Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Civilizatie > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1478 din 17 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

NESSEBAR, UN CUIB DE PIATRĂ IN MARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NESSEBAR, UN CUIB DE PIATRĂ ÎN MARE  
 
Nessebar este un oraş în Bulgaria, aflat la aproximativ 120 kilometri de Balcik şi 380 kilometri depărtare de Bucureşti.  
 
Este o localitate veche, cu o tradiţie istorică şi culturală foarte bogată.  
 
Este alcătuită din două părţi: una continentală situată pe malul Mării Negre şi una insulară, situată în Marea Neagră, foarte aproape de ţărm de care este legată printr-un istm.  
 
Viaţa materială şi spirituală a Nessebarului a fost influenţată de aşezarea geografică, în apropierea munţilor şi a continentului, cu marginile scăldate de apele Mării Negre, de istoria în care s-au succedat pe rând greci, romani, slavi, bizantini, turci, de adoptarea religiei ortodoxe, de schimburile de populaţii din anumite perioade, de receptivitatea faţă de lumea Occidentului.  
 
În anul 1983 oraşul vechi a fost inclus în patrimoniul UNESCO şi este un adevărat muzeu de arheologie, arhitectură şi artă bizantină.  
 
Partea continentală a oraşului se remarcă prin centrul modern, cu locuinţe şi hoteluri elegante, servicii de bună calitate, după standarde occidentale.  
 
Mergând dinspre uscat spre apă, pe malul mării ochiul îţi este încântat de un cuib de piatră care se înalţă surâzător între ape. Este vechiul Nessebar, perla Mării Negre, cu o lungime de 850 de metri şi o lăţime de 350 metri. Este atât de mic, încât îl poţi cuprinde dintr-o privire şi îl poţi parcurge cu piciorul de câteva ori într-o zi, reuşind să îi descoperi farmecul.  
 
Minţi inspirate au aşezat pe marginea stângă a istmului o moară de vânt ce parcă pluteşte în aer şi statorniceşte o veche tradiţie, iar pe partea dreaptă, o corabie în care se află în picioare statuia unei femei cu chip de înger ce poartă într-o mână o cruce, simbol creştin, protector şi un porumbel, simbolul păcii, al armoniei între cer-apă-pământ, între om şi Dumnezeu.  
 
Pe partea stângă Nessebarul este scăldat de apele Mării Negre, străjuite la rândul lor de staţiunea Sunny Beach şi de Munţii Balcani care în lumina soarelui creează o adevărată feerie coloristică, albastrul mării, ce uneori devine argintiu în lumina soarelui sau o oglindă lucioasă în asfinţit, albul clădirilor din Sunny Beach, verdele-albastru al muntelui. La intrare un zid de piatră şi ruinele vechii cetăţi amintesc de valurile istoriei, clădiri cu acoperiş de ţiglă roşie dau viaţă peisajului. Pe partea dreaptă oraşul oferă imaginea infinită a mării, cu mirosul ei specific de sare şi de alge, cu pescăruşi ce planează lin deasupra oraşului, într-o dorinţă prietenoasă de comunicare pasăre-om, aer, apă şi uscat.  
 
În mod neaşteptat pentru noi, obişnuiţi cu peisajul românesc al Mării Negre, coasta este acoperită de o vegetaţie de tip mediteranean: câţiva arbuşti de liliac înflorit şi chiparoşi, simbolul vieţii şi al longevităţii. Un copac cu frunze de culoare kaki s-a înverşunat să străpungă cimentul falezei şi să crească chiar pe malul mării, reuşind să se bucure de farmecul a două lumi, cea a mării şi cea a uscatului, să le unească şi să le separe totodată. Privind dinspre mare înspre uscat, pe lângă imaginea câtorva restaurante şi a amfiteatrului, privirea îţi este impresionată de imaginea Bisericii „Sfântul Ioan Aliturghetos”, ce pare un palat, mândru şi elegant, cu mai multe etaje, un adevărat far pentru călătorii de pe mare şi o bucurie pentru marinari, cărora le vesteşte că uscatul este aproape.  
 
Cerul Nessebarului este asemenea apelor sale, limpede şi senin, dominat uneori de nori albi şi pufoşi, desenaţi parcă de mâna unui Tizian sau Michelangelo.  
 
O plimbare prin oraş îţi dezvăluie adevăratul specific al acestuia: străzi înguste, pavate cu piatră, case tradiţionale, garduri de piatră, muzee, biserici bizantine, mori de vânt plasate în oraş din motive turistice, restuarante, magazine bogat aprovizionate cu obiecte locale.  
 
Informaţii preţioase despre trecutul şi specificul acestuia pot fi găsite la bisericile bizantine, în Muzeul de Arheologie şi la Muzeul de Etnografie, în mod deosebit pentru perioada Renaşterii Naţionale Bulgare (1762-1878).  
 
Muzeul Etnografic se află într-o casă reprezentativă pentru stilul arhitectonic tradiţional, construită de un negustor local bogat, Panyiot Moskoiani, în anul 1840.  
 
Are o curte mică în care se află o fântână. În partea dinspre mare şi în părţile laterale este împrejmuită de un gard solid din piatră. Casa este construită în întregime din lemn.  
 
La parter are o pivniţă, o magazie şi un hambar.  
 
La etaj în centru se află salonul din care pornesc circular celelalte camere, care au jos duşumea şi tavanul din lemn sculptat.  
 
Prima cameră cu vedere spre mare are tavanul de lemn cu romburi lucrate din stinghii, perdele ţesute în război şi reprezintă principalele ocupaţii ale Nessebarului: pescuitul, viticultura şi vinăritul. Aici sunt expuse unelte de pescuit, amfore, ploşti, căldăruşe de aramă, lanternă, felinar.  
 
Salonul central are tavanul din lemn sculptat, cu ornament sub forma unei stele mari. Vizitatorii pot admira câteva obiecte specifice stilului de viaţă urban din epocă: o măsuţă cu faţă de masă croşetată, rochii de damă foarte elegante de la începutul secolului al XX-lea, cană şi pahar de porţelan turceşti, din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, un serviciu de lichior din metal şi unul de cafea din porţelan chinezesc, ambele de la începutul secolului al XX-lea.  
 
Într-o altă cameră se află un covor tradiţional ţesut în război, un pat acoperit cu cearşafuri şi aşternuturi tradiţionale, cu perne, o maşină de cusut, o rochie din voal de culoare crem, asemănătoare cu cele purtate de regina Maria, o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din anul 1669, un album de nuntă, îmbrăcat în catifea cu flori brodate, reviste de broderie.  
 
O altă cameră este dedicată modului de viaţă specific populaţiei refugiate aici din Vardar Macedonia.  
 
Lângă perete este un pat-canapea acoperit cu cearşafuri şi aşternuturi tradiţionale, perne cu feţe ţesute în război, cu motive geometrice, în mijloc, pe un covor se află o măsuţă tradiţională, rotundă, joasă, cu scaune mici. Pe masă sunt expuse un ulcior şi străchini de ceramică.  
 
Ţesutul, principala ocupaţie a femeilor, este exemplificat de o roată pentru tors (chekrak), un coş cu diferite obiecte de ţesut, femeile macedonene fiind bune torcătoare, ţesătoare, tricoteze. Într-o vitrină pot fi admirate costume populare femeieşti, aparţinând populaţiei din Vardar Macedonia, alcătuite fie din fustă de lână grena cu bluză şi un fel de rochie lungă cu mâneci de culoare albă, fie din fustă de lână şi ciorapi de culoare roşie cu aplicaţii de negru şi alb, o vestă lungă, din lână, de culoare neagră, cu şnur roşu pe margine, catarame mari, metalice, stil pafta, traistă.  
 
Muzeul conţine o colecţie bogată de planşe şi fotografii care prezintă aspecte importante din istoria Nessebarului, din care vom încerca să prezentăm o bună parte în traducere românească.  
 
Pentru o bună înţelegere a specificului etnografic al acestei localităţi trebuie avută în vedere şi componenţa ei etnică unde pe lângă băştinaşi trăiau foarte mulţi greci, cât şi coloni refugiaţi din regiunile Vardar Macedonia şi Tracia Egeeană între anii 1913-1916 şi aproximativ 320 de coloni strămutaţi din Yenice-Vardar între anii 1924-1926.  
 
Principalele ocupaţii au fost pescuitul, viticultura şi producerea vinului, torsul şi ţesutul. Pescuitul se desfăşura de-a lungul întregului an, perioada cea mai productivă fiind de la sfârşitul lunii august până la începutul lunii decembrie. Vasele de pescuit se numeau „alaman” şi „gemiya.” Mari cantităţi de peşte sărat sau afumat erau transportate la Istanbul. Vinăriile erau organizate în afara oraşului, aproape fiecare familie avea o pivniţă unde vinul era păstrat în butoaie de lemn.  
 
Femeile băştinaşe ca şi cele ale colonilor veniţi, mai ales, din regiunea Yenice-Vardar pregăteau uneltele pentru pescuit, munceau împreună cu bărbaţii lor la câmp, pe când femeile grecoaice erau numite „kokoni”, deoarece se ocupau numai cu menajul şi primirea oaspeţilor.  
 
Locuitorii oraşului Nessebar au folosit din plin forţa vântului şi au construit mori de vânt care erau de două tipuri: morile de primul tip aveau formă cilindrică, construite din piatră cu acoperiş conic din lemn, al doilea tip aveau partea de jos cilindrică din piatră, deasupra aveau o încăpere dreptunghiulară sau pătrată şi acoperiş dublu. Vânturătorile (paletele) morilor de vânt erau îndreptate către vânturile cele mai puternice.  
 
Câteva mori de vânt pot fi văzute şi astăzi pe marginea istmului care leagă insula de uscat, la hoteluri şi blocuri de locuinţe reuşind să încânte ochiul vizitatorului şi să îl introducă într-o lume a trecutului.  
 
Din aceleaşi documente expuse în muzeu rezultă că principalele sărbători au fost: Crăciunul, Sfântul Vasile, Boboteaza, Ziua Viticultorilor, Paştele, Adormirea Maicii Domnului (Ziua Nessebarului), Sfântul Nicolae.  
 
Cu ocazia zilei oraşului (Adormirea Maicii Domnului) dimineaţa se oficiază o liturghie în onoarea Fecioarei Maria, urmată de o procesiune condusă de către un preot care poartă icoana Fecioarei Maria, patronul spiritual al oraşului. La începutul sezonului de pescuit, pescarii sacrificau ritual primul peşte, facând un semn al crucii cu cuţitul pe capul peştelui, iar tot echipajul era uns cu un strop de sânge pe frunte. De Sfântul Nicolae, ocrotitorul pescarilor, se sfinţeau vasele de pescuit, după care urma o slujbă pentru pescarii şi marinarii care şi-au pierdut viaţa pe mare. Nunţile erau un eveniment important în viaţa socială şi aveau un ceremonial specific. Conform obiceiurilor, după nuntă cuplul locuia în casa părinţilor fetei, având în vedere că în familiile greceşti casa era moştenită întotdeauna de către fiică, nu de către fiu. Nunţile se ţineau numai duminica, deoarece cununia religioasă era obligatorie. Miresele purtau rochii albe lungi, iar mirii purtau costume negre şi cămăşi albe.  
 
Populaţiile strămutate aici şi-au păstrat propriile tradiţii şi obiceiuri, reuşind chiar să impună o parte din ele şi în rândul băştinaşilor.  
 
Ei purtau îmbrăcămintea lor tradiţională, pentru femei alcătuită din: cămaşă albă lungă (Koshulya), rochii lungi din lână, fără mâneci, decorate cu împletituri roşii, şorţ colorat, curea cu catarame şi o maramă albă sau neagră, în funcţie de vârstă. Bărbaţii purtau pantaloni bufanţi, brâu din lână, jachete din bumbac şi ciorapi din lână.  
 
În ceea ce priveşte vestimentaţia în perioada Renaşterii Naţionale Bulgare, mai ales în jurul anului 1860, când majoritatea populaţiei era de origine greacă, au început să se manifeste influenţele modei occidentale, numită de localnici „alafranga”. Femeile purtau rochii bogat decorate şi fuste cu multe cute.  
 
Bărbaţii purtau costume, veste şi cămăşi albe.  
 
O informaţie bogată există în muzeu şi despre casele tradiţionale construite în perioada Renaşterii Naţionale Bulgare, mai exact la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului au XIX-lea. Ele sunt construite în stilul numit „Marea Neagră”, majoritatea au două niveluri, mai rar trei, pereţii parterului sunt din piatră, iar ai etajului din grinzi de lemn între care se află un amestec alcătuit din argilă, nisip şi spărturi de cărămidă. La interior pereţii sunt acoperiţi cu mortar, iar la exterior sunt placaţi cu scânduri din lemn de pin aşezate orizontal.  
 
La parter se află o pivniţă, o magazie şi un hambar. La etaj în centru se află un salon din care în evantai pornesc mai multe camere. Spre deosebire de casele construite în localităţile de pe uscat din cauza vânturilor puternice, la etaj camerele nu au chardak (o verandă mare), acesta fiind înlocuit uneori cu un mic balcon.  
 
În muzeu sunt descrise detaliat şi câteva case reprezentative, majoritatea construite la jumătatea secolului al XIX-lea, precum: „Dimitar Tulev”, „Zoitsa Yanulova”, „Chimbulov”, „Căpitan Pavel”, „Hason Markov”, „Zhelyu Bogdanov”. Diferenţele între ele sunt, în general, de dispunere a camerelor şi de câteva elemente caracteristice pe care vom încerca să le amintim în cele ce urmează. Casa „Dimitar Tulev” are în curte multe acareturi, faţada centrală nu este acoperită cu scânduri, ci văruită în alb, peretele de nord al salonului are la mijloc o nişă.  
 
Casa „Zoitsa Yanulova” are trei pereţi construiţi din piatră şi unul din lemn, în camera doamnelor ferestrele sunt mici şi amplasate cu puţin deasupra staturii unui bărbat pentru ca ele să fie protejate de privirile vecinilor.  
 
Casa „Zhelyu Bogdanov” are privelişte spre mare şi o grădină spaţioasă.  
 
Casa „Căpitan Pavel” este una dintre cele mai mari din oraş, parterul are cinci metri înălţime şi pereţi groşi.  
 
Casa „Hason Markov” are în bucătărie un mic şemineu, fapt mai puţin obişnuit în zonă.  
 
Astăzi se mai păstrează în Nessebar aproximativ 80 de case tradiţionale care îi sporesc atracţia şi originalitatea.  
 
Nessebarul este renumit şi pentru bisericile bizantine despre care se spune că au fost în număr de patruzeci. Astăzi cele mai cunoscute sunt: „Sfânta Sofia”, „Sfântul Ştefan”, „Sfântul Spas”, „Sfântul Iisus Pantocrator”, „Sfânta Parascheva”, Sfinţii „Arhangheli Mihail şi Gravril”, „Sfânta Eleusa”, Sfântul „Ioan Aliturghetos”.  
 
Sunt construite în diferite părţi ale oraşului şi impresionează privirea, în primul rând, prin stilul lor arhitectonic, plăcut şi elegant, în care straturile succesive de piatră albă şi cărămidă roşie, arcadele ornamentate în culori vii, luminoase, conferă o impresie puternică de viaţă, în ciuda anilor care s-au scurs peste ele.  
 
După ce înaintezi puţin pe strada principală, într-un parc cu iarbă verde, flori, smochini şi chiparoşi ai revelaţia unei biserici înalte al cărei contrast cromatic alb-roşu, pigmentat de verde accentuează impresia de viaţă şi de lumină. Este Biserica "Hristos Pantocrator", construită în prima jumătate a secolului al XIV-lea, având o lungime totală de 16 metri şi lăţimea de 6,7 metri.  
 
Este în formă de cruce, are altar cu trei nişe, pronaos şi turnul clopotului, abside interioare sub formă de semicerc şi bolta sprijinită de patru coloane.  
 
Pereţii exteriori au trei rânduri de nişe boltite suprapuse, deosebite prin mărime şi jocul decorativ.  
 
Cele din partea de jos sunt cu o deschidere mai mare, sunt mai înalte şi se termină cu arcade care au trei rânduri de ceramică, de culoare verde şi diferite nuanţe de maro.  
 
Cele din mijloc sunt mai scunde şi mai înguste şi se termină cu arcade din ceramică aplicată, de culoare verde închis şi torcoaz care ies în evidenţă.  
 
Cel de-al treilea rând de nişe dă forma bolţilor şi încadrează ferestrele. Cupola are nişele şi arcadele terminate cu şapte rânduri de ceramică verde.  
 
În interior nu este pictată, dar găzduieşte o expoziţie de hărţi realizate de-a lungul timpului de mari cartografi europeni: Harta drumurilor romane (Ghid - Itinerarii), secolul al IV-lea, autor anonim, Harta porturilor la Marea Neagră, 1320, autor Petrus Vesconte, Harta militară italiană a Balcanilor înainte de 1396, autor anonim, Harta porturilor (şi a steagurilor) de la Marea Mediterană şi Marea Neagră, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, autor Juan Martinez, Harta vechii Grecii, 1549, autor Nicolas Sophiani, Harta porturilor de la Marea Neagră, 1559, autor Diego Homem, Harta vechii Tracii, 1585, autor Abraham Ortelius, Harta României (Tracia), Bulgariei şi unor părţi ale Moldovei, 1648, autor Nicolas Samson, Harta Dunării de la Belgrad la Marea Neagră, 1684, autor Giacomo Cantelli da Vignola, Harta Regatului Ungariei în jurul anului 1703, Guillaume de L’Isle, Harta coastei de vest a Mării Negre la începutul secolului al XVIII-lea, Harta Regatului Bulgar la 1737, autor Johan van Der Bruggen, Harta Ungariei şi părţi ale Croaţiei, Dalmaţiei, Bosniei, Serbiei, Bulgariei, Transilvaniei, 1744, autor Johan Mathias Hase, Harta Burgas Băi, 1830, autor Taitbout de Marigni, Harta Burgas Băi, 1865, Luigi Lamberti, Harta militară a teritoriului dintre Dunăre şi Constantinopol, 1829, autor James Wilde, Harta Burgas Băi, la începutul secolului al XX-lea.  
 
Fiecare hartă este însoţită de explicaţii cu privire la autorul şi conţinutul ei.  
 
Biserica „Sfânta Sofia”, numită şi Biserica Mitropoliei, se află chiar în centrul oraşului. Este cea mai veche biserică din Nessebar, a fost construită în două etape, în secolul al V-lea şi la începutul secolului al VI-lea. Are o lungime de 19 metri şi o lăţime de 13 metri.  
 
Este alcătuită din trei nave, separate prin două rânduri de câte cinci coloane. Nava centrală cu o lungime de 9,30 metri sfârşeşte cu o mare absidă rotundă în interior şi în exterior are trei ziduri.  
 
Din nefericire, o parte din biserică este distrusă.  
 
Biserica "Sfântul Ştefan" a fost construită în secolul al XI-lea şi ulterior reconstruită.  
 
În secolul al XVI-lea a fost alungită către vest şi în secolul al XVIII-lea a fost adăugat pronaosul. Biserica are trei nave. Naosul central este mai înalt decât celelalte şi este mărginit la est şi la vest de frontoane. Impresionează în mod deosebit prin frescele din interior, datând din secolele XVI-XVIII.  
 
Deşi se numeşte „Sfântul Ştefan”, biserica are ca element central viaţa Fecioarei Maria şi în mod deosebit intervenţia ei pe lângă Iisus pentru binele omului.  
 
Iconografia este caracteristică pentru arta decorativ-monumentală a secolului al XVI-lea, impusă de Muntele Athos.  
 
Scenele pictate sunt inspirate din textele religioase, dar şi din viaţa profană.  
 
Catapeteasma este din lemn pictat şi impresionează prin cromatică, suprapunerea planurilor de mărimi şi cu imagini diferite, prin alternanţa de elemente vegetale şi imagini religioase, prin dispunerea simetrică a sfinţilor şi a apostolilor.  
 
În partea de jos se află un brâu cu motive florale, de o parte şi de alta a uşilor împărăteşti, icoanele în mărime aproape naturală ale Sfântului Arhanghel Mihail, Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe, a lui Iisus Hristos şi a Sfântului Ioan Botezătorul.  
 
Urmează un strat mai îngust de pictură cu motive vegetale, un strat de lemn nepictat, după care se află o galerie de picturi mai mici care îl are în centru pe Iisus, într-o parte Maica Domnului cu şase apostoli şi în cealaltă parte Ioan Botezătorul cu şase apostoli. Deasupra lor este crucea cu Iisus răstignit, avându-i în dreapta pe Sfântul Evanghelist Ioan şi în stânga pe Maria Magdalena. În altar, în fundal, se află Fecioara Maria cu doi îngeri.  
 
Icoanele sunt realizate pe foiţă de aur şi pictura în culori sugestive de verde, grena, maro, bej, alb, roşu-corai.  
 
De exemplu, Maica Domnului poartă un veşmânt grena, iar Pruncul o rochiţă de culoare albă, cu bretele roşu-portocaliu.  
 
Măiestria pictorului este că a reuşit să dea viaţă picturilor sale şi să ne creeze impresia unor scene în spatele cărora se ascund secole de existenţă cu bucuriile şi cu suferinţele lor.  
 
În curtea bisericii se află un adevărat muzeu în aer liber: pietre funerare, cruci, fragmente de coloane, vase ceramică etc.  
 
Călătorul poate să petreacă aici câteva clipe de linişte şi de lumină.  
 
Biserica "Sfântul Ioan Aliturghetos", (Nesfinţitul) este siuată pe latura de est a oraşului, în apropierea mării.  
 
Are formă de cruce, cu trei abside, mai multe intrări, o lungime de 18,5 metri şi o lăţime de 10 metri şi este sprijinită pe patru coloane. Impresionează prin exteriorul pereţilor, cu nişe boltite, de diferite mărimi. Arcadele prezintă joc de linii, cărămizile fiind dispuse în diferite poziţii, pe orizontală şi pe muchie în poziţie verticală sau oblic, sub formă de raze de soare, romburi, cruce din care pornesc raze de soare.  
 
Farmecul îi este sporit şi de locul în care se află, de unde vizitatorul se poate bucura de priveliştea mării, de umbra şi răcoarea smochinilor şi chiparoşilor care o înconjoară.  
 
Un chiparos cu şapte braţe ne aminteşte de bradul în care părintele Gherontie Puiu a avut viziunea Maicii Domnului, la poalele Bucegilor.  
 
Biserica Eleusa, construită în secolul al VI-lea, este menţionată în izvoarele istorice înainte de secolul al XIV-lea.  
 
Biserica a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice din 1920. Are o lungime de 28 de metri şi o lăţime de 18 metri, trei nave, trei abside cu un pronaos şi un altar. Absida din mijloc are trei pereţi exteriori şi interiorul este semirotund.  
 
Faţadele navelor au câte două abside mici la nord şi la sud.  
 
În pronaos s-au păstrat pietre funerare. Nava nordică şi o parte a navei centrale sunt căzute în mare.  
 
Acum este conservată pentru restaurare.  
 
Biserica "Sfânta Parascheva" a fost construită în secolul al XIII-lea şi a funcţionat până în secolul al XIX-lea. Nu i se mai păstrează acoperişul original. Actualul acoperiş este din lemn cu scurgere în două ape. Este alcătuită dintr-o navă ce cuprinde pronaosul, o absidă şi un altar cu două nişe. Clopotniţa se ridică deasupra pronaosului.  
 
Biserica este construită din rânduri de piatră care alternează cu rânduri de cărămidă roşie, în culori naturale. Decorarea faţadei se sfârşeşte cu ornament cu ceramică plastică. La exterior pereţii sunt prevăzuţi cu nişe boltite care se termină cu arcade.  
 
În partea interioară a arcadelor predomină cărămida roşie. Arcada sfârşeşte cu alternanţă de piatră şi cărămidă, deasupra având trei şiruri de ceramică aplicată, de culoare maro şi verde.  
 
Este mai joasă decât "Iisus Pantocrator" şi "Ioan Aliturghetos", având la exterior un singur rând de nişe boltite, între ele şi acoperiş fiind perete normal.  
 
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" a fost construită în secolul al XIII-lea şi are lungimea totală de 14 metri şi lăţimea de 5,2 metri.  
 
Este alcătuită din pronaos, naos şi altarul compus din trei abside, cu o cupolă cu clopotniţă.  
 
Pronaosul are două intrări, la nord şi la sud.  
 
Exteriorul pereţilor este împărţit de nişe boltite, zidite din piatră şi cărămidă, care se termină cu arcade prevăzute cu trei şiruri de ornamente din ceramică de formă pătrată sau rotundă, de culoare verde închis, roşcat şi turcoaz.  
 
Interiorul arcadelor se remarcă prin jocul de piatră şi cărămidă asemănător tablei de şah.  
 
Nişele boltite sunt mai înalte decât la Biserica „Sfânta Parascheva”, ajungând până la baza acoperişului.  
 
Deşi aparaţin aceluiaşi stil arhitectonic, bisericile bizantine din Nessebar se deosebesc prin locul unde sunt amplasate, dimensiuni, perioada când au fost construite, compartimentare, modul de dispunere a materialelor de construcţie, respectiv număr de straturi orizontale de cărămidă şi de piatră, alternanţa, mărimea şi poziţia acestora, mai ales în interiorul arcadelor.  
 
Deplasându-se pe străzile oraşului, călătorul este impresionat şi de mulţimea magazinelor şi a buticurilor din care poate cumpăra suveniruri specfice localităţii şi chiar întregii ţări: farfurii pictate tradiţional sau cu imagini marine, faruri şi vapoare în miniatură, expoziţii de pictură, ţesături tradiţionale etc.  
 
La tot locul dai de restaurante ai căror ospătari ies în stradă şi încearcă să te atragă cu o ofertă bogată şi în special cu ciorbă de burtă, de peşte, ţuică şi vin ale căror denumiri le ştiu în limba română.  
 
Ne reţine atenţia, în mod deosebit, restaurantul „Aquamarin”, un adevărat muzeu de etnografie, construit în stilul caselor tradiţionale bulgăreşti, cu pereţi groşi, de piatră, cu tavan cu grinzi, cu icoane pe pereţi, cu sobă şi cişmea din care apa curge neîncetat, perdele, carpete, velinţe ţesute în război pe fond roşu, feţe de masă pe fond roşu, cu dungi divers colorate: alb, negru, verde, bleu, portocaliu.  
 
De asemenea, sunt expuse o mulţime de obiecte vechi, ce oferă o sinteză a unui mod de viaţă tradiţional, obiecte de îmbrăcăminte: opinci, marame, obiecte de uz casnic: linguri, străchini, ulcele şi ulcioare din lut, putinei, lămpi, copăiţă din lemn, vase din aluminiu şi aramă, tăvi şi bidoane de argint, căldăruşe, fiare de călcat, foarfeci. Sunt amplu reprezentate principalele ocupaţii ale locuitorilor: ţesutul (darac, suveică, spată, scripeţi), munca la câmp (spice de grâu, greble, furcă de lemn), păstoritul (o colecţie amplă de clopote pentru animale, coarne de animale, foarfeci de tablă pentru tuns oi, blănuri de capră), vinăritul (butoaie), tâmplăritul (rindea), fierăritul (foale).  
 
Nu lipsesc instrumentele tradiţionale de cântat: cavalul, cimpoiul, trompeta. Ochiul vizitatorului poate fi impresionat şi de o colecţie de arme de panoplie, cât şi de o lustră făcută într-o roată de car.  
 
Restaurantul oferă vedere atât spre oraş, cât şi spre mare şi spre staţiunea Sunny Beach. Accesul dinspre mare se face pe o scară cu balustrade din roţi de car, iar în curte poate fi admirată şi o moară de apă.  
 
Privit în ansamblul său Nessebar este o minune a naturii unde istoria şi tradiţia renasc din piatră, unde pământul, cerul şi marea se unesc într-o trinitate sublimă, dulce şi mângâietoare.  
 
Parcurgând oraşul îţi vine să crezi că Dumnezeu însuşi este de piatră, o piatră însufleţită, în care pulsează deopotrivă trăirile trecutului şi ale prezentului.  
 
Ne îndreptăm spre casă purtând întotdeauna cu noi imaginea mică şi cochetă, plăcută şi surâzătoare a oraşului născut din ape.  
 
Elena TRIFAN  
 
Bibliografie:  
 
Materialele documentare existente la obictivele turistice  
 
Dimo Kozhuharov – Nessebar. Bulgaria, album, Unicart Eood  
 
Traducerea din limba engleză a materialelor documentare: Ioan Trifan, Ioan-Adrian Trifan  
 
Referinţă Bibliografică:
NESSEBAR, UN CUIB DE PIATRĂ IN MARE / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1478, Anul V, 17 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!