Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1518 din 26 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Educaţia este oare educaţie?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Educaţia, o sintagmă, un termen al vorbirii, practic neelucidat. 
  
Ce este educarea? Ce semnificaţie are? 
  
Potrivit Academiei Române care girează DEX, dicţionarul explicativ al limbii române, găsim următoarele definiţii: 
  
EDUCÁRE s. f. Acțiunea de a educa și rezultatul ei; cultivare, instruire. – V. educa. 
  
EDUCÁ, edúc, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educație; 
  
EDUCÁȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. 2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora. ◊ Loc. vb.A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de exerciții corporale, practicate în școli și universități, destinat întreținerii calităților fizice ale organismului. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis. 
  
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). 
  
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui. 
  
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere. 
  
Înţeleg că definiţiile de mai sus sunt numai explicaţii de cum să folosim cuvântul. Eu, prostul, aşteptam o definire a semanticii cuvântului şi eventual extinderea sa. 
  
DEFINÍȚIE, definiții, s. f. Operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni etc.; enunțul prin care se exprimă această operație. ◊ Expr. Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr.définition, lat. definitio. 
  
SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn]. 
  
Eu nu am formaţie literară. Nici măcar estetică. Sunt logician, inginer, cel mai incult instruit universitar. Mă aşteptam ca o definiţie să fie măcar apropiată de definiţie sau măcar de ce definesc definitorii despre definire potrivit extragerii de mai sus. 
  
Ce ar fi dacă matematicienii ar defini adunarea cu cuvintele pedagogilor de profesie din DEX: 
  
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 
  
Elevii ar fi lămuriţi buştean! Cum de fapt şi sunt de 25 ani de reforme, reformare a reformelor, îmbunătăţire a reformelor reformate etc. 
  
Educarea nu poate avea loc în şcoală. Este mult prea târziu. Elevul intră needucat în şcoală şi iese un pericol social neinstruit deoarece şcoala „educă” în loc să-l instruiască, să-l înveţe. Profesorii sunt învăţători, dascăli, deoarece dăscălesc elevii nu îi educă. Din păcate mulţi dintre ei nu ating nivelul unei educatoare de grădiniţă deşi respect pregătirea lor în disciplina predată. 
  
Nu mă îndoiesc că pedagogia este o ştiinţă de valoare care, studiind psihologia copilului determină corect capacitatea sa de asimilare. Dar capacitatea de asimilare este strict corelată cu educaţia primită de la părinţi şi eventual de la educatorii preşcolari. 
  
Nu numai „Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora” prevăzută în definiţia educaţiei o şi definesc. Mult mai mult efect pot avea munca însuşită ca scop al vieţii nu drept o obligaţie socială, disciplina şi ascultarea pe care sugarul încă în scutece le deprinde de la mamă în timpul suptului. 
  
Ascultarea are un sens special în această lucrare. Nu numesc ascultare resemnarea copilului de a merge „la colţ” când îl pedepsesc degradând-ul astfel, ci asimilarea voită a vorbelor spuse de interlocutor. Ascultarea în acest sens este baza pedagogică a procesului de însuşire a cunoştinţelor. 
  
Pedagogia, cel puţin aceea afişată de „educatorii” masei de elevi, este bazată pe citit. Cititul repetat până ce textul de proză este învăţat ca o poezie. Eu numesc acest principiu „toceală” şi este absolut inutilă. Nu se însuşeşte astfel un tezaur de cunoştinţe. 
  
„X plus 5 fac 8”, „X plus 5 fac 8” „X plus 5 fac 8” „X plus 5 fac 8” „X plus 5 fac 8” 
  
învaţă elevul „conştiincios”. Este normal ca, la următorul exerciţiu să clacheze deoarece „X+5=15” 
  
Din păcate asta cer toţi pedagogii. Dovadă este că permit copiilor să „noteze” spusele lor în timpul orei. Un elev, chiar şi un student, pot şi sunt dese ori penalizaşi deoarece nu notează „importantele perle vocale” spuse de profesor. 
  
Judecaţi puţin cu capul elevului dragi profesori. Dumneavoastră nu „dictaţi” în ritm lent cu tonalităţi de accentuare a diferitelor forme gramaticale. Dumneavoastră conferenţiaţi, în ritm alert spre a dezvolta cât mai multe teme în scurta oră. Elevul scrie ce prinde. Dese ori fără subiect sau predicat care au fost pronunţate în timpul ocupat de scriere. Ce folos au oare aceste notiţe incomplete care deformează ideile pe care le îmbrăcaţi cum puteţi mai bine în vorbe? 
  
Nu este mai logic ca elevul să asculte? Pur şi simplu să asculte cântărind cu viteza gândirii fiecare cuvânt şi chiar virgulă pronunţată? În timpul ascultării unei interesante prelegeri în capul fiecărui ascultător se produc asocieri care extrag ideea principală din noianul de cuvinte care o îmbracă. Această idee principală nu a fost auzită deoarece nu aţi formulat-o ca atare. Ea este proprie ascultătorului iar paternitatea îi aparţine integral dacă o notează. Obligând-ul să scrie ce aude încurajaţi plagiatul şi împiedicaţi memorarea în cursul orei de curs. Nu înţeleg de ce marii pedagogi autori şi susţinători de cursuri universitare nu au remarcat acest simplu deziderat. 
  
La intrarea în gimnaziu (al doilea nivel de învăţământ) elevul nu are capacitate de a extrage esenţialul din enunţarea unei peroraţii. Este util ca profesorul să înscrie pe tablă schema ideile principale ale lecţiei care va fi predată. După înscrierea în caiete a acestor scheme elevilor nu li se mai permite să scrie ceva spre a asculta conferinţa care dezvoltă ideile din schemă. Elevul va pleca din clasă cu lecţia gata gravată în memoria de durată 
  
Spre aşi îmbunătăţi procesul de predare, profesorul poate imagina extemporale solicitând ce a înţeles elevul imediat după predarea temei, în aceeaşi oră de curs. Calitatea profesorului, şi aş sugera şi remunerarea sa, este reliefată de numărul de elevi care au înţeles deplin ceea ce profesorul dorea să scoată în relief. 
  
O a doua mare problemă o constituie plagierea manualului sau a cursului ţinut, la examene. 
  
Dacă elevul înşiră textual conţinutul manualului sau vorbele pronunţate de profesor dovedeşte că nu a reţinut nimic din cele predate. Este cert că două persoane deosebite nu pot pronunţa identic aceeaşi temă. 
  
Răspunsul unui elev la examene trebuie să fie un eseu cuprinzând ce a înţeles el şi folosind exclusiv expresiile sale. Sugerarea unor răspunsuri de către înalţi pedagogi puse la dispoziţie prin internet trebuie luat sub formă de exemplificare. Pronunţarea lor identică, evident tocită, trebuie sancţionată sever drept plagiere. Din păcate toate comisiile de examinare penalizează tocmai îndepărtarea de la plagiat ceea ce nu îmbunătăţeşte deloc calitatea învăţământului. Este şi cazul baremurilor puse la baza răspunsului dat de elev. Nu uitaţi că pot descrie aceeaşi floare în mii de fraze complet diferite din care multe pot avea mare valoare. Un răspuns sec, în minimul de cuvinte, dovedeşte o profundă cunoaştere a temei dezvoltate. De ce este dese ori prost notat în dauna unui discurs cu vorbe goale „ce din coadă or să sune” cum le caracterizează Eminescu. 
  
Neîncrederea în capacitatea profesorului de a fi imparţial la examinare este direct o insultă dată corpului didactic. Dacă profesorul este împuternicit a preda în limitele unui curriculum el este în drept şi să facă examinarea. Tezele cu subiect unic sunt o adevărată catastrofă ţinând seama că fiecare şcoală are o tradiţie proprie şi nu rare ori are chiar specific diferite. Universalitatea nivelului de învăţământ nu este o temă actuală în situaţia din ţara noastră în care peste 50 % din populaţie nu cunoaşte decât ţinutul natal de care este legat cu întreaga familie. Politicienii să se preocupe de industrializarea locală nu de pregătirea copilului spre a trăi pe lună sau alte planete. Cei ce vor să înveţe mai mult au mijloacele necesare în condiţiile internetului. Poate gestionând mai corect „principiile actuale” ale pedagogiei elevul va fi atras de o carte sau reprezentaţie teatrală. 
  
Referinţă Bibliografică:
Educaţia este oare educaţie? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1518, Anul V, 26 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!