Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1398 din 29 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Statul şi pomana.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu vă grăbiţi să apăsaţi butonul telecomenzii. Departe de mine a reclama (de la a face reclamă) ţoiului de ţuică, micului pipernicit, găleţii sau a simplului pix dat orăşenilor în onoarea partidului stat. Cam pe acolo bat. Statul şi-a găsit proprietarul în conducerea unor partide care şi-l însuşesc. O fi bine, o fi rău nu ştiu. Dar nici nu sunt tentat să încerc să aflu lăsând totul la voia întâmplării. 
  
Ce ne oferă statul? De la reclamagii aţi aflat că „statul” în picioare oferă hemoroizi. Statul de drept ne oferă hoarde de votanţi de mult trecuţi în lumea de veşnică pomenire. Mai există şi un „Stat” de pomană care aduce raiul Divin pe pământ prin trândăvie. 
  
În concluzie statul ne oferă multe. Dar şi cerem multe de la el. Oare de unde să ne dea statul locuri de muncă? Prin ce sertar le ascunde de noi? De parcă statul ar avea sertare. Cert este că buzunare are. 
  
Ce este la urma urmei statul? Potrivit Legii Legilor, Constituţia, prin Stat înţelegem un conglomerat a patru organe fundamentale şi anume: puterea legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească şi instituţia de control şi îndrumare constituită de preşedinţie. Aceste organe au împreună rolul de a face posibilă convieţuirea în pace şi înţelegere a unei mari societăţi numită naţiune şi pe un teritoriu bine definit numit patrie. 
  
O masă de oameni, de mai multe etnii lucrează pe un teritoriu. Fiecare individ în parte lucrează mai bine sau mai rău, mai mult sau mai puţin, mai repede sau mai încet. Prin munca lor indivizii creează produse pentru consumul propriu sau pentru consumul altor indivizi care, în general, nu trebuie cunoscuţi la locul de producere. Prin firea lucrurilor omul produce mai mult decât îi este necesar lui şi familiei lui. Astfel produsele omenirii ar trebui să sporească prin acumularea surplusului produs de fiecare în parte. Există însă factori care îngreunează repartiţia produselor la acei care le necesită efectiv. De exemplu un fabricant de locomotive trebuie să mănânce ca să facă locomotiva. Mâncarea, fabricată de ţăran, este adusă la oraş cu trenul tras de locomotivă. Astfel o serie mare de produse pe care omul nu le mănâncă devin necesare în procesul de distribuire. Procesul de producere şi distribuire al bunurilor numit „economie de piaţă” a devenit atât de complicat încât necesită legi şi organe de aplicare a lor pentru ca fiecare individ să poată beneficia cu satisfacţie de munca sa. În acest scop au fost create instituţiile statului şi ele, în general, asigură repartiţia uniformă a produsului social (totalitatea produselor create în interiorul unui stat) către toţi locuitorii. 
  
Ce rol are pomana în procesul economic? Păi tocmai aici este spinoasa problemă. Pomana încurcă doar iţele. 
  
Există, fără dubiu, persoane care datorită unor împrejurări, boli sau accidentări, nu mai pot să lucreze spre a produce direct sau indirect produsele necesare traiului lor. În lumea sălbatecă a dobitoacelor toate elementele vii care nu mai pot din varii motive să-şi întreţină viaţa devin hrană semenilor, poate de altă specie. Nici omul nu se hrăneşte cu om dar orice om trecut în nefiinţă întră în marele lanţ trofic care asigură tuturor vieţuitoarelor de la microb, gândac, om, leu sau la căprioară masa cea de toate zilele. Că vrem sau nu vrem. 
  
Omul este viciat de sentimente. Unul din ele este mila. Un semen suferind stârneşte milă şi este ajutat prin pomeni. 
  
Mila este un sentiment uman înălţător, demn. Dar oameni neoameni au transformat mila într-o afacere productivă iar pomana în sursă de îmbogăţire. 
  
Dar ce legătură poate exista între stat şi pomană? Problema are multe valenţe. Una din principalele Legi ale statului de drept este Legea Proprietăţii. In general este logic ca fiecare individ să poată dispune cum vrea de bunul dobândit legal. Dobândirea legală are uneori limite, dese ori datorate unor cutume sau a unor legi cu caracter temporar. 
  
Cumpărând un corn de la brutărie devin proprietarul său. Pot face ce doresc cu el. Să-l mănânc, să-l împart celor doi copii cu care mă plimb sau să-l ofer, din milă, unui om necăjit care întinde mâna. Este dreptul meu dobândit prin cumpărare. Sunt însă dese cazuri când produsul dobândit legal nu-mi aparţine, în sensul că nu pot face ceea ce doresc u el. De exemplu tocmai am ridicat din cont salariul obţinut prin munca de o lună de zile. Este al meu printr-un drept legal. Dar aparţine totodată, tot absolut legal mai multora. Însemnul monetar este proprietatea statului care-l garantează prin banca de emisiune. Distrugerea sa se pedepseşte aspru. Pe de ală parte retribuţia pentru munca ta reprezintă singurul mod de acoperire al necesităţilor întregii familii. Dac-l bei, aşa să-ţi alini necazul, soţia şi puradeii sunt în pericol să moară de foame. Într-un stat de drept risipire venitului destinat întreţinerii este o crimă penală. Aţi auzit despre aşa ceva în România? Mă îndoiesc 
  
Însăşi casa în care ai zămislit copii cu scumpa soţie nu este decât în folosinţa ta deşi ai dat pe ea o avere împrumutată de la bancă spre a o cumpăra. În primul rând actul ei de proprietate este ţinut de bancă până-ţi achiţi, la ban, datoria. Apoi casa aparţine şi ultimului tău urmaş la fel cum îţi aparţine şi ţie. Acest ultim urmaş putea să nu se fi născut la data cumpărării şi totuşi este în drept proprietar la fel ca şi tine. Nu ai dreptul legal să-l laşi pe stradă prin vânzarea locuinţei. De fapt nici tu nu ai dreptul să vinzi propria locuinţă până nu-ţi asigur un loc în care vei locui în continuare cu familia. Sunt legi pe care un „partid stat de pomană” le ignoră. 
  
În campania prezidenţială pe care tocmai o trăim mi-au fost date urechilor afirmaţii şi susţineri greu de asimilat. De exemplu cine este Statul ca să poată fi proprietar? 
  
Cine este proprietarul aurului încă aflat în mina de la Roşia Montana? În constituţie scrie, corect, că ar fi statul. Da! Dar în accepţia „Statul ca reprezentant al organelor locale care deţin ternul în adâncul căruia se află aurul”. Aşadar nu parlamentarul poate beneficia de, în speţă concilia cu, valorile cuprinse de subsolul patriei ci administratorul terenului care, în acest caz este Primăria. Primăria este în consecinţă singurul for care, în numele cetăţenilor comunei, va gestiona exploatarea şi va beneficia direct de foloasele materiale rezultate după scăderea cheltuielilor de producere. Statul, în calitatea sa de proprietar constituţional este îndrituit să perceapă impozitul aferent la fel ca şi cel obţinut pentru grânele produse pe teren nu în subsol. Orice altă interpretare este voit deformată şi un flagrant abuz. 
  
Un viitor preşedinte al ţării ar trebui să cunoască asemenea amănunte. În speţă constituţia trebuie aplicată în spiritul din care decurge litera. 
  
Pomana făcută unu altuia nu este un titlu de proprietate deşi dese ori ultimul deţinător faptic are dreptul de folosinţă. Din această cauză a milui cu „ochiul dracului” cu alte cuvinte a da din milă un leu sărmanului care întinde mână este o greşeală şi chiar un păcat creştinesc. Dacă într-adevăr dai din milă ceva unui nevoiaş dă-i o pâine, un şal, o gheată. În nici un caz un leu care, în fapt îi este imediat luat de „gestionarul operei de binefacere” ce culege adevărate averi pe seama beteşugului celui exploatat. 
  
Am devenit cu toţii „un stat de cerşetori”. Nu datorată celor care cerşesc peste hotare făcându-ne de râs. Ne-am obişnuit ca statul să creeze locuri de muncă. Ne-am obişnuit ca statul să dea salarii sau pensii. Ne-am obişnuit ca statul să aducă investitori. Este adevărat că instituţii ale statului în rang secundar (ministere) gestionează o mare parte a forţei de muncă numită „bugetari”deoarece retribuţiile lor sunt plătite din bugetul statului. 
  
Se înţelege că „iniţiativa particulară” ar fi numai activitatea investitorilor, în special al acelora cărora „statul” le acordă contracte. 
  
Consiliul de Miniştri este o entitate statală. Ea reprezintă puterea executivă. Nu şi ministrul. El este numai un membru al Consiliului de Miniştri în rolul său de administrator al Ministerului, organ administrativ ca şi primăriile. 
  
Un bugetar, medic, profesor, militar sau magistrat este într-adevăr plătit din trezoreria naţională dar la ordinul unui ministru, din prevederile bugetare ale ministerului. Singurul rol al statului este acela de a aproba bugetul naţional în care fiecare minister, chiar şi judeţ îşi are un capitol distinct. 
  
Fuga de răspundere generalizată în aparatul nostru de stat a făcut ca nimeni să nu mai răspundă de nimic. Treburile merg din inerţie iar aleşii noştri, chiar la nivel de ministru şi adjuncţi nu se ocupă decât de contracte mai mult sau mai puţin oneroase. De mult nu mai există controlul contabil preventiv. Doar ANI şi DNA mai „descoperă” mari afaceri veroase iar parlamentară îşi apără vehement colegii căzuţi în greşeală. Este o consecinţă a „statului de drept de pomană” 
  
Referinţă Bibliografică:
Statul şi pomana. / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1398, Anul IV, 29 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!