Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1447 din 17 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Pa Fredilică!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne vom revedea în ceruri. 
  
Doi fraţi care au păşit pe meleaguri diferite toată viaţa activă. Actualitatea tehnică le-a permis în zilele noastre o apropiere electronică întreruptă rar de vizite reciproce la doi – trei ani. 
  
Despărţirea iniţială nu a fost cauzată de căutarea în lume a locului de muncă pe care ţara, comuna natală, nu-l poate asigura. Din contră, a fost o despărţire legiferată de comunişti, deoarece oricare absolvent de şcoală era „repartizat” acolo unde ţara avea nevoie de aportul său. Funcţie de cultura (astăzi i se zice impropriu educaţie) absorbită în scoli erai repartizat mai aproape sau mai departe de comuna natală. Pentru cunoştinţele sale precare Bulă a fost repartizat în Australia de pildă. 
  
Eu şi fratele meu am venit pe lume într-o comună din umbra Braşovului. Activitatea de zi cu zi, pe lângă cultura absorbită în şcoală, includea spălare zilnică a porcilor şi a vacilor venite de la păscuz, curăţarea grajdului şi vânturarea gunoiului pe platforma de macerare, măturare zilnică a curţii după plecarea vacilor, iar sâmbătă, după clopotul de încetare a activităţii săptămânale, măturarea străzii din faţa casei. Iarna curăţarea zăpezii din curte si stradă era efectuată când era necesar, chiar de câteva ori pe zi. Nimeni nu se putea „baza” pe primar, pompier sau înalţi (de peste 1,85 m) membrii ai guvernului. 
  
Ne-am ales tovarăşul de viaţă la locul de repartizare unde începeam o viaţă nouă lipsită iniţial de prieteni şi rude. Se creau alte prietenii şi cumetrii legate de caracteristicile locului geografic şi a cutumelor locale. Familia era pentru marea majoritate multiculturală, astăzi s-ar zice globalizată. Nu cred că aceasta ar fi constitui un impediment deoarece se leagă prin veriga socială a familie cutume şi obiceiuri foarte variate. Rezistă şi intră în zestrea progeniturilor familiei drept o nouă etică, ce este mai bun din ambele culturi astfel reunite. Dese ori oamenii apropiaţi sunt şi asemănători. Românul are o zicală: „spune-mi cu cine te asociezi ca să-ţi spun cine eşti. 
  
În consecinţă doi fraţi de pe meleagurile Braşovului au reuşit să-şi încropească în regiuni îndepărtate de comuna natală cuibul şi au devenit membrii ai comunităţii care i-a găzduit. 
  
Distanţa de sute sau mii de km care îi despărţea fizic în diferite etape ale viţii nu i-au îndepărtat spiritual. Un eveniment tragic, plecarea dintre pământeni a celui mai mic, Fredi, după o grea suferinţă, a provocat reîntâlnirea fizică. Cultura de bază, etica suptă la sânul mamei, a spus ultimul cuvânt. 
  
Cu o săptămână înainte de final, când diagnosticul medical era aproape definitiv ne-am revăzut prin Syipe spre a ne exprima speranţe. Întâlnirea fizică găsită necesară de uni ar fi dat un aspect tragic sporind şi mai mult suferinţele celor din jurul lui. La câteva zile, imediat după spovedanie Fredi a avut puterea sa mă cheme la telefon reamintind-îmi un proiect mai vechi pe l-am dus împreună la o soluţie fericită. Nici cinci minute nu a durat convorbirea dar întreaga viaţă comună ne-a trecut simultan prin cap. Deşi mă potopea plânsul am fost tare continuând cu o presupusă activitate viitoare. Această ultimă convorbire s-a terminat simplu. 
  
Mi-a spus, din toată inima: Pa! 
  
I-am răspuns la fel, tot simplu, confirmând că am înţeles şi consimt. Soţia sa a confirmat că după această convorbire a afişat o linişte in care numai ochii erau vii şi îi urmărea exprimând iubirea. După mai puţin de 24 ore a părăsit lumea aceasta fără vre-un cuvânt. Nu asistase nimeni la convorbire. Şi-a folosit ultimele puteri să ia de la capul patului telefonul şi să mă cheme. Era puţin după spovedanie şi era împăcat cu Dumnezeu. A ţinut să fie împăcat şi cu mine deşi între noi nu a avut Discordia vre-un succes oricât de mic. 
  
Dar fi-ei ţărâna uşoară. Noi vii trebuie să ne continuăm viaţa iar „regretele” nu o simplifică. 
  
Practic am asistat pentru prima oară la o înmormântare într-un sat din ţinutul Bistriţa. Sincer nu mi-a plăcut „reprezentaţia” dată în faţa asistenţei îndoliate de preoţi buni solişti vocali cu toată recuzita de mobilier confesional şi diverse stindarde. Ritul Ortodox ester prea bogat în fast şi odăjdii. Îmi amintesc de înmormântarea părinţilor mei, în satul natal, dar în religia actualului Preşedinte al ţării. Slujba se reducea la o simplă predică ţinută la mormântul încă neînchis. În predică este elogiată munca celui dispărut, în special aportul său la activitatea socială de întrajutorare a aproapelui în nevoie. Motive suficiente spre a asigura urmaşilor o amintire plăcută fără „veşnice pomeniri”. Nu era amintit în nici un mod activitatea cântată popeşte, a clerului, a statului inclusiv a „iubitului” Prim Ministru Ponta. În cele 2 ore de spectacol ţinut în frig, în curtea gospodarului plecat, la capul sicriului său. Cutume acceptate. Chiar criticate de „vocea liberă a satului” dacă nu este un colacul destul de mare legat de stindard sau dacă copii care ţin lumânările îndrăznesc să tuşească. 
  
La moartea unei cumnate în Bacău am fost direct scârbit de găina dăruită peste mormântul încă neastupat, cutumă locală care ar fi discreditat familia dacă ne se îndeplinea. 
  
La praznicul de înmormântare ţinut la Căminul Cultural, stând în calitate de frate în imediata apropiere a mesei special destinată clerului mi-am permis câteva remarci iar preotul a avut amabilitatea să le discutăm. 
  
Cu o zi înainte se prăbuşise în lacul de apă dulce din Mamaia un elicopter militar iar cei 4 ocupanţi trecuseră cu toţii într-o lume mai dreaptă. Se ştia că elicopterul zbura spre baza sa în scopul de a se realimenta. Un comesean a înaintat ipoteza, nu chiar utopică în România, că fusese furat carburantul din rezervor iar elicopterul nu a aut suficient până la baza aflată numai la câţiva km de locul prăbuşirii. Preotul, după binecuvântarea victimelor accidentului, a exprimat o idee originală cum că educarea populaţiei ar fi motivul ineficienţei politicienilor, indirect cauza accidentului. 
  
Oarecum revoltat de spusele preotului am remarcat că populaţia a dovedit un mare nivel de educare acordând votul unui om gospodar foarte educat deşi acesta nu are copii şi, colac peste pupăză, nu este creştin. Am atras atenţia că educarea populaţiei este şi o sarcină a bisericii, nu numai a şcolii. Preotul, dovedind un înalt nivel cultural, a avut bunăvoinţa să intre în discutarea problemelor ridicate. 
  
Din răspunsurile sale desprind că Religia Ortodoxă pune în sarcina „bunului Dumnezeu” să recompenseze sau să mustre enoriaşii. Dacă preotul ar dojeni populaţia că nu ştie carte sau nu citeşte o carte ar pierde credincioşi contribuitor la binele public. 
  
Obiectând că esenţa eticii este munca care, indirect, se reflectă şi asupra cititului unei cărţi am amintit că religia „necreştină” a domnului Preşedinte ales, predică de la amvon: „Ajută-te singur ca să te ajute şi Dumnezeu”. Ori cel mai eficient ajutor este o mână de lucru în propria gospodărie sau în ajutorul vecinului în nevoie. 
  
Răspunsul a fost uluitor: Creştinul evlavios se odihneşte în ziua Domnului, dumineca, şi în zilele principalilor sfinţi, ascultând Sfânta Liturghie şi meditând asupra binelui şi răului eventual făcut. Cu alte cuvinte biserica Ortodoxă nu recomandă munca drept sursă de trai îmbunătăţit. 
  
A mânca este un verb. Verbul este forma de cuvânt care reprezintă o acţiune iar acţiunea este rezultatul unui efort fizic numit muncă (substantiv). Aşadar Munca derivă din efectuarea muncii sau viceversa. Dacă nu duc lingura la gură, adică îndeplinesc acţiunea de hrănire o muncă comuna şi plăcută, mor de foame. Hrănirea vitelor este şi ea o muncă mai neplăcută şi trebuie să o fac şi duminică. Mâncând sau dând cu lopata sau furca hrană animalelor muncesc şi dumineca devenind pasibil să mi se usuce mâna. Cam acesta este locul bisericii în educarea credincioşilor. 
  
Al doilea ar fi citirea bibliei. În religia „necreştină” a Preşedintelui ţării fiecare tânăr capătă la „festivitatea” de maturare (intrarea în rândul oamenilor, respectiv terminarea copilăriei) o biblie. Dacă la „confirmare”, festivitatea tocmai amintită, nu a căpătat biblia individuală, la cununie perechea o capătă, cu dedicaţie specială a preotului. Este biblia familiei nelipsită din nici o casă de creştin „necreştin”. Biblia mai este din când în când citită iar elevul care a căzut la bacalaureat va avea ocazia să o răsfoiască după ce şi-a format familia şi Dumnezei i-a dat copii. 
  
Ce folos să plâng 40 zile, să-mi fac inimă amară provocând amintiri din orice mic amănunt. Iau un săpun în mână şi încep să plâng: „el (ea) nu suporta decât săpunuri hidratante. Sau mănânc un ou şi din nou curg lacrimile „ce mult îi plăceau ouăle moi cu puţin unt” Şi aşa zi de zi. Literatura cultivă astfel de absurdităţi. Exemplu ar fi opera literară „Marile speranţe” a lui Charles Dickens în care o mireasă nu mai dezbracă rochia de nuntă până la moarte, deoarece mirele nu a mai vrut să o facă şi a renunţat la căsătorie. 
  
Mare este grădina ta Doamne şi tonţi sunt în ea. 
  
Munca este, între altele, marea ameliorare a grelelor pierderi. Când munceşti cu dăruire nu ai timp să reflectezi de pildă: „ce s-ar fi întâmplat dacă … nu murea”. În fond răspunsul este simplu:” ar fi fost printre noi şi poate cauza unor veşnice mici diferende”. 
  
Dar este greu a te juca sau a judeca simţăminte omeneşti. 
  
Referinţă Bibliografică:
Pa Fredilică! / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1447, Anul IV, 17 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!