Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Imaginatie > Mobil |   


Autor: Emil Sauciuc         Publicat în: Ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Emil SAUCIUC - PĂMÂNT DINTR-O EXPOZIŢIE - POEME (3)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FEMEIA TORŢĂ  
 
Femeia cu părul petrol  
şi sânii ca două lămâi,  
ţi-aruncă un zâmbet frivol,  
dorind cu ea să rămâi.  
 
Mâna în apa verde îşi bagă,  
să vadă cât e de vie,  
curioasă începe o nouă sagă  
cu gândul la dulcea căsătorie.  
 
O mână negră cu ochi  
o prinde umed cu forţă,  
nu este o vrajă, nici un deochi,  
se ţine bine femeia torţă.  
 
 
FEMEIA APOSTILĂ  
 
Femeia cu faţă de androgin  
şi centură de castitate,  
a ajuns păcălind, în înaltul cin  
fiindcă a făcut şi face de toate.  
 
Stropită cu sânge albastru şi roşu,  
purtând crucea la vedere pe buric,  
îşi umple avid coşu'  
cu amintiri, şi bea liniştită cafea la ibric.  
 
Lumea ei e din hârtie fragilă,  
înmuiată, presată şi uscată;  
pentru muritorii de rând e o apostilă  
pe viaţa diurnă, grea, complicată.  
 
 
SFÂNT MEDITÂND  
 
Sfântul meditează transfigurat,  
cu limitele sale se luptă,  
pe frunte are sânge de spini săpat,  
din care vampirii cu cravate hulpav se-nfruptă.  
 
Se bate cu monstrul feroce,  
din propriul suflet plângând în barbă,  
apoi se roagă horcăind să se sufoce  
în lupta-i sălbatică oarbă.  
 
Duşmanul i-a pus pe frunte coarne,  
seamănă acum cu o lună negră murdară,  
spre linişte ar vrea să se întoarne  
dar monstrul cu ghiarele îl taie şi-l ară.  
 
Sfântul meditează neacceptând  
lumea aşa cum din păcate este,  
rugându-se şi penitenţe făcând  
dintr-o dată se eliberează fără de veste.  
 
 
DRAGONUL NEGRU  
 
Dragonul negru ce suflă foc alb  
prinde rădăcini florale,  
săracul e un codalb  
rănit, cu dureri inghinale.  
 
Poartă coarne de cerb  
şi cap pătrăţos, cam cretin  
către lume se-nfoaie acerb,  
să nu-i spun câteva... mă abţin!  
 
Dragonul cu vicii iraţionale  
face agitat cercuri de fum  
scoţând sunete madrigale  
din care doreşte să scoată un album.  
 
 
LEBĂDA NEAGRĂ CU CIOC DE NOROC  
 
A apărut pe lac lebăda neagră cu ciocul  
precum coada bifurcată de peşte,  
se spune că te sărută norocul  
cu al său plisc de aur dacă te ciupeşte.  
 
Înoată pe apele de istorie roşii,  
mândră, încrezătoare, cu coada în vânt,  
sfidând bâtlanii, codoşii,  
necălcându-şi o virgulă din cuvânt.  
 
„Credinţă, frăţie şi ubicuitate!”  
strigă pe ape al său preferat motto,  
este o ascunsă ambiguitate,  
sau o intempestivă extragere loto?  
 
Magnifica lebădă neagră cu cioc de noroc  
şi jurământul în plisc, înoată  
strângându-şi amintirile-n coc,  
iar la gât îşi pune de pene colorată cravată.  
 
 
CRANIUL ISTORIEI  
 
Craniul înhumat de istorie, prin păduri  
mici, uitate, în miniatură,  
având multe răni şi rupturi  
împarte lumii binecuvântări cu ură.  
 
Craniul vechi, de timp abandonat,  
transformat parţial în pământ,  
din umbră mereu a guvernat  
necălcând din destin un cuvânt.  
 
Craniul răsfăţat de ferigi,  
pictat în nuanţe de mov şi de verde,  
de-l atingi ca premiu o să câştigi  
timpul pierdut, care de-acum o să te dezmierde.  
 
 
OMUL CRESCUT DIN LEMN  
 
Omul care a crescut la întuneric, în lemn,  
urlă ieşind pentru prima oară-n lumină,  
şi şocat ne face un disperat semn  
că a pierdut din păcate Ultima Cină.  
 
Omul în lemn crescut  
culmea e obsedat de iubire,  
cu ochii holbaţi, femeia-lemn priveşte abătut  
din ce în ce mai perplex, mai ieşit din fire.  
 
Omul din lemn ca piatra tace,  
e mut şi surd de iubire,  
nu mai ştie ce gândeşte, nici ce face,  
e încurcat în noduri, nervuri şi liane-n fire.  
 
Omul din lemn în lume ieşind,  
părăsind adăpostul lemnos,  
află despre mersul vieţii că, iubind  
te transformi din fibre, în carne, sânge şi os.  
 
 
PĂMÂNTUL SCOICĂ  
 
Pământul scoică îmbălsămat  
cu flori cereşti şi miez de foc,  
într-o secundă a-nviat  
din praf de stele şi ferigi ce stau pe loc.  
 
Pământul scoică ce devine artă,  
sinelui interior secvenţă,  
este a noastră sfântă cartă,  
şi ai de o respecţi, plenară indulgenţă.  
 
Pământul scoică se distruge  
prin seacă exteriorizare,  
oamenii-ţeapă pot să-ndruge  
ce vor, spre defăimare.  
 
Pământul scoică-n veci trăieşte  
în universuri paralele,  
prin curba beznei se trezeşte  
iubind, când trece-instantaneu prin ele.  
 
 
AMPRENTE ATIPICE  
 
Amprente de picioare  
puse pe-albe coli,  
unde ne duc oare,  
către-nalte şcoli?  
 
De picioare amprente  
lemnoase, trosnitoare vreascuri,  
bune-asolamente  
utile ca teascuri.  
 
Patru amprente clare  
de picioare două.  
sunt tămăduitoare  
de le treci prin rouă.  
 
 
PAHARE TEATRALE  
 
Cele trei pahare,  
cu niveluri patru,  
stau pe post de care,  
în scumpul amfiteatru.  
 
Pe margini sunt scurse  
negre, rupte fire  
smulse de la surse  
întru' nemurire.  
 
De ele se prind  
mai toţi spectatorii  
care se destind  
în teatre-accesorii.  
 
Cele trei pahare,  
cu niveluri patru,  
sunt în anchetare  
la un idolatru.  
 
 
TURNURILE GEMENE  
 
Nu două turnuri gemene,  
cinci se ridică-n cer spre nefiinţă,  
făcute nu-s din fier şi cremene  
ci, din lacrimi uscate-n neştiinţă.  
 
Trei se văd bine, sunt manipulate  
de întuneric scurs în loc umbros,  
sunt cele mai expuse şi mai vătămate  
de bezne, vânate pentr-un descărnat craniu de os.  
 
Două sunt adolescente încă,  
discret pălăvrăgesc ca fetele şi ele,  
visează când vor fi mari să devină stâncă  
de viaţă, cu dulce gust de acadele.  
 
Aceste turnuri gemene  
săracele-s lovite, sparte,  
puse să se-ncremene  
în amintiri de moarte.  
 
 
PRIMUL COŞMAR AL ARTISTEI  
 
Inima-mi s-a înfipt în soarele dinlăuntrul meu  
care moare înconjurat de o monstruoasă fiară,  
este soarele-poartă ce se deschide în trupu-mi, răsfăţat caduceu,  
aurită, luminată deschidere, însă barbară.  
 
Cei patru sâni ai mei curioşi bârfesc  
la umbra ochilor scurşi languros, în afară,  
şi în al meu verde cap înteţesc  
pofta din zilele toate... auxiliară.  
 
În stânga bărbatul sirenă înotă spre cer  
cu faţa toată un strigăt şi coada vioară,  
în vreme ce lumea îl confundă cu un carnasier  
ce duce o violentă viaţă-arbitrară.  
 
În drepta pândeşte măgarul cu ochi... trei  
la număr, ascuns după raza de soare,  
printre pofte şi-a bătătorit alei  
dintre ele eu fiind cea mai seducătoare.  
 
În spate înoată monstrul meu personal, preistoric,  
în sens invers decât piranha de dedesubt,  
în timp ce din mine plouă un sânge istoric.  
Cu moartea soarelui din mine mă lupt!  
 
 
AL DOILEA COŞMAR AL ARTISTEI  
 
Îmger al morţii, păunul  
priveşte şocat facerea trecerii  
şi se roagă semeţ ca unul  
care nu ţine cont de zicerea zicerii.  
 
Vreau să mă trezesc în poziţia facerii,  
înlăuntrul meu soarele negru îngheaţă,  
doresc să ies din ispitele coacerii  
către lume întorcând altă viaţă.  
 
Peştele fecund în zori scormoneşte  
înlăuntrul cercului înecându-se,  
prin moarte viaţa-i plesneşte  
în cruce, spre cer verticalizându-se.  
 
Păunul la mine se strâmbă şi fură giulgiul de mort  
ce îmi este haină şi aripă salvatoare,  
în timp ce peste lume se întinde un sfânt cort  
care cu umbra împinge apele înapoi la izvoare.  
 
Zborul s-a închis în cuibul facerii  
îngerii vieţii cu cei ai morţii se izbesc şi se frâng  
în neputinţă, iar prin nămolul zacerii  
mâinile plâng sângerând cu sârg.  
 
Din trupu-mi, al sufletului turn şi închisoare  
picură otrăvit destin înlăuntrul şi în afara mea,  
pic cu pic într-o universală lentoare  
până se formează o nouă rară stea.  
 
În jur e mult prea mult roşu  
păunul priveşte edulcorat facerea trecerii,  
îmi vine să vomit, pe nas mi-a dat borşu'  
pentru că în aer vibrează petrecerea zacerii.  
 
 
PRIMUL COŞMAR AL PRIVITORULUI  
 
Femeia cu aripi puternică, mare,  
i-a furat bărbatului pătratul de aur,  
s-a încojurat apoi de peşti cu ochii de sare  
lăsând pe mascul gol, ciripind ca un graur.  
 
Inima i-a smuls-o din piept  
făcând să curgă din ea sângele ca la ciclu.  
Of Doamne, femeia asta s-a dezbrăcat de orice moral concept  
lăsând universul rece şi întunecat ca un iglu.  
 
Bărbatul fără inimă, negru de furie  
percepe viaţa cu capu-i de măgar,  
pătratul de aur la el n-o să mai ajungă, n-o să mai fie  
pentru că priveşte lumea cu patru ochi, mai rar.  
 
Femeia înoată ca o pisică de mare cu aripi fluide  
adulmecând languros peştele de distracţii avid,  
acum, dinspre viaţă spre moarte se-nchide  
mâncând molfăit capul masculului gravid.  
 
Apare un alt pătrat, din altă constelaţie,  
în timp ce barbatul râvneşte la albastrul de sus  
căruia ar dori să-i dea o altă inclinaţie,  
însă nu poate pentru că-i doar un măgar mus.  
 
 
AL DOILEA COŞMAR AL PRIVITORULUI  
 
S-a deschis o poartă spre cerul dinlăuntrul tău  
prin care focurile vremii se rotesc aiurite,  
este prelungirea spre un zeu  
îmbibat de pofte etilice, căminărite.  
 
Bărbatul se pregăteşte cu ai săi şase ochi  
să-ţi spargă pervers poftele-n două,  
masculinitatea-i trezită de un antic deochi  
loveşte cu puterea izvorâtă din noaptea de rouă.  
 
Poarta are sâni şi vagin  
cu dinţi susţinuţi de buze rânjite,  
împreună cu timpul stă la cafea şi la gin  
acoperindu-se-n grabă cu păreri dispersite.  
 
Ai muşchii înverziţi de dorinţă  
şi sexul umed de roşeaţa din vremi,  
pentru petreceri posezi o bună ştiinţă  
şi sâni patru, cu care eficient chemi.  
 
Trăieşti cu soarele în genunchiul drept  
şi ploaia rece în cel stâng,  
cu durerea tropotită-n piept  
cu aripile versatile care-n mâini îţi plâng.  
 
 
AL TREILEA COŞMAR AL PRIVITORULUI  
 
Inimă-roşie înlăuntrul omului-pasăre,  
inimă-pasăre în interiorul răului cu peşti,  
inimă-roşie numai lumini şi lasere,  
inimă-pasăre ce-aduce în clonţ veşti.  
 
Arzând, luna priveşte zâmbind ca un mort  
în timp ce un firicel de sânge se prelinge din viscerele-i pângărite,  
arde astrul nopţii ca un lumânărit tort  
aprinzând cerul cu întrebări asfinţite.  
 
Măruntaiele-mi sunt violate de aripa morţii  
ochiul dinlăuntru plânge cu lacrimi de vin,  
maţele-mi sângerează înfipte în rădăcinile sorţii,  
pentru ele este cu adevărat un uriaş chin.  
 
Plânge îmbătându-se ochiul dinlăuntrul meu  
adunând picuri de amintiri într-un pumn de zăpadă,  
dintr-o zbatere de deochi ştie că-s un caduceu  
pe care Hermes poate să-l ardă când nu mai vrea să îl vadă.  
 
Văd ascunsă-n demon aripa de înger  
ce mă poartă-n zbor în al său univers  
construit din cântec şi lemn fibros de sânger  
ce vibrează doar la neauzitul vers.  
 
E primordială supa grea a facerii  
în care oamenii pot ca pasărea Phoenix să renască-n cenuşa  
supusă la procesul coacerii  
dincolo şi dincoace de uşă.  
 
Inimă-roşie în interiorul răului cu peşti,  
inimă-pasăre inlăuntrul omului-pasăre,  
inimă-roşie ce aduce-n clonţ veşti,  
inimă-pasăre numai lumini şi lasere.  
 
 
AL PATRULEA COŞMAR AL PRIVITORULUI  
 
Femeia pădure în stare de abandonare  
aplecată-n gestaţie peste pătrat,  
cu sânii atârnând se-ndreaptă spre etatizare  
pentru că aurul a devenit un semn vertebrat.  
 
Ea ţine pe spate păunul  
şi priveşte de sus spre coada-i botezată-n culoare,  
minţind cu languroşii ochi precum tăunul  
care înţeapă ucigând pentru a avea de mâncare.  
 
Femeia stă acum în poziţie acvatică,  
din ea ies în spirală miasme sub formă de peşti  
ordonaţi ca cifrele în matematică,  
ruginiţi precum târziile veşti.  
 
E ispititoare în a sa aşteptare  
cu inima înconjurată de spini,  
deschizând ochii înlăcrimaţi de sudoare  
işi reproşează multiplele vini.  
 
Ne urmăreşte soarele pătrat, negru de strălucire,  
în timp ce peştii curcubeici către el migrează  
într-o uriaşă spirală ce-şi revine-n rotire  
şi care prin linguşire se eliberează.  
 
 
AL CINCELEA COŞMAR AL PRIVITORULUI  
 
Acum se ctitoreşte cerul dinlăuntrul meu  
ca o bogată casă ce zâmbeşte a soare,  
uriaşă cât un cocoşat cetaceu  
ce cântă hohotind a mare.  
 
Aici oarbele bârfitoare sunt pedepsite, nu l-i se mai permite să râdă  
doar să plângă putere mai au şi voie,  
pentru că împroşcat-au lumea cu goliciunea lor hâdă  
depănându-şi din creiere în vârtelniţă nevoile anevoie.  
 
Apare luna privind strâmb înlăuntrul meu  
în timp ce inima-mi arde-n vâltoare, iar afară s-a făcut întuneric  
pentru că Dumnezeu în minţile multora a devenit ateu,  
iar unii clerici în suflet nu mai au nimic cleric.  
 
Visele-mi renasc în dorinţele de foc ale fiinţării  
care-mi consumă trecutul ce se dezintegrează,  
sunt mutilate minunile născute din pământul ţării,  
iar în noi se fură şi se branconează.  
 
Îngerii din demoni şi demonii din îngeri  
ard zvârcolindu-se în acelaşi cerc uitat înlăuntru,  
cetăţenii nevoiaşi la cer fac acum plângeri  
supăraţi că nu înţeleg ce-i particula întru'.  
 
Ochii lumii, oarbe găuri privesc  
dar nu pătrund substanţa renunţării,  
în zori neîncrezătoarele nopţi ne ocolesc  
cântând în timbrată şoaptă cântările cântarii.  
 
Ca turnul din Pisa luna înclinată stă să cadă  
înghesuindu-se-nlăuntrul cerului meu,  
stând strâmb drept ar vrea să vadă  
dacă în locul lui Dumnezeu nu s-a întronat vreun zeu.  
 
------------------------------  
Emil SAUCIUC s-a născut la Dorohoi, judeţul Botoşani, la 26 noiembrie 1956A absolvit institutul de teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureş în 1981, obţinând diploma de absolvire în actorie. Între 1990 şi 2000 locuieşte la Roma, în Italia, unde se specializează în „cântul armonic”, dansul „butō” şi regie de film. În anul 2005, la Universitatea de Teatru din Târgu Mureş, obţine o nouă diplomă, de data aceasta în regia de teatru. Mai este diplomat în bio-energo-terapie şi programare neuro-lingvistică. La cea din urmă are şi un master. Este creatorul stilului muzical „Cantarnot”. Scrie încă din liceu, publică poezie şi proză în diferite reviste şi ziare: „Gânduri Studenţeşti”, „Echinox”, „Crişana”, „Teatru-rebus”, „Confluenţe Literare” (Bucureşti), „Prolitera” (Germania) şi în caietele program ale unor spectacole montate la Teatrul de Stat Oradea, etc. A publicat şase poezii în volumul colectiv „Actori poeţi, poeţi actori”, editura Brumar din Timişoara şi a participat cu două sonete şi un text în proză în cartea „Capitol dintr-o carte pierdută”, la editura Biblioteca Revistei Familia din Oradea, carte pe care a editat-o împreună cu prof. dr. Dan H. Popescu în 2014. „Pământ dintr-o expoziţie”, volumul de debut al autorului, este inspirat de evenimentul expoziţional de arte vizuale “Reperaj”, Oradea, 2012. Este fondatorul Asociaţiei Culturale „EcoArt” şi conducătorul cenaclului orădean cu acelaşi nume. (George Roca, Rexlibris Media Group)  
Referinţă Bibliografică:
Emil SAUCIUC - PĂMÂNT DINTR-O EXPOZIŢIE - POEME (3) / Emil Sauciuc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emil Sauciuc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Sauciuc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!