Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1358 din 19 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

TÂRGUL ICONARILOR ŞI MEŞTERILOR CRUCERI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ctrl/cmd + v ok 
  
TÂRGUL ICONARILOR ŞI AL MEŞTERILOR CRUCERI 
  
În fiecare an, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti organizează „Târgul Iconarilor şi al Meşterilor Cruceri” în cinstea „Înălţării Sfintei Cruci”, care în Biserica Ortodoxă se sărbătoreşte pe data de 14 Septembrie. Târgul reuşeşte să asocieze crucea, un simbol religios, cu icoana, o reprezentare (imagine) a unor elemente religioase: Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului, sfinţi, îngeri, scene biblice. 
  
Crucea, simbolul creştinismului, al morţii şi la Învierii, al suferinţei şi al izbăvirii, este prezentă în viaţa poporului român prin gestul care însoţeşte rugăciunea, pe care cel cu credinţă în Dumnezeu îl făcea şi îl face în biserică, înainte de şi după masă, înainte de culcare, pe care femeile îl făceau pe pâinea frământată, cu care îşi închinau copiii mici, cât şi prin obiectul confecţionat din piatră, lemn, marmură, metal postat la căpătâiul morţilor, în cimitire, la monumente ale eroilor, la răspântii, la locurile accidentelor, pe acoperişurile caselor sau purtat la gât sub formă de pandantiv ori ca semn distinctiv. 
  
Sentimentul de veneraţie faţă de acest simbol religios omul şi l-a exprimat prin sărbătorile religioase care i-au fost dedicate, prin poezii şi prin cântece.  
  
Icoana este o formă de mediere între om şi divinitate, de care îl ajută să se simtă mai aproape, pentru a-şi exprima sentimentul de veneraţie şi pentru a cere ajutor. Confecţionată din lemn, metal, sticlă, hârtie ea este nelipsită în biserici, în casele oamenilor, apărând recent pe brelocuri, fiind purtată de multe persoane uneori în portmonee, poşete pentru protecţie.  
  
Conceput sub formă de expoziţie, dialog cu creatorii şi atelier-portret, Târgul organizat de Muzeul Ţăranului Român este o formă nouă de cunoaştere a diferitelor tipuri de obiecte religioase specifice anumitor zone ale ţării: icoane pe lemn, pe sticlă, de vatră, pecetare, cruci, pristolnice, troiţe, reuşind totodată să ne ajute să pătrundem în lumea interioară a creatorului acolo unde se obţine legătura cu divinitatea, se zămisleşte harul, apar gânduri, frământări şi iluminări sau în atelierul de creaţie pentru a urmări tehnici de lucru, combinaţii de culori, etape ale actului creator, tradiţii şi inovaţii. 
  
Muntean Nicolae, meşter popular, iconar din Cugir, judeţul Alba, lucrează de 22 de ani icoane pe lemn şi pe sticlă. 
  
A primit har de la Dumnezeu pentru a putea crea legătura dintre partea divină şi cea pământească. Pentru dumnealui icoana este fereastra spre absolut, un mijloc prin care oamenii pot să privească spre Dumnezeu, să-l aibă mai aproape. 
  
Este membru în Academia Artelor Tradiţionale ASTRA Sibiu, se simte onorat de faptul că participă la Târgul de la Muzeul Ţăranului Român, se roagă la Dumnezeu pentru a putea duce mai departe tradiţia icoanelor pe sticlă „Mă onorează şi îmi dă putere să merg mai departe pe drumul pe care am pornit în păstrarea tradiţiei icoanelor populare din Transilvania. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea putere, minte şi sănătate, să mai pot lăsa urme pe acest pământ.” 
  
A avut ca model icoanele specifice şcolilor de la Nicula, Mărginimea Sibiului, Şcheii Braşovului. 
  
Temele preferate sunt Maica Domnului, Iisus Hristos, sfinţii ortodocşi şi praznicele împărăteşti din calendarul ortodox. 
  
Lucrează în mod tradiţional cu vopsele în ulei sau în tempera cu emulsie de ou, ramele le execută personal şi caută să adauge simboluri tradiţionale la unele din ele. 
  
A reuşit să introducă în circuit valoric doagele de butoi, pe care a făcut lucrări prin care şi-a propus să reprezinte o parte din cer pe pământ. 
  
Una din lucrări înfăţişează grupuri de câte trei îngeri, simbol al Sfintei Treimi. 
  
Ludoşanu Angela, pictor iconar pe lemn şi pe sticlă, s-a născut în inima credinţei, în localitatea Zamoştea din judeţul Suceava. În 1979 a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice, la Botoşani. De 30 de ani este căsătorită în Călăraşi, a fost profesor de desen, decorator şi vitrinier. A lucrat la atelierul de proiectare al Combinatului Siderurgic Călăraşi timp de 12 ani. În paralel cu munca la combinat a şi pictat, după care s-a dedicat întru totul picturii, călăuzindu-se după principiul „Fac ce ştiu cel mai bine şi cât mai bine.” La aceasta adaugă o doză mare de muncă, prin care poţi să ajungi la virtuozitate. Deoarece pictura pe sticlă nu era introdusă în istoria artelor, a fost nevoită să înveţe singură, constatând că cu cât ştii mai mult, cu atât realizezi că eşti mai puţin informat.  
  
S-a documentat foarte mult din scrierile teologice, a cerut ajutorul preoţilor, a studiat „Erminia” (Ghid cu pictorii iconari) şi multe altele care explică înţelesul teologic al scenelor religioase. 
  
Pentru Angela Ludoşan icoana este teologie în culoare. 
  
A avut ca model litografiile din pangarele bisericeşti (magazinele de la intrarea în biserici). 
  
Discuţia cu dumneaei este o adevărată lecţie de pictură din care aflăm despre relaţia dintre respectarea canoanelor şi originalitatea artistului, specificul icoanelor pe lemn, pe sticlă, diferenţa dintre icoanele româneşti şi cele occidentale, despre harul ţăranului român de a picta icoane, fără a avea studii în domeniu:  
  
„Culorile, compoziţiile au semnificaţii clare, precise, ceea ce se numeşte canon şi care trebuie respectat. Cu toate acestea fiecare iconar are un stil propriu.  
  
Icoana pe lemn, care este greu de făcut şi nedrept de puţin preţuită presupune: studiu, exerciţiu, muncă multă şi multă credinţă. 
  
Pictura religioasă reprezintă în Occident scene pictate realist, dar care nu sunt icoane, la ele nu te închini. 
  
Icoana la noi are caracteristici strict bizantine şi obligatoriu transmite învăţăturile teologice.  
  
Icoanele pe lemn au ca tematică tot ce cuprinde calendarul bisericesc, sfinţi şi prăznicare. 
  
Icoana pe sticlă are ca izvoade modele consacrate. La origine au fost preluate de pe icoanele pe lemn. Simţul artistic nativ al ţăranului a făcut ca icoana pe sticlă să devină ea însăşi o disciplină. Nu oricine ştie să recunoască o icoană bună pe sticlă, nu oricine ştie să o facă bine, mulţi cred că sunt nişte glume făcute de copii. Mulţi artişti plastici consideră că icoana pe sticlă este o chintesenţă a simţirii artistice plastice. 
  
Referindu-se la un pictor un profesor a spus că respectivul, adică pictorul nu ştie să tragă linia strâmbă. Ţăranii ştiau să deseneze cu ştiinţă şi sensibilitate, în ciuda faptului că unii dintre ei erau analfabeţi.” 
  
Atât pentru icoana pe lemn, cât şi pentru cea pe sticlă, Angela Ludoşan foloseşte tehnica tempera, pigmenţi şi emulsie de ou.  
  
Cromatica diferă în funcţie de zona şi şcoala din care provine icoana şi chiar de particularităţile fiecărui artist. 
  
Aprecierile din partea cumpărătorilor reprezintă încununarea muncii iconarului. 
  
Participă la toate târgurile la care este invitată. Consideră că Expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român este un filtru puternic al calităţii iconarilor. 
  
Lia Voicu din Bucureşti, artist plastic, absolventă a Facultăţii de Arte Decorative, Bucureşti, Secţia Ceramică, din studenţie pictează icoane pe sticlă, face mărţişoare din seminţe, scoarţă de copac, ciulini, ghindă, castane, cânepă, linte.  
  
La Muzeul Ţăranului Român expune: icoane pe sticlă, reproduceri după canon, icoane pe sticlă aplicată pe o bucată de lemn de brad şlefuită, băiţuită, dată cu ceară de albine. Este icoană simplă sau pe suport sub formă de cruce.  
  
Icoanele sunt pentru perete cu agăţătoare pe spate sau icoane pentru masă. 
  
Ca mod de realizare icoana propriu-zisă este pictată pe dosul sticlei în oglindă. După aceea se ataşează pe bucata de lemn, este încadrată cu un chenar de sfoară de cânepă şi i se aplică foiţa de aur.  
  
Temele predilecte sunt: chipuri de sfinţi, scene biblice şi îngeri. Cea mai frecventă temă este Maica Domnului cu Pruncul. 
  
Tehnica este în tempera combinată cu emulsie de ou.  
  
După trasarea conturului se lăcuieşte suprafaţa şi se tratează cu un căţel de usturoi, se face conturul cu negru, se dă un strat de lac mat, transparent, întreaga suprafaţă se freacă cu usturoi, se aplică în strat gros culorile, uniform pe chipuri (faţă) şi apoi pe veşmânt, ultima se aplică foiţa de aur, cu o soluţie specială, la final se dă cu lac de fixare numai pe foiţă pentru a împiedica electrizarea, ridicarea şi oxidarea.  
  
Se folosesc pigmenţi curaţi, amestecaţi cu alb sau negru, pentru a închide sau deschide nuanţa. Paleta de culori este restrânsă, de bază fiind roşu, verde, portocaliu, maro, albastru. În general, este icoană naivă (nu se respectă proporţiile anatomice).  
  
Familia Mihai şi Letiţia Rotaru, iconari din judeţul Timiş, Mihai este absolvent al Academiei de Arte, Secţia Monumentală, iar Letiţia este absolventă a Facultăţii de Teologie. El face icoane pe sticlă, pe lemn, mozaic, pictează de 12 ani, Letiţia face numai icoane pe sticlă. Ambii aleg izvoadele, temele şi modelul şi respectă desenul, cromatica, nu se abat de la model, nu merg spre kitsch-uri. Au ca modele şcolile: Nicula, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului, Şcheii Braşovului, Lancrăm, Poiana Sibiului, Gherla.  
  
Tematica este în funcţie de cerinţe şi în funcţie de starea sufletească a artistului.  
  
Tehnica e tempera şi emulsie grasă din gălbenuş de ou. Respectă tehnica de început în pictura iconografică. 
  
Pentru soţii Mihai şi Letiţia Rotaru icoana este „fereastră spre absolut, spre lumea eonului ce va să fie.” Crearea unei icoane presupune o relaţie afectivă puternică cu Dumnezeu şi cu sfântul reprezentat, aducându-i artistului o revărsare a propriilor trăiri interioare asupra obiectului realizat, comercializarea ei fiind posibilă numai prin comuniune de gândire şi simţire între autor şi cumpărător: „Deşi icoana pe sticlă este decorativă, să căutăm să ajungem cu sufletul în miezul şi profunzimea ei şi să vedem legătura dintre noi şi divinitate sau cu sfântul reprezentat.  
  
A picta icoana o faci pentru că cineva te cheamă, te mână să o faci, fiind conştient că icoana nu se va vinde, deoarece nu a venit omul cu care să comunici sufleteşte şi acel om să o poată avea în casă.  
  
Tu ca pictor, în momentul când ai creat-o ţi-ai lăsat o parte din sufletul tău cu toate sentimentele pe care le-ai avut în momentul respectiv: bucurie, tristeţe şi bune şi rele, te-ai împuţinat sufleteşte, te-ai sărăcit, dar ai o satisfacţie, de foarte multe ori, că sfântul reprezentat e ceea ce ai reuşit să realizezi, chiar dacă cei cărora le sunt adresate icoanele nu au aceeaşi percepţie asupra reprezentării pe care au avut-o autorii. 
  
Icoana nu se duce decât la omul cu care ai aceeaşi comunicare şi care simte la fel. Între autor şi eventualul cumpărător există o relaţie de atragere sau respingere, depinde şi de modul de prezentare. Iconarul trebuie să încerce să îşi păstreze cât de cât curăţenia fizică şi sufletească, ceea ce implică credinţă, abstinenţă, post, rezistenţă în faţa ispitelor.” 
  
Preluând afirmaţia unui teolog Mihai consideră că „Arta este suspinul lui Dumnezeu”, iar omul este instrumentul prin care Dumnezeu lucrează.  
  
Mihai Rotaru este un artist complex. Are preocupări şi de pictură religioasă, respectiv artă bizantină, a realizat lucrări de pictură murală, făcute în biserici, pe lemn şi pe sticlă. 
  
A lucrat la Paraclisul Sfântul Dumitru al Mânăstirii Cernica, judeţul Ilfov. A coordonat şi lucrat efectiv la pictura Bisericii Romano-Catolice „Cioplea” din Bucureşti, în colectiv a realizat pictura a opt biserici. 
  
Cu multă amabilitate ne vorbeşte şi despre pictura bizantină în frescă. 
  
Cuvântul frescă provine din limba italiană unde înseamnă „umed” şi este, de fapt, pictura bizantină murală în biserici. 
  
O frescă se obţine din var stins (pastă) de cel puţin un an care este bună de lucru în momentul când pusă pe limbă nu înţeapă, adică este moartă. 
  
Se amestecă cu câlţi tocaţi, de un centimentru lungime şi se întinde pe peretele umezit în prealabil. Se scliviseşte cu un şpaclu, se pictează cât mai repede, se combină culoarea, se elimină apa, când se usucă rămâne carbonatul de calciu (piatră colorată). 
  
Pentru realizarea culorilor se începe de la fonduri mari care sunt cele mai închise la culoare (proplasme) şi se continuă până la cele mai deschise tonuri de culoare, simbolizând evoluţia de la întuneric spre lumină, de la pământesc spre Dumnezeu.  
  
Realizează icoane pe lemn, în stil bizantin numit hieratică, ce reprezintă o altă lume, cum ar fi lumea lui Dumnezeu, personajele sunt spiritualizate, sfinţii sunt mai slabi, gesturile par nefireşti, perspectiva este inversă, lucrurile din prim-plan sunt mici şi cele din planul depărtat din ce în ce mai mari, de exemplu Mântuitorul este cel mai mare, urmează Maica Domnului, iar sfinţii sunt din ce în ce mai mici, animalele nu au corespondent în realitate, de exemplu se redă ideea de lup, clădirile au valoare simbolică. 
  
În ceea ce priveşte sfinţirea icoanelor, ca şi profesorul Mihai Dumitru consideră că o icoană începe să vibreze de la prima mângâiere a lemnului înainte de a fi preparate şi pictate sfântul şi scena religioasă şi dă exemplul grecilor care nu sfinţesc icoanele prin rugăciuni speciale, tocmai în ideea că chipul sau scena respectivă pictate au sfinţit deja lemnul prin puterea lor. 
  
Asemenea lui Dostoievski este convis că „Frumuseţea va salva lumea.” 
  
Mihai Rotaru practică şi pictură modernă, figurativă şi nonfigurativă, realizând compoziţii, sculptură în lemn. 
  
Printre sculpturile în lemn create de el pot fi amintite: „Capcana Dragostei”, „Tăvălugul morţii”, „Străjerii”, „Lira”, „În fereastră spre absolut”, „Scara vieţii.” 
  
Instalaţiile sunt combinaţii de obiecte, inspirate din tradiţie, aranjate după inteligenţa şi imaginaţia autorului. De exemplu, dintr-un război de ţesut vechi a făcut mai multe instalaţii. 
  
O instalaţie numită „Scară spre cer” are treptele făcute din lingurare tradiţionale, pe fiecare treaptă sunt aşezate diverse obiecte: cărţi, ciorapi, documente vechi, îmbrăcăminte, iar în vârf se află o coroană din spice, asemenea celei care se face la biserică de Rusalii, reprezentând încununarea activităţii omului.  
  
„Instalaţia 1948/99” este făcută din vătale, 1948 reprezintă anul confecţionării vătalelor, iar 99 este numărul casei socrului său. 
  
Altă instalaţie se numeşte „Înălţarea.” Pe o ţesătură de cânepă albă, cu dimensiunile de 2,5 metri lungime şi 0,80 metri lăţime a prins mai multe sculuri de cânepă împletite între spete, lopăţele cu găuri, la capătul terminal suveici, cu diverse obiecte folosite la ţesut. 
  
O altă instalaţie reprezintă un colier făcut din ţevi şi ghemuleţe de tort.  
  
A mai realizat un mozaic de peste 100 de metri pătraţi şi la Spitalul de Urgenţă Colentina o lucrare în mozaic de 18 metri pătraţi cu tematică medicală modernă, reprezentând microcosmosul uman. 
  
După părerea lui artiştii nu ar trebui să îşi scrie numele pe lucrări, deoarece nu este meritul lor, ci aceasta constituie un dar şi un har de la Dumnezeu şi dă ca exemplu pictura Mânăstirii Voroneţ al cărui autor nu se cunoaşte şi poezia „Zugravul anonim” de Nicolae Dabija.  
  
Atelierul de Creaţie Creştin-Ortodoxă „Cetatea Sfântă Noul Ierusalim” de la Târgovişte, pe lângă crucile din lemn pe care sunt pictate flori şi chipuri de sfinţi pe care le-am putut admira la Târgul de Sfântul Ilie (şi-a impresionat vizitatorii şi prin alte lucrări noi, cruci încondeiate şi cruci incizate, o sinteză de talent, cunoştinţe religioase, motive populare prezentate într-o viziune originală. 
  
Crucile încondeiate sunt făcute din pânză de culoare albă, umplută cu flori de câmp, pe care sunt cusute diferite cuvinte şi imagini religioase şi încadrate de o ramă făcută din crengi de salcie împletite. 
  
Crucea este simbolul morţii şi al Învierii, iar prin chipul uman pe care îl are sugerează totodată fiinţa duală a lui Iisus Hristos, de fiu al omului şi fiu al Domnului, de Dumnezeu întrupat în pământesc. 
  
Pânza de culoare albă reprezintă atât giulgiul Mântuitorului şi puritatea vieţii acestuia, cât şi haina duhovnicească a omului. 
  
Salcia, înlocuitor românesc al finicului, sugerează bucuria cu care Iisus a fost întâmpinat de pământeni şi mai este încă aşteptat şi întâmpinat în sufletele oamenilor. Florile sunt simbolul frumuseţii divine revărsate în darurile pământului. Pânza, motivele populare, florile şi salcia aduc totodată o autohtonizare a motivului cristic.  
  
Crucile incizate prezente în expoziţie reprezintă înţepăturile suportate de Iisus.  
  
„Crucea Darului” în partea de sus are scrise de trei ori cuvântul „dar” şi iniţialele IC, la mijloc sunt cusute trei spice aurii de grâu, în jur se află inscripţia „Bucură-te hrana celor ce flămânzesc întru Duhul!”, mai jos este cusut conturul unei mese pe care se află un potir sub care scrie „Bucură-te masă care ţii ca o jertfă pe Hristos!” 
  
Conform acestei cruci Iisus este darul suprem care ni se oferă sub formă de pâine şi vin. 
  
O altă Cruce are înscrise pe ea în partea de sus, pe cele trei braţe ochiul divin, la mijloc o carte în care sunt literele Alfa şi Omega. În jurul cărţii este cusută de patru ori inscripţia „Cuvântul.” Sub carte este scris „Bucură-te a Dreptului Judecător Arătare!”  
  
Potrivit acestei cruci Iisus este întrupare a Cuvântului divin, creator de lumi, este început şi sfârşit, este atotcunoaştere şi dreaptă judecată.  
  
Conform celei de-a treia Cruci Iisus este simbolul mântuirii. În mijloc are un pătrat înscris într-un romb. În pătrat este scris IS- HC, Ni-KA.  
  
Musceleanu Floriniţa Oana este meşter popular de icoane pe sticlă. Pictează de la vârsta de 13 ani sub îndrumarea profesoarei Rodica Lăcătuşu. După aceea a studiat pe cont propriu din albume de Dancu. La 15 ani a început să vândă din icoane în rândul particularilor şi rudelor. În timpul studenţiei participă în anul I la primul târg din Craiova, apoi la Galaţi, Timişoara, Iaşi, Sibiu. În acest an pentru prima dată este prezentă la Târgul Iconarilor de la Muzeul Ţăranului Român.  
  
A absolvit Facultatea de Ecologie şi a obţinut doctoratul în anul 2011. 
  
De mică a fost atrasă de pictura religioasă şi îi spunea mamei sale că ar vrea să devină călugăriţă. Icoanele o impresionau prin naivitatea şi plasticitatea imaginilor şi prin coloritul viu. 
  
I-a plăcut foarte mult icoana „Adam şi Eva” din Şcoala „Nicula” pe care o picta foarte des, fiind prima icoană pe care a vândut-o la Târgul din Craiova în 2001.  
  
Târgurile au reprezentat o modalitate de a pleca de acasă, de a cunoaşte locuri, oameni cu trăirile lor: meşteri, organizatori, vizitatori, clienţi. 
  
Tehnica de lucru pe care o aplică este cea clasică, conturul este realizat cu pensula, culorile sunt din pigmenţi naturali cu emulsie de gălbenuş de ou, ramele din lemn de bad, aureolele sunt realizate cu foiţă de aur. 
  
La început a avut ca model pictura realizată în Ţara Oltului şi Nicula şi ulterior: Şcheii Braşovului, Lancrăm, Mărginimea Sibiului, Arpaşul de Sus. 
  
Modelele preferate sunt: Iisus cu viţa-de-vie, Fecioara cu Pruncul, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru. Îi place să realizeze cât mai multe modele variate şi să prezinte cât mai bine un ciclu iconografic. Consideră că pentru un artist este important ca lucrările să fie cât mai diversificate şi originale. 
  
Priveşte actul creator ca o stare de meditaţie, ca o relaţie cu divinitatea. 
  
Moldoveanu Vasile din Moreni, judeţul Dâmboviţa, este etnolog, sociolog, meşter în prelucrarea lemnului şi pictor.  
  
Până la vârsta de 60 de ani a lucrat în medii diferite unde Dumnezeu i-a trimis suficienţi îngeri păzitori care i-au remarcat talentul şi pasiunea pentru prelucrarea lemnului şi i-au oferit ajutorul corespunzător.  
  
De copil a fost atras de activitatea bunicului din partea mamei care era de meserie dulgher, format la şcolile germane de meserii, foarte priceput în prelucrarea artistică a lemnului, fiind din localitatea Iedera, judeţul Dâmboviţa. În această localitate casele erau construite din lemn, decorate şi ornate cu piese traforate în lemn, reprezentând motive florale stilizate, animale şi păsări, scene de viaţă, specifice zonelor Pietroşiţa, Vârfuri, Iedera.  
  
Prima lucrare a executat-o la vârsta de 13 ani când bunicul, care făcea parte din Comitetul Parohial local, i-a adus o troiţă pentru a o grava. 
  
Avea o mare răbdare şi precizie în operaţia de crestare a lemnului. 
  
Aşa a executat prima lucrare pe care a cumpărat-o preotul Popescu, prin anul 1965-1966. 
  
Uşor-uşor a continuat să lucreze ajutat de bunicul care avea un atelier dotat cu scule foarte bune.  
  
În timpul Şcolii Generale a făcut parte din Cercul de Artă al acesteia şi a fost remarcat de la început pentru priceperea la sculptură, modelaj, pictură în acuarelă şi ulei, prezicându-i-se că va deveni un mare artist popular. 
  
Confecţiona măsuţe, linguri, păsărele, troiţe mici, cruciuliţe. 
  
A fost îndrumat de profesorul Marinescu Corneliu care l-a sfătuit să urmeze Artele Plastice, dar neavând posibilităţi financiare a devenit elev la Şcoala Profesională din cadrul Grupului Şcolar al Uzinei „1 Mai” Ploieşti unde s-a calificat în meseria de prelucrător prin aşchiere. În perioada celor 3 ani de şcoală profesională a urmat în paralel cursurile Şcolii Populare de Artă din cadrul Palatului Culturii Ploieşti, la clasa de sculptură a profesorului Dinu Rădulescu, timp în care a învăţat desen, anatomie etc. 
  
A fost remarcat ca un foarte bun artist popular autentic.  
  
S-a angajat ca prelucrător prin aşchiere la Automecanica Moreni unde a lucrat 2 ani. A plecat să efectueze stagiul militar. Cunoscându-i -se calităţile de meşter în lemn, a fost repartizat la un atelier de reparaţii armament. 
  
După două săptămâni comandantul unităţii a aflat că el execută obiecte de artă din lemn şi a fost chemat şi trimis acasă pentru a aduce lucrările pe care le are. 
  
A adus o masă cu un basorelief compoziţie, o furcă de tors, o tavă de cafea ornată cu diverse motive populare. 
  
După ce le-a văzut, comandantul a apreciat talentul lui şi i-a spus că îngerul său păzitor şi-a făcut datoria. 
  
I s-a făcut un mic atelier în care să lucreze anumite piese pentru unitatea militară din care făcea parte, pentru eşalonul superior, cât şi pentru protocolul Armatei Române. 
  
Lucrările lui au fost apreciate şi premiate în bani, permisii. A fost chemat la Bucureşti unde a vizitat o expoziţie de profil şi cu cei 800 de lei obţinuţi la premiu şi-a cumpărat albume de artă. Superiorii i-au apreciat dorinţa de a cunoaşte.  
  
După efectuarea stagiului militar a revenit la locul lui de muncă de la Automecanica Moreni. 
  
Conducerea întreprinderii i-a făcut un atelier în fabrică, în perioada 1974-1986 a executat numai lucrări de artă pentru serviciile de protocol, participând la concursuri, festivaluri la nivel local, judeţean şi naţional.  
  
Şi-a continuat studiile: liceu, şcoală de maiştri, ceea ce a dus la perfecţionarea sa. S-a adeverit ceea ce îi spunea bunicul „Nu vei fi niciodată meşter, dacă nu eşti în stare să îţi faci sculele şi să le întreţii foarte bine în funcţie de cerinţele tehnice de execuţie a obiectelor.” 
  
Din 1986 a trecut în învăţământ ca profesor în cadrul Liceului Industrial Nr. 1 Moreni unde a condus Atelierul de Prelucrări prin Aşchiere şi Cercul de Artă, obţinând rezultate remarcabile.  
  
Din 1993 a lucrat la Clubul Elevilor Moreni unde a funcţionat până în anul 2009, perioadă în care a participat la numeroase concursuri naţionale şi a obţinut numeroase premii. Şi-a continuat studiile la Facultatea „Lucian Blaga” din Sibiu, secţia Sociologie-Etnologie şi a susţinut şi un master în domeniu.  
  
În 2009 a renunţat la învăţământ şi s-a dedicat activităţii de meşter popular. 
  
Ca artist popular a realizat o diversitate de obiecte religioase: pristolnice, icoane de vatră, icoane pe sticlă, cruci de mână, troiţe, sărăriţe, lădiţe de zestre. 
  
În orice obiect făcut de el aprofundează foarte mult cercetarea, provenienţa, modalităţi şi stiluri de lucru, ornamentica. 
  
Cum a ajuns să creeze icoane de vatră? 
  
A vizitat muzee, a văzut în depozitele unor muzee icoana de vatră şi a început să o studieze. A aflat că este prima noastră icoană, apărută înaintea celei bizantine. Este delimitată în zona etnografică Gorj-Dolj-Argeş-Dâmboviţa, locul ei fiind în jurul vetrei şi focului deschis, folosită ca scut spiritual, să nu ia casa foc şi să nu intre duhul rău pe horn. Pe prima lucrare văzută era scrijelit, abia se observa un serafim cu şase aripi.  
  
Icoana de vatră reprezintă o sculptură în lemn, nu este pictură.  
  
Este făcută din lemn de esenţă tare (stejar, frasin, ulm, carpen, salcâm), rezistent la cald, rece, fum. 
  
Se execută după o tehnică specială. Lemnul este tratat cu ceară de albine. 
  
Pe lemn se trasează cu un cui conturul scenei religioase sau sfântului, care reprezintă în principiu protectorul casei. 
  
Se sparge butucul în plăci de lemn, cu grosimi de 3-5 cm., desenul se face cu horju, o sculă de horjuit (scrijelat), cu dălţi cu profil „V” şi „U” sau cel mai simplu prin scrijelirea cu vârful cuţitului, tăind pe rând pe ambele părţi la unghi de 45 de grade.  
  
În ceea ce priveşte cromatica icoana de vatră poate fi lăsată natur sau pot fi pictate personajele. Fondul general se face cu baiţ de nuc (obţinut din învelişul cojii de nucă).  
  
Ca artist popular a implementat-o în cultura populară contemporană ca icoana din bucătărie.  
  
Crucile de mână reprezintă un obiect cercetat, studiat şi executat în „n” forme, variante şi stiluri. 
  
Acest obiect de cult a reieşit din discuţia preot-meşter, mai exact din cerinţa preotului de a-i fi executată o cruce: „Meştere, fă-mi şi mie o cruce, cam aşa să fie”. Se face o schiţă şi din puterea creatoare a fiecărui meşter în toate zonele etnografice naţionale există o varietate de forme, toate respectând canonul principal. Pe ele scrie: IS- DC şi NI-KA. 
  
Crucile de mână pot fi clasificate în trei mari zone etnografice: Moldova, Muntenia şi Transilvania. Ele sunt cu o cruce sau cu trei cruci, simbolul Sfintei Treimi. 
  
Crucile din Moldova se găsesc de la trecerea Milcovului până la graniţă, au formă de treflă ce reprezintă Sfânta Treime şi ca element definitoriu monograma IH (Iisus Hristos) situată la picioare şi XP (începutul şi sfârşitul). 
  
Ele sunt alcătuite dintr-o cruce mare flancată de două cruci mai mici în partea de jos şi de două cruci mai mici în partea de sus. 
  
Atât crucile de jos, cât şi cele de sus sunt unite de crucea centrală printr-un semicerc, ceea ce simbolizează circuitul spiritual al Sfintei Treimi între pământ şi cer.  
  
Crucile din Muntenia capătă o complexitate aparte prin construcţie, în general sunt specifice troiţelor de la răspântii. 
  
Sunt făcute monobloc (dintr-o singură bucată). Partea de jos este mai groasă şi se subţiază către acoperiş. Se decorează cu simboluri creştine şi li se pune acoperiş. 
  
Crucile din Ardeal au marginile zimţate, reprezentând suferinţele Mântuitorului şi ale Bisericii Ortodoxe în relaţie cu celelalte biserici din această parte a ţării. 
  
Troiţele sunt cruci sculptate în lemn care se pun în răspântii (intersecţii de drumuri) în localităţi sau în afara localităţilor. Au ca motive: ochiul lui Dumnezeu, soarele, serafimi (îngeri), Iisus răstignit. Soarele este reprezentat sub forma unei rozete. 
  
Sărăriţele sunt cutii în care se ţine sarea. 
  
Domnul Moldoveanu Vasile şi-a susţinut lucrarea de licenţă la Facultatea de Sociologie cu tema lada de zestre, obiect util vieţii cotidiene, devenit apoi operă de artă prin operaţii repetate, finisări şi decorări.  
  
Aceasta a fost un obiect foarte important în viaţa unei familii şi în general al femeii, inclusiv în perioada interbelică.  
  
În fiecare casă era o ladă de zestre în care se păstrau lucrurile de îmbrăcăminte, velinţe, covoare. 
  
A fost element cheie în viaţa fetei care nu s-ar fi putut mărita dacă nu avea o ladă de zestre care să arate comunităţii priceperea, hărnicia, talentul şi bogăţia ei şi a familiei din care provenea. 
  
În ziua nunţii lada de zestre era purtată de la un capăt la altul al satului şi dusă la casa soţului unde rămânea definitiv.  
  
Însoţea familia pe tot parcursul vieţii, locul ei fiind în casa mare.  
  
Lăzile de zestre pot fi clasificate după formă, mărime şi ornamentică. 
  
Motivele erau astrale, antropomorfice, zoomorfe, florale etc.  
  
Orice părinte care avea o fată de aproximativ 10 ani mergea la meşterul lădar şi comanda lada. Acesta când îi aplica ornamentele trebuia să ţină seama de statutul social al fetei. 
  
Unele erau ornamentele pentru fata primarului, preotului, învăţătorului şi altele pentru o fată de ţăran.  
  
De exemplu, pentru o fată săracă simbolurile sunt: turiţa, o plantă care se ţine scai de om, precum sărăcia, pomul vieţii reprezentat de bradul stilizat, prezent în viaţa românului de la botez până la moarte şi biserica, deoarece omul sărac îşi pune toată nădejea în aceasta.  
  
În lada unei fete sărace sunt numai obiecte lucrate de ea, în timp ce în lada unei fete bogate pot să se afle şi obiecte create de femei din sat.  
  
În cei 50 de ani de activitate, domnul Moldoveanu a participat la numeroase târguri, festivaluri, expoziţii în ţară: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj şi în străinătate: Republica Moldova, Italia, Spania, Franţa, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Olanda. A fost prezent şi la Expoziţia de la Palatul Parlamentului în cadrul Summitului NATO la care obiectele de artă tradiţională românească au fost apreciate de personalităţi politice şi militare şi de cei peste 3500 de reporteri acreditaţi.  
  
Baciu Vladimir din Bucureşti, profesor de artă la Şcoala Generală Nr. 163 din Bucureşti, realizează pictură de şevalet, pictură pe sticlă şi pe lemn, cochetează cu ceramica. Icoanele sunt de inspiraţie Şcoala „Nicula”, reprezintă diferite scene religioase, prăznicare, Cina cea de taină, Judecata de Apoi.  
  
Tehnica de lucru este tempera cu ou, cu foiţă de aur sau de bronz. 
  
Rama icoanelor este din lemn de brad, băiţuită şi ceruită.  
  
A participat la numeroase expoziţii la Muzeul Satului, Muzeul Cultural Român, Centrul Cultural Buşteni, Institutul Francez, Primăria Capitalei şi la toate târgurile şi expoziţiile de la Muzeul Ţăranului Român.  
  
Păstrează tradiţia picturii pe sticlă, abordează modelele vechi. 
  
Vara participă ca profesor instructor la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” de la Muzeul Satului din Bucureşti. 
  
O parte din elevi sunt participanţi la târgurile şi la expoziţiile organizate în Bucureşti. Printre elevele care s-au remarcat deja pot fi amintite: Mocanu Adina şi Dragomir Ruxandra.  
  
Mocanu Adina din Bucureşti este artist plastic, absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, Secţia Grafică.  
  
Pictează icoane de la vârsta de 7 ani, de la vârsta de 10 ani a participat la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” de la Muzeul Satului din Bucureşti, de 6-8 ani participă la târguri la Muzeul Ţăranului Român.  
  
A căutat singură modelul, şi-a creat o zonă proprie de interes în acest domeniu. 
  
Îi plac foarte mult şcolile de la Nicula, Făgăraş, Ţara Oltului. 
  
În ceea ce priveşte cromatica doreşte să aducă un aport personal, pune mare accent pe transparenţă. 
  
Temele preferate sunt: Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos, Sfântul Nicolae. O icoană care îi este foarte dragă îi reprezintă pe Sfinţii Mucenici. 
  
Radu Dincă din Bucureşti este meşter popular de icoane tradiţionale pe lemn şi pe sticlă. În ultimii 10 ani a lucrat mai mult icoane pe sticlă.  
  
Pentru el icoana înseamnă „duh şi har”, „rugăciune”, „oglinda unei lumi nepământene, fereastră către dumnezeire.” 
  
Se consideră o simplă unealtă în mâinile Creatorului Suprem.  
  
Actul creator este precedat de o stare de nelinişte, de teamă. 
  
În realizarea propriilor creaţii a avut ca model pictura din zonele: Nicula, Arpas, Cârţişoara etc. 
  
În general respectă canoanele, aducând totuşi şi elemente originale, mai ales în ceea ce priveşte cromatica a cărei transparenţă o obţine din culori minerale şi pigmenţi naturali.  
  
Acordă mare importaţă ramelor pe care şi le face singur din lemn de brad şi le dă cu ceară de albine. 
  
Tematica este luată din Noul Testament: ipostaje ale Maicii Domnului, praznice împărăteşti, Sfântul Dumitru, Sfântul Proroc Ilie, Sfântul Gheorghe. Icoana preferată este „Judecata din Urmă.” 
  
Este dornic să transmită meşteşugul fiului său Vlad. 
  
În general respectă canoanele, reuşind totuşi să aducă în picturile sale şi elemente originale, mai ales în ceea ce priveşte cromatica. 
  
Îşi confecţionează singur ramele icoanelor cărora le acordă o mare importanţă de fereastră între lumea cerului şi cea a Pământului.  
  
Popa Bogdan din Bucureşti este aurar, la comandă face obiecte din aur şi din argint necesare cultului religios: racle, chivoturi, seturi de vase, cruci de binecuvântare sau cu postament, candele, cădelniţe, ferecătură de icoane, ferecătură de Evanghelie. 
  
A lucrat în Atelierul Patriarhiei Române unde a învăţat tehnica filigranului şi partea de ajustură, ulterior şi-a deschis atelier propriu. 
  
Consideră aurăritul o meserie nobilă. Cu multă pricepere ne face un scurt istoric al acestei meserii şi ne prezintă tehnicile de lucru: gravură, cizelură, cloisoné, filigran, granulaţie, ţintuire.  
  
Gravura este o tehnică de prelucrare prin aşchiere, se execută cu dăltiţa de diferite profile. 
  
Cizelura este una din cele mai vechi tehnici. Se realizează cu ajutorul unor dăltiţe prin ciocănire.  
  
Cloisoné constă în realizarea de sârmuliţe împletite aplicate pe obiect. Pe spaţiile obţinute se pune email cu ajutorul unei spatule mici. Se arde la 600 de grade. 
  
Filigranul este un mijloc prin care se obţin piese mai mici sau mai mari chiar de câteva kliograme. 
  
Granulaţia constă în obţinerea de obiecte numai din grăuncioare de aur sau argint.  
  
Prin ţintuire se aplică pietre preţioase şi semipreţioase care cu ajutorul dăltiţelor se fixează de metal.  
  
Târgul Iconarilor şi Meşterilor Cruceri de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti s-a terminat cu vizitarea portretului-atelier al meşterilor iconari: Muntean Nicolae, Adriana Boerescu, Ludoşanu Angela, cărora li s-au pregătit albume omagiale. 
  
Grupul „Nectarie Protopsalptul” a interpretat mai multe cântece religioase dedicate Sfintei Cruci printre care se află şi „Canonul Paraclis la Sfânta Cruce” compus în limba greacă de părintele Gherasim Micraghiannanitul de la Sfântul Munte, tradus în limba română de către Sabin Preda, lector la Facultatea de Teologie din Bucureşti, şi de diaconul Cornel Coman.  
  
Piesa a II-a este dedicată Înălţării Sfintei Cruci: „Astăzi a lui Hristos Cruce cea de viaţă făcătoare se'nalţă,/pe care, dar, suit-a, iarăşi-chemându'l pe Adam./Lemnul cinstitei Cruci înălţându-se astăzi, să aducem mărire/lui Dumnezeu-Cuvântul Celui pe-acesta răstignit./Bucură-te, strigăm, dumnezeiască pază, Cruce dumnezeiască,/prin care şi la ceruri de pe pământ ne-am ridicat./Să sărutăm veniţi lemnul de mântuire pe carele Stăpânul/S'a înălţat cu trupul spre izbăvirea tuturor.”  
  
În Piesa a III-a Crucea sfinţită prin sângele lui Hristos, de viaţă dătătoare are rol de apărare şi izbăvire: „Pe cei care ţie ne închinăm, Cruce de-viaţă-dătătoare a lui Hristos,/teferi, dar, arată-ne de toată otrăvitoarea muşcare a şarpelui./Udându-te sângele lui Hristos, sfinţitu-te-ai toată, Cruce sfântă, şi tuturor/ne dai sănătate şi tărie şi izbăvire şi dar de sfinţenie./Tăria şi sprijinul Sfinţilor, Cruce de-viaţă-purtătoare a lui Hristos,/Pe cei învârtejiţi de ispite pe piatra voii cereşti întăreşte-ne.”  
  
În „Bogorodişna” Crucea este invocată să-l înalţe pe om din păcat, aşa cum Iisus prin propriul sacrificiu l-a înălţat pe Adam: „De voie pe lemnul Crucii suind Fiul tău, Fecioară, înălţatu-l-a pe Adam/Iarăşi la întâia vrednicie, ci şi pe mine, căzutul, înalţă-mă.”  
  
Cântarea a IV-a este un imn dedicat Preacinstitei Cruci, care i-a adus omului iluminare interioară, izbăvire de păcate şi înălţare: „Întru tine ne lăudăm, Cruce Preacinstită, şi cu puterea ta/ne păzim, cinstite lemnule, cu cântări de laudă slăvindu-te./ Ochii mei luminează-mi'i, Preacinstită Cruce, cei dinlăuntrul meu,/strălucindu-le lumina ta, şi din bezna patimii ridică-mă./S'a întins, pironindu-Se, pe tine Stăpânul Hristos, Cinstite lemn,/tuturor pe tine dându-te turn nebiruit şi har şi laudă.” 
  
Ultima parte este un elogiu adus Maicii Domnului care l-a născut pe Iisus Mântuitorul: „Rana trupului, vindecă-mi şi cea sufletească asemeni, Maica mea,/ c-ai născut cu trup pe Dumnezeu, Care răstignindu-se ne-a mântuit.” 
  
Întâlnirea cu meşterii şi artiştii de la Târgul Iconarilor şi al Meşterilor Cruceri de la Muzeul Ţăranului Român ne-a oferit adevărate lecţii de pictură şi sculptură religioasă, în care s-au conturat fragmente ale devenirii artistice a acestora, a relaţiilor lor cu divinitatea, cu sfinţii şi scenele religioase reprezentate şi cu cei cărora le sunt destinate bijuteriile artistice realizate, definiţii ale artei şi meştegului practicat, moduri de execuţie, relaţia dintre respectarea canoanelor şi originalitatea fiecărui artist. 
  
Artiştii cunoscuţi la acest târg sunt oameni de o simplitate şi o modestie exterioare uimitoare, aflate într-un contrast izbitor cu măreţia şi complexitatea spirituală interioare şi cu valoarea operelor create, care graţie tematicii şi harului divin coborât în ele, ne-au lăsat impresia că timp de două zile ne-am aflat într-un spaţiu sacralizat. 
  
Considerăm că Expoziţia de la Târgul de Icoane şi Cruci ar trebui să fie un punct de atracţie nu numai pentru meşterii populari, oamenii bisericii, ci şi pentru persoane de vârste şi profesii diferite pe care ar putea să le ajute să se sustragă dintr-o lume a stresului, invidiei, lăcomiei, kitsch-urilor, dorinţei de agoniseală şi să le introducă într-o oază de lumină care să le purifice sufletul şi să li-l umple cu harul blândeţei, al liniştii, al armoniei şi al frumuseţii. 
  
O privire admirativă, o simplă descreţire pe fruntea unui vizitator ar fi o formă de recompensare şi de încurajare a acestor oameni care îşi petrec majoritatea timpului în atelier, printre schiţe, planşe şi culori, pentru a da formă unor chemări lăuntrice, neliniştii creatoare care le bântuie sufletul, impunându-le sacrificii şi încercări repetate în căutarea perfecţiunii. 
  
Elena Trifan  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TÂRGUL ICONARILOR ŞI MEŞTERILOR CRUCERI / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1358, Anul IV, 19 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!