Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1470 din 09 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Educaţie şi cultură
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şcolarizarea începe dinaintea naşterii. Cu mai mult de 5 săptămâni înainte fătul ia cunoştinţă de lumea înconjurătoare prin auz şi simţuri. Memoria funcţionează şi preia, ci totul involuntar, toate viciile mamei şi comportările brutale ale tatălui. După naştere depinde de părinţi care modelează viitorul votant la propriu. Pentru o corectă educare nu sunt necesare decât convorbirile mamă-prunc din timpul suptului, apoi un minim de 10 minute în care copilul să asculte poveşti pe care apoi să le repovestească. Natura acestor poveşti va influinţa jobul pe care copilul îl va alege la maturitate. Copilul nu poate fi lipsit de muncă încă de la naştere. Suptul este prima muncă pe care şi Hercules a depus-o. 
  
În nordul Europei condiţiile de viaţă sunt mai grele, omul trebuie să muncească din greu de la fragede vârste. Consecinţa mamele sunt mai active în educarea progeniturilor. In sud, para mălăiaţă cade direct în gura lui nătăfleaţă. Fără muncă! Însăşi religia Ortodoxă predică 200 sărbători pe an în care se usucă mâna dacă o pui pe ac sau lopată. De aceea nordicii diferă de sudici precum iarna diferă de vară. La noi în ţară lanţul munţilor Carpaţi desparte nordiştii se sudişti. Corect, datorită marii culturi desparte ţara în zona de Est şi zona de Vest unde zona vestică poate fi asimilată cu regiunea nordică înainte amintită. Consecinţa: Ardeleanul diferă de Oltean sau Moldovean. Cauza educaţia lor prin muncă. 
  
Un ofiţer în uniformă nu are voie să ducă în mână tradiţionala servietă de funcţionar. Un trepăduş însoţitor trebuie să o poarte. Ca şi parlamentarul ales el nu este funcţionar. Ei servesc poporul! Măcar, pentru ofiţer este o cauză semnificativă. Este obligat de etichetă să salute orice alt ofiţer întâlnit. Dacă gradul este mai mare răspunde la salut, dar tot salută. Salutarea cu mâna înmănuşată este o gravă abatere chiar disciplinară. De aceea ofiţerul trebuie să poarte mănuşa dreaptă în mâna stângă. Acest detaliu de etichetă a cauzat în epoca iniţială a comunismului solicitarea de către proaspeţii proletari deveniţi peste noapte ofiţeri, o pereche de mănuşi incluzând o a treia de ţinut în mâna stângă. Aşa înţelegeau, sau mai degrabă aşa au primit educaţia. 
  
Prin educaţie înţelegem un ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor. Ele sunt valabile şi la oameni maturi dar, dacă în copilărie nu şi le-au însuşit, este greu sau imposibil să devină oameni educaţi. 
  
Se poate vorbi despre căpătarea unei educaţii la copii preşcolari. Şcoala nu mai este capabilă să educe. Ea învaţă elevii ceea ce nu este tot una. 
  
Principiile de bază ale educaţiei sunt: ascultarea, ordinea şi disciplina. 
  
Prin ascultare înţeleg acordarea atenţiei vorbitorului. Ascultarea antrenează la lucru întreaga memorie deoarece fiecare noţiune auzită este instantaneu căutată iar dacă este găsită are loc o verificare prin comparare. Dacă diferenţa este mare apare o reacţie funcţie de tipul EU-lui, adică proprie individului. De regulă este memorată varianta mai completă. Este absolut cel mai eficient mod de învăţare. 
  
Copilul ascultă chiar dinaintea naşterii. Se poate dovedi că, unii copii, au la naştere cunoştinţe, de exemplu recunoaşterea glasului părinţilor şi a rudelor cu care familia a avut contact. 
  
Ordinea este asociată unei activităţi fizice denumită în general muncă. Cât pare de curios dar copilul munceşte jucându-se. Dacă un sportiv de performanţă ar face tot ce face un bebeluş în permanenta sa joacă ar obosi după puţin timp. Copilul nu oboseşte. Se joacă doar. Abia prin bine meritatul somn îşi reface forţele. Şi laptele matern ajută la refacerea completă a forţelor de muncă având în compoziţie tot ce NATURA, nu renumiţi medici, consideră necesar. De sute de mii de ani copii au supt devenind mari şi tari, mult mai viguroşi decât ce hrăniţi astăzi cu lapte praf vitaminizat. Când suptul nu mai este suficient daţi copilului legume şi fructe nu pireurile pline de E-uri periculoase. Nu uitaţi a spune pruncului ce îi daţi nou şi dacă trebuie sau nu mestecat. Copilul, deşi este abia copil, înţelege mai mult şi mai complet decât un om matur. Face parte din educaţia copilului, dar este datorată exclusiv educaţiei pe care mama a obţinut-o la timp oportun. Astăzi femeile nasc dar nu sunt mame. Puţine merită titlul de mamă deoarece în timpul suptului şi a minimum 10 minute seară de seară discută cu copilul. Da! Discută. Copilul răspunde prin la început numai prin gângurit. Aşa începe educaţia. La trei anişori un copil este în stare să corecteze o povestire care i se pare neverosimilă. Gândeşte, poate mai corect decât povestitorul. 
  
Ordinea este un atribut al muncii corect făcute. Bineînţeles că, din momentul când copilul merge chiar dea-buşilea, jucăriile sale trebuie ordonate atât în timpul jocului cât şi puse pe raftul corespunzător înainte de culcare. După un an copilul participă cu îndatoriri responsabile la facerea patului, spălatul, îmbrăcatul şi dezbrăcatul propriului corp. Sunt activităţi cu care va începe marea activitate viitoare. Ajutorul dat în gospodărie trebuie planificat cu grijă de părinţi iar copilul trebuie să-şi însuşească răspunderea pentru activităţile care-i revin. Dacă nu este obişnuit cu permanenta muncă cum veţi vrea ca, la timp oportun, să înveţe? Învăţatul este tot o muncă şi va trebui făcută în paralel cu sarcinile gospodăreşti de cuviinţă, nicidecum în exclusivitate. Spiritul de ordine va genera simţământul de muncă bine făcută. Ce est mai plăcut decât ordinea din dormitor inclusiv hăinuţele frumos aranjate pe scăunelul lor înainte de culcare. 
  
Disciplina ocupă altă componentă a educaţiei. A fi disciplinat nu se rezumă la a fi cuminte. La masă copilul va folosi, bineînţeles la vârsta corespunzătoare, cuţitul şi furculiţa. Va lua sarea din solniţă pe vârful de cuţit nu cu degeţelele. Se va spăla pe mâini înainte de masă. În general trebuie să-şi poarte singur de grijă privind curăţenia şi corecta îmbrăcare. Interesant este că disciplinarea nu se poate obţine prin înşiruirea unor reguli învăţate ca tabla înmulţirii. Copilul este în general atent la tot ce fac cei din jurul lui. Părinţii au rolul de a fi exemple demne de urmat. Dacă observaţi un viciu disciplinar nu interveniţi cu forţa sau cu explicaţii plictisitoare. Atrageţi atenţia copilului printr-o discuţie cu alt subiect şi repetaţi corect, puţin ostentativ, ceea ce el a făcut greşit. Cu ale cuvinte bateţi şeaua să înţeleagă iapa. Orice aluzie stârneşte spiritul de frondă. Un copil isteţ ar răspunde unui sfat repetat prea des cu „fă ce face popa nu ce spune” Deşi ar pare obraznic, un asemenea răspuns este în cadrul disciplinei. 
  
Apropo de popă. Copilul, din cea mai fragedă vârstă, trebuie să conştientizeze că cineva se îngrijeşte de necesităţile sale. Prin asta va aprecia orice serviciu care i-a fost făcut şi, dacă este disciplinat, va mulţimi. La implementarea acestui bun obicei poate servi rugăciunea de mulţumire adresată îngerului păzitor. Rugăciunea trebuie făcută seară de seară cu mâinile împreunate. Împreunarea mâinilor pentru o rugăminte esenţială este obişnuită la copii şi maturi mai din vestul munţilor Carpaţi: „Te rog!!!!” Semnele de exclamaţie multiplă sunt exprimate de mâinile împreunate evidenţiate ostentativ. 
  
Nu strică nici lecturarea de către mamă a pildelor şi învăţămintele din biblie. Citirea unui citat sau simpla povestire trebuie urmată de o conversaţie liberă în care copilul să expliciteze ce a înţeles. Veţi fi miraţi de imaginaţia amestecată în eseul debitat. 
  
La intrarea în şcoală copilul trebuie să aibă educaţia completă. Abia peste zeci şi zeci de ani educatoarele din grădiniţe şi clasele pregătitoare vor putea compensa vicii de educare făcute de părinţii prea ocupaţi spre a face bani. O sugestie ar fi pregătirea mai competentă, începând cu astăzi, a personalului didactic destinat preşcolarilor, neglijat astăzi. Educatorii au un rol mult mai important decât dascălii şcolii deoarece modelează un lut încă moale. Nu toarnă cu pâlnia învăţăminte în capul elevului. 
  
Dacă şcoala ia un caracter educativ acela constă numai în învăţarea mijloacelor prin care copilul şi adultul apoi devenit, să absoarbă cultura. 
  
Se poate trăi fără a citi o carte. Se poate identifica un om şi prin amprenta sa digitală dacă nu ştie să-şi scrie numele. La ce mai foloseşte deci scrisul şi cititul? 
  
O mare parte din cultura necesară fiecăruia spre a-şi câştiga traiul este meseria respectiv o îndemânare obţinută în familie din tată-n fiu. Precum tot ce se naşte din pisică şoareci mănâncă, odrasla unui croitor va croi veşminte iar al unui fierar va face potcoave. 
  
După cum observaţi extind cultura şi asupra meseriei. Ce reprezintă în fond această parte de vorbire? Putem definii cultura drept: totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Cu alte cuvinte numim entitate culturală modul cum comunicăm între noi verbal, vizual sau prin intermediul scrisului şi cititului. Dar entitate culturală poate fi şi o operă arhitecturală, chiar colibă de-ar fi, un fel de bucate preparat de o gospodină sau un vehicul oarecare. Toate sunt realizări ale oamenilor şi pot avea caracter material sau spiritual. De regulă cultura este specifică regiunilor atât în limba vorbită cât şi în specificul vestimentar, arhitectural sau gastronomic. Un om născut la munte diferă de cel născut în marile stepe sau la malul mării. Totodată diferă oamenii care trăiesc în mediul urban respectiv de cei din mediul rural. Despre nimeni nu se poate spune că ar fi în afara culturii. Doar că unii indivizi se rezumă la cultura mediului natal şi al îndeletnicirii părinteşti pe când alţii asimilează vaste elemente culturale în intelect. In general un intelectual este inerent şi un om de cultură şi se poate face înţeles mai uşor de către semenii săi. 
  
Şcoala oferă numai condiţiile minime de a putea asimila cultură. În special aceste mijloace sunt scrisul, cititul şi socotitul. Natura nu a prevăzut omul decât cu vorbirea articulată singurul mod prin care oamenii pot comunica între ei. Şcoala lărgeşte mijloacele de comunicare şi, la nivele mai ridicate, începe asimilarea culturală prin prelucrarea marilor opere, în special literare, care lărgesc orizontul cultural. 
  
Meseriile de astăzi presupun mult mai mult decât simpla îndemânare. Nici măcar agricultor nu poţi fi astăzi fără largi cunoştinţe, atât în strictă specializare cum ar fi horticultura sau creşterea animalelor cât şi în specialităţi înrudite cum ar fi mecanizarea lucrărilor de rutină. Mulsul electric cu vid dă mai mult lapte şi este mai sănătos pentru vacă. Vrând nevrând şi acesta este un aspect cultural şi cei care nu au acces la el o duc din ce în ce mai greu. 
  
Omenirea în ansamblul ei creşte vertiginos. Chiar noi trăim timpurile în care apa de băut şi pâinea cea de toate zilele pro cap de om se împuţinează. Fără mijloace auxiliare puse la dispoziţie de tehnica generată de cultură, omenirea nu s-ar mai putea hrăni. Este adevărat că tehnica produce şi entităţi materiale care nu ar fi strict necesare. Între acestea reclama comercială este cea mai grea de suportat. Dar spre a asigura fiecăruia un loc de muncă este necesar ca toate mărfurile să aibă desfacere. Astfel reclama comercială asigură locuri de muncă, scop în care este bine venită. 
  
Viitorul este al oamenilor educaţi cu nivel ridicat de cultură. Aceşti oameni trebuie formaţi de familie şi şcoală în strictă dependenţă. Cât pare de curios dar meseria de mamă va trebui în viitorul apropiat învăţată ca oricare meserie. Educaţia, un specific al claselor avute din antichitate dispărut astăzi, nu mai poate fi dată copilului preşcolar. Cum am mai spus nu mai există mame care la rândul lor să formeze viitoare mame încă din pruncie. Şi fără aceste mame educate şi culte ţara întreagă se duce de râpă. 
  
Din cultură fac parte şi cultele. Bisericile formează o cultură pe cale de dispariţie datorită însăşi preoţilor. Dumnezeu constituia entitatea întotdeauna prezentă alături de fiecare om în parte care îl controla în absenţa semenilor săi. Prin asta Biserica reducea numărul de infractori care se bazează pe lipsa noastră de atenţie. Este un lucru bun şi mai necesar ca oricând în ziua de astăzi. Din păcate Biserica implică credinţa. O credinţă absurdă în entităţi greu de verificat. Credinţă oarbă, deci şi controlul Divinităţii asupra faptelor noastre, se mai găseşte numai la o populaţie îmbătrânită, ruptă de realităţi prin lipsa de cultură. Infractorii nu fac parte din lumea de credincioşi şi nu se mai simt controlaţi decât de aplicatorii legii care, dese ori, sunt coruptibili. A fi infractor este o meserie ca oricare alta şi necesită o pregătire de tip şcolar care se face. Intră în această lume oameni care, din lipsa educaţiei nu au folosit accesul la cultură oferit de şcoli. 
  
Ce este de făcut? O întrebare cu adânci înţelesuri mai ales datorită alegerii la cârma ţării a unui om provenit dintr-o regiune a ţării în care munca, munca bine făcută pas cu pas, este cinstită şi recompensată. 
  
Este greu să convingi un sud-ist că para mălăiaţă nu este singurul aliment şi că ar trebui să se ostenească dă ducă la gură şi altele. Creangă, un moldovean, a amintit de posmagii gata muiaţi. Cum se face totuşi că populaţia din Italia, şi mai sud-istă, beneficiază totuşi de o educaţie mai ca lumea? Mamele de la noi or fi altfel decât cele italiene? 
  
Sugerez un început posibil prin reformarea şcolii dese ori bântuită de esenţiale reforme din patru în patru ani. De data aceasta o re-reformă definitivă. Cel puţin pe un veac cât a ţinut regulamentul marelui pedagog Gheorghe Lazăr. 
  
Principiul noii Legi a învăţământului (nu a educaţiei): formarea omului pentru muncă prin muncă. Trei mari activităţi ar trebui să concureze la dezideratul principial numit mai sus şi anume: 
  
1. Educarea preşcolarului prin propria mamă şi educatori special instruiţi ca mame perfecte 
  
2. Pregătirea elementară: Însuşirea scrisului, cititului şi socotitului 
  
3. Pregătirea medie: elemente spre a absorbi cultura. 
  
4. Pregătirea superioară: elemente spre a găsi ce şi unde ai nevoie. 
  
Prin mamă perfectă la primul punct înţeleg o mamă care alăptează pruncul şi cu această ocazie, conversează cu el. O mamă care, în afara discuţiilor purtate în timpul suptului conferă progeniturii cel puţin 10 minute de lectură sau povestire. Şi sugarul care încă nu vorbeşte are capacitatea să asculte, chiar şi o lectură din biblie, Cu atât mai mult o povestioară însoţită de o mimică adecuată. O mamă care solicită copilului ajutorul gospodăresc de care este capabil. 
  
Ordinea şi disciplina trebuie date pic cu pic pentru sugar apoi pas cu pas la creşterea în vârstă. Nu contează ce va face copilul dar trebuie să-şi asume întreaga răspundere. „Cine nu lucrează nu mănâncă” este o sintagmă de la sine de înţeles fie omul mic sau mare. Sărirea peste o masă sau cel puţin peste prăjitura duminicală nu poate duce la o foame cauzatoare de moarte. De fapt nu am auzit ca cineva să moară de foame nici în toată perioada grea pe care o trăim. 
  
Punctul 2 de mai sus este singurul obligatoriu. Astăzi mai există profesiuni pentru care cultura profesională nu necesită mai mult decât pregătirea elementară. Eventual pot fi organizate echivalentul unei şcoli de meserie spre a obţine un minim de calificare. Durata cursului nu va depăşi 1 – 2 ani, după care absolventul poate fi angajat la munci permise de vârstă. În măsura în care elevul poate citi curent cel puţin din biblie această limitare nu poate fi considerată abandon. Există producători care solicită muncă necalificată. 
  
Copii dotaţi, dornici de carte, pot urma un curs de 8 ani în care să-şi cultive dorinţa de a asimila din vasta cultură. Vor fi îndrumaţi ce şi cum să citească, când şi cum să ia notiţe la o expunere verbală. Plagierea vorbelor conferenţiarului poate fi obţinută pe smart. Dar spre a le înţelege este necesară ascultarea cu mare atenţie. Eventual se pot nota idei principale care sintetizează părţi din expunere. Este util ca profesorul să facă o schemă cuprinzând ideile principale pe tablă şi eventual corelarea lor. După copierea în maculator a acestei scheme elevul să depună pixul. În cursul expunerii verbale care poate fi mult mai amplă şi interesantă profesorul care conferenţiază nu dictează va puncta cele scrise pe tablă. 
  
Pregătirea postliceală, cu sau fără atestatul de bacalaureat poate fi organizată strict pragmatic pentru obţinerea calificării într-o profesiune (de regulă scoliile aferente sunt organizate de corporaţia care va folosi forţa de muncă) sau poate fi la nivel academic unde studentul va căpăta însuşirea de a găsi rezolvarea problemei în literatura de specialitate. Paralel trebuie ca în mod pragmatic să-şi ascută şi degetele în ore de practică asidue. Numai astfel va deveni un bun îndrumător sau executant în meseria aleasă. 
  
Scriind acestea mi-am amintit de o vestită universitate, Bauhaus din Weimar în care clădirile, mobilierul şi decoraţiile arhitecturale sculptate au fost realizate exclusiv de studenţi ei neremuneraţi,. Universitatea cuprindea şi un teatru pentru care pregătea actori şi regizori. Toţi absolvenţii de mai mult de un secol de fiinţare se numără printre vârfurile domeniilor respective ceea ce denotă că pregătirea practică alături de aceea teoretică prezintă avantaje cruciale. 
  
Cultura fără o educaţie prealabilă nu are sens. Totuşi ţăranul român, chiar din zona estică a munţilor Carpaţi posedă o educaţie nativă generată de experienţa de veacuri a mamelor. Munca severă cu care copilul este solicitat de la vârste foarte fragede îi conferă o cultură, aşa zis cosmică, care îi permite o bună gestionare a gospodăriei cu porcul ca meteorolog şi zeama de varză doctorie universală. Dacă are o gospodărie. Din păcate ţăranii săraci sunt într-adevăr săraci. Aş zice săraci şi cu duhul. Neavând ce gestiona în lipsa pământului nu pot nici economisi chiar dacă au un venit din muncă. Nici mutarea la oraş nu-i face mai breji. Indiferent de venit, la primul chef îl papă tot iar familia trage mâţa de coadă. „Aşa-i românul” spune el în cântecele sale. Ardelenii sunt însă altfel. Chiar dacă n-au bucata lor de pământ beneficiază de profesia de muncitor agricol din venitul căreia gestionează corect o gospodărie. Statisticele ţinute de sute de ani atestă că cei mai săraci au totuşi uneltele necesare prelucrării pământului altora. Un mod de viaţă! Însă în limita altor graniţe. 
  
O fi oare graniţa motivul lipsei de cultură? Sper că nu. Sper că şi populaţia mănosului Bărăgan va ajunge la nivelul de viaţă al celor care cultivă cu trudă săracele pământuri de pe colinele de podiş. Dar mamele trebuie să devină mame, eventual ajutate de mame care au avut mame. 
  
Referinţă Bibliografică:
Educaţie şi cultură / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1470, Anul V, 09 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!