Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1580 din 29 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Două grade de libertate şi un prieten -4-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oraşul nu-i bau-bau 
  
Dimineaţa au apucat un răsărit de soare de vis. Tot orizontul în flăcări roz spre răsărit contrasta cu cel negrul pătat de ultimele stele strălucind spre apus. Între ele norişori flocoşi coloraţi de la cenuşiu închis la portocaliu strălucitor îşi schimbau culorile vii. La apariţia astrului cerul a devenit albastru limitat de lacul încă negru care limita orizontul vizibil. Treptat s-a făcut lumină, norişorii s-au decolorat iar linia dintre lac şi cer s-a estompat de abia era vizibilă. 
  
Grupul nostru făcuse ochişori şi de pe punte admira răsăritul. Când razele de soare au devenit sensibile s-au aruncat toţi în apa foarte răcoroasă în loc de duş al dimineţii. Normal, pijamalele rămăseseră pe punte. Uzi leoarcă au făcut gimnastica de dimineaţă mânuind vela spre a capta vântul după ridicarea ancorei. Ciripeau voios cu toţii. Ziua începuse cu bine şi sperau să se termine tot aşa. Vântul era destul de şugubăţ încât au cam tras de sfori, i-a dus însă repede la debarcader. Pe la zece au acostat şi au predat ambarcaţiunea. 
  
- Când se scoală mămica? Întrebă Ionel pe Miranda. 
  
- „Pe la 12. Apoi face vocalize, ia masa etc. Abia pe la 6 este accesibilă” Răspunse ea. 
  
- Aveţi un program special până atunci? Veni întrebarea lui Ionel 
  
Uitându-se la Miranda care i-a zâmbit Ahmed răspunse: 
  
- Program liber. Dar plătim nemţeşte. Mai suntem studenţi. 
  
- Ce-aţi zice de grădina botanică? Sugeră Ionel continând: „Cred că Anica va aprecia şi alte plante în afara grâului şi suratele pruntre care se lăfăia zi de zi.” 
  
Anica nu s-a sfiit să-i dea un pupic dulce deşi erau în „spaţiu public” fiind pe deasupra şi asistaţi. E adevărat, numai de surioară cu logodnicul ei care-i priveau cu condescendenţă. Ce mai, se molipsise de „oraşeanism”. Ionel spera că nu cronic. 
  
Trecând pe la hotel să recupereze bolidul au colindat apoi marele oraş ca turişti. Pe la 5:30 erau în faţa palatului lui Iosup. Anica, cu o curiozitate mai mult afişată, întrebă: 
  
- Aici am fost concepute? 
  
- Nu cred. Iosup era pe atunci doar student veni un răspuns masculin. Dar Ahmed vine cu o completare: 
  
- Este totuşi posibil. Iosup era dinainte de studenţie un atlet semi-profesionist. Cel puţin astăzi are vile similare în multe oraşe de pe glob. Într-una dintre ele am cunoscut-o pe Miranda. Aici ne-am reîntâlnit doar. Nu aş zice din întâmplare. 
  
- Te invidiez surioară. Dar tot mi se pare mai familiară coliba în care am copilărit eu. Acolo l-am cunoscut pe Ionel. 
  
Era rândul lui Ionel să dea pupicul, furat când coborau din maşină. Au intrat în salonul de recepţii unde s-au instalat în fotolii. Auzind zgomot Stela, mama de adopţie a Mirandei, a intrat în salon. Sa dus direct la Anica exclamând interogativ, „Ana?” 
  
- Da stimată doamnă. Sunt sora geamănă a fiicei dumneavoastră. 
  
- Răspunsul pare straniu şi totuşi este corect. Îţi cunosc istoria. Am cunoscut-o chiar şi pe mama voastră. Ce ai devenit? Cum s-a desfăşurat acest dublu deceniu? 
  
Înainte de a apuca Anica să răspundă Miranda interveni: 
  
- Mămico, Ana este fermieră, mama ei învăţătoare într-un mic sat si duc o viaţă normală destul de îndestulată. Lor le este bine aşa cum şi-au aşternut. Am venit cu treabă. Ionel, ia te rog cuvântul. 
  
Ionel nu apucă să ia cuvântul. Stela, râzând ne lămuri: 
  
- Nu credeam că mă ţii chiar de zgripţuroaica din poveste. Am discutat de mult situaţia ta cu tatăl tău şi suntem de acord. Ştim cât vă iubiţi. Dar nu puteţi aştepta până terminaţi facultatea? Mai aveţi un an. 
  
Miranda, roşie ca un rac, se duse lângă mama ei şi, duios i-a spus: 
  
- Mămico, sunt situaţii când nunta trebuie puţin grăbită. Te rog să admiţi că părinţii lui Ahmed au concepţii mai vechi, asemănătoare tuturor fermierilor, să nu le zic ţărani că sunt ditamai boierii. Morala în Iran este severă şi nu vrem să o încălcăm. 
  
- Devin cumva bunică, scumpo? 
  
- Nicidecum. După noaptea nunţii trebuie să prezentăm prosopelul cu pete de culoare. Şi noi suntem grăbiţi să o facem. 
  
Tocmai a intrat şi Iosup în cameră şi a râs copios auzind discuţia tocmai purtată. Se duse direct la Anica căreia i-a spus: 
  
- Dăm-i voie un sărut părintesc. Bă bucur că am apucat reîntâlnirea noastră. Dar cum de v-aţi întâlnit tocmai la timp oportun? 
  
În timp ce tatăl cu fiica s-au delectat cu privirea reciprocă apoi s-au îmbrăţişat Ionel a dat răspunsul aşteptat: 
  
- Scopul plimbării noastre, prima ieşire în oraş a logodnicii mele, a fost educativ. Obişnuirea ei cu viaţa şi moravurile oraşelor mari. Mi-a fost deosebit de greu să o dezbrac de haine şi sfială. Deşi remarcasem asemănarea Mirandei cu icoana visurilor mele nu aveam habar că sunt surori deşi Ahmed mi-a povestit multe despre biografia ei. Întâlnirea în patru, nu tocmai accidentală, ne-a determinat să ne ajutăm reciproc. De acea acest „atac în forţă” asupra soţiei Dumneavoastră. 
  
Stela intră hotărât în vorbă: 
  
- Ei bine aveţi acordul şi binecuvântarea noastă. Zburaţi la preot să vi-o dea şi el după acordul formal şi al părinţilor tăi Ahmed. Eşti sigur că-l poţi obţine sau iei cu tine şi aceşti avocaţi de circumstanţă? Îmi permiteţi însă să mă duc la serviciu. Am un loc de muncă care mă solicită noaptea. 
  
- Permiteţi deci să luăm biletele de avion? Întrebă Iosup fericit în timp ce părinţii se retrăgeau. 
  
Amândoi au întors capul precizând acordul printr-un larg zâmbet. 
  
- Când decolează acest avion? Întrebă şi Miranda dând evident din coadă 
  
- Habar n-am. Vii cu mine? Aflăm la ghişeu. 
  
Ahmed îşi aminti în ultimul moment de cealaltă pereche zicând: 
  
- Aş dori să mai stăm câteva minute de vorbă. Dar nu vă iau cu mine. Suntem beţi de fericire şi abia aşteptăm zborul spre împlinirea ei. Aveţi ocazia să vizitaţi cocioaba unui bogătaş. Vă stă tot parterul la dispoziţie. Babacii îşi au apartamentul la etaj. 
  
Ionel, fluturând cheile maşinii se oferi: „Poţi folosi maşina” la care Miranda aruncă „Unde te crezi?” apoi dispărură şi se auzi un puternic motor zbârnâind. 
  
Au vizitat apoi casa. O bibliotecă imensă pe două etaje accesibile pe o scară interioară, o sală de muzică cu imens pian şi o harpă, salonul cu moile fotolii completate de mai multe măsuţe şi holul de intrare cu o drăguţă masă din piatră în mijloc. Lângă salon un fel de cămară cu un mare frigider şi un dulăpior cu pahare. S-au servit cu un mic drink tare ca o palincă, cu gheaţă, înainte de ase plimba mai departe. 
  
În hol Ionel o îmbrăţişează şi îi săltă funduleţul pe măsuţă. De sus ea îi dă un pupic, timp în care el pătrunde ofensiv între picioarele ei. Ea continuă cu alt pupic mai dulce dar se dezmetici repede cu un „Ce-ţi veni” şi încercă, fără efect să strângă picioarele. 
  
- Nu te impacienta. Dar dacă nu aveai colivia erai deja deflorată. 
  
Roşie ca focul, cu un mic efort sare de pe masă iar Ionel o prinde în braţe şi s-au contopit într-un sărut. Apoi Ionel recapitulă: 
  
- Chiar aşa. Cu un păhărel mai mare înainte, o mică plimbare şi săltarea pe masă. În unele cazuri iniţiativa este a ei şi „ferit” de privirea lui de o uşă deschisă îşi dezbracă într-un colţ vizibil lui chiloţeii. Altfel chiloţeii joacă rol de himen iar alunecarea provocată o excită şi eventual găsesc un pat. Este posibil ca în una din aceste situaţii să fi fost chiar mămica ta când aţi fost concepute. Este începutul multor căsnicii reuşite, în perioada de timiditate reciprocă. După propriile tale constatări o fată spune întotdeauna NU! Dar nu moare fată. Dacă partenerul nu îndrăzneşte apelează la alte şiretlicuri cu Nu în braţe. Nu este nimic amoral. 
  
- Ăsta este secretul chiloţeilor? Păcat că mi l-am însuşit când nu-mi mai serveşte la nimic. 
  
- Nu chiar. Viaţa are multe cotloane în care vrând nevrând intri uneori. Până şi mămica ta a fost angrenată într-un astfel de carusel. Nu este de condamnat. Aşa este viaţa spre a lua definitiv o hotărâre. Parcă ne-a spus-o chiar ea. Eu am înţeles-o deplin. Ai şi tu ocazia acum. 
  
- Să sperăm că nu este şi cazul nostru. 
  
- Deie Domnul. Încheie lecţia Ionel 
  
Abia au revenit în fotoliile lor când vrăbiuţele fericite au revenit gata de zbor. „Poimâine”supuse Miranda intrând în salon. „Felicitări, casă de piatră” au spus în cor Ionel şi Anica apoi au savurat corul care le ura „Şi vouă”. 
  
Şi s-au pus pe taclale până s-a inserat bine 
  
Epilog 
  
Ionel putea duce acasă jucăria nestricată. Doar că nu mai era jucăria mămicii. Altcineva îi mânuia sforile. 
  
Seara, Anica şi-a pupat mămica şi i-a confiat 
  
- Am cunoscut-o pe surioara mea geamănă. Semănăm leit, în toate. Abia acum înţeleg de ce te-ai purtat aşa cu mine. 
  
- Bănuiam că o să se întâmple odată şi odată. Te simţi lezată? 
  
- Nicidecum. Nici nu poţi măcar bănui ce fericire mi-a oferit tatăl meu fizic. Bietul Ionel. Deplâng munca lui în noaptea nunţii. Nu va fi uşor să deschidem calea pruncilor pe care-i va aduce barza. 
  
După trei săptămâni mare nuntă mare la care a participat tot satul. Iar noaptea nunţii a fost cum a visat-o Anica, în colivia făcută cadou de actualul soţ. Colivia nu a mai reuşit să-şi salveze însă păsărica din ea care, în sfârşit, a zburat spre a deschide calea bebeluşilor ce vor să vină negreşit. 
  
Referinţă Bibliografică:
Două grade de libertate şi un prieten -4- / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1580, Anul V, 29 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!