Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1452 din 22 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Omul şi sufletul său
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ieri, la intersecţia între Calea Moşilor şi Bulevardul Carol am oprit la stop lângă o maşină care prezenta o curiozitate. Era condusă de un căţel care, foarte impozant, ţinea volanul între labe. La verde a plecat şi căţelul, singur în maşină, în drumul său. Bineînţeles era o dronă a cărei suflet se afla la un pupitru din apropiere. Mai ieri am ascultat concertul corului madrigal. O abundenţă de armonii cântate simultan de 200 tineri sub bagheta dirijorul. Cei 200 de cântăreţi atât de armonioşi sunt oameni normali care se plimbă, mănâncă şi fac chiar şi dragoste. Numai sub bagheta sufletului formaţiei dezvoltă armonii celeste. 
  
Nu numai femeile au capacitatea să nască în durerile facerii. Dacă stai la poarta uzinei Dacia din Mioveni vei vedea cum, la fiecare jumătate de oră, în curte apare un nou pui de maşină care îşi primeşte sufletul, şoferul de încercare, şi iese să colinde lumea. 
  
Orice obiect se însufleţeşte de îndată ce capătă viaţa pentru care a fost destinat. 
  
Neîndoios că şi omul are realizări în scurta sa viaţă datorită însufleţirii sale. 
  
Există un CE, o entitate cunoscută drept Sfântul Duh care ar fi totalitatea sufletelor purtate de omenire. In consecinţă omul poate fi gazda unei entităţi din afara trupului său. Este o ipoteză. Daţi-mi voie să adâncesc puţin această teză ştiinţifico-clericală. 
  
Omul este om. N-ai ce face. Bum sau rău, intelectual sau analfabet,bogat sau sărac. Dese ori sărac cu duhul. Oare ce înseamnă toate acestea? 
  
Se zice că omul are un suflet. De fapt aşa şi este. Viaţa bebeluşului începe odată cu strigătul datorat primei răsuflări iar, după ce o viaţă întreagă răsuflă, fără pauze, îşi dă ultima suflare odată cu încetarea vieţii. Să fie oare acesta „sufletul”? 
  
Trupul omului nu-i decât „ţărână”. Uni zic că ar fi doar apă, Apă, apă puţin sărată, mai mult de 65% din greutate. Dar poate apa, chiar dacă am numi-o ţărână, să muncească? Poate un trup material să simtă imensa afinitate dată de atracţia sexuală, poate să „vrea”, poate să „poată”? Unii pot, vreau şi reuşesc în viaţă. Alţii deşi ar putea nu vor şi dau greş. Dar nu trupul, ţărâna, determină reuşita sau destrămarea vieţii proprii. Nici suflul care trece prin plămâni cum am arătat în preambul nu ne mijloceşte viaţa. El este necesar ca şi bătăile inimii dar contribuie doar la operele pe care omul le realizează. Adevăratul motor în activitatea umană este însă intelectul, o entitate străină de trupul material din ţărână. Când şi cum capătă omul acest intelect, capacitatea de a gândi, de a cunoaşte, de a avea o activitate raţională, de a opera cu noţiuni; minte, gândire, raţiune? 
  
Oamenii de ştiinţă, medici şi biologi, susţin că, în interiorul trupului există un organ tot din apă şi ţărână care are îi dau posibilitatea să gândească, să judece şi să hotărască. Ar fi cică, creierul, cu striurile şi sinapsele sale. Creierul este într-adevăr un organ specializat care are posibilitatea să se comporte ca un calculator. Dar aţi văzut calculatoare care să iubească sau să urască? 
  
O altă categorie de oameni, tot învăţaţi, în speţă clerul grupat în Biserică, susţin că sufletul responsabil de intelect este primit de om din afară şi reprezintă o părticică din Sfântul Duh, parte din trinitatea divină. Cât pare de curios dar în acest caz biserica are dreptate. Intelectul este o entitate primită de om după naşterea sa fizică. Când şi cum este altă gâscă-n altă traistă. 
  
Trupul din ţărână funcţionează după reguli pe care omul s-a străduit să le cunoască spre a alina unele alterări care dau suferinţe. Au reuşit în parte dar mai are multe de făcut. Dar toate aceste realizării pe care le salutăm şi care au prelungit multora dintre noi viaţa pământească se datorează, nu numai în parte, sufletului. 
  
Spre deosebire de animale omul duce în timpul vieţii sale două tipuri de activităţi, numite, de la Hercules încoace „munci”. Ele sunt munca brută efectuată pentru agonisirea hranei şi respectiv munca spirituală numită şi muncă intelectuală. 
  
Munca brută a început odată cu facerea lumii. Din culegători de poame, vânători apoi agricultori, activităţi ale epocilor copilăriei omenirii pe măsură ce omul crea şi folosea unelte, astăzi avem mii de îndeletniciri prin care omul îşi dobândeşte hrana. Dese ori indirect. Un cizmar de pildă face ciubote pentru terţi care-i dau bani cu care cumpără păpica. Orice bagi în gură ca să trăieşti necesită o muncă. Ca şi mâncatul în sine această muncă brută se face din necesitate şi, în general oboseşte. Un om poate ca, prin munca sa, să sature zeci de alţi semeni. Asta a prilejuit ca unii oameni să profite de munca brută a altora înrobind-ui. Există şi o muncă brută care face plăcere. Este munca asociată cu reproducţia speciei. Ca orice altă vieţuitoare fie animal sau floare şi omul trebuie să-şi perpetueze specia. În acest scop natura l-a prevăzut cu organe special destinate acestui scop. Omul abuzează însă de ele deoarece, prin natura firii, activitatea de perpetuare, aşa zis sexuală, produce plăceri. 
  
Prin naştere obţinem, aşa zis genetic, toate elementele necesare traiului şi reproducţiei gravate în genomul aflat în minuscula celulă, cel mai mic element viu din corp. Nu însă şi intelectul adică capacitatea de a gândi şi de a cunoaşte. Acestea sunt controlate de către o entitate ataşată, dar străină, corpului din ţărână care poate fi denumit sufletul omenesc. Numai omul beneficiază de un intelect evoluat. 
  
Toate animalele, în special mamiferele dintre care face parte şi omul, au creier care coordonează activitatea tuturor organelor încă din marsupiul mamar. Se pare că inima conţine în ea un ceas elveţian de mare precizie şi durabilitate spre a alimenta creierul cu combustibilul necesar care este oxigenul transportat de sânge. Trei minute lipsă de oxigen şi activitatea crierului este profund perturbată putând duce la moarte. Puteţi constata importanţa pe care natura a dat-o acestui organ special. Creierul are, între altele, capacitatea de înmagazinare a informaţiei ca oricare calculator. Doar că niciodată nu se vor atinge în cele mai evoluate calculatoare capacităţi de memorare comparabile cu cele ale creierului. Creierul dispune de miliarde de terbyte şi se poate dezvolta după cerinţe dacă cele existente nu ajung. Spre deosebire de calculatoarele moderne care au 64 căi de intercomunicare simultană, creierul are miliarde. Astfel informaţia se depozitează sau este folosită practic instantaneu, motorul de căutare fiind foarte eficient. 
  
Dar precum un calculator este controlat de om în scopul de a rezolva anumite probleme, imensa capacitate de memorare şi căutare a creierului este folosită de o entitate din afara corpului din ţărână. Este necesar un dirijor, un şofer, un CE care să antreneze procesul de gândire, de creaţie. Acest CE nu poate fi decât sufletul ataşat corpului uman. Sufletul ataşat se comportă ca intelect. 
  
Activitatea intelectuală este ajutată de creier suplimentar faţă de coordonarea întregului corp pe care o face genetic. Toate animalele au un creier sau echivalent al lui. Fără acest organ important viaţa nu poate avea loc deşi fiecare celulă componentă a corpului trăieşte. Celulele constituie un fel de orchestră care nu poate cânta o operă muzicală fără dirijor. Dispariţia dirijorului duce la dizolvarea orchestrei. 
  
Toţi oamenii, ca şi animalele şi florile de fapt, sunt constituite din celule. Acestea nu sunt decât un strop de apă înconjurat de o membrană permeabilă de diferite forme. In lichidul celular, apă puţin sărată, plutesc liber câţiva cromozomi care, cu toate că sunt ultra minusculi, conţin o imensă cantitate de informaţie. Ele se grupează în diferite organe, inclusiv inima, motorul vieţii şi creierul cu rol de dirijor. Puiul născut sau fătat este, în interiorul unei specii, identic cu celelalte progenituri. Ei capătă experienţa vieţii prin educare de către părinţi. Puii de om au suplimentar un suflet care face fiecare individ să difere de toţi ceilalţi. 
  
Pământul găzduieşte astăzi aproape 7 milioane de oameni dintre care nici măcar doi nu sunt identici. Fiecare are un EU, un EGO propriu. Asemăn acest EU propriu cu sufletul. Că este sau nu este Divin acest suflet, că poate sau nu să fie refolosibil adică să tracă după moartea fizică la altă gazdă, sunt elemente de studiat în care nici Religia dar nici Ştiinţa nu s-au pronunţat definitiv. 
  
Eu constat sufletul ca elementul care gestionează intelectul. Credinţa religioasă este tot un rezultat al gândirii, al intelectului, reprezentând primii muguri ai unei dezvoltări ulterioare. Educaţia, adică formarea intelectuală, porneşte preferenţial cu rugăciunea de seară spusă din inimă de copil imediat după ce îşi însuşeşte vorbirea. Altfel copilul nu va fi decât un simplu pui de animal, eventual dresabil ca mâţa sau căţelul. Cântecul de leagăn este util în timpul suptului creând legătura între noul suflet şi societatea celorlalte reprezentate deocamdată de mamă. Imediat ce capătă o oarecare independenţă putând schimba cu cei din jur impresii. trebuie îndrumat să mulţumească „îngerului său păzitor” chiar dacă acesta nu este decât mama sa. Biblia familială nu trebuie luată drept carte sfântă ţinută în cinste sub icoană. Ea este un tezaur de pilde şi vorbe cu tâlc care trebuie des, foarte des, dacă este posibil seară de seară folosită. Astfel copilul, noul suflet în dezvoltare, va discerne mai uşor ce este bine de ce este rău. Practic, la şase ani noul suflet are etica proprie terminată. Va avea un EU bun sau rău după efortul educativ al părinţilor, nicidecum după mărimea averii. 
  
Un suflet în dezvoltare trebuie să absoarbă cultura. Este la început vorba despre cultura locală. Limba maternă este primul element cultural care nu se pierde niciodată în viaţă. Trebuie cultivat însă cu grijă. Născut isteţ oltean sau molcom ardelean copilul are drept limbă maternă dialectul folosit în colectivitatea natală. Dar toată viaţa sa copilul va circula şi în alte localităţi ale judeţului, regiunii sau a ţării. Chiar dacă se va putea face înţeles vorbind dialectul matern va avea dificultăţi, va fi deci un handicapat. 
  
Până mai ieri Germania, un conglomerat de zeci de dialecte, mai suferă şi astăzi de incultura oamenilor mai vârstnici. Ei nu au putut învăţa nici şcoala elementară deoarece pozele din abecedar deşi corespundeau cuvântului din limba cultă nu avea nimic cu expresia din dialectul matern. Din păcate suntem astăzi tocmai în această situaţie deşi folosim abecedare digitale. Educatoarele din tot cursul primar TREBUIE să vorbească dialectul local în mod curent altfel nu pot capta atenţia copilului iar sufletul acestuia rămâne necultivat. Şi primarul satului ar trebui să folosească dialectul local. 
  
Pentru ca un om matur să fie eficient în munca sa este necesar ca sufletul său să cunoască şi să admită principalele caracteristici ale locului de muncă. Obişnuit se pronunţă „să fie calificat”. Numai în acest caz responsabilitatea preluată este acoperită şi de răspundere. În prezent „rumânul” se simte calificat simultan în toate îndeletnicirile, de aceea răspunderea este sistematic pasată acarului Păun chiar la nivel ministerial. Nu mai zic de simpli funcţionari care cer semnături peste semnături ca nu cumva să răspundă de hotărârea care le revine. Sunt suflete nereuşite a căror loc se află în iad dacă ne-am lua după religie. Nu cred însă că nici cel mai evlavios creştin să fi mărturisit vreodată răspunderile pasate. Este ceva natural în cultura predată în şcoli indiferent dacă sunt sau nu particulare. Asumarea răspunderii, caracteristică unui suflet evoluat, este cu totul ignorată. Se predau însă metode de îmbogăţire ilicită, sau cel puţin cu eludarea taxelor. Un original mod de pregătire a sufletelor pentru „odihna veşnică” din rai comparată cu grelele munci stropite însă cu o picătură de „tărie” din iad. 
  
Nu cumva raiul şi iadul se află aici pe pământ iar sufletele se prindă de la o gazdă sau alta spre a ispăşi alte şi alte păcate? 
  
Dumnezeu cu mila! 
  
Referinţă Bibliografică:
Omul şi sufletul său / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1452, Anul IV, 22 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!