Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Iubesc, dar cum?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ca oricare dintre semenii mei umani am fost şi eu adolescent. Îmi amintesc cu nostalgie prima iubire. Poate mai lipsită de suspans ca aceea descrisă de Ivan Turghenev deoarece tata nu dispunea de suficienţi bani ca să mă concureze, dar intensă şi absolut platonică. Iubita era pe un soclu la care nu puteam ajunge decât cu marea scară de pompieri pe care, bineînţeles, nu o aveam disponibilă. De regulă însă nu prima iubire duce la căsnicii stabile. Cel puţin din punct de vedere masculin potrivit căruia prima iubire este o vâlvătaie care se întreţine numai prin neacceptarea ei de către parteneră. Dacă Veronica ar fi acceptat avansurile Eminesciene adio unei întregi opere epice versificate. Nu-mi pot forma convingeri asupra punctului de vedere feminin. Din experienţa avută cu soţia mea am impresia că am fost prima şi ultima ei iubire deşi, sau tocmai pentru că, aveam copii (împreună). Tatonări sterile în cursul celor patru ani de facultate, despărţirea cauzată de absolvire deoarece ţara avea nevoie de serviciile noastre în alte pitoreşti colţuri. Apoi reîntâlnirea accidentală soldată, fără voia mea, de rupere unei relaţii care, dacă întâlnirea ar fi întârziat numai două săptămâni, ar fi dus la căsătoria cu averea năzuită de părinţi. Aşa a preferat pârlitul de mine. De multe ori am fost pus în situaţia să constat adânca iubire cu care mă înconjura deşii nu i-am fost întotdeauna nai mult de prieten, mentor dar şi idol. 
  
Dumnezeu să înţeleagă masculul şi femeia. Nu cred că ne va oferi vreodată relevarea acestor adânci secete Divine. 
  
Apropo! Dumnezeu ne iubeşte oare cu adevărat? 
  
Când iubeşti dai, de regulă, totul de care te poţi lipsi. Bărbatul îşi oferă iubitei întreaga avere, chiar şi aceea încă neaflată în posesia sa. Femeia dă în schimb tot ce se află pe ea. Inclusiv chiloţeii cu care nici nu ştiu ce poate face bărbatul cu ei că doar nu-l încap. 
  
Dacă Dumnezeu ne-ar iubi cu adevărat am simţii aceasta prin mici mari cadouri picate, aşa, din cer. Până şi partidele îşi iubesc votanţii cărora le „oferă din inimă” mici mari cadouri. Dar condiţionat. Trebuie să returnezi o poză în pielea goală. Nu neapărat cu părţile anatomice ale nudului, ci cu părţile esenţiale ale votului. Locul ştampilei. Eu de exemplu am primit o găleată de plastic la precedentele alegeri, dar a trebuit să o returnez deoarece, pe poză, sexul nu era unde trebuia să fie. Dar le-am făcut totuşi în ciudă. Găleata era plină de ţuică, cam poşircă, la primire. Am returnat-o însă goală. Sâc! 
  
Ce ne dă Domnul Dumnezeul Nostru ca să ne arate tuturor că suntem oiţele sale dragi pe care le păstoreşte cu mare plăcere? 
  
Păi, aşa la vederea oricărui votant, Dumnezeu ne oferă din belşug cutremure, vijelii şi potopuri. Jucându-se cu trăsnetele sale Dumnezeieşti ne mai dă pe ici pe acolo minuscule incendii. Vrea probabil să arate că poate mai mult ca nobilii şi politicieni care fură numai mii de hectare de pădure. Popii spun că Dumnezeu ne încearcă iar omul bagă la cap. 
  
Oare sfitele moaşte, icoanele Sfinţilor şi Sfintelor la care tot creştinul se poate închina cu evlavie şi credinţă sunt date tot de Dumnezeu în dovedirea iubirii cu care ne copleşeşte? 
  
Se pare că nu. Când, sub forma unui foc viu pe muntele Sinai, i-a dictat patriarhului Moise cele 10 porunci creştine Dumnezeu nu a uitat să precizeze că omul evlavios să nu se închin cumva la zugrăveli, cioplituri sau alte închipuiri al celor sfinte care numai în ceruri pot fi. Omul nu a făcut-o. Merge cu miile să pupe icoane, aşa zis făcătoare de minuni, sau moaşte, relicve mai mult sau mai puţin verosimile ale unor presupuşi sfinţi precum Ştefan Cel Mare sfinţit pentru că a însămânţat cu viteji luptători toate moldovencele chipeşe astfel că ţara a avut carnea de tun necesară învingerii păgânismului turcesc care ne invada ţara. 
  
Dar Dumnezeu nu este hain şi ne iubeşte chiar cu adevărat. Dar nu tot creştinul care, la îndemnul popimii are 200 sărbători pe an în care, cică, i s-ar usca mâna dacă ar pune-o pe ac sau lopată. Vai de bietele dobitoace aflate în grija omului care nu au ce mânca duminecile şi în hramurile turmelor de Sfinţi, Sfinte şi Mucenici. La urma urmelor de ce să nu aibă şi ele zile de post? 
  
Cei care muncesc simt Mâna Domnului asupra capului lor. 
  
Munca nu este numai căratul sacilor sau prăşitul porumbului. Muncă este şi mâncatul deoarece dusul bucatelor la gură este urmat de o întreagă procedură orchestrată direct de Dumnezeu. Fără ea nu putem trăi. Pe de altă parte Dumnezeu ne asigură şi păpica. Evreii scăpaţi din robia Egiptenilor au mâncat 40 ani mana cerească oferită direct de Dumnezeu şi au băut în acest timp roua dimineţii oferită din belşug. Dar nu numai în cazuri extreme Dumnezeu ne prepară direct hrana. Ce este mai bun decât o fripturică de purcel sau viţel? Păi cine prepară oare carnea pe care noi doar o frigem? Nimeni altul decât Dumnezeu în marea iubire pe care ne-o oferă. 
  
Absolut tot ce foloseşte omul este un dar divin chiar dacă omul a intervenit în modificarea sa. De exemplu şi carnea crudă satură dar este mai puţin apetisantă ca friptura pe grătar sau la cuptor. Aşa este chiar mai uşor de ros. Cuţu Azorel apreciază amândouă dar leoaica nici nu poate visa măcar o suculentă friptură de căprioară. Nu are uneltele necesare. 
  
Nu garantez că omul muncitor mai trebuie să fie şi habotnic creştin spre a atrage iubirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Alte religii decât Ortodoxia specifică în clar că Dumnezeu ajută pe toţi care se ajută şi singur. Munca, dese ori ajutată de unelte, este cel mai util dar pe care Divinitatea a făcut-o omului. De aceea munca ar trebui cinstită şi în ritualul religios. Majoritatea religiilor lumii o şi fac. 
  
O muncă deosebit de importantă este învăţătura. Omul primitiv, din epoca de piatră de pildă, putea să trăiască fără învăţătură. De fapt afirmaţia nu este chiar verosimilă. La naşterea sa orice pui, inclusiv de om, vine cu un bagaj genetic grevat în celulele sale. Are stomac, plămâni, creier şi alte organe cu care Dumnezeu a înţeles să doteze atât omul cât şi dobitocul. În plus mama puiului a fost învăţată de mama ei să crească şi să educe puiul pregătind-ul astfel pentru principala sa sarcină, aceea de reproducere a speciei. 
  
Şi astăzi, printre palate, industrii şi mari holde mai există gospodării de subzistenţă în care omul nu trăieşte mai bine decât semenul său din epoca pietrei cioplite sau a bronzului. Munca sa îi asigură necesarul vieţii iar micul nivel de învăţătura ancestrală este suficientă ca puiul să se hrănească şi să-şi perpetueze specia la maturitate sexuală. Nu numai familia Romani care refuză învăţătura ci şi autohtonii români din sate, cultivatori şi vânători pot trăii astfel în mijlocul civilizaţiei înfloritoare de care restul omenirii beneficiază. 
  
Învăţătura adică darul pe care unii oameni îl au spre a a-şi dădăcii semenii respectiv capacitatea de asimilare a unor cunoştinţe noi pe care toţi cei dădăciţi ar trebui să le aibă, sunt daruri Divine care dovedesc iubirea lui Dumnezeu îndreptată în special spre om, fiinţa dotată cu capacitatea de gândire făuritoare de unelte. 
  
Teologii împreună cu alţi oameni de ştiinţă au dispute serioase asupra surselor cunoştinţelor acumulate de omenire care, astăzi, depăşesc orice limite ale închipuirii. 
  
În fapt toată dezvoltarea înaltei ştiinţe care, pe de-o parte ne uşurează viaţa dar totodată ne-o complică prin abuzuri pe care omul tinde să le facă, se datorează muncii. A muncii neprecupeţite însoţită de curiozitatea firească. De ce carnea distrusă prin incendiere este mai uşor de mestecat decât aceea proaspătă, crudă? Ar fi o întrebare firească pe care orice om din epoca de piatră şi-o putea pune. Ei bine, DE CE? Poţi tu om al mileniului 3 să răspunzi acestei simple întrebări? Mă îndoiesc pentru marea majoritate care mai constituie masa VAX POPULII de votanţi ai partidelor în aproape anualele alegeri electorale. Din păcate şi aleşii fac parte din ea. 
  
Istoria ne arată că bazele învăţământului au fost puse de către Biserică iar entităţile cu caracter explicativ au fost la început „relevări Dumnezeieşti” obţinute de înaltele feţe bisericeşti, singurele persoane care aveau cunoştinţele necesare înţelegerii. Dintotdeauna vracii care se ocupau de sănătatea şi spiritualitatea tribului erau cu un cap peste şefii de trib a căror datorie era numai apărarea şi obţinerea hranei. 
  
La un moment dat în istorie Dumnezeu ilumina prin divine relevări mai multe minţi, în special dinafara Bisericii. Marile invenţii şi descoperiri plutesc în aer şi cei receptivi pot găsi argumentarea unor explicaţii. Din păcate Biserica îşi apăra concepţiile, ca şi partidele politice de astăzi, fără să poată înţelege că poate fi loc de mai bine. 
  
A existat în evul mediu o epocă neagră în care Biserica curăţa prin ruguri purificatoare ştiinţa în dezvoltarea unor noi percepte. Nici astăzi Biserica Creştină încă nu admite ştiinţa drept relevare Dumnezeiască dată treptat pe măsura în care omul poate înţelege mai în adâncime fenomenul. Bisericile necreştine au o cu totul alte concepte ceea ce a favorizat ca în multe ramuri ştiinţa asiatică să predomine. Alah, Brahma şi Buda cer credincioşilor să înveţe spre a putea înţelege mediul în care trăiesc şi în consecinţă actul creaţiei. Cele mai mari biblioteci din lume au fost şi mai sunt cele din Asia şi Egipt. India şi chiar Coreea au contribuţii mai valoroase în ştiinţe decât Academiile greceşti doldora de mari gânditori. 
  
Ori ce s-ar zice Dumnezeu iubeşte cu adevărat omul muncitor care asimilează cunoştinţe. 
  
Nu s-a întors nimeni din Rai spre a confirma că acolo nu se munceşte. Eu găsesc că este puţin probabil dar popii, îi cred pe toţi trândavi ca şi ei şi propovăduiesc „VEŞNICA ODIHNĂ” 
  
Referinţă Bibliografică:
Iubesc, dar cum? / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1397, Anul IV, 28 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!