Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Mame fără mame.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O fetiţă de 3 ani se joacă cu păpuşa ei. O îmbracă „şic” îi dă să mănânce, o ţine strâns în braţe înainte de a adormi. Dar nu face numai atât. Vorbeşte cu păpuşa, îi spune chiar poveşti cu feţi frumoşi. Se bucură evident când păpuşa, apăsată pe stomac, îi spune „ma-ma” 
  
De unde ştie fetiţa să facă aceste lucruri mărunte în joaca ei? Natura, deşi a transmis genetic sentimentul de mamă, normal la toate speciile de animale mamifere, nu a putut transmite şi educaţia pe care fetiţa o dă păpuşii sale aşa cum o înţelege ea sau cum ar fi dori să fie. Mama ei ar trebui să urmărească acest joc şi să-şi completeze propria metodă de educaţie. 
  
Dacă fetiţa nu se joacă cu păpuşa, o ignoră sau o aruncă din colţ în colţ, înseamnă că ea nu a primit o educaţie adecuată şi practic nu ştie ce trebuie făcut cu sosia unui prunc. Cu alte cuvinte, fetiţa a fost născută de o femeie care însă nu-i este şi mamă deşi o iubeşte „foc”. Este doar generatorul de bani ai familiei. 
  
Ieri, în articolul despre educare, am ajuns la concluzia că o mamă poate deveni cu adevărat o mama numai dacă a avu şi ea o mamă cu ani în urmă. Poate o mai are şi astăzi dar a-i spune „mamă” nu este drept. Generaţiile se succed mult mai repede decât speranţa medie de viaţă. 
  
De la cine poate oare o viitoare mamă să capete cunoştinţele necesare spre aşi creşte proprii copii? De la şcoală? Nu-i decent. Şcoala nu se ocupă cu sex. De parcă creşterea raţională a copiilor ar avea ceva comun cu sexul. Oare cine te educă cum să educi? 
  
Instituţia, numită pe vremea marelui pedagog Gheorghe Lazăr „casa şcoalelor” poartă astăzi incorect numele „Ministerul Educaţiei” Acest ministere se ocupă de orice altceva decât educaţia iar salariul dascălilor este proporţional cu vârsta celor şcolarizaţi pe când ar trebui să fie tocmai invers. 
  
Revin din nou la animale. Orice pui are o mamă care, pe durata dezvoltării sale spre adult îl hrăneşte atât cu hrană fizică, mâncarea, cât şi cu hrană spirituală, educaţia. Puiul matur, este destinat de natură să perpetueze specia, eventual cu mici îmbunătăţiri. Părinţii asigură tranziţia prin hrănirea „cu biberonul” şi completare tuturor cunoştinţelor necesare unei vieţi independente. Joaca, dirijată, este un bun prilej ca viitorul adult reproductibil să-şi însuşească îndemânarea necesară muncii sale cotidiene de hrănire şi mai apoi reproducere. De sute de mii de ani şi omul gânditor absorbea educaţia muncii odată cu laptele matern. 
  
Astăzi care mămică mai alăptează mult iubita odraslă? 
  
Ne alăptând, neacordând un minim de 10 minute zilnic progeniturii pentru controlul activităţii desfăşurate şi planificarea noii zile dată de Dumnezeu inclusiv rugăciunea de mulţumire făcută cu mâinile împreunate, fără un cântec de leagăn sau o elementară poveste cu Feţi Frumoşi viteji, Ilene Cosânziene frumoase şi gospodine împestriţată de elemente ale răului întotdeauna învinse de isteţimea Feţilor şi adânca judecată a Ilenelor, născătoarea de om nu poate fi numită mamă. Chiar dacă prin banii produşi de activitatea ei de bază asigură „iubitului său prunc” tot ce ei i-a lipsit ei în pruncie, chiar şi luna de pe cer. Un interesant mod de exercitare al îndatoririlor părinteşti care, din păcate, generează monştri. 
  
Am putea da cuvântul căţeluşei de apartament să ne explice cum de reuşeşte să formeze un adevărat câine "vine educat" din dulcea mogâldeaţă pe care a fătat-o. Biologii studiază această activitate de educare la mamifere sălbatice mari şi nu pot avea decât cuvinte de laudă pentru calitatea lor de mamă. 
  
Nu sunt femeie. Aşadar niciodată nu am dirijat activitatea de educare a unor ante-preşcolari. Dar ca tată am urmărit de aproape cum soţia dirija educarea primului nostru copil. 
  
Lucram amândoi la termocentrala Comăneşti care transforma cărbunele scos din subteranele oraşului în energie electrică necesară extragerii ţiţeiului din marele câmp petrolier Moineşti. Eu, inginer de serviciu, lucram în ture de forma 8 cu 24. Adică după 8 ore de muncă aveam 24 ore libere, fără repausuri duminicale său sărbători. Soţia, Marga, inginer chimist, lucra numai în orele normale conducând laboratorul de supraveghere al apei folosită ca materie primă în generatoarele de aburi. 
  
După terminarea concediului de maternitate, pe atunci de două luni, Marga a reînceput serviciul. Alăptatul nu a fost influenţat deoarece erau numai doi paşi din laborator la blocurile de locuinţe ale coloniei de urgenţe din curtea uzinei unde locuiam. Un caz fericit, mai rar întâlnit. A intervenit însă o schimbare esenţială impusă de sasul din mine. După ultimul supt de la ora 22 Dănuţ trebuia să doarmă până la 6 dimineaţa. În consecinţă cheia camerei sale se afla în buzunarul meu, la serviciu. Prima noapte a fost grea. Dănuţ nu a făcut „plămâni” după stingerea luminii. Era obişnuit cu ea. Iar Marga îşi înghiţea hohotele ca să nu-şi trezească odorul, dar asculta la gaura cheii răsuflarea lui. Treburi de mămică! Pe la 12 noaptea mă trezesc cu ea în camera de comandă speriată foc „nu mai respiră copilul!” i-am dat bineînţeles cheia şi, după numai 5 minute, primesc telefonul liniştitor „doarme atât de dulce încât i-am dat un pupic”. Şi a adormit buştean şi ea, în patul conjugal nu în camera lui Dănuţ de unde, până atunci nu se dezlipea. 
  
Suptul creează o intimitate specială între mamă şi făt. Nu ştiu ce tot aveau să-şi spună unul altuia dar durata efectivă a suptului era uşor de recunoscut prin lipsa gânguritului care începea cu intrarea în cameră a mămicii şi se termia , de regulă, cu un somnoros căscat. 
  
Pe atunci mai era la moldoveni obiceiul înfăşării strânse peste picioruşe. Într-o frumoasă dimineaţă de vară, Dănuţ s-a cerut reînfăşat. După ritualul de spălare adecvat mi-a venit ideea să-l scot afară în razele domoale ale soarelui de munte. Nu mai zic spectacolul picioruşelor pedalând fericite însoţite de chiuituri care s-au auzit şi-n laborator unde Marga tocmai se pregătea să vină la supt. Am cam fost urecheat dar Dănuţ şi-a căpătat păpica gol goluţ iar înfăşarea a fost înlocuită de un fel de maiou care-i lăsau mâinile şi picioarele libere. Receptivă moldoveanca! Probabil avea mare încredere în mine. 
  
A sosit şi timpul ţarcului, pe covor, apoi pe iarbă unde era mai mare dragul să vezi mogâldeaţă mişunând în 4 labe. Ţarcul avea un fel de abac cu mai multe bile pe o sârmă. Când Dănuţ a început să fie preocupat de ele am găsit că este copt pentru numărătoare. La obişnuita şedinţă de după supt m-am jucat puţin cu degetul gros de la mânuţa stângă. Când a devenit atent am pronunţat „unu”. El avea însă altă noţiune şi arătând degetul a pronunţat „deget”. Fără să-l contrazic am arătat ostentativ degetul meu şi am pronunţat răspicat „deget, unu”. Şedinţa se terminase cu obişnuitul căscat aşa că a ajuns în pătuc de unde ne-a transmis bineţe printr-un chiot care i-a transformat faţa în lună plină. Ne-am retras şi noi într-ale noastre. După câteva zile i-am arătat degetul meu gros şi a pronunţat hotărât „unu” apoi a atins cu cealaltă mână degeţelul său pronunţând „deget, unu”. I-am dat un pupic. Merita. 
  
Marga a continuat numărătoarea la toate cele cinci degetuţe. Nu i-am recomandat să treacă de 5. Era prea mic, încă nu împlinise anul dar vorbea de toate. Te puteai înţelege cu el. 
  
De mult sânul nu mai era suficient la pofta lui de mâncare. Nu l-am auzit nicicând plângând de foame. Dar era mai mare dragul să-i vezi fericirea ostentativ afişată când, la ora mesei, mămica intra la el. Fiecare nou fel de mâncare era pregătit din vreme. Cu poveşti de Dumnezeu ştiute narate în şedinţele de intimitate post supt. Am asistat involuntar la introducerea morcovului deoarece am remarcat că Marga a plecat spre Dănuţ cu o subţire felie de morcov tăiat în lung. Nu i-a oferit felia. Dar am ascultat povestea prinţului morcov care-şi tot făcea câte o trebuşoară pe lângă năsucul lui. După câteva zile a primit felia în mână şi i s-a permis să o guste. A dispărut repejor în stomăcel. Ştia să mestece. Începuse cu nişte pere moi. La un an mânca de toate. În special fructe şi legume crude. 
  
Sărbătorirea primului an de viaţă a generat şi prima acţiune de socializare. Câţiva colegi aveau copii de vârstă apropiată şi au fost invitaţi. A fost totodată prima oară că Dănuţ primea un aliment nou, fără pregătire prealabilă. Este vorba despre „prăjitură”, special coaptă de mămica cu creme uşoare dar parfumate. Când a apărut pe masa festivă cu tradiţionala lumânare înfiptă în centru mare veselie mare printre copii prezenţi. Pentru Dănuţ era un fenomen complet nou dar s-a alipit repede veseliei generale. A suflat lumânarea cum i-a cerut mămica apoi a primit prima porţie de care, însă, nu s-a atins. A aşteptat să vadă ce fac ceilalţi copii care veseli dădeau din coadă şi se repezeau să înfulece deîndată ce primeau farfuria sub nas. După ce şi-a făcut curaj a înmuiat linguriţa în cremă şi a dus-o la gură. Porţia a dispărut cât ai clipii, iar ochi rugători spre mămica cereau „repetir”. Nu ştiu dacă a căpătat sau nu dar am şi acum sub ochii imaginaţiei prima linguriţă dusă la gură cu frânturi de prăjitură în ea. Abia atunci am realizat ce înseamnă de fapt pregătirea prealabilă introducerii unui nou aliment despre care am mai vorbit. 
  
Şi timpul trecea cu zilnice interesante şedinţe între mamă şi prunc care, fără a se lungii în timp, erau din ce în ce mai bogate în conţinut. 
  
Barza ne anunţase că în curând va aduce o surioara iar eu, grijuliu adusesem al doilea pătuţ cu ţarc din timp, ca Dănuţ să se obişnuiască cu el. Tare mirat am fost când Dănuţ, având puţin peste 2 ani, m-a întrebat direct „când vine barza?”. Nici nu bănuiam intensele pregătiri psihologice făcute de mămica. Dănuţ era pur şi simplu „îndrăgostit” de surioara ce va să vină, neexcluzând însă că ar putea fi frăţior. Nu-mi rămânea decât să-i mulţumesc soţiei din ochi. Dănuţ s-a oferit imediat să ajute la facerea patului începând vânturarea salteluţei cu jucăria special destinată acestui scop folosită la zilnica – facere a patului - său. Nu a uitat să ceară deschiderea geamului, deoarece încă nu avea înălţimea necesară. 
  
Frăţiorul a venit, iar mămica trebuia să se dividă în două spre a nu neglija nici o parte. „Ajutorul” solicitat lui Dănuţ la înfăşare, participarea la discuţiile de după supt, concretizate uneori printr-o povestioară cică solicitată de frăţior şi ale multe asemenea fleacuri foarte important au fost completate de grijulia mămică cu o preocupare „specială” adresată numai lui. Este vorba de „gimnastica” dinaintea culcării. După masa de seară de la ora 7, indiferent de vremea de afară, mămica cu Dănuţ înconjurau „cât mai repede” blocul în care locuiau. De câteva ori. Şi ce fericit era Dănuţ când, întors acasă după alergare, dezbrăca hainele suplimentar folosite. Bineînţeles „absolut singur” deoarece nu-şi „permitea” să transmită altora „sarcinile sale” Era mai mult ca sincer când se exprima astfel, deşi muncea cam mult să desfacă şireturile rebele. 
  
Cele 10 minute de discuţii înainte de culcare au continuat permanent şi după începerea scolii. Erau un mijloc de control al activităţii desfăşurate, cât şi planificarea activităţii zilei următoare. Dar povestea de zi cu zi nu lipsea niciodată. Si era mai mare dragul să asculţi rezumarea ei, mai ales de către micul Tiberiu care avea o imaginaţie foarte bogată stârnind veselia până şi a fratelui mai mare, care se abţinea însă să corecteze micile înfloriri. 
  
Astăzi cei doi foşti prichindei au joburile lor, familiile lor şi chiar copii reuşiţi. 
  
Ferească-ne Dumnezeu de o mamă care este prea preocupată de ea însăşi sau de activitatea de a face bani. Copilul nu necesită luna de pe cer ca să fie fericit. El cere un minim de 10 minute zilnic în care să comunice de la suflet la suflet cu mămica lui. Acele 10 minute formează etica de-o viaţă a noului membru votant al societăţii. Dacă investeşti în el numai banii câştigaţi vei crea un monstru la fel cu cei întâlniţi curent pe stradă. 
  
Notă: Ministerul educaţiei nu are decât un merit, Învaţă viitorul om matur cum şi pe cine să voteze. Nu este deloc normal. Electoralul cu legile lui nu face parte din cultură. Este o invenţie a masculilor care se bat ca maimuţoii între ei sau măcar ostentativ cu labele pe pântece „CINE-MI SUNT EU!”. 
  
Referinţă Bibliografică:
Mame fără mame. / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1474, Anul V, 13 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!