Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Emanuel Enache         Publicat în: Ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Universurile paralele nu țin doar de Einstein!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era o zi ordinară de toamnă. Norii gri au pornit hotărâți un război rece împotriva soarelui care s-a retras în mod mișel după dealuri într-o ultima încercare de apărare, încercare sortita să piară. Cerul a părut a fi o pătură cenușie care tremura asupra pământului negru, ca un scaun de lemn putrezind, legănând un copil care vărsă lacrimi pe podea. Primii stropi de ploaie, mari și grei, au alunecat șerpuind către întunecatul sol pentru a-l corupe. Vântul a biciuit necontenit și a scuturat inocentele frunze, prinzându-le într-un dans satanic al morții. 
  
Eu, stăteam la biroul vechi și rece din propriul dormitor, și ascultam urgia vijeliei paranormale. Bibelourile îmi ascultau scrijelitul stiloului și-mi priveau hieroglifele albăstrui de pe caietul studențesc, ca niște sculpturi grecești. Mestecam în gol o gumă ce acum era fără gust, și mai aruncam, din când în când, o privire pe fereastra de pe scaun. Dădeam din cap a tristețe, și reluam scrisul. 
  
Vibrațiile carcasei întunecate pe care îmi așezai hârtiile nu m-a deranjat de fel. Doar, ca un violent vâjâit și sunete alarmante, electronice parcă, mă treziră din starea de elev. Curiozitatea, și poate chiar frica, după cum mă cunosc, m-a făcut să ridic monitorul laptopului. Pe ecran erau o armata de ferestre ce mă atenționau asupra unui singur virus: “DONOTDELETE.exe”. Nu știam nimic despre o astfel de aplicație, și în contrariul numelui ei, am decis să o șterg. 
  
Imediat după ce am luat aceasta decizie, care după cum urma să aflu, avea să-mi schimbe viața definitiv, monitorul se întunecase, iar vibrațiile se transformaseră în scântei, și…Nu știu ce s-a întâmplat imediat după. 
  
Mi s-a părut a fi o explozie, dar putea fi și o pancartă de protest împotriva comunismului după ce memorie am eu. M-am trezit…pe o câmpie cu iarba umedă. M-am uitat în jur, și am observat că mă aflam de fapt într-o grădina, alături aflându-se un conac din lemn roșiatic, acompaniat de țigle albăstrui. O decizie oribilă din mod arhitectural, dar și un prost contrast al culorilor, mai bine o antiteză între cele două. 
  
Am observat că purtam blugi, o bluză verde, cu un imprimeu care vorbea despre box, pantofi eleganți și o pălărie din paie. O combinație ciudată, după părerea mea, dar mai confuz m-a făcut faptul că după gardul jos ce înconjura conacul, se aflau o mulțime de case…ciudate, parcă din începutul secolului XX. 
  
Mi-am urmat instinctul paranoic, și am sărit gardul, ajungând pe o autostradă. O grămadă de bucăți de fier, care a părut a fi primul Ford, sau mai bine spus, primul automobil modern, a venit spre mine. Șoferul s-a uitat la mine cu curiozitate, dar a trecut de mine. Am expirat un oftat de ușurare, și am luat-o la mers către un bloc cimentat prost, inima bătându-mi ca un solo de tobe. 
  
Înăuntrul blocului, un amalgam de scări, unele superioare, altele inferioare, m-au chemat ca un viciu. Am urmat scările, și m-am gândit că eram pe autostrada către iad, zâmbind la gândul explorării unui pământ străin, dar și cu frica în sân. Scările au dus către o ușă. În mod surprinzător, mi-am amintit de vizitele frecvente la biroul directoarei, și bătui la ușă. 
  
- Pot intra?, am întrebat eu, cu o voce puțin mai impunătoare, dar tot politicoasă. 
  
- What?, o voce misterioasă, dar subțire mi-a răspuns în engleză. Ecuația s-a simplificat în mintea mea, și mi-am dat seama că eram undeva în America. Teoria călătoriei spațiu-timp îmi zăcea în ceafă, alături de formula faimoasă, “MC=E2”. Îmi formulasem probabil, formula greșită, dar acum mă gândeam la ce să spun. De dragul celor ce nu știu engleza, voi traduce de acum în romană. 
  
- Pot intra?, am reîntrebat eu, acum în limba celui de după ușă. 
  
- Da, așteaptă puțin, tinere. 
  
Ușa s-a descuiat, apoi s-a deschis, o figură familiară ițindu-se de după ea. Un om înalt, cu un zâmbet ușor, părul unsuros, sprâncene și mustață groasă, m-a privit cu confuzie. 
  
- Arăți ca un miner cu prea mult timp la dispoziție. Ai scris ceva pe bluză, frumos! avea dreptate, într-un mod sau altul. 
  
- Da, aaa…eram surprins. Foarte surprins. Cel din fața mea nu era nimeni altul decât faimosul inventator Nikola Tesla. L-am recunoscut ușor, după poza de pe Wikipedia. Mi-am revenit în fire și m-am introdus: “Eu sunt Enache Emanuel, și…nu știu cum de am ajuns aici. Hai doar să spunem că sunt de foaaaarte departe.” I-am ras în față, iar el a zâmbit. 
  
M-a poftit înăuntru cu un gest scurt, iar eu, înghițind în sec, am pășit către o masă plina cu hârtii “aranjate” alandala, și din spatele meu s-a auzit ușa închizându-se. 
  
- Știi, ce se întâmplă acum e foarte bizar. Ah, ce să mai, trăim în vremurile schimbării, nu trebuie să ne mai punem atâtea întrebări! Hai să ne așezăm și să discutăm. Ce zici? Sugestia sa mi-a produs suspiciuni. Era așa de deschis către societate, așa de prietenos, așa de…naiv. 
  
- Oh, OK, dacă zici tu. M-am așezat pe un fotoliu maroniu, vechi, iar el se așeză pe scaunul metalic de lângă biroul său din lemn întunecat. Camera era luminata de un singur bec, suspendat de acoperișul spart pe alocuri. Cred că Nikola mă considera a fi un copil de țăran, căci mă observa cu multa atenție și mereu făcea aluzii asupra comportamentului meu: 
  
- N-ai mai văzut așa ceva? Lumina artificiala. Am ajutat la crearea ei. 
  
Mi-am centralizat atenția asupra lui Tesla. Eram puțin supărat pe el din cauza aluziei, dar ce-i poți spune celui fără de care ai sta cu lumânarea pe masă? 
  
- Crede-mă, chiar dacă sunt tânăr, am văzut o grămadă de tehnologii care te-ar face să pălești în comparare cu ele. Fără supărare. 
  
- Oh, nu mă superi, ci mă surprinzi! N-ai dori să-mi împărtășești mai multe? 
  
- Îmi este teamă că nu. Pentru moment, dacă tot am dat peste cel despre care trebuia să scriu, putem discuta despre invențiile tale, nu? 
  
- Indubitabil. Nu știam de ce, dar auzirea unui vocabular tacticos în limba engleză îmi aducea satisfacție. Acum, cred că era vorba despre fascinația mea în legătură cu conversația alături de unul din marii inventatori ai lumii. 
  
- OK, lasă-mă să mă reculeg puțin…Ah, îmi amintesc că am citit undeva de faptul că NU Edison a creat becul, ci tu. La auzul numelui fostului său șef de muncă, Nikola s-a încruntat puțin. E adevărat, nu-i așa? 
  
- Fiule, dacă ți-as spune doar “da”, ai crede că smulg laude, sau că încerc să-l bârfesc de rău pe Edison. Edison e doar un lider, unul foarte bun. Are carismă, are fler, și e cel mai bun mincinos pe care l-am întâlnit vreodată. Nu am muncit pentru el multa vreme, ci doar i-am refăcut generatoarele de curent direct. Credea în muncă și antrenament, nu în talent. Și da, eu am creat design-ul becului. 
  
- Ei bine, nu o să mă creadă mulți, și probabil o să-mi iau un 4 la Fizică, da’ mă rog…Curentul alternativ, cum, când…de ce l-ai făcut? 
  
- Știi, doar faptul ca nu o să ne mai întâlnim vreodată sau faptul ca nu o să aibă vreun impact asupra lumii ce-ți mărturisesc ție, asta mă face să-ți răspund la întrebări. Adică, te-ai gândit să mă plătești? 
  
Zâmbea. Aș fi răspuns la fel. Un țărănete de nici 15 ani, scos parcă din Goana după Aur, punându-ți întrebări filozofice, personale, fără vreun motiv întemeiat. Și chiar dacă nu știam multe despre fizică, curiozitatea m-a împins să discut în detaliu cu acest bărbat sihastru. A reluat: 
  
“Curentul alternativ a fost primul meu patent major și modul în care l-am scos pe Edison de pe piață, într-un mod său altul. După ce mi-am dat demisia din compania sa, mi-am întemeiat propria companie, “Fabrica de Lumina Electrică Tesla”. Eram finanțat de doi visători, oamenii de afaceri Robert Lane și Benjamin Vale. Poate ai auzit de ei. 
  
Aveam slujba de a instala sisteme de iluminare bazate pe arcuri de lumina electrice, având design-uri pentru comutatoare de dinamuri, mașinării electrice care transformă energia mecanică din conductoare electrice mișcătoare în energie electromagnetică, astfel generând curent. 
  
Dar, sponsorii mei nu erau interesați în ideile mele pentru noi tipuri de motoare și echipament de transmisie electrica, și am fost lăsat fără bani. Așa că a trebuit să muncesc unde puteam, ca inginer, muncitor, sau chiar ca gropar, câștigând doi dolari pe zi. Iarna lui 1886 a fost o vreme dominata de teribile dureri de cap și lacrimi amare, pentru mine. 
  
Ca să nu te mai bat la cap, m-am întâlnit cu un bancher și un avocat, oameni care m-au ajutat foarte mult la răspândirea ideilor mele futuriste. Am creat un motor de inducție care mergea pe curent alternativ, un format de ssistem de putere care era avantajos datorită transmisiei de lungă distanță a voltajului înalt. 
  
Simplu-spus, tipul ăsta de motor nu avea nevoie de un comutator, așa că motorul nu trebuia să fie reparat de atâtea ori și rata de mortalitate a muncitorilor era mai scăzută.” 
  
- OK, suna avantajos. M-am uitat în jos, la foaia cu întrebări imaginară și apoi la Tesla. După așa o cuvântare, zâmbea de mama focului. Un narcisist convins! 
  
- Alte întrebări? a revenit Nikola. 
  
- Multe, dar pentru a nu te irita, o să te întreb un ultim lucru. Am citit multe despre efectele invențiilor tale asupra soldaților de peste tot din lume. Chiar ai inventat acea “rază a morții”? 
  
“NU e o rază. Razele se propagă lateral prea mult pentru a putea fi folosite de la distanță. “Teleforța” mea poate atinge 200 de mile, și folosește un generator Van de Graaf care amplifică energia de trilioane de ori, proiectând particule de orice mărimi. 
  
Mii de cai de putere pot fi transmiși printr-un curent mai subțire decât un fir de păr, așadar nimic nu poate rezista. Duza trimite “raze” concentrate de particule prin aer, de o energie atât de mare încât întrece orice calibru de glonte sau obuz. 
  
E formată dintr-un tub de aspirare cu sigiliu din jet de gaz care permite particulelor să iasă, o metodă de a încărca particule la milioane de volți și o metodă de a crea și direcționa curenți de particule care nu se dispersează prin repulsie electrostatică. 
  
Ti-aș explica folosind cuvinte mai simple, dar chiar dacă îmi pari simpatic, mi-e frică de ideea furtului ideilor mele.” 
  
- Te-nțeleg. Ei bine, doar atât am vrut să te întreb. Tot ce mi-ai zis, faptul că te-am văzut, că am fost aici cu tine…E ca o euforie a cunoașterii! 
  
- Plăcerea e de partea mea. Haide, o să te conduc afară. 
  
Ne-am ridicat și am mers către ușă. Ne-am dat binețe pentru o ultima oară, și mi-a închis ușa în față. Era un om ce nu socializa mult, și se înconjura în munca sa. Cu zâmbetul pe buze și ideea unui eseu în cap, mă aflam pe bordură, uitându-mă în jur. Soarele apusese și unele mașini alunecau către parcările caselor scăldate în lumina oranj, râsete de copii auzindu-se din când în când. 
  
Visul american. Totuși, o singură problemă. Eu cum ajungeam acasă? 
  
Brusc, mi s-a rupt filmul. Întunericul mi-a căzut pe ochi, încetul cu încetul observând apariția unor circuite de zeci de culori în fața ochilor. Curgeam prin acele circuite, neavând control asupra mea. Văd sfârșitul unui tunel, și - 
  
Sunt pe scaunul meu. Cu condeiul în mână. Uitându-mă la ecranul laptopului care mă alarma că nu putea șterge fișierul “DONOTDELETE.exe”, deoarece era deschis! Am decis să revoc decizia și mă uitam pe fereastră la lumea pe care o cunoaștem. 
  
Am zăbovit multă vreme meditând asupra celor ce mi s-au întâmplat. Teorii erau mii și mii, dar eu am revenit la ideea ca exista o infinitate de universuri paralele prin care putem călători într-o clipă. Eu? Am creat un scurt-circuit prin încercarea de a distruge un dispozitiv de călătorie spațiu-timp și am fost teleportat către sfârșitul anilor 30, în America de Nord, poate New Jersey, unde l-am întâlnit pe Nikola Tesla în plină revoluție științifică. 
  
Gândul că scopul meu a fost îndeplinit m-a trimis înapoi acasă, folosind circuitele laptopului pentru a mă scuipa printr-un USB. Daca era așa, atunci dispozitivul folosea un cod extrem de avansat, care putea să-mi scaneze mintea. 
  
Și nu pot să nu-mi exprim bucuria că l-am întâlnit pe inventatorul sârb, Tesla, că am o mașină a timpului, și că am un laptop care chiar poate face lucruri la o viteză anormal de rapidă! Stai, merge și GTA 5 pe el? 
  
Referinţă Bibliografică:
Universurile paralele nu țin doar de Einstein! / Emanuel Enache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1976, Anul VI, 29 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Emanuel Enache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emanuel Enache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!