Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1531 din 11 martie 2015        Toate Articolele Autorului

De ce tocmai astăzi?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu mai este nimic interesant pe lumea aceasta. Începem să ne dezgropăm morţii. Nu pe cei din cimitirul care s-a mutat prea aproape de bloc. Cei de acolo îţi vor continua somnul în vagonul de dormit. Dar ce au sărmanii ucişi cu gloanţe de minierii veniţi în capitală cu bâte? 
  
Îl mai ştiţi pe seful golăniei intelectuale care a precedat mineriadele? Parcă a cântat ceva precum „mai bine mort decât comunist”? Minierii au vrut, fără să reuşească întocmai, să-l scape de comunism. Nu numai pe el! 
  
Marian Munteanu, invitat al Domnului Bogdan Rareş la emisiunea „jocuride putere” de aseară ne ridică vălurile mişcării studenţeşti din Iunie 1990 prin care ne sunt arătate ţelurile câştigate la Timişoara 1989 şi pierdute prin transformarea Frontului Salvării Naţionale în partid politic sub conducerea succesorul lui Ceauşescu, cunoscutul fondator şi preşedinte de onoare al PSD, Ivan Ilici Iliescu. 
  
Mai ieri Europa ne-a tras de ureche pentru „închiderea” dosarelor mineriadelor, după sancţiuni pecuniare grase plătite de ţară unor îndreptăţiţi tot la hotărârea ei. Oare de ce se amestecă „Evropa” în minciunile noastre? Sunt ale „NOASTRE” şi ţinem la ele! Preşedinţi mai va ca hulitul Băsescu, parlamente şi guverne menite să aplice dezideratele din 21 Noiembrie 89 stabilite în primul oraş liber Timişoara ne duc cu zăhărelul şi instalează dictatura proletariatului „ţărănesc”, carnea de tun electoral al noului partid neocomunist instalat la putere. 
  
Ce nu scrie în cartea de istorie (citat din Wikipedia sub titlul Mineriada din Iunie 1990): 
  
„13 iunie 
  
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa. 
  
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI. 
  
La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”. 
  
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti. 
  
14 iunie 
  
junşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI [necesită citare]şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de lingvistică Grigore Brâncuş şi Petru Creţia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. 
  
Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureştiul era complet pacificat şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele. 
  
15 iunie 
  
La orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statutului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului.[1] 
  
Victime 
  
Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Viorel Ene, preşedintele „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morţilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent şi nu a existat nici o poziţie oficială împotrivă” 
  
Închei citatul. 
  
Mişcarea studenţească amintită, provocată de intitularea drept „golani” a tinerei intelectualităţi de conducerea postdecembristă a ţării şi-a luat cu mândrie acest titlu de glorie de golan şi a militat activ pentru respectarea întocmai a dezideratelor iniţiatorilor revoluţiei din Timişoara. Acest lucru nu era în vederea conducerii care a preluat puterea şi care utiliza mijloace punitive spre a se impune. 
  
Pe drept evenimentele ar fi necesitat o analizare şi, eventual, o pedepsire a celor găsiţi vinovaţi. Dar, cu toate că procuratura a iniţiat dosare în consecinţă toate au fost uitate prin sertare sau şi mai rău clasate din „lipsă de dovezi”. 
  
Până ieri nimeni nu a fost interesat să afle dedesubturile afirmaţiei marelui conducător Ivan Ilici care, la apariţia unor investitori serioşi care doreau să ne construiască drumurile atât de necesare unei dezvoltări economice, i-a respins cu vehemenţă afirmând „NOI NU NE VINDEM ŢARA” 
  
După 25 de ani, ca şi-n trilogia istorică a scriitorului francez Alexandre Dumas, ni se aduce aminte de către Evropa lui Caragiale că nu s-a făcut dreptate năpăstuiţilor mineriadelor iar justiţia se reactivează de pe astăzi pe mâine. Halal! 
  
De ce astăzi? 
  
Nu se ştia oare că voinţa populară exprimată la Timişoara animă de fapt toată suflarea dar … cu speranţa că undeva, cândva, intelectualitatea şi astăzi hulită va ajunge printr-o minune la cârma statului şi va începe îndreptarea spre o viaţă mai bună, mai prosperă pentru toţi, nu numai pentru aleşii sorţii. 
  
După Petru Groza un moşier cult, abia Karl Johannis urmează ca titrat universitar pe cel mai înalt scaun al ţării. Între ei au „preşedenţiat” inamici declaraţi ai intelectualităţii retrograde, intelectuali de carton, plagiatori de meserie. Incompetenţa a fost chiar legiferată într-atât încât poţi renunţa la un titlu academic obţinut pe nedrept ca să nu fii pedepsit cum ar cere legea. 
  
Ori economia ţării nu poate fi susţinută de incompetenţi indiferent de culoarea lor politică. Cât timp oare se va mai scurge până ce biciul şi zăhărelul nu vor mai fii principalele legi ale legiuitorilor care legiuiesc în propriu interes deşi au fost aleşi să legiuiască în favoarea alegătorilor lor. 
  
Sunt curios ce va constata noua jurisdicţie asupra crimelor istorice care ne-au îngropat ţara în minciună, înşelătorie cu alte cuvinte corupţie, iar cei încă necorupţi asist nepăsător, cel puţin incapabili de ripostă. 
  
Putem oameni buni. Ca şi tineretul intelectual, pe atunci, care şi-a făcut un titlu de glorie din calificarea drept „golan”, tineretul prostit prin „LEGEA EDUCAŢIEI” de astăzi are dreptul la o viaţă mai prosperă, în graniţele ţării. Va trebui însă să dea puţin din coate, să iasă din „somnul cel de moarte” pe care „tiranii MEI” (ai primului ministru după propria afirmaţie) „ne-au adâncit”. 
  
„Sculaţi voi oropsiţi ai soartei!” Mai există tirani printre noi. „Hai la hora cea mare”, ar fi o plagiere de circumstanţă a internaţionalei comuniste din Londra anului 1848 din care ni se trag şi cele pătimite astăzi. Karl Marx se răsuceşte în mormânt aflând ce a devenit partidul său PSD. 
  
Referinţă Bibliografică:
De ce tocmai astăzi? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1531, Anul V, 11 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!