Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1422 din 22 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Om bogat, om sărac
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu este vorba despre serialul cu acest titlu. Din contră, doresc să dau noi valenţe celor două sintagme alăturate în titlu. 
  
De ce? 
  
Există superlative asociate care definesc vocabula. Foarte sărac este în general definit un om care nu are în ce să moaie codrul de pâine care-l hrăneşte. Om foarte bogat este acel care nu are timp să se trezească din mahmureală înainte de repetarea chefului. Ambele definiţii extreme nu pare a avea nimic cu munca, sursa avuţiei cinstite. 
  
Munca este legată de un loc de muncă, iar acesta de meserie. În general un om sărac este prea sărac ca să-şi cumpere o meserie ca pe o brăţară nu neapărat de aur. Bogăţia cinstită este legată de muncă. Muncă trudnică, de zi cu zi, cu abnegaţie. În general omul bogat nu are timp să-şi serbeze noul milion dobândit. Nu că n-ar avea mijloacele să-şi, permită o sticlă de şampanie ci din lipsă efectivă de timp fizic. Omul care a dobândit averi din munca sa munceşte cel puţin 24 ore din zi. Oare săracul munceşte cel puţin opt oare zilnic? Mă îndoiesc. Sărăcia lucie este atribuită în special ţăranului creştin Ortodox care, potrivit Bisericii, are 200 sărbători anual. Dacă în aceste sărbători ar pune mâna pe ac sau lopată i s-ar usca mâinile. Şi n-am văzut încă om cu mâinile uscate datorită muncii efectuate. Oare merită trândăveala veşnică din rai postul şi abţinerea voită de la muncă de pe acest pământ? 
  
Orăşeanul este orăşean. Vede o găină numai în frigider iar vaca este reprezentată de laptele aflat tot în frigider. Ca să le găseşti acolo ele trebuie cumpărate cu bani, iar spre a obţine bani trebuie să munceşti ca un sclav pentru un bogătaş oarecare, fie el şi statul însuşi. 
  
Admit sclavia generată de o muncă făcută fără plăcere. Dar spre a fi sclav este necesar un stăpân care să-ţi ofere un minim necesar vieţuirii ca să poţi muncii pentru el. Se pune, atât la oraş cât şi la „ţară” necesitatea unui loc de muncă. Pe vremuri moşierul mijlocea viaţa sătenilor pentru câteva zeci de zile de muncă efectuate pe proprietatea sa. Dar boierul, respectând Biserica, nu chema la muncă în cele 200 sărbători pe an deoarece nu avea nevoie de creştini cu mâinile uscate. În consecinţă sărmanul om putea în acele zile de sărbătoare să trândăvească creştineşte, eventual plângându-şi amarul la cârciumă în faţa unui ţoi de ţuică care micşora porţiile şi aşa mici ale familiei. Sărăcia nu este decât un aşteptat rezultat. Orăşeanul, mai puţin creştin Ortodox, muncea la şi pentru stăpân şi în zilele în care, cică, i s-ar usca mâinile. Dese ori chiar şi Dumineca, ziua hărăzită doar peamăririi Domnului prin asistare la slujba în care popa îşi „cânta” laudele Dumnezeieşti. După biserică, crâşma şi hora de mahala păpa jumătate din venitul săptămânii muncite. Vai de pârliţii de copii ai familiei. Şi astfel au fost generată sărăcia la sate şi oraşe. 
  
În aproape jumătate din ţară preoţii priveau altfel relaţia cu Dumnezeu propovăduind „Ajută-te singur ca să te ajute şi Dumnezeu” omul, respectând postul în folosul sănătăţii sale, muncea zi de zi şi prospera fiind ajutat de Domnul căruia avea, seară deseară, ocazia să-i mulţumească pentru ajutorul căpătat. Oamenii se ajutau singuri alături de toţi membrii familiei, inclusiv copii care-şi duceau la îndeplinire cu conştiinciozitate munca familială care le revenea. Totodată ajuta vecinul sau prietenul, chiar şi duşmanul, dacă aceştia erau loviţi de năpastă. Până şi holdele mănoaselor câmpuri, fără potecile limită de proprietate, erau ajutate de Domnul Dumnezeul lor, poate şi prin perdelele apărătore de vitregii pe care le plantau şi întreţineau în comun. Asocierea tuturor gospodarilor agricoli astfel că unul cumpăra tractorul şi celălalt plugul cu brăzdar adânc dar le foloseau în comun ducea la prosperitatea tuturor. Acolo nu există „ţărani săraci lipiţi pământului” ci gospodari mai mult sau mai puţin înstăriţi după munca prestată în propria casă, pe lângă munca depusă pentru boierul stăpânitor al pământurilor. Similar asocierii ţăranilor în mici ferme mai des, dar nu exclusiv, găsite la Saşi, meseriaşii orăşeni se asociau în bresle care le apărau ieşirea pe piaţă şi procurarea materiei prime. 
  
Un cu totul altfel de sărăcie faţă de restul ţării hărăzită de popi pregătirii pentru „veşnica trândăvie” din Raiul Ortodox. 
  
Am văzut ce este şi cu ce se mănâncă sărăcia. Să încercăm să analizăm şi bogăţia. 
  
Pentru ca un „sărac” să nu mai fie sărac este necesar să aibă un loc de muncă. În agricultură zilierul vine cu forţa sa de muncă, eventual şi cu micul utilaj necesar cu care-şi îndeplineşte sarcinile pentru care este plătit de moşierul care stăpâneşte pământul. În comerţ sau industrie, îndeletniciri specifice oraşului, îndeplinirea unui job este legată de pregătirea unui loc de muncă. Un vânzător vinde mărfuri aflate în proprietatea stăpânului, din magazinul acestuia. Aşadar un întreprinzător creează un magazin şi îi umple rafturile cu mărfuri. Aceste mărfuri sunt vândute de către salariatul special angajat să o facă. Magazinul, mă refer la încăpere, mobilier şi utilaj necesar, este în sine o bogăţie imobiliară. Mărfurile din raft au o valoare financiară iar ele trebuie iniţial cumpărate. Nu se poate afirma că proprietarul magazinului care angajează vânzători nu este bogat. Este acesta însă un bogătaş? A fi „cinstit negustor” era mai zilele trecute o meserie ca şi aceea de croitor sau cizmar. Atelierul sau magazinul era încropite cu un mic efort financiar, eventual cu ajutorul familiei, iar apoi prin munca efectuată în el fructifica. Unele ateliere, sau magazine, au prosperat creând locuri de muncă salariată, Deşi valoarea însumată a mijloacelor de producţie şi a acelora de circulaţie reprezintă dese ori sume foarte mari, în special în industrie, stăpânul lor nu este un „om bogat” în accepţiunea generală al cuvântului. În majoritatea cazurilor este dator băncilor care-l finanţează. Închipuiţi-vă fabricare unei locomotive sau construirea unui bloc de locuinţe. Înainte de a vinde produsul creat sunt necesare spaţii de producţie şi multe, multe materii prime şi auxiliare. Abia când produsul este gata se poate ivi cumpărătorul care, prin plata făcută permite returnarea banilor împrumutaţi. Practic datoriile făcute se rostogolesc deoarece fabrica nu se închide la vinderea locomotivei ci sunt în diferite stadii de fabricaţie multe altele care, în fapt, constituie locul de muncă al mii şi mii de muncitori. Astfel un om ca Malaxa, fabricantul Bucureştean de locomotive interbelic, era un om înglodat în datorii deşi valoarea fabricilor sale depăşea milioane de cocoşei de aur. A fost un mare industriaş care, prin micitorii săi calificaţi bine retribuiţi, crea produse de înaltă calitate cerute în toată Europa. Astăzi marile unităţi industriale sau comerciale nu mai sunt proprietatea unui singur om ci ale unui consorţiu. Sunt foarte rari oamenii care pot atrage încrederea unităţilor bancare pentru milioanele de Euro necesari deschiderii unei noi unităţi industriale sau comerciale. 
  
Acest tip de „oameni bogaţi” plini de datorii, creează locuri de muncă bine retribuite. Ei sunt o binefacere pentru economia ţării care-i găzduieşte, indiferent dacă sunt localnici sau venetici (investitori străini) 
  
Spre deosebire de ei există, din abundenţă, „milionari de carton”. Spre a vedea despre ce este vorba este necesară o lămurire prealabilă. 
  
Există o instituţie în care banii (euro, dolari, lei) se vând şi se cumpără ca sticlele de apă minerală de pildă. Poţi cumpăra ieftin câteva milioane de Euro, apoi,după câteva zile vinzi mai scump aceeaşi marfă. Este greu de înţeles vum funcţionează „bursa” această instituţie. Dar în bursă cumperi şi vinzi „acţiuni” reprezentând în fapt o întreprindere care poate fi prosperă sau nu de la o zi la alta. Operaţia de cumpărare ieftină a acţiunilor şi apoi vindere lor la preţ dese ori mai mari decât dublul preţului de cumpărare este perfect legală şi se numeşte „specularea acţiunilor”. Oricine are bani de prisos poate „juca la bursă”. De regulă, dacă nu ai profunde cunoştinţe şi un simţ al perspectivei ai toate şansele să pierzi banii. Dar băncile, care obişnuit fac operaţii de „comercializare” a banilor se aventurează în cunoştinţă de cauză şi pot plăti astfel depunătorilor de economii mari dobânzi. 
  
Pe de altă parte a cumpăra ieftin spre a vinde scump, operaţie comercială legală, se poate face frizând ilegalitatea. De exemplu „afli prin binevoitori” preţul la care se vor despăgubii terenurile expropriate pentru autostrada X. Cumperi în consecinţă tot ce poţi cumpăra din terenurile expropriabile la preţuri derizorii. Această „speculă interesată” nu numai că nu este legală ci chiar caz penală. Cu atât mai mult dacă „influenţezi” preţul de despăgubire. 
  
De regulă „milionarii de carton” apar în legătură cu oameni din politică care „află” noutăţi valorificabile sau, şi mai rău, au puterea să influenţeze fluctuaţii de preţuri. Bineînţeles numai politicieni veroşi se prestează la astfel de ilegalităţi dar, oricât de puţini ar fi, aceşti politicieni veroşi caracterizează amprenta unui întreg sistem politic. 
  
Este deci cazul să fim mai îngăduitori când ne referim la „oameni bogaţi” sau chiar la „oameni săraci”. Există fără îndoială un „om sărac” care în fapt este bogat, trăieşte mulţumitor fără să cârtească, îşi permite cât se întinde plapuma şi cât îi îngăduie bunăcuviinţa. Există fără îndoială şi un „om bogat” sărac prin înglodare în datorii care au permis crearea miilor de locuri de muncă. Este necesar să devenim caustici şi fără milă dacă luăm cunoştinţă de un „om bogat de carton” care şi-a obţinut bogăţia lingând-uşi până şi cotul băgat în miere după ameţirea albinei. 
  
Un politician de seamă, industriaş cinstit care a creat zeci de locuri de muncă afirmă, în eroare răuvoitore, că un profesor nu poate dobândi prin muncă 6 case. Dacă prin conjunctură favorabilă obţii o casă închiriabilă aceasta se întreţine singură şi contribuie la dobândirea uneia suplimentare. La fel într-o familie cu 6 copii îmbraci numai pe cel mai mare căci haina folosită poate fi purtată de mezin. Dar ai ajutorul tuturor în gospodărie. 
  
A fi bogat creator de locuri de muncă este factorul care dezvoltă economia naţională şi bunăstarea tuturor. Binecuvântează Doamne aceşti binefăcători ai neamului. 
  
Referinţă Bibliografică:
Om bogat, om sărac / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1422, Anul IV, 22 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!