Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Imnul şi mâna la inimă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu toţii l-am văzut pe domnul Preşedinte Johannis cum, în timpul intonării imnului naţional, pune cu respect mâna sa la inimă. Este un gest de înaltă educare şi o cinstire adusa emblemelor ţării. Mulţi fotbalişti ai lumii fac acest gest înainte de începerea meciului şi cu atât mai mult pe tribuna câştigătorului cupei. 
  
Şi domnul Băsescu a sărutat drapelul ţării. Dar nu ştiu de ce gestul mi sa părut o mascaradă. 
  
Da educaţia este aceea primită din scutece şi până la intrarea în şcoală iar mulţi, tare mulţi, nu au avut parte de ea. Se pare că părinţii nu ştiu sau nu au timp să facă educaţie copiilor. Sunt prea ocupaţi să facă bani. Că le trebuie sau nu le trebuie, fac cu trudă milion după milion, uneori cu necinste. Unii merită toată consideraţia deoarece din milioanele împrumutate creează locuri de muncă. Mulţi trăiesc spre a cheltui, a chefui şi se înconjoară de iahturi, bolizi şi îmbrăcăminte ciudată ca a împăratului care se fudulea în pielea goală mânat de croitorul linguşitor. Ei nu fac cinste ţării pe care cică „o iubesc” din inimă şi ar face totul pentru ea. Oare şi-ar putea sacrifica averea pentru „mult iubita” ţară şi poporul ei de votanţi? 
  
Domnul Preşedinte mi-a mai mers la inimă cu un gest. A făcut un cadou de Crăciun unui copil năpăstuit de proprii părinţi care, cică, câştigă prin străinătăţi averi cu care să huzurească după voie propriul copil uitat pe la rude. Spre a aminti mamei că are o fiică şi pentru a da satisfacţie acesteia din urmă să-şi vadă mama şi să converseze cu ea de la om la om, i-a făcut cadou o tabletă şi cartela de internet aferentă. Poate mama, de dorul fiicei, va uita de „marile, mari” salarii care o despart de adevărata avere, proprii copii cică iubiţi. Gestul Preşedintelui este un simbol care ne dă speranţa unei vieţi mai bune în propria ţară spre a nu mai căuta caii verzi de pe pereţii „evropei”. 
  
Dar m-am îndepărtat de simboluri. Să revenim deci. 
  
Mai dăună-zi mă plimbam prin Boston când, în plină stradă doi americani se înfruntă copios chiar şi cu cuţite. Lângă ei, cică admirând meciul, încep să cânt imnul lor naţional. De îndată i-am văzut în ţinută respectuoasă ducând mâna la piept. Se uitau întrebător la mine. După primul vers le-am lămurit gestul: „Nu merită cearta. Daţi-vă mâna.” Răzând, cei doi si-au dat mâna şi am mers toţi trei să bem o bere plătită nemţeşte. Este puterea simbolului. 
  
O altă pildă. De data asta în Anglia rămasă Anglia şi după referendum deşi este frământată de probleme religioase. Am asistat la confruntarea aprigă între două colectivităţi de mai multe persoane care-şi propovăduiau cu bâte credinţa. Un preot înveşmântat ca atare apare între ei şi cere atenţia spunând: „Să ne rugăm Domnului!”. Fără să se uite la culoare veşmântului, pentru care tocmai se certau, toţi au lăsat bâtele şi au împreunat mâinile „a rugăciune” după cum ne scrie Ionel Teodoreanu în amintirile sale din copilărie. Şi preotul s-a rugat Domnului în smerenia celor de faţă. Reţin că a vorbit despre relativitatea omului şi ideilor sale rugând divinitatea să ne dea discernământ. Cert este că cele două grupuri s-au despărţit prieteneşte. 
  
Mâini împreunate pentru rugăciune! Cine a mai auzit o astfel de inepţie? Uite că un mare scriitor român aminteşte de ele alătur de „pernele care ciuleau a zbor”. Întrebaţi şi pe domnul Preşedinte tocmai ales. Sunt sigur că şi astăzi el împreunează seara de seară mâinile ca în copilărie şi mulţumeşte Domnului Dumnezeului Său pentru ajutorul dat la înfăptuirile făcute ziua pentru populaţia care l-a ales. S-a ajutat singur aşa cum a crezut de cuviinţă iar Dumnezeu i-a dat Sfântul ajutor pentru care se simte dator să mulţumească. 
  
Da! Cinstim cum putem simbolurile ţării pe care, cică, o iubim. Nu-L uităm nici pe Dumnezeu spre a-I mulţumi pentru puterea de a muncii şi coaja de pâine dobândită cu ajutorul Său. 
  
A da o Lege care să oblige bunăcuviinţa ar fi precum a legifera că este musai să respiri. Dar un examen de bunăcuviinţă tot ar trebui pretins de la candidaţii noştri listaţi sau nominali. Până şi primarii ar trebui să dovedească buna creştere. Nu este suficient că sunt concetăţeni gospodari şi au peste 1,80 m înălţime. De câteva zeci buni de ani nimeni nu întreabă viitorul demnitar dacă ştie să răspundă la salut. 
  
Îmi amintesc că tatăl meu a făcut o oră arest la garnizoană deoarece, în ţinută militară, a salutat un superior înmănuşat. Era rezervist şi a îmbrăcat uniforma spre a plimba într-o zi de sărbătoare distincţiile luate. Unde-i Lege nu-i tocmeală. De aceea ar trebui legiferate şi normele de bună purtare ale demnitarilor. Dacă nu te respecţi singur nu pretinde să fi respectat de cei din jur. Mai ales dacă mai calci uneori şi strâmb. 
  
Ce ar fi dacă copii din clasele primare ar începe ziua cu o mică rugăciune spusă în picioare cu mâinile împreunate? Ar servi mai mult ca zeci de ore de religie săptămânal. Dacă, în plus, învăţătoarea ar adapta după cerinţele zilei rugăciunea făcută, ar da un iz special începerea zilei de muncă. De pildă: „Mulţumesc Doamne pentru ziua de ieri în care am învăţat viitorul verbului şi te rugăm Doamne Dumnezeul Nostru să ne ajuţi şi astăzi să învăţăm noţiuni care ne vor ajuta în viaţă. Amin” 
  
Ce ar fi dacă, în cursul superior, elevii ar cânta la prima oră o strofă din imn dar cu mâna pe inimă în semn de respect? 
  
În şcoala primară făcută undeva prin nordul ţării, atunci în război, eram obligaţi ca, la terminarea orelor, să trecem încolonaţi prin curtea şcolii şi să salutăm cu mâna întinsă (salutul legionar) strigând "sănătate" învăţătorului întotdeauna prezent în curte. Noroc că educaţia era deja formată şi nu a avut urmări. Astăzi copii intră în toate formele şcolare complet needucaţi. Cică ar fi rolul scolii „socialiste” să formeze educaţia. Chiar numele ministerului sugerează aceasta. Îmi face impresia că este totuşi prea târziu iar elevii nu se aleg cu nimic chiar dacă ar avea cei mai educaţi învăţători ceea ce evident nu este cazul, salariile fiind cum sunt. 
  
Legiferat sau nu este cazul ca, în cadrul lucrului bine făcut, să ne îmbunătăţim pas cu pas educaţia. La oamenii mari, foarte mari dar nu înalţi, ar trebui folosite ciomege zdravene la fund ca să le vină mintea la cap. Dacă unii se „îndoaie” şi nu mai rezistă nu-i nici un păcat. Putem alegem alţii mai buni, tot pe liste sau uninominal. Dar nu cu adausuri de circumstanţă de pe locul doi sau trei. 
  
Are şi românul o vorbă din bătrâni „Zis şi făcut”. Să ne luăm după ea dacă nu dorim să folosim zicalele Luterane. Tot „lucru bine făcut” ar fi dacă cele zise ar fi bune. Poate RĂSPUNDEREA, da răspunderea ignorată, pasată acarului Păun în loc de asumare potrivit responsabilităţile jobului, ar fi luată în considerare şi potrivit Legii acum pusă în discuţie publică. Toţi ar trebui să ne însuşim prevederile acestei legi şi dă o dusţinem chiar şi de pe stradă. Legiuitorii nu şi-ar tăia singuri craca de sub picioare asumându-şi răspunderea pentru balivernele livrate circului parlamentar. Rog internauţii care au contribuit copios la alegerea preşedintelui să se pronunţe şi asupra Legii răspunderii. Este singura ocazie ca populaţia să dea hotărâri definitive şi executorii. 
  
Citeşte şi dă mai departe! Este strigătul celor care, din când în când, mai fac cultură în dauna cenzurii invizibile dar eficientă şi în Google-Facebook. 
  
Referinţă Bibliografică:
Imnul şi mâna la inimă / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1456, Anul IV, 26 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!