Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Pamflet > Mobil |   


Autor: Emil Wagner         Publicat în: Ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Fripturist am fost şi eu!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aveam exact 18 ani când, terminând o şcoală medie tehnică după examenul de admitere nereuşit la Politehnică, m-am încadrat în câmpul muncii la „marea fabrică de cherestea” din comuna natală unde am şi învăţat. 
  
Mare tehnician mare! Toate fetele cârd în jurul meu, dar cu puţine şanse. „Inima”mea fusese cedată „primei iubiri”, o fostă colegă de gimnaziu care plecase de mult din localitate. Aşa că-mi „beam” amarul, nu la cârciumă, ci printre păduri şi gatere unde treburile de serviciu mă solicitau. Tot ce învăţasem teoretic şi pragmatic în cei trei ani de echivalenţă ai liceului aveam acum de urmărit pe viu, raportând direct „inginerului şef” care mi-a fost profesor, păstrându-şi această calitate şi ca îndrumător ai primilor paşi în viaţă. Şeful serviciului tehnic al cărui adjunct eram, era inginer mecanic şi se ocupa de utilaje, în special energetice, bine reprezentate. Tot ce privea însă lemnul, inclusiv drumuri, poduri, căi ferate proprii şi scosul lemnului dintre munţi prin funiculare, jilupuri şi plutărit erau atribuţiile mele în care practic eram expert prin temeinicele cunoştinţe, inclusiv practice primite la şcoală. 
  
Timpul trecea, cu concedii la admiterea în Politehnică. Nereuşită datorită „notei sociale” ca fiu de fost exploatator naţionalizat. După al treilea asemenea examen de admitere, mentorul meu, inginerul şef, a fost avansat ministru al Silviculturii, iar eu am fost transferat ca profesor la o şcoală medie similară celei pe care, cu doi ani înainte, o absolvisem. Era un mijloc ca să mă pot pregăti mai bine teoretic. Aveam nevoie de media 10 pentru ca, cu nota socială 0 de „duşman al poporului”, să dea media minimă de admitere 5. Următorul examen de admitere a fost cu succes la o nouă facultate din politehnică unde mai rămăseseră locuri. 
  
Eram student în anul 3 când am fost căutat de fostul inginer şef, pe atunci ministru plin. M-am prezentat imediat „la raport”. Secretara m-a întâmpinat cu epitetul „tovarăşe elicopter” datorită unei inovaţii prezentată cu ani în urmă, pusă abia zilele noastre în practica forestieră în ţări „mai puţin sălbatece”. Pe scurt am fost angajat „de probă” în corpul de control al ministrului şi am fost trimis la Timişoara unde, un tânăr inginer inovator s-a pus rău cu partidul prin soluţiile „prea” economice luate care intrau în conflict cu „linia de partid”. 
  
A fi controlor ministerial nu era deloc o treabă uşoară. Trebuia mult tact şi o cunoaştere perfectă a meseriei deoarece hotărârile tale erau ordin pentru procuratura locală şi sugestie demnă de a fi urmată chiar de către „Primul Secretar” al judeţului, autoritatea supremă. 
  
Mi-am permis să lipsesc numai o săptămână de la facultate. Şi ce viaţă duceam în Timişoara. Cazat în hotelul partidului unde ocupam un apartament, masa la cantina partidului unde, cu toate restriştea generală obţineai icre negre şi chiar şampanie Cordon Rouge. Nu era zi de la Dumnezeu în care câte un magnat local să nu-mi caute societatea. Eu rămâneam „rece şi distant” cum se cuvine unui sever controlor al Ministrului. Puteam sta şi trei luni continuându-mi „controlul” nefiind practic controlat de nimeni. Eram atotputernic! 
  
Controlul nu era deloc o tantiemă. Situaţia inginerului controlat era foarte aproape de securitate, care l-a şi audiat. Am reuşit să conving directorul unităţii şi, împreună, am fost de câteva ori primiţi de Primul Secretar. Duşmanul comun era secretarul de partid al unităţii, „prea deştept” ca să poată suporta o convorbire tehnică. Am găsit însă sprijinul necesar la conducerea supremă a judeţului. Cu comandantul securităţii am băut într-o seară, întâmplător, aceeaşi sticlă de şampanie. Bineînţeles „neştiind nimic” unul despre altul. Discuţia „absolut generală” s-a învârtit în jurul întregii lumi, cu vagi apropouri.  
  
Consecinţa, ingineraşul a fost primit în partid şi chiar recompensat pentru „inovaţia” care adusese mari avantaje materiale unităţii. Nimeni nu a mai amintit de „linia de partid încălcată. Culmea a fost că nu a trebuit să completez nici unul din cele trei tipuri de procese verbale cu care fusesem împuternicit. Am felicitat doar conducerea întreprinderii într-o şedinţă specială, neuitând aportul partidului. Aşa se obişnuia pe vremea lui Gheorghiu Dej. 
  
Ministrul nu mi-a cerut un raport scris. Ştia tot ce s-a întâmplat la Timişoara mai bine decât mine. A aprobat imediat întreruperea „temporară” a atribuţiilor de controlor până la terminarea studiilor. 
  
Acoperit sau nu” totul a rămas strict secret. Oare am profitat ca simplu „fripturist” de avantajele pe care unii funcţionari le pot avea? Eu mă simt cu inima împăcată deoarece am ajutat efectiv cu puterile mele un confrate în greutăţi. Că aveam sau nu dreptul şi calitatea să o fac rămâne un subiect neimportant. Cel care avea puterea să o facă a avut mare încredere în mine şi nu l-am dezminţit. 
  
Oare de ce ar fi imposibil ca, presupusul fripturist, ofiţerul acoperit să fi făcut şi el o faptă asemănătoare peste hotare, unde o simplă delegare nu este suficientă? 
  
Eu am fost „tehnician de lemn” iar problema rezolvat era în domeniul lemnului. Poate că problema rezolvată de presupusul agent 007 era de competinţa unui procuror. De ce nu. 
  
Poate! 
  
Referinţă Bibliografică:
Fripturist am fost şi eu! / Emil Wagner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1386, Anul IV, 17 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!