Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1575 din 24 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Un accident accidental
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Domnul doctor Kurt tocmai îşi lămurea pacientul care, singur în cabinet, încerca să oferea din inimă un mic obol pe care şi-l putea permite. Era cu adevărat mulţumit. Niciodată nu s-a simţit mai bine după consultul medical. 
  
Reumatismul lui care îl chinuia de multişor era, cam de anul trecut, complicat prin severul tratament prescris de medicul de familie pentru inimă şi diabet care concurau împreună şi datorită vârstei înaintate. Mare parte din medicamente erau aproape gratuite, dar tot nu prea rămânea mai nimic din mica pensioară bine gestionată. 
  
Ce o fi fost în gândul acestui pacient numai Dumnezeu poate ştii. Cert este că a venit la acest cabinet sub imboldul unei rude suferindă căreia doctorul i-a luat cu mâna durerile în pofida unei pofte de mâncare reapărută din senin după mulţi ani de suferinţe. „Doctorul face minuni. Nu este de mirare că sala de aşteptare are întotdeauna fotoliile ocupate. Şi ce fotolii comode, de piele moale în care tot să stai. Nu te plictiseşti în timpul lunguţ al aşteptării, datorită unei muzici în surdină care parcă mângâie sufletul.” îi spuse ruda după fructuoasa vizită făcută acolo. 
  
Medicul a privit condescendent gestul prin care pacientul scotea din ascunzişuri plicul şi a glăsuit: 
  
„Am uitat să-ţi spun că, acum sănătos fiind, nu va mai fi necesară dieta la care ai fost îndrumat. Din contră. Vei avea o poftă de mâncare ieşită din comun cauzată de munca organismului de refacere a părţilor din corpul lezate de bolile pe care le-ai tot acumulat. Bagă plicul la locul lui. Vei avea nevoie mai mult decât mine de ce ai ascuns în el.” 
  
Privirea medicului era severă şi nu permitea insistenţe. De fapt suma din plic era simbolică dar tot avea medicul dreptate. Îşi poate cumpăra o pâine caldă şi puţin unt că parcă dorea din inimă o felie de pâine cu unt ca în copilăria revenită în minte printr-o curioasă asociaţie de idei. Mai ştii, o fi într-adevăr foamea pe care nu o mai simţise de mulţi ani deşi nu se prea scula de la masă cu burta plină. 
  
Resemnat pacientul pleacă spre sala de aşteptare iar doctorul a făcut puţină mişcare îndreptându-se spre geamul termopan în care, de la etajul 10, se oferea o perspectivă a principalei magistrale din capitală, când … 
  
In intersecţia din faţa blocului tocmai se pupau cu un zgomot infernal două maşini. Un imprudent intră cu mare viteză pe roşu în intersecţia tocmai ocupată. Victima a fost lovită din lateral şi de la fereastră se putea vedea mormanul de tablă strivită devenită. Împins de conştiinţa profesională doctorul Kurt trecu vijelios prin sala de aşteptare în care secretara tocmai alegea următorul pacient. A prins în ultima clipă ascensorul rapid al blocului apoi s-a îndreptat spre locul accidentului strigând: „faceţi loc, sunt medic”. Lumea care contempla accidentul făcuse ciorchine în jurul maşinii zdrobite şi respectuos a făcut loc medicului. Acesta a scos din fiarele răsucite întâi o femeie căreia, după o scurtă consultare i-a făcut un fel de injecţie după care s-a ocupat de ceilalţi trei accidentaţi. Între timp au apărut poliţişti spre a face ordine şi, după minute bune, s-a auzit sirena unei salvări care se apropia. Medicul nostru se mai ocupa de ultimul accidentat cu greu scos dintre fiarele contorsionate când au sosit membrii SMURD. Cei sosiţi se îndreptau spre el dar s-au oprit când le-a ordonat pe ton imperativ: „duceţi urgent femeia de pe caldarâm la spital. Ceilalţi trei sunt mai puţin gravi”. În consecinţă salvarea a plecat cu femeia rănită. A rămas un singur medic care trebăluia pe la celelalte corpuri inerte întinse de primul venit pe trotuar. Nici unul nu dădea semne de viaţă deşi doctorul Kurt, încă ocupat cu ultimul, i-a spus: „trăiesc, sunt în comă dar nu în pericol vital. Ocupă-te de fracturi, al doilea are ruptă coloana vertebrală.” 
  
Şoferul vinovat era practic nevătămat. Sângera puţin dar sufla de zor în epilotestul oferit de poliţişti. Curios dar doctorul Kurt nu l-a întrebat cum se simte. De fapt i-a acordat o scurtă privire când cobora din maşina abia şifonată şi nimic nu i-a atras atenţia. Şi vinovaţii au în fond dreptul la sănătate. 
  
Erau aşteptate celelalte ambulanţe când un zgomot de sirene mai deosebite a îndepărtat curioşii adunaţi. În plină zi tot se vedeau sclipirile albastre ale grupului de maşini care se apropia vertiginos. Din prima, oprită lângă fiarele contorsionate, sare un om vânjos dar puţin straniu. Parcă înghiţise un băţ şi părea un general în faţa armatei sale. 
  
- „Unde este Prima Doamnă?” răsună ordinul său „În drum spre Spitalul Universitar” veni răspunsul medicului SMURD 
  
- În ce stare? Continuă dialogul început 
  
- Întrebaţi domnul de acolo care i-a acordat primul ajutor. 
  
Doctorul Kurt auzise conversaţia şi a venit lângă aparentul general prezentându-se: 
  
- Sunt medicul Kurt iar cabinetul meu este în blocul din colţ. Am auzit accidentul şi în mai puţin de un minut am intervenit. Am intuit că singura femeie dintre accidentaţi era mai gravă şi am intervenit direct ca să opresc o abundentă sângerare care putea opri alimentarea creierului. Era tot ce puteam face pentru ea. A fost preluată în mare urgenţă de ambulanţă. 
  
- Este în pericol viaţa ei? 
  
- Acum sper că nu. Dacă nu apar complicaţii. Necesită probabil mai malte operaţii grele. 
  
- Ceilalţi? 
  
- În afara oricărui pericol, deşi vor fi mult timp spitalizaţi. 
  
Vă stau la dispoziţie ambulanţele cu care am venit. Permiteţi-mi să mă grăbesc spre Spitalul Universitar. Am de dat rapoarte urgente. Cred că intuiţi cui datorită imprudenţei cu care am început conversaţia. Sper să obţin cartea Dumneavoastră de vizită. 
  
- „Cu plăcere” a replicat doctorul Kurt înmânând-ui cartea de vizită. 
  
Şi aparentul generalul, într-adevăr general cu multe stele dar şi medic pe măsură, medicul personal al Preşedintelui ţării, şi-a luat rămas bun şi a plecat spre pacienta sa. 
  
Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic doctorul Kurt a revenit în cabinet şi a cerut surori şefe „următorul” continuând-uşi apoi consultaţiile, până ce sala de aşteptare s-a golit. Era târziu în noapte. Ca de obicei. 
  
O zi de odihnă 
  
Dumineca este singura zi în care omul este dator să refacă fizic şi spiritual efortul depus cu asigurarea condiţiilor minime de viaţă din cursul săptămânii. Şi cabinetul doctorului Kurt era închis iar el însuşi se odihnea în felul lui. 
  
Cu puţin înainte de răsăritul soarelui pornea puternica maşină pe care o şofa singur şi, pe străzi încă necirculate gonea spre nordul muntos al ţării. Până la Comarnic îşi permitea o întreagă oră spre a respecta întocmai regulile circulaţiei. Acolo parca intr-un mic garaj închiriat de la un localnic din periferia localităţii, îşi lua rucsacul şi, pe arşiţa soarelui sau ploaia torenţială colinda împrejurimile muntoase. 
  
Avea un simţ deosebit de orientare cu criterii foarte personale. O cracă ruptă, o aglomerare florală mai deosebită, în concepţiile sale, era remarcată şi devenea reper de referinţă. Bătea aceleaşi meleaguri săptămână de săptămână, dar căuta de fiecare dată să calce noi zone. Azi era deja a cincia zi că explora natura bogată întâlnită în cale. 
  
Şi avea, slavă Domnului, ce să admire. Vorbea la propriu, dar fără cuvinte, cu pomii sau floricelele întâlnite în cale. Pentru fiecare avea un gând bun şi remarca îndată diferenţele faţă de precedentele întâlniri. Dovedea o bună cunoaştere a botanicii, dar nu aceea a savantului care clasifică numind în latină plantele înrudite. Nu! Pălăvrăgea direct cu planta şi culmea aceasta îi răspundea pe ton voios. 
  
Intr-o urmă de urs a mângâiat o floricică parţial strivită. Floricica s-a înzdrăvenit ridicând semeţ vârful spre soarele zgârcit care ajungea la ea prin frunzişul falnicilor arbori ai pădurii. O marcă cu tuş încă proaspăt pe ştampilă, condamna la pierire un arbore semeţ. Cu lacrimi în ochi i-a şoptit mângâitor „Curaj găină că te tai” iar copacul i-a mulţumit printr-un foşnet stârnit de o adiere a zefirului dimineţii. Mici atenţii reciproce. Poate doar închipuite. Dar câte nu pune un îndrăgostit în cârca iubitei sale? Kurt era îndrăgostit de natură, Dumnezeul lui. 
  
Un iubitor al naturii găseşte întotdeauna o vorbă de duh, exprimată în gând, când admiră o entitate făurită de atotputernicul creator al fiinţelor şi chiar al regnului mineral. Da! Şi pietrele, unele sclipitoare cristale, îi atrăgeau atenţia dar nu le priva de libertate strângându-le. Poate aveau rolul lor în ciclul de refacere zi cu zi, clipă cu clipă al naturii ca să rămână proaspătă pentru ochii trecătorilor. S-a întâlnit ca în repetate rânduri cu animalele trăitoarea colo. De la minuscule gâze la elefanţi. Nu tocmai. De astă dată chiar cu o ursoaică care-şi plimba ursuleţul ca de pluş învăţând-ul să-şi culeagă hrana. S-a apropiat periculos uitându-se în ochii fiarei. Aceasta, recunoscând intenţiile bune i-a permis chiar să mângâie ursuleţul care se gudura printre picioarele lui. Nu căuta aceste animale şi nu ştiu bine dacă nu tocmai ele îi veneau în întâmpinare. Şi pădurarii de profesie au impresia că animalele îi caută şi îi respectă. Mai ales când împart hrana care, îndeobşte, se răreşte datorită expansiunii distrugătoare a civilizaţiei omeneşti. 
  
O zi lungă de convieţuire directă cu natura prietenoasă a meleagurilor noastre pitoreşti, întreruptă din când în când, pe lângă un pârâiaş cristalin, spre o cercetare prin lista de bucate din rucsac, pregătite cu grijă înainte de plecarea de acasă. 
  
Plimbarea sa terminat, ca întotdeauna, la garajul închiriat de unde întoarcerea acasă dura mult mai mult datorită circulaţiei intense la aceea oră. Acasă, un somn zdravăn şi sănătos refăcea tot consumul întregii săptămâni pregătind una nouă. 
  
Cine eşti tu doctore Kurt? 
  
Trecuseră circa două săptămâni de la accidentul povestit când, în cabinetul doctorului Kurt, intră vijelios un om zdravăn care cere imperios să vorbească de îndată cu doctorul. Cu greu secretara îl opreşte să dea năvală în încăperea de consultaţii. Doctorul, auzind zgomotul provocat a ieşit în sala de aşteptare şi salutând noul venit şi-a cerut scuze pentru câteva momente ca să termine consultaţia începută. Intrusul s-a trântit într-unul din moile fotolii de piele dar nu a avut mult timp să savureze plăcerea provocată. 
  
Terminând-uşi consultaţia, doctorul îşi invită noul oaspete cu cuvintele „Cu ce vă pot ajuta domnule general?”. Evident şocat acesta răspunde: „Am avut onoarea să vă fiu prezentat? Nu-mi amintesc.”. Zâmbind doctorul îl invită să intre cu remarca: „Ştim totul unul despre altul. De ce să ne ascundem după deget?” Şi începu astfel un dialog pe care ne permitem indecenţa de a-l asculta. 
  
- Datorez probabil vizita dumneavoastră accidentului în care am avut ocazia să mă prezint. Greşesc cu ceva? 
  
- Bineînţeles că nu. Evoluţia medicală a pacientei mele este de natura să vă întreb prieteneşte, ce i-aţi făcut? 
  
- În sens bun sau rău? Sper că evoluţia ei este satisfăcătoare. 
  
- Ştiţi foarte bine! Simt că ea a fost readusă din moarte clinică deşi nu am mărturisit-o nimănui. Am dreptate? 
  
- Dacă intervenţia ar fi fost făcută trei minute mai târziu ar fi fost fatală. Am reuşit să realimentez cu sânge creierul după ruperea ambelor artere cerebrale. 
  
- Nu există urme de intervenţii chirurgicale. Cum aţi săvârşit minunea? 
  
- Nu eu am făcut-o. I-am sugerat pur si simplu să vrea să se vindece ajutat şi de acest mic aparat. 
  
- Este cel realizat la Heidelberg de dumneavoastră înainte de dispariţie? 
  
- Da! Şi mai spuneaţi adineauri că nu aţi avut onoarea de a mă cunoaşte. 
  
- O minciunică de circumstanţă între oameni civilizaţi. Dar cum de mă cunoaşteţi Dumneavoastră? Eu am avut la dispoziţie serviciile de inteligenţă ale ţării. Aveţi şi dumneavoastră asemenea posibilităţi? 
  
- Da! Iar spionul care mi-a şoptit ce ştiu despre dumneavoastră este chiar persoana dumneavoastră. În speţă creierul pe care ştiu să-l citesc. Această dexteritate mi-a permis să mijlocesc viaţa pacientei accidentate. Apropo. Aveţi la umărul drept o operaţie reuşită parţial care vă dă periodic suferinţe. Îmi permiteţi să fac o mică corecţie? Veţi constata pe propria piele ce face aparatul despre care aveţi cunoştinţă. 
  
- Cine dracul v-a vorbit despre umărul meu? Scuzaţi expresia dar maţi luat pe nepregătite. Nimeni nu ştie despre suferinţele mele. Sunt medic şi cunosc precis cauza şi sufăr deoarece medicina actuală nu poate da soluţii. 
  
- Ca să răspund întrebării indecent formulate: Creierul dumneavoastră care, din păcate, vă cunoaşte mai bine decât propriul conştient. Cred că aţi observat că pot discuta cu persoane aflate în comă. De ce nu şi cu cele în plină activitate? Înţeleg că v-aţi dat acordul. Rog dezbrăcaţi haina şi suflecaţi cămaşa. 
  
Scoţând din buzunar un aparat de forma unui telefon ultra plat Kurt se apropie de umărul golit oferit şi a efectuat o mică manevră. După care şi-a invitat vizitatorul să se îmbrace, spunând: 
  
- La următoarea întâlnire vă voi ruga să-mi spuneţi rezultatul intervenţiei chirurgicale, am rare ori ocazia de a discuta cu un confrate asupra propriei sale operaţii. 
  
- Nu-i pretenţios spus? Unde-i operaţia de care amintiţi? 
  
- V-aş sugera o radiografie a umărului. Veţi fi surprins. 
  
- Înţeleg, dar tot rămân cu o nedumerire. Cine sunteţi dumneavoastră domnule doctor în fizică apoi doctor în medicină Claus Kurt? Un drac care face pe îngerul sau viceversa? 
  
- Nici una nici alta. Se dovedeşte însă că nu ştiţi totul despre mine. Sunt de fapt preot al unui cult ce cinsteşte omul cât şi Domnul care, pentru membrii săi, este Natura însăşi. În zece ani de sihăstrie, cu profesori de cel mai înalt rang, am dovedit însuşirea îndemânărilor care confirmă rangul IV pe care cu onoare îl deţin. Rangurile academice pe care le-aţi înşirat sunt cele de mirean care nu fac doi bani pe lângă cele spirituale dobândite. Aveţi un om înaintea dumneavoastră. Un om pregătit profesional. Atât tot. Nu mă pretind Mesia. Poate profesorul meu de rangul VI să deţină acest titlu pentru omenire. 
  
- Pot afla mai multe? 
  
- Bineînţeles. Dar nu aici şi acum. Avem în cursul săptămânii sarcini concrete care nu suportă taclale. Dumineca este altceva. Vă invit duminică dimineaţă la „conacul” meu din Comarnic. Poftim adresa şi ora aproximativă de întâlnire. Pe când? 
  
- Prima duminică. Adică poimâine. Voi fi punctual. 
  
- De acord. Dar nu ar strica un rucsac cu hrană rece şi bocanci. Vom vizita biserica mea. Poate voi fi mai credibil în faţa altarului sfintei NATURA. 
  
În biserica naturii 
  
In faţa garajului despre care am mai vorbit două maşini manevrau spre a se adăposti împreună în lăcaşul cam strâmt. Portbagajele au fost debarasate de conţinut iar foşti şoferi se chinuia să îmbrace bocancii. Între timp, guraliv, doctorul Kurt îşi făcea verbal curriculum vite. 
  
„Sunt doctor în medicină al unei universităţi cu caracter confesional din nordul Indiei. De fapt sunt preot de gradul IV. Voi mai face precizări asupra acestui subiect. Sunt profesor şef de catedră la Universitatea de Medicină din Heidelberg şi am catedra mea la Institutul Politehnic din aceeaşi localitate plină de studenţi. Am studiat în tinereţe fizica cu doctorat în „forme de energie”. După cca. 15 ani de activitate didactică ca profesor de fizică, am fost impresionat de unul din studenţii mei care mi-a devenit colaborator după absolvire. Cu el am proiectat şi realizat aparatul pe care l-am folosit la vindecarea suferinţei Dumneavoastră. În întreaga lume există cca. o sută de astfel de aparate realizate în staţia pilot de pe lângă politehnica Heidelberg unde mi-am început cariera. Brusc, după o vizită turistică în India făcută cu fostul meu student am dispărut de la catedra la care lucram cu titlu de conferenţiar. Practic mă călugărisem la o mănăstire-universitate în care se studiau cu mijloace specifice toate formele de energie, cu două mai mult decât formele cunoscute de savanţii lumii laice. Este vorba de „lumină” ca energie şi „energia cosmică” ambele surse energetice de putere practic infinită disponibilă oriunde în univers. Preoţii medici aplică în gestionarea sănătăţii metode folosind noile energii sub forme hipnotice, acupunctură şi altele considerate neortodoxe dar practicate în întreaga Asie necreştină. Începând cu gradul III preoţi pot manipula prin tehnica „meditaţiei” toate formele de energie obţinând puteri inimaginabile asupra fiziologiei omului si asupra animalelor de experimentare. Fiecare individ fie floră sau faună trăieşte într-un câmp energetic de care se poate folosi, dacă vrea să ia cunoştinţă de el. Un preot de gardul IV poate determina oameni din jurul său să „vrea” folosirea acestor energii în scopuri benefice. Eu am dobândit această dexteritate prin mulţi ani de meditaţie sub îndrumarea unor preoţi de gradul VI, cel mai înalt grad.” 
  
Domnul general medic, să-l numim simplu Dan cum au convenit convivii împrieteniţi, a intervenit întrerupând monologul început. 
  
- Înţeleg acum dispariţia Dumneavoastră considerată de foştii colegi drept o tragică despărţire de această lume ingrată care nu v-a ridicat un obelisc. Cum au suportat revenirea tot la catedră? 
  
- La început nu am fost remarcat deoarece aveam colegi noi la universitatea de Medicină. Abia când am pretins şi mi-a fost acordată o catedră la politehnică am reintrat ca „sfânt reînviat” în mediul tehnic pe care l-am revoluţionat. Aveam deja aureolă cucerită prin medicină. 
  
Pregătirile se terminaseră şi au plecat, umăr la umăr în marea biserică a naturii numită pădure. Şi au drumeţit prin văi şi ridicături oprindu-se în faţa vreunei icoane mai deosebite, numite curent arbori, animale sălbatice, simple gâze sau chiar ţărână. Cristalinele izvoare creau pauze dese ori pentru realimentare cu energie concretă din rucsac sau apă băută cu căuşul mâinii. Au sporovăit susţinându-şi fiecare crezul. Galileo Galileii a redat o astfel de pălăvrăgeala în opera sa în care subiectul era „dacă se mişcă sau nu se mişcă” (Vezi Wikipedia). Nu am talentul ca să redau similar dialogul de înaltă ştiinţă amintit al unui astronom cu un emerit călugăr. În cazul de faţă mă voi strădui să descriu relatări dintre doi medici în faţa unor icoane aflate în natură. 
  
Claus face începutul cu un lung monolog rar întrerupt de convorbitor: 
  
„Lumina este cunoscută drept o radiaţie de mică lungime de undă, iar radiaţia calorică are acelaşi gen de energie dar cu o frecvenţă mai mică decât a undei de lumină. Flacăra rezultată din arderea anumitor substanţe are o culoare specifică îmbrăcând tot spectrul luminos. Dar nu numai flacăra emite o lumină colorată. Şi acumularea energiei sub formă de căldură generează aşa numita „temperatură de culoare”. Ei bine fierul trece în cursul topirii sale de la culoarea roşie la alb fără a parcurge spectrul de culori determinate de frecvenţa de radiaţie. Este o infimă particularitate care a generat adânci meditaţii din care se pot deduce noi proprietăţi rezultate în anterioare analize din aproape în aproape. Pas cu pas ar zice unii. 
  
Fiecare individ uman poate comunica cu cei din jurul său în mod direct, fără ajutorul mijloacelor de comunicare precum vorbirea sau cititul. De la gradul II preoţii pot controla această capacitate de comunicare directă, cu viteze de necrezut. Poţi să inoculezi în memoria oricui o întreagă disciplină de învăţământ la nivelul celui care face inocularea. Doriţi să învăţaţi limba indiană sau tibetană? Nimic mai uşor. Eu le cunosc şi pot să vi le inoculez în memorie fără toceală. Pur şi simplu, din momentul inoculării vorbiţi, scrieţi şi citiţi toate dialectele limbii indiene la fel de bine ca şi mine. Dacă şi numai dacă o solicitaţi, pot să o fac si vom putea de îndată să continuăm conversaţia în noua limbă preluată de Dumneavoastră, nu învăţată. 
  
Aşadar, fără să intervin chirurgical, pot să determin un om, chiar în stare de inconştienţă, să închidă vase de sânge arteriale şi să deschidă vase sangvine noi inexistente până atunci. Creierul dispune iar întregul aparat celular execută comanda. Vă daţi seama ce consum energetic ar fi să refaci câteva artere sau vene deteriorate.” 
  
Dan întrerupe monologul printr-o remarcă: 
  
- Înţeleg că poţi insufla omului dorinţa de a voi. Dar nu este suficient să vrei chiar dacă, odată cu voinţa, insufli şi tehnologia. De unde ia omul tratat energia necesară? 
  
- În asta constă de fapt calificarea, adică rangul de care tot amintesc. Este îndeobşte cunoscut că omul, ca şi fiara, poate exterioriza forţe aparent imposibil de atribuit firavei staturi. Într-un incendiu, omul de rând capătă puterea să ridice grele grinzi arzând spre a salva fiinţa dragă lui pe care o are în braţe. De unde are forţa necesară? 
  
- Niciodată nu m-am gândit la acest aspect. Chiar, de unde apare, aşa din senin, o forţă muşchiulară invidiată chiar de un atlet bine pregătit? 
  
- Omul are, în acţiunile sale, o limitare cauzată în special de durere. Dacă lovesc zidul cu pumnul se striveşte pielea ceea ce provoacă din partea crierului o reacţie limitatoare. În cazurile care este periclitată viaţa acţiunea voluntară de protecţie este suprimată iar omul poate exercita un lucru mecanic extrem de mare până la limita de rezistenţă mecanică a osului care este foarte mare. Şi fibra muşchiulară are o rezistenţa mult mai mare decât aceea pe care o intuim. Spre exemplu a fost măsurată forţa de rupere a unui fir din ţesătura păianjenului şi este cu două ordine de mărime superioară celei a oţelului. Fibra muşchiulară este şi mai puternică. Un om antrenat învinge durerea şi poate, de exemplu, să sfarme 10 cărămizi dint-o lovitură. Cu aceeaşi forţă pătrunde o ghiulea mijlocie într-un zid pe care-l dărâmă. Mai poate fi de mirare ce poate face omul când autoapărarea este suprimată? 
  
- Încep să înţeleg ce forţe poate exterioriza un om la ananghie. Dar oprirea sângelui şi crearea unui nou vas sangvin nu necesită forţe sau, cel puţin acestea au un cu totul alt aspect. 
  
- Ai perfectă dreptate! Dar ... încă nu am amintit de energia cosmică, un câmp energetic neinterpretat ştiinţific în afara Asiei religioase. Îţi este cunoscută zicala: „vorbeşti de lup şi lupul la uşă” Zicala conţine un adevăr esenţial şi se referă la un câmp informaţional susţinut de absolut toate entităţile, indiferent de regnul din care fac parte. Lupul, un animal sălbatec, emite o informaţie de prezenţă despre care inteligentul om sau iepurele vânat capătă cunoştinţă. Apa poate fi simţită de un om sensibilizat deşi se află adânc sub scoarţa terestră iar şoarecii părăsesc corabia destul de mult înaintea scufundării ei. Câmpul informaţional dirijează multe din elementele petrecute nu numai pe sfera noastră terestră. Şi astrologia are baze ştiinţifice greu de înghiţit dar reale. Prin acest câmp pot afla şi eventual transmite elemente de tehnică de amănunt. In internet nu te miră că obţii informaţie despre Sakespeare printr-o simplă apăsare pe buton. La fel se pot obţine din câmpul informaţional cum să opreşti sângele sau cum şi pe unde creezi un nou vas sangvin. După cum ştii celulele Stem din cordonul ombilical sau placentar au proprietatea că pot deveni celule specifice oricărui organ sau element de ţesut. Efectul lor constă de fapt în activarea sau nu a unor gene preexistente în toate celulele. Eu, şi nu numai eu, am capacitatea să îndrum creierul să transforme o celulă de fibră muşchiulară într-o celulă de vas sanguin. Creierul uman foloseşte această comandă de activare a transformării curente ori de câte ori mitoza normală nu poate genera suficient de repede structuri absolut necesare vieţii. Doar că celula Stem mai este o enigmă pentru ştiinţa mireană. Oricare preot-medic care are calificare cel puţin de gradul 3 poate manipula informaţia din banca de date constituită de toate creierele sau echivalentul lor din entităţile deţinătoare de viaţă. Rezolvarea manipulării celulei Stem o deţinem de la balenă de exemplu şi acum oricare preot o poate aplica folosind energia cosmică. Nimic nu este o minune. 
  
- Complicat, dar pare logic. Cum ai rezolvat cazul concret al pacientei mele? 
  
- Mult mai simplu decât ţi-ai putea închipui. Practic a primit lovitura cât pe ce fatală în regiunea gâtului care a fost superficial strivită cu ruperea arterelor cerebrale. La intervenţia mea creierul propriu a refăcut instantaneu arterele din celule răzleţe rămase vii după zdrobire. Poate a consumat un minut din cele 3 încă disponibile pentru ca propria activitate să nu înceteze definitiv. Şi creierul, a executat comanda, sau dacă vrei sugestia mea. Nu m-a preocupat deloc cine este ea ci starea sănătăţii sale. Şi mai erau trei persoane grav accidentate. 
  
„Este logic. Nici eu nu întreb pacientul cine este, mai ales dacă este în stare de inconştienţă.” se exprimă râzând Dan care, până în acel moment mai credea într-un eventual complot. Însă nu s-a sfiit să pună întrebarea cheie: „Cum explici că accidentul s-a petrecut sub ochii tăi?” 
  
- Căile Domnului sunt de nepătruns. Coincidenţe pot exista şi există. Dar poate fi şi probabil că anumite împrejurări să fie puţin aranjate. Câmpul cosmic al circulaţiei informaţiei poate face să cunoşti datele unui eveniment şi dacă este neplăcut iar carma nu permite înlocuirea sa poţi să influenţezi anumite elemente. 
  
- Ce înţelegi prin influenţarea elementelor? 
  
- Voi crea un exemplu concret. Un urs bolnav de stomac nu vei întâlni chiar dacă locuieşti o sută de ani în păduri în care mişună urşi. Ei cunosc plantele tămăduitoare iar omul ar putea lua lecţii de la ei. Dar un urs care a suportat un glonţ de armă este foarte rar astăzi, datorită regulilor de vânătoare în vigoare. Ei bine voi chema un urs suferind de asemenea boală şi împreună vom extrage glonţul care i-a provocat ani de suferinţe nemeritate. Eşti de acord? Eu aş considera-o o faptă bună, creştinească. 
  
- Şi ursul te va asculta? Apropo, pe ce distanţă poate răsuna chemarea ta? 
  
- Cât ar pare de curios ea s-a şi făcut pe tot globul terestru şi pe planete eventual situate la câţiva ani lumină depărtare. Informaţia conţine şi locul de întâlnire şi ora, respectiv la garaj pe la ora 17. Vom întâlni acolo ursul suferind. Doar nu poţi bănui că de alaltăieri am programat această întâlnire. 
  
- De unde ştii că se va produce această întâlnire? 
  
- Ursul a răspuns şi se grăbeşte spre noi. A confirmat chiar ora şi să ştii că este punctual ca un rege. Lumea animală este mai omenoasă decât omenirea civilizată. Dar să ne continuăm conversaţia pseudo ştiinţifică. 
  
- De ce pseudo? 
  
- Vrei să te plictisesc de moarte sau doreşti să-mi pui inchiziţia pe cap? 
  
- Inchiziţie astăzi? Şi la Ortodocşi? Nu te înţeleg deloc. 
  
- Eu am luat-o drept glumă. Dar cum se comportă biserica cu orele de religie şcolară denotă mult mai mult decât inchiziţia erei medievale. Cine nu-şi face cruce pe dreapta este eretic şi merită focul iadului dacă nu chiar şi dispreţul tău! Dar să lăsăm politica care mă scârbeşte. De ce însă această neîncredere afişată? La urma urmei narez un roman de anticipaţie ca şi Galileo despre care am pomenit. Nici Simplicio călugărul nu credea un cuvânt din largile explicaţii asupra rotirii pământului în jurul axei sale iar astăzi şi prichindelul tău, dacă ai copii, ştie de ce răsare şi apune soarele. Vor veni şi timpurile când copii vor învăţa matematica în secunde spre a avea timp să înveţe meseria. 
  
- Deie Domnul. Dar mai sunt multe de asimilat până la acele vremuri. Continuă cu romanul SF, poate mă convingi cel puţin că merită a fi ascultat dacă nu chiar şi citit. 
  
- Vezi tufişul de acolo? Nu întâmplător un pui de căprioară se ospătează cu zmeura din el supravegheat de mămica sa. Vrei să o chem ca să o poţi mângâia? Nu ai oricând posibilitatea să o faci! 
  
- Să o văd şi p-asta fachirule! 
  
Şi într-adevăr de după tufiş se apropie o căprioară şi, după o clipă de ezitare, se îndreaptă spre ei. Şi puiul a apărut direct gudurându-se de piciorul lui Klaus. Dan întinde mâna să mângâie. Căprioara nu s-a speria ci, din contră, îl împungea cu capul ca un căţel. Idila a durat câteva secunde bune după care căprioara a ridicat capul a atenţie apoi a zbughit-o urmată imediat de pui. 
  
- Cum i-a comunicat puiului un posibil pericol? Nici nu s-a uitat la el. 
  
- Dacă ai observat aceasta începi să faci mari progrese. Deşi nu vorbesc articulat toate animalele şi chiar copacii comunică prin intermediul câmpurilor cosmice care leagă creierele sau echivalentul între ele. Este un limbaj universal asemănător codului maşină folosit de toate calculatoarele electronice din lume indiferent de marcă sau regiune de provenienţă. 
  
Şi multe asemenea explicaţii curg firesc pe măsura apariţiei unei efemere cauze care să creeze o asociaţie de idei. Bineînţeles că explicaţiile, de fapt descrieri din puncte de vedere cel puţin şugubeţe, erau date la şi fiecare icoană a naturii. Dar vă scutesc de ele că doar Dan trebuia convins. 
  
Buşteanul zburător. 
  
Din copac în copac, din luminiş în luminiş, pe creste sau în adâncul văilor cei doi oameni de ştiinţă s-au lămurit cu unele realizări ale naturii în dezlănţuire. Pe drumul de întoarcere Dan a pus o întrebare firească: 
  
- Ai vorbit şi despre lumină drept o energie de putere necunoscută oamenilor de rând. De ce este mai mult decât ceea ce o consideră fizicieni? Poate fi ea purtătoarea în comunicarea dintre fiinţe? 
  
- Oare ai pune un melc drept curier de urgenţă? 
  
- O glumă? Cea mai mare viteză posibilă, considerată chiar etalon de distanţe astronomice? Din câte-mi amintesc distanţa de la noi la soare este 8 minute lumină în sensul că lumina necesită 8 minute ca să parcurgă distanţa pământ – soare. 
  
- Da, şi două mii de ani până la Luceafărul lui Eminescu! Este abia viteza unui melc faţă de viteza gândului. Nu! Lumina nu poate purta comunicaţiile făcute cu energie cosmică. Dar este etalonul respectiv furnizorul puterii. Energia cosmică foloseşte lumina ca element motric. Ea generează lucrul mecanic efectuat de energia cosmică. Fizicienii preoţi o consideră drept un câmp într-un câmp. 
  
- Ce vrei să spui? 
  
- Câmpul gravitaţional ţine planetele legate cu fire nevăzute dar suficient de puternice să nu se rupă. Soarele, cât este el de soare, ar deveni o simplă cometă zvârlită de o praştie în cosmos dacă s-ar rupe firul de păianjen care-l leagă de sistem. În acest caz firul de păianjen este o forţă dar ea poate fi înlocuită cu o rază luminoasă. 
  
- Pare foarte complicat. Oricum peste înţelegerea unui simplu general întâmplător şi medic. 
  
- O poză spune mai mult decât o mie de cuvinte. La fel un exemplu. poate fi înţeles şi un stâlp al armatei. Vezi buşteanul de acolo? 
  
- Bineînţeles. A fost lăsat aproape blocând poteca noastră. Bine că nu pot circula pe ea maşini, nu ar avea loc să treacă. Cei cu acest buştean? Ce vrei de fapt să demonstrezi? Neglijenţa oamenilor? 
  
- Nu! Vreau doar să îndrept această neglijenţă. Fii atent. 
  
Claus se uită insistent la buşteanul greu de câteva zeci de kg, situat la câţiva metri în faţa lor. Buşteanul se ridică singur în aer la câţiva centimetri bine vizibili apoi se reaşeză cuminte paralel cu poteca la un metru de ea, închipuind o băncuţă. Bineînţeles Dan a rămas fără glas dar explodă: 
  
- Minunea minunilor. Cum ai reuşit? Dacă nu vedeam cu ochii mei nu aş fi crezut niciodată. 
  
Claus se aşeză ostenit pe băncuţa nou creată. „Să ne odihnim o clipă” zise el. După ce şi Dan s-a aşezat lângă el a continuat 
  
- Nu mă ocup curent cu asemenea „operaţii”, Parcă cele medicale sunt mai puţin obositoare. Nu-i uşor să pui lumina la lucru. Am făcut-o numai spre a te convinge. 
  
- Vrei să spui că lumina a făcut această trebuşoară uitată de om? 
  
- Da! Eu nu am făcut decât să o conving să o facă. Şi nu-i chiar uşor. 
  
- Cum poate lumina să ridice un şoricel? 
  
- Dumnezeu ştie cum. Dar gândeşte puţin. Cum poate lumina să aducă soarele pe pământ cu căldura sa cu tot? 
  
- Iar vorbeşti în şarade. Ce are lumina cu căldura? 
  
- Păi asta întreb şi eu. Căldura nu trece prin vid. Termosul tău care a menţinut cafeaua caldă toată ziulica este căptuşit cu vid înaintat, dar nu perfect ca cel dintre soare şi noi. Şi totuşi odată cu lumina soarele ne trimite şi căldură. Şi nu numai aşa, ceva de acolo, să fierbi un ou. O oglindă mai mărişoară este folosită pentru topirea oţelului specia. Nu mai vorbesc de centralele de energie solară cu turbine în care clasicul aburi este înlocuit de sare de bucătărie topită. 
  
- Şi zici că lumina asta, a soarelui, poate mişca, la voia ta buşteanul? 
  
- Crezi că numai a soarelui? Şi a luceafărului este suficientă. Nu mai vorbesc de lună cu lunatecii ei cu tot. 
  
- Este vorba deci de lunatici? 
  
- Întreabă un fachir sau un psiholog, Eu sunt doar chirurg. 
  
- Măi să fii în pielea goală şi cu-n ceas la buzunar! 
  
Cum stăteau aşa, cu soarele apunând în spate au remarcat amândoi odată umbrele lungi. 
  
- E mai lungă decât înălţimea mea. Şi nu stau în picioare. Probabil de aceea spuneau grecii că nu poţi sări peste umbra ta. 
  
- Mă faci să râd doctore. Ai trezit fizicianul din mine. Cum să sari peste umbra ta când este mai sprintenă ca tine? Ghiceşte ce vrei să faci şi-ţi râde în nas. 
  
- Cine? 
  
- Păi propria umbră. Cum te salţi puţin fuge de tine. Cineva a zis „să se facă lumină” şi lumină se făcu. Nu tu rază sau foton. Cine a creat oare umbra? Probabil Satana căci este neagră ca tuciul. 
  
- Lumini şi umbre. Parcă am citit un roman cu acest nume. Dar nu se vorbea în el despre raze ci despre puterea iubirii. Poate-mi desluşeşti odată şi câte ceva despre acest subiect permanent actual şi la modă de parcă n-ar mai fi armată pe lume. 
  
- Generale, generale! 
  
Garajul care le adăpostea puternicele autoturisme se vedea la o aruncătură de băţ printre copaci. Se ridicară să meargă într-acolo când Dan, pur şi simplu a picat înapoi. 
  
- Vezi şi tu ce văd acolo? Mi s-au tăiat picioarele. Nu că mă tem de urs doar sunt ditamai generalul. Dar … 
  
- Stai liniştit frate! Nu-i decât pacientul nostru. Cel cu-n glonţ în corp. Ştii ce-i aia. Doar eşti militar. 
  
- Cum? N-ai glumit cu ursul chemat din universul de ani lumină? Credeam că-i o poveste cu feţi frumoşi. 
  
- Halal generalul! Mai crezi în poveşti? Hai la treabă. Extrage glonţul din acest corp corpolent! 
  
- Cum dr… Iar m-au lut cuvintele pe nepregătite. Noroc că am avut frâna la dispoziţie. Altfel ar fi sunat urâţel şi se speria pacientul. Cum vrei să operăm aici în pădure fără masă şi ustensile sterile. Dacă infectăm rana? 
  
- Dacă-mi puneam eu aceste întrebări Prima Doamnă ar fi fost de mult lutul din care a făurit-o Dumnezeul vostru. Na! Poftim aparatul de care serviciile voastre te-au informat. Operează ursul cum te-am operat şi eu pe tine. Apropo ce ţi-a spus radiografia? 
  
- Păi de ce s-o mai fac dacă tu spui că sunt sănătos? Să cred un aparat mai mult decât pe tine? 
  
- Chiar ai uitat? Înseamnă că nu te mai doare umărul. 
  
- O fi şi aşa! Dumnezeu cu mila. Dar ce facem cu acest pacient? 
  
- Stai să vezi! 
  
Ursul veni, chemat probabil de Claus, în imediata sa apropiere. Se uitau ochi în ochi unul pe altul. Parcă în ochii ursului se citea o rugăminte, aceea de a i se lua durerea. Dar totodată şi o încredere desăvârşită. „De când această manie de a citi în ochii urşilor?” se gândii înveselit generalul. 
  
- Vino lângă mine. Ursul nu mănâncă vindecătorii săi. Doresc să vezi o clipă cu ochi mei. Uită-te la urs şi spune ce vezi. 
  
- O radiografie de foarte bună calitate. Deosebesc nu numai oasele ci şi tendoanele, chiar şi fibra muşchiulară. 
  
- Bravo! Ştii anatomie şi te descurci şi la urşi. Nu observi că interiorul lui seamănă cu cel uman? Are inimă, vase sangvine, chiar şi creier la care acum eşti conectat. Să ştii că această imagine foarte precisă o are şi creierul tău asupra propriului tău corp. Ai vrea să ţi-l vezi cu ochii creierului? 
  
- Mai bine nu. Sunt mulţumit cu imaginea ursului. Ai identificat glonţul? 
  
- Da. Uite-l lângă femurul labei stângi. E foarte aproape de periost. Trebuie că provoacă mari dureri la orice mişcare. În rest nu este periculos deoarece a fost de mult sterilizat de sistemul de siguranţă al corpului. 
  
- Cum facem operaţia de extracţie? 
  
- Simplu. Scoatem glonţul la fel cum a şi intrat. Doar că forţa nu va fi generată de praful de puşcă ci de voinţa ursului. Un câmp asemănător celui gravitaţional. Uite cum glonţul începe să se îndepărteze de os. Propriul său creier face treabă nu glumă. Ai văzut cât m-a obosit trebuşoara cu buşteanul. Na! Acum iese. Să-l prind ca să i-l arăt şi ursului. Cu siguranţă nu a mai văzut aşa ceva, nu-i militar. 
  
Zis şi făcut. Nu ştiu dacă ursul a dat din coadă de bucurie dacă vulpea i-a mai lăsat vre-un ciot. Dar toată atitudinea lui radia fericirea şi o mulţumire sinceră. Despărţirea a fost grea ca toate despărţirile între fiinţe apropiate. 
  
Pui de pom 
  
Dan s-a reaşezat pe băncuţă puţin mişcat de întâlnirea romantică cu ursul. Asociaţii de idei i-au readus copilăria în minte. Se trezi fredonând cu voce în surdină dar inteligibil: 
  
„Nu mai rupe-ţi flori copii / Că şi ele este vii / Ele este pui de pom / Cum voi sunteţi pui de om” 
  
- Puţintel cam agramată, dar sună frumos. Ai dat în mintea copiilor? 
  
- Nu chiar. Amintiri de pe vremea când ursul a fost păcălit de vulpe şi şi-a pierdut coada la pescuit. 
  
- Probabil tu te temeai de ursul vânjos. Nu realizai că vulpea nu s-ar fi temut de el? 
  
- Cine punea astfel de probleme de înaltă filozofie a copilăriei? Dar ia spune tu, atotştiutorule, este sau nu este floarea pui de pom? 
  
- Dacă te referi la aceea crescută în pom care generează fructul, bineînţeles! Floarea este urmaşul pomului în care-şi petrece copilăria. Devine fruct, sămânţă apoi pom în toată regula. Are viaţă! 
  
- Tu consideri deci existenţa unei vieţi vegetale similară cu aceea animală? 
  
- La nivel de celulă există o similitudine perfectă. Sar putea chiar face schimb de cromozomi între regnuri. Există însă o structură organizatorică diferită. În plus există o multitudine de entităţi vii care fac trecerea dintre floră şi faună. 
  
- Este sau nu este omul fiinţa perfectă, fiinţa cea mai apropiată de creatorul ei? 
  
- Aici răspunsul este categoric negativ. Până şi firava muscă este infinit mai perfecţionată decât omul. Poate „ateriza” pe tavan, ceea ce omul nu va reuşi niciodată chiar dacă prin absurd ar învăţa să zboare cu forţe proprii. Apoi omul este una din încercările făcute de natură potrivit legii hazardului care a generat „inteligenţa” sa. Inteligenţa este o măsură benefică concretizată în folosirea uneltelor. Dar civilizarea categoric nu. Prin civilizare omul a pierdut mult mai mult decât a câştigat. 
  
- Ce reproşezi în mod deosebit omului? Să nu zici armata. Poţi să ai puţină condescendenţă faţă de meseria mea. 
  
- Eu consider armata necesară. Chiar strict necesară spre a apăra domeniul de asigurare al hranei. Absolut toate fiinţele vii îşi organizează astfel viaţa spre a se apăra împotriva intruşilor care atentează direct la bunul lor cel mai de preţ. Hrana cea de toate zilele a lor şi a urmaşilor lor. 
  
- Mulţumesc în numele ostaşilor care-şi dau viaţa spre a apăra veniturile bogătaşilor lumii care dezlănţuie adevăratele războaie. Să numeşti asta „apărarea domeniului de procurare a hranei” este mai mult decât o condescendenţă. 
  
- Şi mai zici că omul ar fi perfect! Oare nu tocmai religia împinge imperfecţii bogătaşi hrăpăreţi? 
  
- Ai rămas dator. Defectul principal al omului este … ? 
  
- Că rupe echilibrul natural de ciclizare al hranei aşa numitul lanţ trofic. Orice fiinţă este un bucătar care în timpul cât trăieşte prepară hrana pentru sine şi celelalte vietăţi. Chiar după moarte corpul devine o suculentă păpică. Întreruperea acestui ciclu natural poate duce la dispariţia unor specii sau chiar la dispariţia completă a vieţii. Ori omul rupe acest ciclu prin aceea că nu admite a fi mâncat după moarte. Toţi îşi îmbracă rămăşiţele de veci în plumb, beton sau chimicale cu speranţa absurdă că lutul nu redevine iar lutul iniţial. 
  
- Tu ai admite ca trupul tău să constituie o hrană altor specii? 
  
- De ce nu. Doar am dat în scris că organele mele pot fi folosite de bolnavi care le-ar necesita. De ce să nu fie folosite în scopuri caritabile şi celelalte ţesuturi? De-ai ştii cu ce se îngraşe porcul nu l-ai mai mânca! De vrem sau nu vrem tot ţărână devenim de îndată ce am fost îngropaţi în ţărână. Şi ţărâna mişună de viaţă oricât de ţărână ar fi. 
  
- Şi care ar fi, după tine, scopul vieţii? 
  
- Să creezi şi să pregăteşti un urmaş mai bun decât tine! Orice fiinţă are această obligaţie. Pentru asta trăieşte! 
  
Autorepararea 
  
Plecarea spre casă după o plimbare plăcuta nu mai punea probleme în afara vitezei de melc cu care se circula datorită traficului intens. Aveau timp de prisos. Îl puteau umple cu taclale. De aceea au folosit maşina doctorului Kurt după ce generalul a dispus telefonic aducerea acasă a maşinii sale. 
  
- Pofta de mâncare nu-i un simptom specific după operaţii dificile. Pacienta mea, în general dificilă la alegerea meniului, dovedeşte în convalescenţă una deosebită. Mănâncă orice şi oricât spre surprinderea soţului. Găseşti firească o asemenea atitudine? 
  
- Ce ţi se pare nefiresc? Eu găsesc normal ca refacerea după boală să necesite un surplus de alimentaţie. Recomand chiar pacienţilor mei să folosească şpaga oferită spre a-şi îmbunătăţi propriul meniu alimentar. 
  
- Teoretic da! Iar dieteticienii recomandă o masă mai bogată tocmai deoarece nu există cooperarea bolnavului. 
  
- Înţeleg. Convalescenţele durează mai mult datorită refacerii dificile ale corpului cauzată conştient sau nu de reţinerea de la un surplus alimentar. 
  
- Ai formulat foarte corect ceea ce am intuit şi eu. De ce nu se supune acestei teorii generale şi distinsa mea pacientă care, bineînţeles ţine la „silueta” sa? 
  
- Ai atins o problemă care, de regulă, este separat studiată de preoţii medici. Aceea de corelare a conştientului cu subconştientul. Nu tot ce zboară se şi mănâncă. Tot astfel nu tot ce ai învăţat formează conştientul. Omul are două trepte de memorare. Memoria de scurtă durată în care intră cu multă migală tot ce toceşti, respectiv memoria de durată în care se depozitează ”pe veci” noţiunile ascultate sau citite. Un sfat medical intră într-una din aceste categorii potrivit cu înclinările omului. Medicul, de regulă, exagerează deoarece este conştient că sfaturile sale deranjează tabieturile instalate. Pacientul, de bună credinţă, preia „sfatul” drept o recomandare ocazionată de trecătoarea boală. Sunt cazuri, precum „întreţinerea siluetei” care, în conştient devin prioritare şi estompează semnalele subconştientului menit să aducă echilibrul energetic în corp. Ca să retez coada vulpii deoarece simt că devin plictisitor, după o „operaţie” direct pe creier în sensul predării acestuia a frâielor, memoria de scurtă durată este inhibată ori chiar ştearsă. Se pierd obiceiuri vicioase cum ar fi fumatul, alcoolismul, toxicomania sau dorinţa de a fi prea „suplu”. Creierul ia comanda efectivă iar corpul va executa numai acţiunile benefice. De cele mai multe ori este necesară o refacere intensivă a celulelor făcută, bineînţeles, cu consum energetic. Eu am întărit controlul creierului pacientei tale dat fiind că el, crierul, trebuia să se salveze pe sine însuşi din acuta situaţie de a rămâne fără alimentare cu păpică. 
  
- Principii foarte sănătoase, logice şi la locul lor. Ai însă o explicaţie pentru ignorarea lor de câtre medicina alopată, comună, a ştiinţelor actuale? Doar, ca om de ştiinţă, ar fi trebuit să fi mai apropiat de concepţiile strict medicale pe care le invoci. 
  
- Medicina a apărut ca practică în cadrul religiei, prin vraci. De aceea mai întotdeauna a fost, direct sau indirect, legată de religie. Nu cred că ai dreptate. Religia creştină are un amestec în medicină poate mai mare decât aceea brahmană. Însă în alt sens. Un preot creştin aşteaptă „revelaţia Divină”. Dumnezeu îi sugerează ce şi cum să afle. Orice deducere din aproape în aproape, aşa zisa metodă filosofică, este dezavuată de Biserică deoarece este ignorat astfel aportul divin din cunoaştere. Religiile din Asia propovăduiesc „cunoaşterea, învăţarea” drept apropiere de divinitate. Credinţa oarbă are un rol secundar. Preoţii spun explicit „Învaţă, ia cunoştinţă de făpturile şi fenomenele create de divinitate. Numai în această măsură poţi înţelege şi aplica Voia Divină”. În consecinţă fiecare entitate care deţine preţioasa viaţă este datoare să cunoască mediul în care trăieşte şi să se adapteze lui cât mai fidel. Tu eşti medic, şi atâta tot, precum eu eram fizician. Abia în orientul îndepărtat am realizat că, spre a te ridica pe culmile unei profesiuni, trebuie să ai calităţi filosofice. Spre a aprofunda medicina am început cu post şi rugăciune, ceea ce pare a fi traducerea în sens a sintagmei „meditaţie” 
  
- Iartă-mi indiscreţia, De ce nu ai continuat? Poate aveai calităţile necesare obţinerii unui grad mai înalt. 
  
- La ce folos? Problemă de timp nu nivel de învăţământ. Am ajuns la gradul 4 după 10 ani de adânci meditaţii îndrumat corespunzător. Era timpul să aplic cele însuşite altfel efortul făcut ar fi fost inutil. Ce folos ai că îndeplineşti funcţia de recepţioner la un hotel, cu diplomă de inginer obţinută pe merit? Ei bine, mulţi o fac pentru un ban sau un oarecare favor. Alţii devin studenţi de meserie, învaţă aşa ca să culeagă diplome în rol de trofee. Deocamdată am fost îndrumat să bat căile lumii şi să „convertesc” cât mai mulţi oameni dornici să ajute omenirea. Am iniţiat catedre universitare de resort iar acum fac voluntariat într-o ţărişoară care începe a-şi înălţa capul. Sper să am în tine un adept care să adere la noile concepte. Oricine poate „ţine post” în sens oriental şi eventual poate avansa prin meditaţie. 
  
- Nu m-am gândit nicicând să pun astfel problema. Totuşi mi-am luat masteratul, specializarea şi doctoratul în timp, ca medic de familie deşi familia m-ar fi putut ţine şi astăzi student. Dar să renunţi la astfel de minuni dacă ai ocazia? Nu prea pot da exemple de asemenea altruişti. 
  
- În fond am acumulat suficient ca să pot risipi fericire în jurul meu. Văd în ochii pacienţilor mei aureola pe care mi-o construiesc deoarece le iau cu mâna suferinţa. Nu pot concepe o mulţumire mai consistentă. Cu atât mai mult că banul nu este o problemă. Catedra este o tribună de la care nu numai că-mi fac o reclamă nemeritată dar pregătesc totodată tineretul în respectul creatorului indiferent cum îl numeşte. Păcat că Biserica nu a ajuns încă la un asemenea nivel. 
  
- Nu amesteca Biserica. Eşti medic şi om de ştiinţă. 
  
- De-ar crede mai mulţi ceea ce spui! Din păcate sunt un fachir care face gratuit minuni. Culmea este că nu-mi displace acest rol. 
  
Şi au ajuns acasă. Şi s-au trântit în pat după stresul zilei amplificat de palavre. Şi s-au odihnit spre a începe din plin o nouă săptămâni. Şi … viaâa merge mai departe aşa imperfectă cum eate. 
  
Un guru în dificultate 
  
Potrivit obişnuinţelor, devenite cutume, viaţa decurgea normal. Într-o bună zi însă doctorul Kurt observă pe fotoliul din sala de aşteptare un pacient ciudat. Îl chemă în cabinetul de consultaţie fără respectarea ordinii venirii strict ţinută de secretară. 
  
- Ce este cu Dumneata aici? Parcă îţi reţin figura, deci ai mai fost pe aci. 
  
- Da domnule doctor. Am fost cam săptămâna trecută. De atunci mă simt foarte bine din punctul de vedere al sănătăţii dar a apărut o altă, să-i zicem, suferinţă. Vărs tot ce am în stomac la fiecare picătură de alcool îngurgitată. 
  
- Şi de ce bei ţuiculiţa? 
  
- Păi nu pot trăi fără ea. 
  
- Mă pui în mare încurcătură. Dumnezeu mi-a dat puterea să vindec iar dumneata mi-ai cere să te îmbolnăvesc. Oare ce-i de făcut? 
  
- Domnule doctor, sunt ardelean din Bihor. Deşi inginer IT în capitală şi cap de familie numeroasă nu mă despart de brişca cu care tai slana mâncată cu pită. Ori slana cere în avans o ţuiculiţă. Mică, dar tare. Nu pot fără ea. 
  
- Te înţeleg om bun. Dar ca să te vindec trebuie să te îmbolnăvesc iar Dumnezeu nu-mi permite. Vrei să păcătuiesc eu ca să te mântui pe tine? 
  
- Nu ştiam că este atât de greu. Mă văd obligat să mă-întorc acasă cu capu-ntre urechi. Nu-mi permit să vă fac neplăceri. 
  
- Totuşi, nici eu nu-mi pot permite să te las să suferi o viaţă-ntreagă. Nimeni altul nu poate trece peste voia sfântă şi s-ţi permită consumarea păcătosului alcool după ce ai primit o binecuvântare. Voi face insă o excepţie. Poţi fi sigur că Dumnezeu va primi o înştiinţare asupra acestei omisiuni regretabile pe care a făcut-o. 
  
- Domnule doctor, înţeleg de glumă, sunt doar ce se numeşte un intelectual. Cu ce păcătuiesc oare consumând ţuiculiţa mea dinaintea slanei? 
  
- Nu-i vorba despre un păcat. O ţâră de alcool face chiar bine organismului sănătos. Dar deocamdată creierul dumitale, nu eu, încă nu te consideră suficient de sănătos ca să-ţi permită mici extravaganţe. Poate că de mâine sau când o fi poimâine, ar dispare neplăcerile aşa de la sine. Ai făcut însă bine revenind la mine deoarece propriul dumitale subconştient te mai consideră întrucâtva bolnav. Permite-mi te rog să mai fac un consult. 
  
Cu aceste cuvinte doctorul scoate din buzunar aparatul minune şi atinge cu el fruntea apoi plexul pacientului. În final scoate dintr-un dulăpior straşnic încuiat o sticlă butucănoasă, parcă pătrăţoasă, si umple de-un deget două păhărele scoase tot de acolo. După ce-i oferă unul din ele, doctorul se pronunţă: 
  
- Techila. O pălincă mexicană. Foc în stare lichidă. Sper că nu eşti cu maşina! 
  
Au ciocnit, apoi au golit de duşcă păhărelele, bineînţeles fără efecte incendiare. Cam împleticit pacientul a încercat să mulţumească dar a fost ferm condus la uşă. 
  
Protocolul 
  
Câte odată ai de suferit consecinţa faptului că eşti prea mare sau prea tare. În această situaţie a fost pus un biet soţ care dorea să mulţumească unui confrate uman pentru un mic serviciu făcut soţiei sale. În fond ce i-a făcut? I-a salvat doar viaţa gata pierdută! Un fleac. Pentru unii chiar o nenorocire deoarece puteau scăpa astfel şi de soacră. 
  
Sărmanul Domnul Preşedinte. Se simte obligat faţă de intrusul care, printr-o nesăbuită acţiune, îl fereşte de văduvie. 
  
Pe de altă parte acest nesăbuit a salvat statul de o mare cheltuială. Când cheltuieşti banii statului obţinuţi mai creştineşte, din pomeni, are treabă parchetul cu tine. Oare ce se întâmplă viceversa? Când statul nu mai cheltuieşte ce ar fi trebuit să cheltuiască pentru ce nu s-a mai întâmplat dar putea să se întâmple! Oare se pot da ani negativi de puşcărie? 
  
Zi cum vrei să-i zici. Eu vreau să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai dat „bună ziua”. Poţi oare să mă opreşti? 
  
Ei bine. Bietul Preşedinte este oprit. De protocol. 
  
Cât timp mai era doar Primar, tracă meargă. Se puteau întâlni „întâmplător” pe culoarele primăriei unde nimic nu-i împiedica să-şi strângă mâinile, în uşă. Dar pe culoarele Preşedinţiei nu ai nimic de căutat 
  
După ce juriştii şi protocolarii de curte au frământat în multe „samituri” şi „comisii dictatoriale” (pardon, am vrut să zic senatoriale, cam tot aia!), problema au stabilit că bietul împricinat cu pricina poate fi invitat la aniversarea accidentului suferit de Prima Doamnă. Aşadar, deci şi-n consecinţă la anul şi la mulţi ani îi va fi dat şi Preşedintelui să-şi exprime sentimentele, dacă va mai avea cui. 
  
Spre a nu complica şi mai mult problema doctorul Kurt şi-a anunţat clientela că pe la sfârşitul verii cabinetul medical va fi închis deoarece îşi va relua locul vacant de la catedrele de resort din Heidelberg. Cu alte cuvinte voluntariatul de binefacere va lua sfârşit. 
  
Să-i fie de bine! 
  
Referinţă Bibliografică:
Un accident accidental / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1575, Anul V, 24 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!