dat bani? 
  
- Părinte, de regulă oamenii în nevoie sunt de sex bărbătesc. Nu pot primi în casă bărbaţi. Apoi ce să le dau de mâncare? Eu ţin post aproape tot anul. Am doar o bucătărie furajeră unde fierb mâncarea porcilor. Găinile vacile şi chiar eu ne mulţumim cu produse naturale crude. 
  
- Altă gândire necreştină. Pentru porci, care se transformă în bani poţi găti. Pentru oameni în nevoie nu. Tare mi-e teamă că eşti certată cu Domnul mai mult decât pot eu să scot de la tine. Ai citit biblia? 
  
- La biblioteca comunală nu este. De unde să am ocazia să o citesc? De fapt nu am mai citit o carte de zeci de ani. Nu mai văd suficient. 
  
- Acuzi de pomană. Alt păcat greu. De mai mult de 20 ani biserica a făcut şi mai face eforturi ca fiecare bibliotecă să cuprindă câteva biblii care să se poată împrumuta creştinilor zeloşi. De fapt fiecare gospodărie ar trebui să aibă o biblie a familiei. Citirea unui verset al bibliei cântăreşte în faţa Domnului cât zece rugăciuni. Nu ai cunoştinţă de acest canon? 
  
- A trecut aproape un veac de când am învăţat religia la şcoală. Poate atunci să fi fost îndrumată să citesc biblia. A urmat însă comunismul când o biblie în casă putea să însemne ani de puşcărie fără judecată. Cred că Domnul Dumnezeul meu o să aibă îngăduinţă pentru acest păcat mărturisit. 
  
- Să te audă Dumnezeu. Din partea mea ai iertarea. 
  
- Părinte, o viaţă întreagă am cerut ca la părăsirea sufletului din corpul gazdei sale să fie îndeplinite cutumele comunei, între care lumânarea la capul trupului părăsit si cu alte ocazii. Pentru ce are nevoie sufletul de o biată lumânare când beneficiază din plin de sfânta lumină generatoare de lumină. 
  
- Ce mi-e dat să aud urechilor. Este un sacrilegiu să aminteşti de cele sfinte când nu cunoşti tainele care le reglementează, Este adevărat că, în liturghie preotul rosteşte: „Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.” Sintagma este o prescurtare mai lungă a unei fraze care este prin sine însuşi lămuritoare şi sună: „Precum lumina se naşte şi fiinţează numai din lumină aşa şi Dumnezeu s-a născu şi fiinţează numai prin Dumnezeu”. Aproape în fiecare liturghie preotul dă explicaţii acestui fenomen citind din sfânta Evanghelie. Sunt neplăcut surprins că o persană cultă ca tine, care nu a lipsit de la nici o liturghie, nu a reţinut învăţămintele Sfintei Evanghelii. Este ca şi când ai trecut prin biserică ca gâsca prin apă fără să se prindă nimic de tine. Asta este un păcat pe care numai Dumnezeu ţi-l poate ierta. 
  
- Stimate paroh, cred că aste o eroare. Dacă cuvintele Sfitei Evanghelii trebuie înţelese şi reţinut de toţi enoriaşii de ce popii le cântă neinteligibil. Nu cumva şi sfinţii popi sunt în păcat? 
  
- Huleşti cele Sfinte? Vai Doamne iartă gura păcătosului. 
  
Spuse preotul înspăimântat. Apoi se închină, sărută crucea pe care o ţinea în mână şi o oferi şi păcătoasei să o sărute. Incidentul se încheie astfel dar rămase fără răspuns. Nu ştiu dacă preotul a vrut sau nu să înţeleagă acest viciu al însăşi canoanelor bisericeşti. A huli cele sfinte este un refugiu folosit des, întărit şi de Sfântul Oficiu prin inchiziţie care pedepsea cu „autodafe” (purificare prin sfântul foc al rugului) asemenea erezii. Norocul domnişoarei Cucu că nu se mai aplică azi, altfel ar fi economisit coşciugul într-o moarte caldă. 
  
Se lăsă o tăcere liniştitoare. Ambii trebuiau să-şi refacă forţele. Preotul simţea că muribunda de alături mai are forţa să-l pună în încurcătură. Aşa căută un prilej să-i găsească calităţi plăcute Domnului. Problema necuratului şi iadul ridicate în Decameronul lui Boccaccio nu prindeau datorită vârstei sau măcar al sănătăţii enoriaşei. Dacă ar fi fost tânără, şi încă cu himenul intact, ce deliciu. Vai Doamne, gândurile popii au început să cadă în păcat. Poate nu degeaba a speriat-o de moarte predecesorul lui de urăşte bărbaţii. 
  
- Ai amintit că plăteai muncitori agricoli ca să te ajute în munca câmpului şi desfacerea produselor. Asta este o faptă plăcută Domnului. În primul rând deoarece te ajuţi singură. Şi Domnul Dumnezeul Nostru ajută efectiv pe cei care se ajută singuri. Dar şi pentru că creezi locuri de muncă prin care oameni nevoiaşi îşi pot câştiga, cu voia Domnului, pâinea cea de toate zilele. Cu cât îi plăteai? 
  
- Cu o sută mii de lei pe zi răspunse flatată domnişoara. 
  
- Adică 10 lei noi, echivalentul unui blid de mâncare dat unui cerşetor? Parcă tot atâta dădeai şi celui care-ţi cerea mila. 
  
- Şi ce este rău în asta? 
  
- Desconsideri munca ceea ce este păcat. O zi de muncă valorează în faţa lui Dumnezeu mult mai mult decât blidul oferit din milă. Îţi dau dezlegarea de păcat. Dar cere îndurarea Domnului în zilele care ţi-au mai rămas. 
  
- Părinte, după câte înţeleg nu am făcut nimic pe lumea asta ca să merit îndurare celui de sus? 
  
- Poate viaţa ta nu a fost chiar inutilă. Ai dus o propagandă pro biserică şi în sprijinul moralei creştine. Dar nu ştiu dacă, ducând himenul în rai faci voia Domnului. El ţi-a dat aparatul de reproducere spre a face copii cu care să-ţi continui spiţa. Unde sunt aceştia? 
  
Dintr-o dată domnişoara Cucu se îngălbeni la faţă. Mai mult horcăind a cerut un pahar de apă iar preotul a cerut ajutor. Au intrat de îndată cele două păzitoare a himenului şefei, dar şi a celor proprii. Au dat muribundei paharul cu apă cerut şi au ajutat popa să-şi strângă catrafusele. Preotul a plecat cu crucea în mână binecuvântând în dreapta şi stânga. Era şi el frânt de „adevărurile” rostite în faţa lui Dumnezeu şi a muribundei. 
  
Aia a plecat popa şi minune, mare minune. Domnişoara Cucu, în vârful patului, mai zglobie ca-n tinereţe a dat comanda: 
  
- Convocaţi de îndată întreaga poliţie de moravuri, toate colegele noastre de muncă. Am de comunicat o revelaţie Divină. De îndată. Executarea. 
  
- Să te lăsăm singură? Dacă … 
  
- Şi ce dacă…? Cine ar îndrăzni să se atingă de mine? 
  
După nici o oră iatacul domnişoarei Cucu s-a umplut cu vârf şi îndesat. Au găsit-o pe distinsa domnişoară în rochiţă sub genunchi şi cu o bluză din care se vedeau pe jumătate sâni. „O fi înnebunit şefa? Acum în pragul morţii?” Gândeau toate învârtindu-se în jurul ei. 
  
În sfârşit a dat semnalul începerii „şedinţei ordinare” cu cuvintele: 
  
- Luaţi aminte! Am avut o lungă discuţie cu sfinţia sa domnul preot. Am aflat că Dumnezeu nu iartă femeilor că nu au născut sau nu au încercat măcar să facă copii. Unele sunt bolnave s-au soţii suferă de un handicap. Sunt în acest caz permise încercări cu vecinul sau vecina. Dumnezeu este mare! Măritate sau nu toate femeile sunt datoare să perpetueze specia. Asta nu înseamnă sex. Femeia trebuie să aleagă cel mai potrivit mascul pentru aşi fabrica cu el copii. Nu este rău să încerce cu mai mulţi până-şi găseşte perechea potrivită cu care se poate căsătorii sau nu. Trebuie apoi să-şi crească progenitura până ce va putea şi ea să procreeze sau să însămânţeze după caz. Binecuvântarea bisericească este potrivită unui cuplu format stabil care poate face copii. Nu este strict necesar. Dumnezeu ne-a avertizat sever că nu recunoaşte avocaţi între el şi credincios. Prin rugăciune fiecare poate intra direct în legătură spirituală cu Dumnezeul său indiferent dacă îi spune Dumnezeu, Alah, Brahma sau oricum altfel. Trebuie să respectăm preoţii ca îndrumători ai credinţei dar nu ca mijlocitori între Dumnezeu şi noi. Dumnezeu ajută pe toţi care se ajută şi singuri. Aţi băgat la cap? 
  
- Ce să cer Domnului Dumnezeului Meu prin rugăciune? Se aude o voce 
  
- Nimic şi niciodată. Trebuie să te ajuţi singură în tot ce faci şi să sari în ajutorul oricărui semen în nevoie. În rugăciune dai raportul sun forma: „Mulţumescu-ţi Ţie Doamne pentru coaja de pâine pe care mi-ai dat-o. Astăzi am făcut o parte din ceea ce mi-ai sugerat. Mâine voi continua cu ajutorul tău. Facă-se voia ta!” Şi Dumnezeu îţi va lumina mintea ce şi cum să faci. Restul este şcoala şi ce mai dobândeşti din cărţi şi alte surse culturale. Lămurit? 
  
- Cum să reţin tot ce ne-ai spus acum? 
  
- Fă ce te îndrumă Dumnezeu. El nu te va duce niciodată pe căi greşite. Munca şi ajutorul benevol dat vecinului sau celui care ţi-l cere este esenţial. A face bine nu este nicidecum ai da un ban. Dacă are nevoie dă-i jumătate din porţia ta de mâncare sau jumătate din haina sau încălţarea ta. Bineînţeles la figurat. Cu o pâine oricare milog se poate sătura. Dintr-un ban nu-i rămâne nimic. Îi este imediat luat de cel care-l trimite la cerşit. Aţi înţeles?. Lămuriţi în consecinţă pe toţi din jur. La ureche sub formă de bârfă. Sunteţi specialiste. La treabă! 
  
- Ţinuta ta mă pune în încurcătură. Ne-am îmbrăcat toate cât de poate de sobru şi acum te văd în ţinută de vampă. 
  
- Ţinuta nu este importantă, dar este liberă. Vei câştiga respectul aşa cum ţi-l acorzi tu însăţi. Fă cum te taie capul. Important este altceva. Noi nu mai putem face copii. Putem însă mulţumi soţul sau prietenul chiar culcându-ne el. La femei nu contează vârsta. Se pot face dorite şi pot accepta amorul chiar liber. Repet Dumnezeu nu primeşte virgine în rai dacă au mai mult de 16 ani. Am zis! 
  
Au început şoapte. Fiecare vorbea cu fiecare, în general critic Domnişoara Cucu asculta palavrele şi le lăsă mult timp liber. Apoi conchide: 
  
- Fiecare dintre voi aveţi dreptate în ceea ce aţi pălăvrăgit. Dar ordinul se execută nu se discută. Vreţi să aveţi o şansă să ajungeţi în rai? Scăpaţi întâi de himen, cele care-l mai aveţi. Şi eu aş face totul în acest sens. Voi încerca cu popa. Parcă m-ar fi vrut. I-am citit gândul şi i-am zâmbit deşi eram pe moarte. Dumnezeu m-a înzdrăvenit. Este o minune ca şi schimbarea de atitudine pe care o vom avea toate din această clipă. Acasă şi la treabă! 
  
Referinţă Bibliografică:
De ce, Doamne? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1581, Anul V, 30 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!