Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1533 din 13 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Ţara timpului pierdut
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vax Populi care, între timp, a învăţ limba europeană ne glăsuieşte: 
  
„Morgen, morgen, nur nicht heute, sagen alle faulen Leute.” Cu alte cuvinte leneşul neamţ ar face mâine ce poate face şi astăzi. Oare când este „mâine” pentru el? 
  
Englezul este ceva mai imperativ: „Never put off until tomorrow what youcan do today.” Adică: nu amâna niciodată pe mâine ce poţi face astăzi. 
  
Noi nu amânăm pe mâine. Pur şi simplu nu facem ce am putea să facem. Dacă este vorba de un termen, apoi „la anul, când naşte cârlanul” Românul nu acceptă lenea. El este activ, face … ce poate! Oare chiar „ce poate” sau mai precis „ce vrea”? Când „vrea” totul este posibil. Dar „vrea” de preferinţă, în afara graniţelor. Oare de ce? 
  
Dacă ar fi cazul unui leneş oarecare, treacă meargă. Dar se angrenează în pasivitatea ce frizează lenevia funcţionarul chiar şi „electorul electorat de electorat”. Pe drept cuvânt ţara întreagă pierde timp preţios datorată nu numai comodităţii funcţionarului care funcţionează în cele mai înalte funcţii funcţionăreşti ci şi a birocraţiei care „justifică” inactivitatea. 
  
Uneori inactivitatea este ascunsă sub o super-activitate. De exemplu „POPORUL” vrea găleţi, ţuică şi mici pentru un „VOT”, iar „NOI PERTIDELE” trebuie să i le oferim!. Lenevia care se ascunde sub această super-activitate este mai puţin vizibilă dar există. Este mult mai uşor să „cumperi” un vot în loc să lămureşti intenţiile binevoitore cu care te prezinţi în faţa alegătorului. De fapt alegătorul nu ştie ce vrea iar pretendentul votului nu ştie ce poate oferi. De aceea ultimul minte de îngheaţă apele în plină caniculă iar votantul se face că înţelege în măsura unei „mici” recompense cu mici mari, mai ales dacă aceştia „este” la plural mai măricel. 
  
Dar ce are micul cu timpul pierdut? 
  
Nu numai micul mai mare sau mai mic are legătură directă cu timpul pierdut. Banul însuşi este, nu numai în ochii economiştilor, timp materializat. O lună reprezintă un salariu. O clipă poate valora dese ori mult mai mult, de exemplu completarea biletului câştigător. Nu numai englezul afirmă că timpul de măsoară în bani. Timpul pierdut la nivelul ţării poate reprezenta multe procente din PIB. Economia, în sensul mai bune gestionări a venitului, poate fi extinsă şi asupra folosirii timpului. O bună organizare a muncii este dese ori răsplătită prin foloase materiale chiar de ordin financiar 
  
Omul nu-şi face bine cu propria mână. Răul, în schimb, este dese ori făcut cu mâna sau vorba proprie. Nu căuta duşmanul când Dumnezeu te pedepseşte. Eşti mai întotdeauna propriul tău călău. 
  
Cum iadul este pavat cu bune intenţii nu orice „binefacere” este şi o faptă bună. „Noi nu ne VINDEM ţara!” Şi autostrăzile nu se mai făcură. Mai bine de 20 anişori. Nu este singurul caz că un investitor este primit cu aplauze negative. 
  
Şi apoi „Legea” dublată de „Instrucţiunea de aplicare a ei”, un „bine” urmat de „şi mai bine”. Chiar aşa să fie? 
  
La ce folos ca organul legislativ să mai emită Legi, bune sau rele cum dă Domnul, dacă aplicarea acestor Legi este condiţionată de o „instrucţiune de aplicare” care să apere aplicatorul Legii de asumarea răspunderii? Ceauşescu, dictator atroce cum era, interzicea categoric ca o Lege emisă de cel mai competent for al statului să fie deformată de o „instrucţiune de aplicare” emisă de incompetenţi, de multe ori interesaţi în deformarea spiritului acelei Legi. Funcţionarul era obligat să cunoască Legea în spirit şi literă, aplicarea fiind dictată de conştiinţa sa proprie nu de o instrucţiune care să suspende răspunderea personală. Unde a rămas această „justă” prevedere? Tot timp pierdut suportat de ţară! Şi mulţi, mulţi bani. 
  
Nu cumva Legiuitorul ales este ASTĂZI considerat incompetent datorită „alegerii uninominale” iar funcţionari numiţi politic TREBUIE „astăzi” să corecteze Legile prin „competente INSTRUCŢIUNI DE APLICARE”? De ce nu! Doar fotoliile de reprezentant al naţiei sunt ocupate de aleşi de pe al doilea sau chiar ultimul loc prin „compensare”!. De aceea s-au şi înmulţit ca iepurii. 
  
Un proaspăt funcţionar superior, numit mai ieri consecinţă a adoptării unui nou partid la congregaţia voturilor parlamentare favorabile, NU A EMIS vouchere de vacanţa legiferate pentru distribuirea remuneraţiei concediilor de odihnă pur şi simplu deoarece a vrut, accentuat a vrut, ea a vrut căci funcţionarul este o ea aparţinătoare unui partid cu terminaţia DD, deci a vrut ca „răspunderea” redactării acestor vouchere de vacanta să revină neapărat PARLAMENTULUI şi nicidecum ei. Că doar parlamentul a emis legea, nu EA! S-au pierdut mai mult de trei luni în care nu s-au putut remunera concedii în toată România iar industria hotelieră a pierdut milioane. Halal Guvern. Halal Parlament care nu sancţionează răspunderea personală respinsă de titularul competent. 
  
Investitorii nu se înghesuie să creeze noi locuri de muncă datorită lipsei de predictibilitate a Legilor dublate de interesatele Instrucţiuni de Aplicare. Cine răspunde? Acarul Păun găsit de circumstanţă. Adevăraţii făptuitori sunt apăraţi de LEGEA însăşi. Rar apar la suprafaţă datorită înaltelor lor poziţii politice. Nimeni, chiar nimeni, nu-şi ia răspunderea asupra aplicării unei legi sau un echivalent al ei. La nevoie se înfiinţează o „COMISIE PARLEMENTERĂ” care dizolvă răspunderea prea evidentă altfel. Cu alte cuvinte Legile sunt redactate ca omul să ştie ce încalcă cu bună credinţă. Şi se mai miră aşa numiţii „corupţi coruptibili”, care aplică Legea aşa cum o interpretează ei însuşi mai ales dacă au contribuit la redactarea instrucţiunilor de aplicare. Anumite foruri punitive interpretează oare „interpretabilele” instrucţiuni de aplicare a Legilor? Bieţii corupţi de circumstanţă! Ei se trezesc din senin învinuiţi cu prejudicii astronomice bazate pe „dacă şi parcă”. 
  
Economia Naţională, Statul prin Bugetul său, Poporul şi Întreaga Naţiune inclusiv diaspora au fost prejudiciate cu miliarde de miliarde NERECUPERABILE de coruptibili care PARCĂ au făcut … DACĂ … au încălcat LEGEA prin …, şi aici urmează biblia de multe, multe articole de Legi, Instrucţiuni şi Regulamente care PARCĂ au fost încălcate. Vai de bieţii magistraţi care trebuie să se orienteze în hăţişul de Legislaţii invocate în baza unui DACĂ şi cu PARCĂ, invocaţi de parchete cu diverse denumiri. Asta se cheamă independenţa justiţiei şi a magistraţilor. Sunt „dependenţi” numai de instrucţiunile de aplicare, absolut interpretabile. Legea in spirit şi literă abdică în faţa instrucţiunii care absolvă de orice răspundere. Timp pierdut şi fonduri irosite care ar putea fi adăugate şcolilor sau spitalelor subfinanţate. 
  
Dacă totuşi prejudiciile constatate sunt nerecuperabile de ce se mai face tam-tam despre ele? Aşa ca să ne aflăm în treabă, să sune frumos la Evropa lui Caragiale. Poate mai vin de acolo fonduri nerecuperabile fără corespunzătorul control. Poate! 
  
Timp şi mijloace pierdute cu „reclame comerciale” la nivel juridic şi politic. Aduc ele oare locuri de muncă? Da! Ne trebuie mai mulţi procurori, judecători şi gardieni de închisoare. Ne trebuie mai multe închisori mai bine dotate ca să fie respectată întocmai Legea Drepturilor Individului OM care nu are în schimb nici o îndatorire, nici măcar munca. Şi bietul câine care, pentru hrana sa, trebuie să-şi şi apere stăpânul! 
  
Urmărirea deturnărilor de fonduri vehiculate de oameni bogaţi, aşa ca să fie bogaţi, reprezintă tot o pierdere de timp la nivelul ţării. Pierdere de timp pentru cei care pretind sau insinuează recuperarea lor. Ani buni, uneori număraţi cu zecile şi fonduri pe măsură care depăşesc dese ori prejudiciul oricum nerecuperabil. Cu muţi an în urmă, pe când palatul telefoanelor de lângă Teatrul Naţional tocmai răsărise, directorul român al securităţii cere directorului general american să ia măsuri contra fraudei constatate. „Cât cifrează frauda?” vine întrebarea acestuia „un milion anual” şi „Cât ne costă recuperarea?”,”Aproximativ 10”. În final directorul general conchide: ”Lăsaţi hoţii să fure. Este mult mai ieftin!”. 
  
O fi astăzi mai rău? 
  
Băncile sunt instituţii de capital care ne gestionează micile economii menite unui trai omenesc la îmbătrânire şi împrumută viitori creatori de locuri de muncă. Ca să facem economii trebuie să avem un venit condiţionat şi el de existenţa unui loc de muncă. Statul este interesat de bunăstarea cetăţenilor votanţi sau nevotanţi. Cu excepţia partidelor preocupate exclusiv de votanţii săi (numai ei, cei 7 milioane potrivit Şova) care cică au dreptul la o viaţă mai bună pe care au solicitat-o prin votul dat, partidele se preocupă ca toţi oamenii să cumpere mai multe produse. Prin asta comerţul cer produse industriei care va fi forţată să angajeze producători direcţi. Este un cerc vicios. Salarii mai mari creează locuri de muncă prin dezvoltarea desfacerii fără reclame a bunurilor. Unele partide înţeleg asta pe dos adică reduc veniturile prin măriri de taxe ca să-şi îmbie votanţii. Se vând astfel mai puţine produse şi adio locuri de muncă deşi votanţi ar fi mai mulţi. 
  
Bogătaşii sunt şi ei de mai multe categorii. Unii, putrezi de bogaţi, trăiesc ca să-şi cheltuiască averile în desfrâu şi lux. Este adevărat că sunt astfel consumatori de bunuri de înaltă valoare precum iahturi, avioane şi instrumente de omorât bieţii pietoni în accidente de circulaţie. Ei nu creează locuri de muncă în nici un fel. Poate dor groparilor. Alţii, breasla investitorilor poate şi mai bogaţi, nu au bani în buzunar să-şi cumpere un pachet de ţigări darămite un săpun sau ruj de mii de euro ca cei înainte amintiţi. Averea acestora, dese ori împrumutată de la bănci, este constituită de clădiri şi utilaje numite fabrici, ferme sau magazine. Ei creează mii şi mii de locuri de muncă mult mai bine plătite decât funcţionarii bugetari din şcoli sau spitale. Ei sunt baza prosperităţii ţării indiferent dacă lucrează la Nana ca moşieri sau în Ardeal ca minoritari etnici. Fabricile şi marile magazine comerciale alături de fermieri sunt singurele creatoare de locuri de muncă respectiv de bunăstare a locuitorilor. Aici apare o dificultate socială. Omul de rând nu poate deosebi un bogătaş corupt care obţine de haram bani mulţi care pe haram se duc, de fermierii industriaşii şi comercianţii bogaţi care au investit toată averea lor în clădiri şi utilaje spre a crea mii de locuri de muncă. Aceştia şi numai aceştia împing ţara înainte. Din păcate partidele aşa numite sociale nu dau importanţă muncii în general şi propovăduiesc bunăstarea prin ajutor social, nu muncă. Este cel puţin neserios un om care se încrede în ajutorul social pe care îl primeşte stând de pomană când, din munca sa, ar putea avea un venit cu mult mai mare. Este o minciună sfruntată „nu-mi pot găsi un loc de muncă”. Cine doreşte să muncească va găsi întotdeauna pe cineva care are nevoie de muncă salariată. Nu neapărat lângă locuinţă spre a nu fi obligat să foloseşti mijloace de transport. Prea mulţi se ruşinează de profesiunea părinţilor şi vor să „trăiască mai bine” adică în mizerie când ar putea deveni fruntaşii satului natal. 
  
Este curios că tocmai marele partid de stânga, care statuează doctrinar ameliorarea vieţii celor ce muncesc omite munca, în folosul ajutorului social. Există bineînţeles categorii sociale care nu pot muncii datorită unor handicapuri irecuperabile. Ei necesită acest ajutor şi, în mare, le este dat. Dar nu ei constituie masa votanţilor. Pe de altă parte există votanţi de meserie care nu fac nimic altceva. Ei trebuie hrăniţi şi, în special, adăpaţi deoarece suferă de o sete aprigă de alcoolice. A-i finanţa din ajutorul social este o crimă. O crimă nu numai în ochii celor cu dizabiltăţi dese ori neglijaţi. „Nu am unde muncii. Sunt discriminat etnic!” Este o frecventă justificare şi generează, de regulă, ajutorul social acordat. Bineînţeles condiţionat de votul solicitat. Armate întregi de minoritari majoritari care nu mor de foame deşi îşi expun unele defecte fizice, deseori obţinute prin automutilare, in vederea obţinerii milei publice. Sunt nenumăraţi cei care oferă un ban milogului care întinde mâna în loc de a-l ajuta efectiv cu o coajă de pâine. Până şi statul este astfel înşelat. Cerşetoria şi obţinerea ajutorului social sunt o meserie mult mai bănoasă decât aceea de medic sau profesor bugetar. Şi nu necesită pregătire şcolară superioară. 
  
Biserica şi nici statul nu sunt interesate să despartă banul de milă. Recitiţi biblia ca să vă amintiţi că Mântuitorul Isus Cristos a considerat că binevoitorul car a cedat unui semen în nevoie jumătate din haina sa a fost pus mai presus apostolului Andrei care a cedat sărmanilor jumătate din averea sa foarte mare la acele timpuri. Dacă ajutorul social ar fi dat sub forma unor bonuri valorice cu acoperire numai în alimente ar fi favorizată familia celui în nevoie şi nu năravul acestuia de a suge. Astfel „năpăstuitul” social ar fi indirect obligat să-şi câştige prin muncă ţoiul de ţuică devenit dependenţă ca orice narcotic. Ar avea toţi de câştigat. 
  
Timp pierdut, bani pierduţi. De recuperare nu poate fi vorba. Nu politica generează mari fraude ci doar le mijloceşte. Nu poţi afirma că un om vrea dinadins răul altuia. El vrea binele. Binele său propriu deoarece şi el este om ca toţi cei care l-au ales. Numai că binele lui diferă de binele alegătorilor. În consecinţă trage de timp şi legiferează tot ce interesează breasla din care, temporar, face parte. Este singura diferenţă faţă de corb care rămâne toată viaţa corb. 
  
Referinţă Bibliografică:
Ţara timpului pierdut / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1533, Anul V, 13 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!